WILLIAM MARRION BRANHAM – ADÂNCUL CHEAMĂ ADÂNCUL

24 Iunie 1954 – Washington

Duhul Sfânt l-a condus în ziua aceea pe Simeon la Hristos şi tot El v-a condus şi pe voi aici în seara aceasta. Dacă credeţi făgăduinţa Duhului Sfânt, El este obligat să vă împlinească dorinţa aşa cum i-a împlinit-o lui Simeon, pentru că El este Dumnezeu şi trebuie să-şi ţină Cuvântul.

Eu pot să-L văd pe Simeon cum se ruga şi dorea să-L vadă pe Hristos. El credea Cuvântul, şi nu-l interesa ce spuneau cei care nu erau de acord şi criticau Cuvântul. În inima acestui bărbat era o singură dorinţă: să Îl vadă pe Hristos, pentru că credea din inimă că se poate aceasta.

David a spus: „Adâncul strigă către Adânc.”

Mulţi dintre voi cred în vindecarea divină. Credinţa în vindecarea dumnezeiască dovedeşte că există o vindecare dumnezeiască.

Înainte de venirea europenilor în America, aici trăiau indienii. Ei se închinau la soare, la lună, la natură, deoarece în ei era Ceva care le spunea că există un Creator. În inima lor era Ceva care îi împingea la închinare. Aşa este cu toţi cei muritori.

Poate că voi daţi prioritate maşinii voastre, serviciului vostru, familiei voastre, deci aveţi ceva la care ţineţi cel mai mult. Dacă aveţi însă un astfel de idol, puneţi-l repede la o parte şi acordaţi-I lui Isus Hristos primul loc în inima voastră. Daţi-I Lui primul loc şi atunci foamea din voi se va potoli. David spunea: „Adâncul cheamă adâncul la vuietul apelor.”

Deci adâncul strigă Adâncul; iar dacă este un adânc care strigă, trebuie să fie şi un Adânc care să răspundă la chemare.

Eu iubesc mult natura. Stând în pădure, pot să observ asfinţitul soarelui, aud adâncul, strigătul animalelor… Mama mea este jumătate indiană, de aceea în sângele meu este iubirea pentru natură. Sufletul meu se aprinde întotdeauna când aud strigătul animalelor. Acesta este adevărul.

Nu demult am fost în Colorado. Acolo am stat sus pe munte şi am urmărit o mamă bătrână de vultur. Ea şi-a luat puişorii din cuib, i-a pus pe aripi şi i-a dus pe o păşune verde. Apoi a zburat pe vârful cel mai înalt al stâncii şi şi-a început vegherea. Eu observam totul prin binoclu. Calul îmi era legat de un copac, iar eu stăteam şi priveam acea privelişte deosebită, zicându-mi: „Doamne, iubesc atât de mult aceasta!”

Aţi fost vreodată în apropierea unui cuib de vultur? El este făcut din beţe ascuţite şi din alte lucruri.

Vulturii cei mici şi slabi, au mers pe beţe ascuţite şi pe spini. Ei nu cunoşteau altceva, dar într-o zi, mama lor şi-a întins aripile, iar ei s-au urcat pe ele şi au plecat. Apoi au avut aşa-zisa mişcare de la rusalii.

Alergau prin iarba moale, priveau ici şi colo la câte ceva, strigau şi săreau unul pe altul. Privindu-i mă gândeam: „Bine, totul este în ordine!”

Tabloul acesta semăna cu omul în cuibul vechi al lumii, unde nu cunoaşte altceva decât ce-i oferă Diavolul. Dar într-o zi, Dumnezeu îl apucă de mână şi îl pune pe o păşune verde cu umbră plăcută. Oh, cât se bucură el!

Privind iarăşi spre puişorii de vultur, m-am întrebat: „De ce nu se tem micuţii? Sunt curios dacă vor observa coiotul din apropiere, care ar putea să-i mănânce.”

Am observat că din când în când, puişorii priveau în sus, spre locul unde stătea mama lor bătrână şi îi supraveghea.

Atunci mi-am zis: „Slavă lui Dumnezeu! Bine că m-a luat afară din cuibul lumii! El a plecat în slavă şi de acolo veghează asupra mea, asupra părţii Lui de moştenire ca să nu i se întâmple niciun rău.”

Ce s-ar întâmpla dacă vreun coiot ar încerca să se apropie de puii de vultur? Vulturul mamă l-ar omorî imediat. Aşa este!

Dacă Satana prinde vreun credincios, are de-a face imediat cu Isus Hristos. Aşa este.

După ce a vegheat o vreme, vulturoaica şi-a ridicat capul majestuos şi a privit în jur. Era pe stânca cea mai înaltă şi supraveghea totul. Eu o priveam prin binoclul meu care mărea de zece ori şi am văzut cum şi-a ridicat capul şi a privit cercetător spre cer.

„Ce înseamnă aceasta?” m-am întrebat mirat.

Departe, în Nord, se ridica o furtună. I se auzeau deja tunetele. Atunci mama vultur a scos un ţipăt puternic şi a zburat jos. Ea a coborât pe păşune cu aripile larg deschise, în timp ce vulturaşii micuţi veneau în fugă spre ea. Probabil că aşa fuseseră învăţaţi înainte de a părăsi cuibul. Ei s-au prins cu ciocurile de penele ei şi s-au lipit de ea ţinându-se cât puteau de bine. Apoi mama s-a ridicat cu ceata ei de vulturaşi pe aripi, zburând spre crăpătura din stâncă, împotriva vântului care sufla cu o viteză de aproximativ cincizeci de mile pe oră.

Văzând această scenă, am început să plâng ca un copil, gândindu-mă că într-o zi minunată, când această trezire va lua sfârşit, El va veni cu slavă şi Îşi va întinde aripile puternice peste vulturaşi Săi cei mici, care se vor prinde cu ciocurile de El şi Îl vor urma în slavă.

Adâncul strigă către adânc!

Dacă adâncul strigă, atunci trebuie să existe şi un Adânc care răspunde. Cu alte cuvinte, înainte să fi crescut vreun copac pe pământ, a existat un pământ din care să crească acel copac. Dumnezeu nu a creat copacul pentru pământ, ci a creat pământul pentru copac. El a creat pământul şi i-a poruncit să aducă copacul la suprafaţă.

Înainte să existe o scoică, a existat apa în care să poată înota această scoică. El a avut un motiv pentru care a creat scoicile: fiindcă exista apa. Astfel, El a creat scoicile ca să înoate prin apă cu ajutorul Lui.

Tot ce avem noi, ne slujeşte la ceva.

Cu câtva timp în urmă, am citit despre un băiat care mânca toate gumele de la creioane. El mânca orice cauciuc pe care-l găsea. Mânca chiar şi cauciucul de la pedalele bicicletelor şi nimeni nu putea să spună ce este pe dos cu acel băiat. Într-o zi, a fost luat şi dus la o clinică pentru a fi consultat de un medic specialist, iar din testul care i s-a făcut, s-a constatat că organismul lui are nevoie de potasiu. Potasiul se găseşte în cauciuc, deci el mânca acel cauciuc pentru a primi potasiu.

Acum puteţi înţelege ce se întâmpla cu el? Dacă în organismul lui era ceva care cerea potasiu, atunci trebuia să existe pe undeva potasiul care să-i potolească setea.

Înţelegeţi la ce mă refer?

Dacă adâncul strigă către adânc… Înainte să fi existat strigarea din adânc, a existat adâncul care să răspundă. Desigur, cu câţiva ani în urmă, voi eraţi nişte oameni păcătoşi. Poate că mergeaţi la o biserică formală şi nu aţi crezut în botezul cu Duhul Sfânt, dar aţi auzit mesajul… şi în voi era ceva care dorea mai mult din Dumnezeu. Poate aţi fost neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, dar cu toate acestea în voi era dorinţa după botezul cu Duhul Sfânt. Voi aţi flămânzit după El. Vedeţi la ce mă refer?

Motivul pentru care sunteţi în seara aceasta aici, este că voi credeţi în vindecarea dumnezeiască. Dacă Biblia n-ar învăţa aceasta şi voi oamenii aţi crede totuşi în vindecarea divină, atunci s-ar deschide un izvor pentru vindecare. Altfel nu aţi fi avut dorinţă după aşa ceva.

Dacă există dorinţa de a fi vindecat de Dumnezeu, atunci Dumnezeu este aici ca să vă vindece. Acesta este adevărul, fiindcă adâncul strigă către Adânc.

Aşa a fost cu Simeon. El ştia că va veni Hristosul şi că conform făgăduinţei lui Dumnezeu, Îl va vedea înainte de a muri.

Acum observaţi. Simeon a fost condus la Templu. Nu este ciudat acest lucru? Când Isus a fost dus la Templu, Simeon a fost condus acolo de Duhul Sfânt. El a fost condus la Hristos de către Duhul Sfânt care-i dăduse făgăduinţa.

Duhul Sfânt care a dat făgăduinţa pentru vindecarea divină, v-a condus aici, direct la izvorul care este deschis pentru fiecare om care îl ia în considerare.

Acelaşi Duh Sfânt conduce şi a condus pe toţi fiii lui Dumnezeu care au crezut făgăduinţa Lui. Înţelegeţi la ce mă refer?

Voi, fiii şi fiicele lui Dumnezeu aţi fost conduşi aici, pentru că credeţi făgăduinţele lui Dumnezeu.

Oh, eu mă gândesc la aceste lucruri…

Acolo era şi o femeie bătrână şi oarbă. Numele ei era Ana. Ea era prorociţă şi aştepta venirea Domnului. Dumnezeu a fost obligat să i-L arate pe Hristos, aşa că Duhul Sfânt a venit peste ea. O, eu pot să văd cum a venit în templu această bătrână prorociţă oarbă. Ea era oarbă, dar a fost condusă de Duhul Sfânt. Astfel, Ana a trecut pe lângă oameni, a întâlnit rândul de femei, dar nu s-a oprit decât în faţa Domnului, la care a fost condusă de Duhul Sfânt.

 

Da, El este aici în seara aceasta. El a înviat dintre cei morţi şi vă dă făgăduinţa. Dacă n-aţi fi fost aduşi aici de Duhul Sfânt, în seara aceasta v-aţi afla în altă parte. Totuşi staţi aici, în această clădire aglomerată şi caldă şi aşteptaţi ceva.

Ce aşteptaţi? Voi Îl aşteptaţi pe Isus Hristos, ca să Se arate şi să-Şi legitimeze Cuvântul. Aşteptare… Dacă vreţi să criticaţi ceva, atunci Diavolul se va grăbi să vă arate ce se poate critica. El face aceasta, pentru că fiecare om primeşte ceea ce aşteaptă şi doreşte.

Poate veţi spune: „Dacă nu sunt vindecat în rândul de rugăciune, sau dacă nu văd ceva deosebit, nu pot să cred.”

Voi primiţi ce aşteptaţi. În ce mă priveşte, eu aştept în seara aceasta prezenţa Duhului Sfânt care se arată în putere, revărsându-Şi slava peste acest loc, astfel ca mulţi să-L poată primi; astfel ca păcătoşii să se pocăiască şi să trăiască Golgota, bolnavii să fie vindecaţi şi să se facă semne şi minuni, deoarece Isus Hristos a făgăduit aceasta. Eu cred făgăduinţa Lui.

Haideţi să ne rugăm: Tată ceresc, Cuvântul Tău este Adevărul, iar Tu Îl legitimezi prin semnele şi minunile lui Isus Hristos cel înviat. Noi ştim că atunci când a fost pe pământ, El nu a avut pretenţia că este un Bărbat mare, ci aştepta tot timpul ca Tu să Îi dai viziuni în care să-I arăţi starea oamenilor. El a ştiut că femeia care L-a atins în acea mare învălmăşeală avea o scurgere de sânge. Ea stătea în faţa Lui şi nu putea să nege nimic, deoarece Isus a privit-o în faţă şi i-a spus: „Credinţa ta te-a mântuit.” (Matei 9.22).

Tată, noi ştim că în seara aceasta El este aici, pentru că ne-a făgăduit aceasta. Încrederea noastră este ancorată în El şi în Cuvântul Său, şi suntem siguri că L-am văzut în puterea învierii Lui, lucrând aici pe pământ în mijlocul poporului Său, în Biserica Sa.

Doamne, îngăduie-ne să fim purtătorii luminii în timpul acesta, pentru că ştim că se apropie clipa când vom ajunge la capătul drumului şi atunci va trebui să ne înfăţişăm înaintea Ta ca să dăm socoteală, iar atunci ne va fi derulată în faţă toată viaţa pe care am trăit-o pe acest pământ. Generaţia aceasta stă în faţa noastră, de aceea Te rog să îngădui ca vocea mea să strige cu toată puterea împotriva nedreptăţii, chemându-i în acelaşi timp pe oameni la credinţa în Isus, Fiul Tău.

Binecuvântează-i pe cei ce sunt prezenţi aici în seara aceasta. Te rog să le dai o binecuvântare deosebită. Fă ca puterea vindecătoare a Duhului Sfânt să îndepărteze toate gândurile şi fărâmiturile noastre. Sfinţeşte-l pe slujitorul Tău pentru slujba care urmează. El stă aici şi ştie că toţi ochii sunt îndreptaţi spre el. Doamne, Te rog cu smerenie să-Ţi arăţi puterea cea mare şi minunată, astfel încât să poată fi văzută de fiecare, iar dacă slujitorul Tău nevrednic a primit în seara aceasta har în faţa ochilor Tăi, ia-l în mâna Ta, pune deoparte gândirea lui şi vorbeşte Tu poporului Tău.

Iar când viaţa de aici de pe pământ se va încheia, când se va face ultima rugăciune, când luptele se vor termina, când fumul se va retrage, iar armele vor fi puse la o parte, când noi vom veni sus în Casa Ta, atunci va începe veşnicia cea măreaţă şi strălucitoare. „Când cei aleşi vor fi adunaţi în Căminul lor din cer”, cum spune poetul.

Doamne, când vom vedea cum se va întinde masa cea mare, lungă de mii de mile, pregătită pentru Cina cea de taină, ne vom privi unul pe celălalt peste masă, iar pe obraji ne vor curge lacrimi de bucurie. Atunci Împăratul nostru va veni în frumuseţea şi în slava Sa şi va merge de-a lungul mesei ştergând lacrimile din ochii noştri cu propriile mâni şi ne va spune: „Nu mai plângeţi pentru că totul a trecut. Intraţi în bucuria Domnului vostru.”

Atunci osteneala drumului ni se va părea o nimica, Tată, pentru că am ajuns la capătul drumului. Ajută-ne să uităm lucrurile care au trecut şi să lucrăm cu vrednicie în înalta Ta chemare.

Îngăduie ca Duhul Sfânt să vină printre noi, şi fă-L vizibil pe Fiul Tău Isus Hristos în faţa acestor oameni deoarece eu, care sunt un muritor, încerc să li-L vestesc pe Cel ce este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Te rugăm toate acestea în Numele Fiului Tău iubit, Isus Hristos. Amin.

Domnul să vă binecuvânteze. Iertaţi-mă dacă în seara aceasta mă port ca un copil, dar când vorbesc despre El, inima mea este foarte mişcată.

Îmi amintesc că atunci când am fost chemat de predicatori şi când ei au aflat că am avut vedenii din fragedă copilărie, mi-au spus: „Billy, nu te mai ocupa cu aşa ceva, pentru că aceste lucruri vin de la Diavolul!” Aşa m-au învăţat „cei duhovniceşti”, că vedeniile sunt de la cel rău, dar chiar în noaptea aceea, Domnul a venit şi mi-a arătat cine este El. Oh, da!

Eu ştiu că El este prezent aici şi Îl iubesc din inimă.

Auzind ce spuneau acei predicatori, m-am întrebat: „Cum este posibil ca aceste lucruri să vină de la Diavolul când eu Îl iubesc atât de mult pe Domnul Isus? Cum ar putea arde atât de mult inima mea pentru El în cazul acesta? El cunoaşte inima mea.”

Şi Domnul a venit chiar atunci şi m-a învăţat, iar eu Îl cred pe El, pentru că cuvintele Lui corespund întocmai cu Cuvântul lui Dumnezeu, dar cuvintele lor nu corespund cu Cuvântul.

Prieteni creştini, aş vrea să vă spun ceva, pentru ca, dacă va veni cumva peste mine acea stare, să nu vă întrebaţi ce se întâmplă. Eu nu pot să explic acest lucru, pentru că nu există nicio explicaţie. Eu devin slab, atât de slab încât abia mă mai ţin pe picioare. Dacă veţi citi însă Scriptura, veţi vedea că şi ea vorbeşte despre acest lucru.

Când profetul Daniel a văzut acele viziuni înfricoşătoare, a fost slăbit mai multe zile. Este adevărat?

Când femeia cu scurgerea de sânge a venit şi s-a atins de Isus prin credinţă, Domnul S-a întors să vadă cine  L-a atins şi a spus:

S-a atins cineva de Mine, căci am simţit că a ieşit din Mine o putere.” (Luca 8.46).

Voi să nu priviţi la mine, pentru că eu sunt un om ca oricare altul, sunt cel mai slab dintre păcătoşi, dar El m-a născut din nou şi m-a dăruit vouă, oameni ai Evangheliei. Acesta este adevărul şi prin harul lui Dumnezeu, pot să vă numesc fraţi şi surori. Eu vă iubesc cu adevărat, de aceea nu am venit aici ca să fiu văzut sau ascultat de voi, nici din motive financiare, voi ştiţi aceasta, ci sunt printre voi dintr-un singur motiv: pentru că Îl iubesc pe Isus Hristos.

Eu Îl iubesc şi Îi sunt supus în toate lucrurile şi cred că voi aţi ascultat şi aţi răspuns la această invitaţie, pentru că doriţi să-L iubiţi şi mai mult şi să fiţi vindecaţi. Acesta este singurul motiv pentru care am venit aici.

Dumnezeu să vă binecuvânteze! Dumnezeu să vă binecuvânteze pe voi, fraţii păstori şi pe voi, comercianţii creştini.

Eu spun aceasta înainte de a deveni slab şi de a pleca de aici. Fiul meu şi ceilalţi fraţi sunt atenţi. Aş vrea să vă spun la revedere, şi Dumnezeu să vă binecuvânteze. Dacă nu ne vom mai întâlni pe partea aceasta a râului, ne vom revedea în dimineaţa aceea glorioasă, pentru că eu am mărturia că-L iubesc pe Domnul Isus.

Dumnezeu mi-a dat mai multe vedenii – acesta este adevărul. Biblia este înaintea mea şi Dumnezeu este Martorul meu. Eu pot să explic şi să spun în faţa oamenilor numai ceea ce mă lasă El să spun prin harul Său. De aceea, rugaţi-vă pentru mine!

Mai este un singur lucru pentru care mă rog: voi pleca în Africa, în India, în Palestina şi în Germania. Eu mă gândesc adesea cum au fost aceste ţări înainte. Credeţi-mă, vrăjitorii şi cei stăpâniţi de demoni te provoacă imediat, iar tu trebuie să ştii exact despre ce este vorba. Acesta este adevărul. Iar când vânturile se înteţesc şi devin fierbinţi, când prigoana este în curs, mă gândesc că la Washington DC este cineva care se roagă pentru mine. Îmi promiteţi aceasta? Ridicaţi mâinile, vă rog. Mulţumesc.

Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Acum mă gândesc că ieri seară s-au dat o sută de numere pentru rugăciune, din care primele 15 au fost strigate aseară. Este adevărat, fraţilor? Primele 15 s-au dat şi aş vrea, dacă credeţi, să facem şi în seara aceasta 2-3 grupuri de rugăciune şi să-i strigăm şi pe alţii. Aş vrea însă ca fiecare să creadă.

Câţi dintre cei care nu au primit niciun număr de rugăciune, doresc să fie vindecaţi? Ridicaţi mâna, vă rog. Deci voi nu aveţi numere de rugăciune. Este cam greu de spus câţi sunteţi.

Aş vrea să vă întreb ceva. S-ar putea ca acum să ne întâlnim pentru prima dată şi mie îmi pare rău că adunările nu durează mult. Voi aţi aflat cum se primeşte vindecarea dumnezeiască şi credeţi că puteţi fi vindecaţi.

Tumoarea este un demon. De altfel, orice boală este de la Diavolul, pentru că Dumnezeu nu-i chinuieşte pe copiii Săi cu boli, ci Satana este cel ce face aceasta. Vedeţi? Satana nu poate să-l scoată pe Satana.

Unii spun: „Vă vindecă cu Diavolul!” dar Isus spune că Diavolul nu poate să facă aceasta. Domnul a spus:

Dacă Satana scoate afară pe Satana, este dezbinat; deci, cum poate dăinui împărăţia lui?” (Matei 12.26).

El nu poate să facă aceasta, ci doar Dumnezeu poate să vindece!

Farmaciştii şi medicii ştiu că ei nu pot să vindece. Fraţii de la clinica Mayo sunt specialişti, dar ei spun: „Noi nu pretindem că vindecăm, ci ajutăm doar natura. Există un singur Vindecător şi acesta este Dumnezeu.”

Ei cos o rană, dar nu pot s-o vindece. Ei o cos doar. Un medic stomatolog scoate măseaua, dar cine vindecă locul? Medicul chirurg scoate apendicele, dar cine vindecă rana? Dumnezeu. Numai El poate face aceasta. Medicina nu poate crea ţesut. Ea este numai un ajutor. Dumnezeu este Vindecătorul.

Medicul vă pune o atelă la braţ, dar voi nu sunteţi vindecaţi în clipa în care el îşi încheie intervenţia. Medicul îşi face partea lui aşa cum a fost învăţat. El pune atela pe braţ, dar vindecarea o lasă în seama lui Dumnezeu. Acesta este adevărul. Vindecarea vine numai de la Dumnezeu.

Aşadar vedeţi? Dacă demonii ies afară, tumoarea moare. Dacă viaţa firească ar ieşi din voi, aţi muri. Dacă viaţa vă părăseşte, trupul rămâne, dar devine mai uşor. Orice gropar ştie că trupul devine mai uşor în momentul în care viaţa iese din el.

Observaţi un animal mort. Dacă vânătorii ucid un animal, sau dacă cumpăraţi carne de la măcelar, se poate observa că dacă cântăriţi animalul mort (sau carnea) în ziua următoare, este mai uşor; iar dacă îl veţi cântări din nou în cealaltă zi, va fi şi mai uşor.

În următoarele zile, veţi constata că animalul devine mai greu. Acum, dacă tumoarea moare, demonii ies afară. Aşa este în cazul cancerului, a cataractei, etc. demonul, care este o viaţa străină, iese afară.

Orice fiinţă care se naşte se formează dintr-un embrion. Celulele încep să se dezvolte, apoi se formează altele noi, după felul vieţii care este în ele, aducând în final la suprafaţă noul născut.

Celulele unui animal aduc la suprafaţă un animal. Celulele unei păsări aduc o pasăre. Totul vine la suprafaţă după soiul lui.

Demonul care cauzează o tumoare, nu este numai în tumoare. De la o celulă, tumoarea se înmulţeşte şi creşte tot mai mare. Ea are o viaţă proprie; este o viaţă, dezvoltându-se exact aşa cum v-aţi dezvoltat voi în trupul mamei voastre. Este acelaşi lucru.

Dar viaţa aceasta (tumoarea) nu este viaţa voastră, ci este o viaţă străină. Voi aţi primit viaţă ca să trăiţi, dar viaţa aceasta străină vă duce la moarte, este un duh de moarte. Este moartea. Ea nu aparţine de voi, nu era în voi, dar acum este aici.

Cine a adus-o? Diavolul.

Ea este un embrion. Cancerul, tumorile şi toate celelalte lucruri se trag dintr-un singur embrion.

Şi voi vă trageţi dintr-un singur embrion. Vedeţi? Dacă viaţa aceea străină moare, cataracta sau tumoarea, vor dispare. Persoanele care au cataractă, nu văd, dar dacă duhul acela le părăseşte, ele spun: „Oh, eu pot să văd!”, iar în zilele următoare pot să vadă tot mai bine.

Putrezirea începe după 72 de ore, de aceea Iisus a înviat înainte de a se împlini acest timp; când celulele nu intraseră încă în putrefacţie. El a înviat înainte de a trece trei zile şi trei nopţi. Da, El a murit vineri seara şi a înviat duminică dimineaţa.

David a spus:

Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca prea iubitul Tău să vadă putrezirea.” (Psalmul 16.10).

După 72 de ore, celulele intră în putrefacţie şi la mulţi oameni ţesuturile se umflă.

Ieri a fost la mine o femeie credincioasă care mi-a spus că a venit în rândul de rugăciune cu cancer la cap şi că eu am privit-o şi i-am spus prin Duhul lui Dumnezeu că pe capul ei este o tumoare canceroasă, care însă va dispărea. Femeia mi-a spus că tumoarea s-a dezlipit imediat după rugăciune şi că ea a pus-o într-un vas cu alcool.

Eu am avut mii de cazuri ca acesta. Este cumva în clădire această femeie? Vă rog să vă ridicaţi în picioare. Este aici femeia care a pus tumoarea în vasul cu alcool? Vă rog să vă ridicaţi şi să faceţi cu mâna, astfel încât să puteţi fi văzută de toţi. Da, femeia care a avut cancerul la cap stă acolo.

Parcă văd şi acum tumoare aceea. Vedeţi? Faptul că ea  a căzut pe loc (tumoarea) constituie o minune.

Dacă viaţa străină părăseşte tumoarea, ea moare, dar dacă este în interiorul trupului nu poate să cadă jos. După moarte, ea mai rămâne câteva zile înăuntru şi locul acela se umflă şi la exterior. Celulele ei încep să se dizolve şi ca urmare bolnavul face febră pentru că este vorba de o infecţie.

Inima pompează sângele şi face curăţirea trupului. În interiorul bolnavului se află o carne mare, străină.

Atunci pacientul se simte rău şi spune: „Oh, m-am simţit atât de bine pe platformă, dar acum, după o zi sau două, cred că am pierdut vindecarea.”

Oh, frate şi soră, aceasta este dovada cea mai puternică ce arată că aţi fost vindecaţi. Să nu vă îndoiţi! Aşa cum credinţa voastră a ucis viaţa aceea străină, necredinţa ar putea s-o aducă înapoi. Aşa este. Ea ar apare din nou.

Domnul Isus a spus:

Duhul necurat, când iese afară dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, şi caută odihnă. Fiindcă n-o găseşte, zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit.”

Şi când vine, o găseşte măturată şi împodobită.

Atunci se duce de mai ia cu el alte şapte duhuri, mai rele decât el; intră împreună în casă, se aşează în ea, şi starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decât cea dintâi.” (Luca 11.24-26).

Este adevărat? Bărbatul credincios trebuie să vegheze asupra casei.

Credinţa vindecă indiferent cum vă simţiţi. Nu vă uitaţi la starea pe care o aveţi, nici cât de rău vă simţiţi, important este că credeţi! Isus nu a spus niciodată: „Simţi aceasta?” ci a spus: „Crezi tu?”

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

În ordine. Noaptea trecută am împărţit 100 de numere de rugăciune. Nu le vom putea chema pe toate, de aceea îi vom lua pe ultimii 15. Cine are numărul de rugăciune 85? Vrei să ridici mâna? Este cineva cu numărul 85? În ordine.

Biletul cu numărul 87. Are cineva numărul 87? Poate nu puteţi să vă ridicaţi pentru că zăceţi pe o targă, sau poate că sunteţi orbi şi spuneţi: „Nimeni nu mă ajută!”

În biroul meu se află multe documente care dovedesc că s-a întâmplat aşa. Ei scriu că au venit în sală, că eu am strigat numărul lor, dar că nu i-a ajutat nimeni. S-ar părea că ei au fost surzi.

Vedeţi? 85, 86, 87. Uitaţi-vă pe numărul vecinului, pentru că s-ar putea să fie surd şi atunci nu poate auzi când îi este strigat numărul. 87. Mulţumesc, soră. Cine are nr. 88? Este în clădire? Bine. Biletul cu nr. 89. Poţi să te ridici 89? Este cineva aici cu nr. 89? Bine, 90, 91…

Faceţi chiar acum ceea ce a spus El! Da, faceţi aşa cum spune. Eu sunt fratele vostru şi sunt doar un om ca şi voi, dar dacă El vine acum şi foloseşte acest trup slab, îl binecuvântează şi lasă ca Duhul Sfânt să lucreze prin el, atunci îl veţi vedea pe Isus Hristos lucrând în adunare. Indiferent cât de mult se legitimează, dacă voi nu-L credeţi, nu vă poate ajuta cu nimic. Acesta este adevărul. Dacă El ar sta aici lângă mine, vizibil, astfel ca să-L puteţi vedea, şi totuşi nu L-aţi crede, nu se poate face nimic pentru voi. Cuvântul meu este acelaşi cu cel spus de El în Scriptură.

 

Mă rog din toată inima ca Dumnezeu să vă ajute. Aici sunt mame, sunt bolnavi, întristaţi şi necăjiţi, iar eu mă rog lui Dumnezeu să vă ajute după ştiinţa Lui cea mare şi bună.

Bine… Puneţi-vă într-un rând în partea dreaptă. Vreau ca acum să ne plecăm capetele pentru rugăciune:

Tată îndurător, Te rugăm în Numele Fiului Tău Isus, să laşi ca Duhul Sfânt să vină acum ca să legitimeze lucrările lui Isus Hristos. Binecuvântează poporul Tău de pretutindeni, vindecă-i rănile şi fă-l sănătos şi fericit. Tată, Tu cunoşti slăbiciunile robului Tău. Eu nu ştiu ce să spun, nici ce să fac.

Am făcut totul după porunca Ta şi cred că în seara aceasta eşti aici ca să-i binecuvântezi şi să-i ajuţi.

Tată, dacă vrei, lasă-L pe Duhul Sfânt să vină peste slujitorul Tău şi descoperă lucrurile pe care vrei să le facem, precum şi în ce fel să procedăm, căci atunci vom fi cu toţii bucuroşi şi fericiţi, iar adunarea va crede în Tine cu o inimă şi un suflet.

Tată, ca slujitor al Tău, Te rog să faci ca atunci când vom părăsi localul acesta, să nu mai fie nicio persoană slabă, ci fiecare să plece vindecat şi plin de bucurie. Tată, fă aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Poate nega cineva Lumina puternică ce ne-a fost arătată? Mulţi dintre voi au văzut lumina despre care vorbesc. Data viitoare am să aduc câteva cu mine. Fratele Moore a spus că aceste fotografii au fost expuse de mai multe ori în predici, şi că voi aveţi acele cărţi. Eu am doar două fotografii la mine şi nădejduiesc că vă va face plăcere să le vedeţi.

Dacă veţi privi înăuntru, veţi vedea un alt tablou al acestei Lumini care a venit jos şi care a fost făcut de un fotograf de presă din Arkansas, dar acest tablou nu este atât de clar ca tabloul expus la Asociaţia Americană. Pe acesta,   l-au publicat şi l-au expus, aşa că a fost văzut de câteva mii de oameni.

Cu câţiva timp în urmă, eu am stat acolo la râu şi am botezat în jur de 500 de persoane, după o mare trezire. Atunci a venit jos acea Lumină puternică, ce a putut fi văzută de toţi cei prezenţi, mulţi dintre ei leşinând de frică. Totul era înfricoşător, dar eu Îl rog pe Dumnezeu să mai vină încă o dată vizibil, în mijlocul adunării, dacă am primit har înaintea Lui. Voi veţi putea constata că pentru unii este vizibil, dar pentru alţii va rămâne invizibil. Aşa este.

Ioan Botezătorul a mărturisit că a văzut Duhul Sfânt coborând peste Isus. Este adevărat? Dar nu scrie nicăieri că şi restul celor adunaţi L-au văzut.

Magii au urmat o stea. Credeţi aceasta? Ei cercetau stelele. Aceşti bărbaţi au venit din Răsărit şi au aşteptat săptămâni şi luni ca acea stea să apară, dar nu scrie nicăieri că ar fi fost văzută şi de alţii.

Ţineţi privirea aţintită spre Hristos şi Îl veţi vedea!

Domnul Isus să vă binecuvânteze. În ordine.

Billy Paul, fratele Moore şi voi toţi ceilalţi, fiţi pregătiţi. Billy, s-au pus toţi în rând? Toţi 15?

Acum mă voi adresa celor care nu au număr de rugăciune şi ca atare nu pot fi în acest rând. Fiţi foarte atenţi, priviţi aici şi credeţi ca femeia aceea care s-a atins de haina Lui. Ştiţi că Domnul S-a întors şi i-a spus: „Îndrăzneşte, fiică! Credinţa ta te-a tămăduit.” (Matei 9.22).

Credeţi că El este Acelaşi şi în seara aceasta? Credeţi ca sărmanul acela orb, care stătea lângă zidurile Ierihonului şi striga: „Doamne, ai milă de mine!”? Probabil că Isus nici nu i-a auzit strigătul, dar El a simţit credinţa acelui om, de aceea s-a întors spre mulţime şi a spus: „De ce cârtiţi în inimile voastre?

Femeii de la fântână, El i-a spus: „Du-te de adu-l pe bărbatul tău.” (Ioan 4.16).

El a mai spus: „Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.” (Ioan 5.19).

Aş vrea să vă întreb ceva. Dacă cele spuse de mine sunt adevărate, atunci pe baza adevărului, Dumnezeu este legat de Cuvântul Său şi ca atare va împlini totul aşa cum a spus. Dacă va face aceasta, veţi fi de acord să-L primiţi pe Isus Hristos? Cine nu L-a primit încă? Aici veţi găsi mila, căci El se îndură de voi şi de ceilalţi. Încredeţi-vă inimile în El şi credeţi. Rugaţi-vă şi spuneţi: „Doamne, eu cred. Vindecă-mă în seara aceasta, Te rog.” Dacă veţi face aceasta, El vă va vindeca.

 

Nu demult, noi am sosit din Africa de Sud iar peste câteva săptămâni vom merge din nou.

Vom vizita Africa, India, Palestina şi Germania.

La Durban, Africa de Sud, după ce au trecut 4-5 oameni prin rândul de rugăciune şi Domnul i-a vindecat, când ceilalţi au văzut puterea Duhului Sfânt, s-au predat 30.000 de oameni care L-au primit pe Isus Hristos ca Mântuitor personal. 30.000 o dată, vă daţi seama?

Părerea mea este că noi trebuie să luăm Cuvântul lui Dumnezeu ca Îndrumător şi apoi să mergem în toată lumea ca să predicăm Evanghelia.

Şi Evanghelia nu constă numai din Cuvânt, ci şi din dovada dată de Duhul Sfânt prin puterea Sa. Evanghelia legitimează puterea Duhului Sfânt.

Eu am mers în multe ţări, iar în unele am găsit oameni care spuneau: „Noi nu avem nevoie de misionari! Noi ştim mai multe decât tine!”

Poate că ştiu într-adevăr, dar noi avem nevoie de cineva care să creadă Cuvântul lui Dumnezeu ca să fie legitimat prin Duhul. Aceasta doresc să vadă oamenii şi atunci se vor pocăi şi Îl vor primi pe Isus Hristos în viaţa lor. Numai în felul acesta vor crede.

Eu mă încred din toată inima în Dumnezeu şi ştiu că în seara aceasta El se va proslăvi pentru că oamenii s-au adunat în locul acesta, pentru că cred că Isus Hristos este Acelaşi. Fie ca Isus din Nazaret să vă binecuvânteze pe fiecare în parte. Aceasta este rugăciunea mea.

Este adevărat ceea ce spun acum? Niciun om din lume nu-L caută şi nu L-a căutat vreodată pe Dumnezeu, ci Dumnezeu este Acela care îl caută pe om.

La început, omul a căzut în Eden, iar de atunci a început să se ascundă de Dumnezeu. Dar Dumnezeu este Acela care-l caută pe om.

Domnul Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis…”  Vedeţi, mai întâi trebuie să fiţi atraşi de Tatăl.

Aş vrea să vă explice ceva. Ce se întâmplă atunci când am o viziune? Câţi dintre voi au visat vreodată? Aş vrea să văd mâinile voastre ridicate. Cam două părţi din cei prezenţi au visat. Este adevărat că sunt şi mulţi oameni care nu visează.

Visul vine în subconştient.

Deci există un conştient şi un subconştient. În subconştient începi să lucrezi cu ajutorul Duhului Sfânt.

Prima dată este conştientul. Eu întreb pe cineva: „Crezi tu?”, iar el răspunde: „O, da, domnule!” Tu crezi cu mintea, dar ce se întâmplă cu cel dinăuntrul tău?

Cine face ca vaporul să meargă înainte? Nu bărbatul care stă pe puntea de comandă, ci cel care se află în sala maşinilor unde este motorul.

Uneori, când suntem în subconştient, noi visăm. Aceasta se întâmplă când dormim. Atunci putem să visăm lucrurile pe care le-am făcut când eram treji, iar când ne trezim, ne amintim tot ce-am visat. Poate că unii dintre voi aţi visat ceva cu ani în urmă şi vă mai amintiţi şi acum. O parte din voi aţi fost acolo. Este adevărat? Nu vă mai amintiţi ce aţi visat cu ani în urmă?

Acum fiţi atenţi. În cazul omului care doarme, subconştientul este departe, dar subconştientul omului care are o vedenie nu este undeva, ci este aici. El nu doarme. Ochii lui sunt dimpotrivă deschişi şi vede o vedenie.

Dumnezeu poate să dea unui om care doarme visuri, iar altuia să nu îi dea. Dacă v-aş spune: „Visaţi-mi un vis!” voi nu aţi putea face aceasta oricât de mult aţi dori. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a pus în biserică, apostoli, proroci, darul vindecării, etc., este adevărat? Toate acestea sunt pentru desăvârşirea bisericii.

Pavel spunea: „Deci, dacă s-ar aduna toată Biserica la un loc, şi toţi ar vorbi în alte limbi, şi ar intra şi cei fără daruri, sau necredincioşi, n-ar zice ei că sunteţi nebuni?

Dar dacă toţi prorocesc, şi intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredinţat de toţi, este judecat de toţi.

Tainele inimii lui sunt descoperite, aşa că va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu, şi va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru.” (1 Corinteni 14.23-25).

Este adevărat? Este aceasta Evanghelia? Este Isus Hristos Acelaşi ieri, azi şi în veci? Este El acelaşi şi astăzi? Poate că voi vorbiţi în limbi şi spuneţi că credeţi în El şi că aveţi Duhul Sfânt. În ce mă priveşte, eu cred în plinătatea Lui. Eu cred că este un singur Domn şi acesta este Isus Hristos. El nu este mort, ci a înviat din morţi, iar în seara aceasta este aici, pe această platformă.

El să vă binecuvânteze şi să vă ajute.

Eu nu am fost niciodată în locul acesta şi din câte îmi dau seama nu cunosc pe nimeni. Sunt doar 3-4 predicatori pe care îi cunosc – fratele Roze, bărbatul de lângă el, al cărui nume l-am uitat, şi fratele Lindsay, dar Dumnezeu vă cunoaşte pe toţi. Este adevărat? El vă cunoaşte pe toţi.

 

Aici este o femeie. Dumnezeul din cer ştie că eu nu am mai văzut-o niciodată până acum. Noi suntem străini unul faţă de celălalt, este adevărat, doamnă? Noi nu ne cunoaştem, dar Dumnezeu te cunoaşte. Dacă Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci, atunci să mai privim un exemplu din Scriptură ca să vedem cum a fost ieri, când a vorbit cu femeia de la fântână ca să afle ceva despre ea. Astfel, El i-a zis: „Dă-Mi să beau!”, la care femeia a răspuns: „Cum, Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteană?” Iar după ce a vorbit un timp cu ea, i-a cunoscut necazul. Este adevărat? Acum, dacă Isus a înviat din morţi şi trăieşte în noi, înseamnă că s-a împlinit şi Cuvântul din Ioan 14.19:

Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.” (Matei 28.20).

Voi ştiţi că acum aştept pe cineva: mă refer la Îngerul Domnului. Acesta este adevărul, deoarece fără ajutorul Său nu pot să fac nimic. Sunt la fel de slab ca şi voi.

Pentru că în sală sunt prezenţi şi criticii mei, vreau să le pun o întrebare: Câţi dintre voi au văzut fotografia Lui şi au auzit de conferinţa în care oamenii de ştiinţă au prezentat-o? Lumina supranaturală a venit şi ni s-a arătat. Sunt câţiva ani de atunci. S-au publicat mii de exemplare. Această fotografie a fost cercetată de George Lacy de la FBI, unul dintre cei mai renumiţi cercetători în arta fotografică din America, dar Isus Hristos S-a legitimat ca fiind Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Eu Îl aştept pe El. M-am lăudat vreodată cu un lucru, sau am spus ceva ce nu a fost adevărat? Dacă da, Dumnezeu să mă ierte pentru că nu am făcut-o intenţionat. Dorinţa mea este să-L prezint cu o inimă smerită. El mă aude acum şi doresc ca harul Său să fie în mijlocul nostru în seara aceasta, ca să legitimeze Cuvântul Său vorbit.

Unde este sora de la orgă? Aş vrea să cânte încet cântarea: „Crede numai”. Rog pe fiecare să fie pregătit. Aplecaţi-vă capetele când vi se va cere aceasta. Voi, cei din rândul de rugăciune, fiţi pregătiţi. Dacă El vă va mustra, fiţi atenţi dacă acesta este adevărul. Fiţi ascultători şi primiţi-o.

Voi, cei care mă ascultaţi, trebuie să ştiţi că El este Cel ce vorbeşte şi nu eu. De aceea, dacă vă mustră, duceţi-vă şi puneţi-vă problema în ordine.

Ce se face înainte de a urma un tratament? Trebuie căutată boala şi cauza ei, abia după aceea urmând tratamentul. Dacă de exemplu, voi sunteţi bolnavi şi obosiţi şi mergeţi la medic, iar el vă dă o aspirină fără să vă consulte, înseamnă că nu este un medic bun şi că încearcă să scape de voi. Un medic adevărat, consultă pacientul până când găseşte cauza bolii şi abia după aceea aplică tratamentul.

La fel este şi cu noi. Dacă este un duh rău, păcate nemărturisite, dacă în locul acesta sunt oameni care nu se află în voia lui Dumnezeu, atunci puteţi să tot plângeţi şi să strigaţi, puteţi face orice, căci demonul rămâne. Acesta este adevărul. Fiţi atenţi la aceasta!

Dacă Dumnezeu pune blestemul peste ceva, iar voi veniţi să-l luaţi, veţi ajunge în necazuri ca Moise. Este adevărat?

Duhul Sfânt este aici, de aceea, în Numele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, iau fiecare persoană sub controlul meu, spre onoarea lui Dumnezeu.

Aş vrea să vorbesc un moment cu tine, soră. Cugetul îţi spune că se va întâmpla ceva şi că va avea loc chiar acum. Dacă este adevărat, ridică mâna. Bine. Aceasta este prezenţa Sa.

Eu sunt un străin pentru tine. Noi nu ne-am întâlnit niciodată în viaţa aceasta, dar dacă Duhul Sfânt despre care vorbim, dacă Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci, dacă eu am spus adevărul atunci când am mărturisit în faţa oamenilor că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, atunci Domnul va descoperi ceva cu privire la tine, ceva care te va ajuta să crezi în El. Tu stai în faţa mea, iar eu nu pot să ştiu care este necazul tău, dar Domnul îl cunoaşte. Dacă Domnul îngăduie, tu vei primi vindecarea şi El va descoperi dorinţa ta, fie că este vorba de o problemă financiară, fie că ai necazuri în familie sau orice altceva ar fi. El ştie totul şi este în stare   să-mi descopere orice ar fi. Este adevărat?

Aceasta Îl face să fie Acelaşi ieri, azi şi in veci. El este Acelaşi care a vorbit cu femeia de la fântână. Eu vorbesc cu tine, aşa cum a făcut-o El, ca să primesc legătura cu duhul tău. Eu văd… Tu te îndepărtezi de mine… Ai avut un accident grav în care maşina ta a fost distrusă, în urma unei tamponări. Tu ai fost aruncată în aer, iar în urma căzăturii, ţi-ai sucit gâtul şi ceafa. După un timp ţi s-a localizat în ceafă o tumoare canceroasă. Tu ai fost învăţată din Scriptură, dar crezi că Isus Hristos te poate vindeca?

Tată Dumnezeule, în Numele Fiului Tău Isus Hristos şi pe baza autorităţii Cuvântului Tău, poruncesc tuturor acestor duhuri rele, s-o părăsească pe această femeie care este pe moarte. Satană, eşti descoperit, de aceea îţi poruncesc să ieşi afară din această femeie! Biserica Dumnezeului celui Viu, îţi porunceşte să ieşi afară în Numele lui Isus! Amin.

Acum aş vrea să-ţi mai spun ceva, soră.

Tu ştii că acum totul a dispărut. Gâtul tău este vindecat şi la fel ceafa. Dumnezeu să te binecuvânteze.    Du-te pe drumul tău, fii mulţumitoare şi fericită şi bucură-te.

Aveţi credinţă în Domnul Isus. Fie ca punctul cel mai important din viaţa noastră, să fie Domnul Isus. Gândiţi-vă şi procedaţi la fel ca ucenicii, care au devenit o inimă şi un gând. Amintiţi-vă că Isus este Acelaşi ieri, azi şi întotdeauna.

El este Acelaşi şi astăzi, de aceea, aveţi credinţă în El! Voi ascultătorilor, priviţi spre El; dăruiţi-I inima voastră, credeţi cu toată puterea şi nu vă apropiaţi de El cu o atenţie împărţită. Staţi în rugăciune. Rămâneţi credincioşi în Dumnezeu.

 

Acum pacienta următoare. Aici este prezenţa Domnului şi tu eşti conştientă de ea.

 

Pentru cei care mă ascultă vreau să spun că eu sunt fratele vostru şi că ceea ce vedeţi nu este psihologie, ci este Puterea Dumnezeului celui Atotputernic; nu este psihologie, ci este lucrarea Domnului Isus în concordanţă cu Cuvântul Său.

 

Acum aş vrea să vorbesc puţin cu tine, soră. Noi suntem străini unul faţă de celălalt, dar Isus Hristos ne cunoaşte pe amândoi.

Noi ne întâlnim pentru prima dată, dar El este Acela care te cunoaşte şi care te-a ţinut în viaţă. El mă cunoaşte şi pe mine, şi ca frate al tău, am primit prin harul Său, acest dar dumnezeiesc, fără să fi făcut ceva pentru aceasta. Primul lucru pe care mi-l amintesc din fragedă copilărie, este o viziune. Acum priveşte pentru o clipă aici. Da, tu eşti bolnavă. Tu eşti într-o suferinţă şi te înconjoară un duh întunecat. Este un cancer localizat la piept. Ai fost consultată de un medic bun. Ai şi o hernie, o suferinţa la stomac şi o grea problemă la inimă, motiv pentru care eşti foarte ameţită. Cu câteva zile în urmă te-ai simţit foarte rău şi ai stat pe marginea patului. Simţeai că eşti aproape de moarte şi ai privit pe geam. Este adevărat?

„Totul este întocmai.”

Tot ce-a fost peste tine, te-a părăsit. Ce crezi, cine este Cel ce cunoaşte viaţa ta? Dacă Isus Hristos este Acela, primeşte-L! Mulţumesc.

 

Tu vrei să ştii dacă aici este ceva supranatural. Crezi tu în Isus Hristos aşa cum L-am predicat eu din Cuvânt? Da, ştiu că tu crezi în Isus Hristos. Deasupra ta mai stă încă un duh întunecat. Este ceva serios. Pot să văd că te numeşti Eva. Da, numele tău de familie este York, şi locuieşti în oraşul acesta. Numărul casei tale este 613, pe strada nr.6. Este adevărat? Du-te acasă şi fii sănătoasă. Tu eşti vindecată în Numele lui Isus Hristos. Domnul să te binecuvânteze. Bucură-te şi fii fericită.

…………………………………………………………………………………………………

Aveţi credinţă şi nu vă îndoiţi. Scriptura  spune: „Du-te şi nu mai păcătui ca să nu ţi se întâmple ceva şi mai rău!” Păcatul este necredinţa.

Păcatul nu constă în a bea, a fuma, a juca la jocuri de noroc – acestea sunt doar consecinţele păcatului.

Isus a spus: „Du-te şi nu mai păcătui (nu mai fii necredincioasă) ca să nu ţi se întâmple ceva şi mai rău!” Aveţi credinţă în Dumnezeu!

Credeţi-L din toată inima!

 

Pot să văd că femeia aceasta este urmată de Lumină. De ce? Ca să îndepărteze umbra neagră de peste ea. Femeia de acolo are o suferinţă la fiere şi o hernie. Crezi că Domnul Isus te vindecă? Ea stă acolo şi are un batic la gât. Crede din inimă, ridică-te şi primeşte vindecarea. Fii sănătoasă în Numele lui Isus Hristos. Dumnezeu să te binecuvânteze.

Aveţi credinţă în Dumnezeu. Credeţi?

 

Domnule care stai acolo, tu ai hernie. Te-ai rugat: „Doamne, lasă ca bărbatul acesta să-mi vorbească”, este adevărat? Dacă da, ridică mâna şi ridică-te. Credinţa ta te-a vindecat, frate. Du-te acasă căci Isus Hristos te-a vindecat.

 

Domnul Isus vă vede, de aceea nu este obligatoriu să fiţi aici sus. Aveţi credinţă şi veţi primi ceea ce cereţi. Este nevoie însă să credeţi. Dacă veţi crede din toată inima voastră, Dumnezeu vă va împlini dorinţa.

 

Pacientul acela… scuză-mă, domnule. Crezi din toată inima? Da, tu crezi. Acum eşti puţin agitat din pricina prezenţei Lui. Tu nu eşti de aici, ci vii din Richmond, Virginia, şi ai cancer la mandibulă. Vrei să pleci sănătos acasă? Primeşte-L pe Isus Hristos ca Vindecătorul tău. În Numele lui Isus Hristos eu poruncesc cancerului să te părăsească.

Pleacă de la el! Domnul să te binecuvânteze, domnule! Du-te şi crede din toată inima.

 

Cum îţi merge? Te văd tânăr, cu mult mai tânăr decât eşti acum când stai în faţa mea. Tu suferi cu capul. Durerile au început demult, cam de la vârsta de 25 de ani şi de atunci te supără mereu. Tu eşti credincioasă şi te-ai rugat mult ca această durere să te părăsească, iar acum ai venit aici. Tu te-ai rugat şi ai auzit un glas care ţi-a spus că dacă vei veni la mine şi eu mă voi ruga pentru tine, Dumnezeu te va vindeca şi astfel durerea de cap te va părăsi. Sunt adevărate toate acestea?

„Da, este adevărat.”

Tu ai auzit ce s-a spus, dar nu eu sunt Cel ce ţi-a spus acele cuvinte, ci doar vocea este a mea. Este adevărat? Aşa a fost? Acum, crezi că Dumnezeu este Cel ce ţi-a descoperit aceste lucruri? Crezi că El te poate ajuta? Tu eşti sigură că Dumnezeu este aici… Un moment! Mai văd ceva. Parcă lângă tine stă o femeie tânără. Este fiica ta. Tu ai hotărât să-i faci o vizită. Ea locuieşte în Indiana. Soţul ei este predicator şi ea ţi-a trimis o scrisoare în care ţi-a spus că eu sunt aici. Este adevărat? Tu eşti vindecată. Poţi să pleci în călătoria ta. Domnul să te binecuvânteze, soră.

 

Credeţi numai. Aveţi credinţă în Dumnezeu, căci Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci.

 

Aveţi încredere şi credeţi. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi pe voi, oamenii de culoare. El este gata să vă ajute, doar să credeţi. El este gata să-i ajute pe cei ce sunt în necaz.

Gândiţi-vă numai la femeia aceea…

Îl văd pe Duhul Sfânt, acolo în colţ, deasupra unei femei de culoare. Ea priveşte spre mine. Acea femeie se roagă pentru că are o tumoare la gât. Ea şi-a ridicat mâna. Primeşte vindecarea, femeie. Femeia din spatele tău, are o tumoare la umeri. Este adevărat, doamnă? Ridicaţi amândouă mâna – cele două femei de culoare care au tumorile pe care le-am amintit. Isus Hristos v-a vindecat. Mergeţi acasă vindecate spre slava lui Dumnezeu. Credinţa voastră v-a vindecat. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Aveţi credinţă în Dumnezeu. Să nu aveţi nici o îndoială, ci credeţi căci totul este posibil celor ce cred. Amin.

 

Ce front de credinţă este în încăperea aceasta! Eu simt puterea ei. Desigur, voi sunteţi în Duhul Domnului, de aceea se poate totul.

Cum îţi merge, doamnă? Crezi că sunt profetul lui Dumnezeu? Eu cred că predicatorul este un profet. Tu nu te gândeşti că lucrez cu Satana, nu-i aşa? Tu crezi că sunt trimis de Dumnezeu. Dacă crezi aceasta, pot să te ajut. El a spus că dacă pot să vă fac să mă credeţi şi dacă voi fi sincer în rugăciune, nimeni şi nimic nu va putea sta împotriva rugăciunii mele. Acum eu vin să vă ajut, dar Dumnezeu este Cel ce face vindecarea.

 

Eu i-am spus îngerului care mi-a vorbit: „Ei nu mă vor crede!” dar El mi-a răspuns: „Tu vei primi două semne la fel ca şi Moise şi prin aceasta oamenii te vor crede.”

Primul semn este descoperirea tainelor oamenilor.

 

Da, femeie, tu nu ai venit aici pentru tine şi eşti foarte nervoasă şi istovită din cauza copilului tău care este bolnav. Copilul sângerează, iar medicii nu mai pot face nimic, deoarece are leucemie. Este adevărat? Tu nu eşti din acest oraş, ci vii dintr-un sat cu dealuri, din Pennsylvania, din Chamberlsburg. Este adevărat? Adu copilul la mine, soră scumpă. Dacă Domnul ar fi aici, Şi-ar pune mâinile peste copil şi atunci moartea ar trebui să plece, iar el ar trăi.

Crezi tu că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Dacă crezi aceasta, îmi voi pune mâinile peste copil, în locul Lui, şi îl voi binecuvânta. Mă voi ruga ca demonul să-l părăsească şi astfel viaţa să vină în copil ca să trăiască şi să se facă bine.

 

Satană, ieşi afară din copilul acesta! Pe baza autorităţii Cuvântului lui Dumnezeu, prin darul dumnezeiesc pe care l-am primit printr-un înger, îţi poruncesc să părăseşti copilul! Pleacă de la el.

Crezi că te vei face bine? Domnul să te binecuvânteze cu credinţă tare, micuţo! Fii sănătoasă. Du-te acasă.

Crezi tu că sunt profetul lui Dumnezeu? Crezi că Dumnezeu este aici prin Duhul Sfânt şi că tot ce se face este de la Domnul Isus? Eu sunt doar un om şi nu pot face nimic, dar dacă Dumnezeu îmi arată necazul tău, ca dovadă că sunt profetul Său, dacă El stă aici şi legitimează aceasta cu adevărat, vei crede?

El i-a spus femeii de la fântână: „Du-te de cheamă pe bărbatul tău!” dar ea a răspuns: „Nu am bărbat.” La care Domnul a spus: „Cinci bărbaţi au avut.” Surprinsă, femeia a răspuns: „Văd că eşti proroc.

El a făgăduit că va trimite acelaşi Duh care S-a odihnit peste Fiul lui Dumnezeu, sub formă de Duh Sfânt, ca să rămână cu noi până la sfârşitul lumii. Crezi aceasta? El îţi cunoaşte necazul. Da. Tu ai o suferinţă la inimă. Este adevărat? Să se ridice în picioare toate persoanele care au probleme cu inimă. Toţi puteţi fi vindecaţi dacă credeţi.

 

Doamne, medicii nu pot să facă nimic împotriva bolii de inimă, dar Tu eşti Atotputernicul. Doamne, cine a creat inima? Tu. Eu poruncesc acestor puteri demonice care-i chinuiesc pe oamenii aceştia prin diferite boli de inimă, să-i părăsească în Numele Domnului Isus Hristos. Amin.

Domnul să te binecuvânteze, soră. Aş vrea să-ţi spun ceva. Tu  te simţi bine acum, atât de bine cum nu te-ai mai simţit de multă vreme. Oamenii ştiu că peste tine a fost un duh întunecat. Tu ai zăcut, dar suferinţa pe care ai avut-o  te-a părăsit şi eşti vindecată. Eşti sănătoasă.

 

În ordine. Aveţi credinţă în Dumnezeu. Fiecare să fie unit şi să creadă.

 

Cum îţi merge, domnule? Bine. Noi suntem străini unul faţă de altul, dar Domnul Isus ne cunoaşte pe amândoi. Este adevărat?

Dumnezeu care a creat cerul şi pământul, a locuit în Isus Hristos şi a făgăduit că va locui şi în noi, astfel încât şi noi vom face lucrările pe care le-a făcut El.

Crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Te întreb aceasta pentru că Îngerul Domnului mi-a spus că eu trebuie să ajung acolo încât să-i fac pe oameni să mă creadă. Dacă nu mă vor crede, nu vor primi vindecarea, dar ca să poată crede, Domnul a spus că-mi va descoperi tainele inimii lor şi atunci mă vor crede. Tu mă crezi, deoarece eşti un predicator al Evangheliei. Tu eşti aici cu un gând bun. Nu eşti bolnav, dar doreşti ca în biserica ta să aibă loc o trezire ca pe vremuri. Fiecare dintre noi dorim aceasta.

Să ne rugăm pentru o trezire ca pe vremuri.

Dumnezeule Atotputernic, Tu ai creat cerurile şi pământul, de aceea, rugămintea mea în faţa Ta este să îndepărtezi orice putere demonică şi să laşi ca puterea lui Isus Hristos să devină vizibilă în locul acesta.

Doamne, noi nu suntem biruiţi.

Satană, îţi poruncesc în Numele lui Isus Hristos, să ieşi afară din aceşti oameni!

Voi, cei schilozi, ridicaţi-vă din cărucioarele voastre! Fiecare din voi să-L slăvească pe El. Amin.

 

– Amin –

 

 

 

Despre behaitul oilor si Glasul Pastorului

caci "Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine "...
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

nimic

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.