Ascultand aceasta predica, cine poate intelege ca „ samanta lui Abraham ” nu este numai spirituala , ci este chiar naturala . stim lucrul acesta fiindca este scris : ( pentru cei nascuti din nou, ca sa inteleaga starea lor cea noua)
” Este semanat trup firesc, si invie trup duhovnicesc. Daca este un trup firesc, este si un trup duhovnicesc.
De aceea este scris: „Omul dintai, Adam, a fost facut un suflet viu.” Al doilea Adam a fost facut un duh datator de viata.
Dar intai vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc vine pe urma.
Omul dintai este din pamant, pamantesc; Omul al doilea este din cer.
Cum este cel pamantesc, asa sunt si cei pamantesti; cum este Cel ceresc, asa sunt si cei ceresti.
Si, dupa cum am purtat chipul celui pamantesc, tot asa vom purta si chipul Celui ceresc.”
Numai oamenii nascuti in neamul Parintelui credintei ( asa l-a numit apostolul pe „patriarhul Abraham ” )pot sa accepte moartea lor in Hristos si sa nadaduiasca in invierea impreuna cu El Numai acei oameni care sunt urmasi naturali adevarati in spita de neam a lui Abraham ( caci numai in samanta lui Abraham a promis Dumnezeu ca va binecuvanta toate neamurila pamantului – cuvantul ” neamuri ” defineste pe acei care apartin aceluiasi stramos natural -)pot sa formeze acel „Trup al lui Hristos ” ca si madulare, al carui Cap este Domnul Isus Hristos .De aceea avem scrisa si genealogia ( spita neamului) lui Isus la inceputul primei Evanghelii scrisa de Matei si reluata de Evanghelistul Luca , cel care a intarit marturia apostolilor in Cartea Faptelor acestora .
Apostolul Pavel a zis „ Prin descoperire divina am luat cunostinta desptre taina aceasta „ si este de inteles ca numai in acelasi fel o putem primi si noi, ceilalti care suntem ” samanta fagaduita „, poporul ales de Dumnezeu dintre Neamuri ca sa fim mostenitori impreuna cu iudeii . Si suntem si noi mostenitori impreuna cu ei din cauza ca avem stramosi comuni, apartinem aceleiasi mari familii a lui Abraham, noi suntem acele oi pierdute ale Casei lui Israel pentru gasirea carora Domnul Isus a venit pe Pamant si apoi i-a trimis pe ucenicii Lui sa continue cautarea inceputa de El.
Dumnezeu a planificat istoria poporului Sau,vorbind prin profetul Moise in capitolul 4 al cartii Deuteronomul : „. Cand vei avea copii, si copii din copiii tai, si vei fi de multa vreme in tara, daca va veti strica, daca va veti face chipuri cioplite, infatisari ale vreunui lucru, daca veti face ce este rau inaintea Domnului Dumnezeului vostru, ca sa-L maniati
iau astazi martor impotriva voastra cerul si pamantul – ca veti pieri de o moarte repede din tara pe care o veti lua in stapanire dincolo de Iordan si nu veti avea zile multe in ea, caci veti fi nimiciti de tot.
Domnul va va imprastia printre popoare si nu veti ramane decat un mic numar in mijlocul neamurilor unde va va duce Domnul.
Si acolo veti sluji unor dumnezei, care sunt o lucrare facuta de maini omenesti, de lemn si de piatra, care nu pot nici sa vada, nici sa auda, nici sa manance, nici sa miroasa.
Si daca de acolo vei cauta pe Domnul Dumnezeul tau, Il vei gasi, daca-L vei cauta din toata inima ta si din tot sufletul tau.
Si dupa ce ti se vor intampla toate aceste lucruri in stramtorarea ta, in zilele de pe urma, te vei intoarce la Domnul Dumnezeul tau si vei asculta glasul Lui;
Cititorule, esti si tu unul dintre aci copii ai lui Israel regasit intre popoarele lumii , care ai fost ales de Dumnezeu ca sa-I porti Numele ?.Dovada este in ascultarea si intelegerea Mesajului Orei in care traiesti, adus de fratele William Branham , pe care , daca vrei, poti sa-l asculti acum si in limba romana
Recomandare:
behaitul oilor si Glasul Pastorului
-
Articole recente
- Cand vine iarna, toata vegetatia pare a fi moarta; dar haideti sa mergem la radacina….
- A esuat ” ecercitiul” COVID ?Este in desfasurare un contraexercitiu inceput in USA ?
- Vaccinul vicios mai mult //:ca:// periculos
- Despre gradina si intretinerea ei fara finante
- Actualizare la comentarii-lll-
- Ziceti ca nu-i decat TEORIE DE CONSPIRATIE ?
- Ce merite a avut Trump
- Planul facut pentru „rasplata” fostului presedinte al Americii
- Biserica in vreme de pandemie
- Legamantul de har facut cu Abraham
- Mai poate fi trezita America ?
- ” ’89 ” in America
- Actualizare la comentariu -ll –
- Descoperirea cuvintelor Tale da lumina si pricepere celor fara rautate -1 –
- Frauda elucidata, dovada neacceptata
- Actualizare la comentariu -l –
- Cine nu accepta benevol vaccinul va fi obligat prin legi guvernamentale
- Comoara Betleemului este descoperirea Cuvantului vorbit prin Mesajul orei de astazi
- Curajul de a gandi si vorbi liber incepe sa actioneze
- Concurenta la vaccin se arata pe deplin in UK ….
- Am trecut intr-1 an nou! Count your blessings : cele rele sa se spele, cele bune sa se + ( numaratoarea in baza 10 in perspective biblica)
- Daca nu v-ati saturat de atata Covidat , inc-o ultima ” covinda” care baga calu-n tinda :
- Am trait si eu vremea aceea…..in Tzara lui Tzucu-te !
- Doctorii americani, ca si romani,au medicamentul pt. Covid,fff.sanatos in alternativa vaccinului fffoarte periculos
- BANII sau VIATA Povestea unor mame care-si plang copiii pierduti in urma unui vaccin asemanator celui pregatit pt. Covid19
- Cum stiu romanii sa faca ” haz de necaz” pe seama pademiei
- Pe mainile cui este data noua conducere Americana in 2021
- Ce ni se poate intampla noua, crestinilor, DACA vom fi obligati sa ne lasam sa fim vaccinati
- De ce sI la ce ar trebui sa reziste vaccinul Pfitzer ?
- Cum se raporteaza JW la Pandemie
Arhive
Categorii
Comentarii recente
Top Posts & Pages
- Despre gradina si intretinerea ei fara finante
- Cand vine iarna, toata vegetatia pare a fi moarta; dar haideti sa mergem la radacina....
- Totul despre evrei
- Vaccinul vicios mai mult //:ca:// periculos
- Comoara Betleemului este descoperirea Cuvantului vorbit prin Mesajul orei de astazi
- O filmare in care laserul si telescopul arata curbura Pamantului ?
- Curajul de a gandi si vorbi liber incepe sa actioneze
- Cine nu accepta benevol vaccinul va fi obligat prin legi guvernamentale
- Ce ni se poate intampla noua, crestinilor, DACA vom fi obligati sa ne lasam sa fim vaccinati
- Cum se raporteaza JW la Pandemie
Blog Stats
- 180.570 hits
Sper ca nu te supar daca scriu si ceva fara legatura cu subiectul… dar in legatura cu Sf, treime
Isaac Newton scria:
Așa cum un orb nu știe nimic despre culori, tot așa nici noi oamenii nu știm nimic despre modul cum Dumnezeu cel preaînțelept percepe și înțelege toate lucrurile.
Nu este nici o contradicțiee să acceptăm că Dumnezeu originea tuturor lucrurilor poate schimba legile naturii (îngăduind astfel prezența minunilor ) și în același timp să considerăm că lumea odată formată … va continua să existe după aceleași legi pentru foarte mult timp (excluzând astfel prezenîa minunilor)
(Uite cum o întoarce marele fizician !)
În același timp Newton considera că doctrinele tradiționale despre Sf. Treime (la fel ca John Milton , w. Branham și alții) sunt incompatibile atât cu rațiunea cât și cu scriptura, Iisus fiind subordonat Tatălui , concepție pentru care a fost considerat ARIAN.
Am ascultat si predica dar… nu prea se aminteste de celalalt fiu al lui Avram, nu prea spune ca a existat si Ismail fiul egiptencii pe care Dumnezeu l-a binecuvantat totusi si a mai spus ca desi va fi ca un măgar salbatic va avea urmasi 12 regi , 12 semintii…
Vezi, inca o dovada pentru faptul ca Biblia este exclusiva, este doar Cartea unui popor ales, Israelul lui Dumnezeu, nascut prin si pentru minuni facute de Dumnezeu pentru samanta lui Abraham , aceea singura samanta care a venit din cer si pentru care Dumnezeu si-a dat Cuvantul de dragoste vesnica, independenta de timp si imprejurari , dar dependenta de ORIGINE , precum este scris : „ Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile A Lui sa fie slava in veci! Amin.”
Nici o alta ” persoana fizica” in afara urmasilor lui Abraham, de la el incoace, nu mai este astazi in stare sa se sfinteasca prin acceptarea credintei in Isus , care a iesit, dupa trup, din patriarhi . El este Hristosul si este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvantat in veci. Amin! (Rom.9:5)
Despre sfintire, Isus ne-a aratat cum o putem obtine, prin aceasta simpla rugaciune facuta chiar inainte ca El sa faca plata necesara pentru eliberarea noastra din lumea pacatoasa :
. „Dar acum, Eu vin la Tine; si spun aceste lucruri, pe cand sunt inca in lume, pentru ca sa aiba in ei bucuria Mea deplina.
Le-am dat Cuvantul Tau; si lumea i-a urat, pentru ca ei nu sunt din lume, dupa cum Eu nu sunt din lume.
Nu Te rog sa-i iei din lume, ci sa-i pazesti de cel rau.
Ei nu sunt din lume, dupa cum nici Eu nu sunt din lume.
Sfinteste-i prin adevarul Tau: Cuvantul Tau este adevarul.
Cum M-ai trimis Tu pe Mine in lume, asa i-am trimis si Eu pe ei in lume.
Si Eu insumi Ma sfintesc pentru ei, ca si ei sa fie sfintiti prin adevar.
Si Ma rog nu numai pentru ei, ci si pentru cei ce vor crede in Mine prin cuvantul lor.” ( Ioan 17.13-20)
Cuvantul prin care suntem sfintiti , dupa cat stiu eu, se gaseste doar in Sfanta Scriptura, care este Biblia, si nu poate fi gasit in nici o alta carte religioasa sau laica a omenirii
Da, Vechiul Testament este cartea evreilor si Iisus, cel care a adus crestinismul adică credinta într-un unic Dumnezeu, a fost evreu. Dacă mama este evreică esti evreu, nu după tată desi si tatăl intră la adunare…
Noi crestinii am primit cartea sfântă VT prin Iisus la care s-a adaugat EVANGHELIA vestea cea bună și am adunat totul în BIBLIE o carte care nu este a evreilor. Toti oamenii sunt facuti de Dumnezeu si supusi lui Dumnezeu asa cum scrie în Geneza, o bucatica din Vechiul Testament care este valabil pentru toate popoarele.nu doar ăpentru neamul lui Avram caci Avram a primit pe Dumnezeu printr-o revelatie așa cum il primeste oricine azi.
Deci încă odată spun, BIBLIA este alcătuită din VECHIUL TESTAMENT scris de evrei (așa cum spun ei că cuprinde TORRA dictată de Moise plus istoria lor scrisă de profeti) si EVANGHELIE scrisă de urmasii lui Iisus..
.Cine urăște pe cine? Cei care doresc să își impună credinta si nu-i lasă pe ceilalti să creada ce cred aceia urasc lumea. Eu argumentez ce cred, nu dau cu piatra in nimeni.
Cine se poticneste de invataturile Bibliei, oricine ar fi, dovedeste ca nu apartine de poporul Dumnezeului lui Abraham, nascut din samanta fagaduita lui , prin alegerea urmasilor lui Israel( Cum a zis profetul Isaia 54. 5-14 care a spus, printre altele : ” toti fiii tai vor fi ucenici ai Domnului Isus ))
Domnul Isus Hristos nu este evreu ! Sangele este elementul care determina natura vietii . noului nascut iar acela nu vine de la mama , ci de la tatal copilului. Mama este doar purtatoarea de sarcina si prin sangele ei se face aprovizionarea cu hrana a copilului. Isus nu are tata pamantesc,. Dumnezeu L-a ” adus pe lume „printr-o fecioara, a neamului lui Abraham, logodita si apoi casatorita cu urmasul la tron al lui David din acea generatie .
Sangele care ne mantuieste nu este unul ” mostenit” de la oameni, .Fiind toti oamenii pacatosi, si condamnati la moarte, ,nici un sange uman nu are vre-o putere de viata in el din cauza amestecului cu sange animalic produs de Sarpele cel vechi si mama Eva, in Eden . In toata omenirea, numai Isus Hristos a fost conceput cu sange tara pacat ( neamestecat ), fiindca El este Cel intai nascut in noua zidire = creatie cu pietre vii a casei duhovnicesti care este Templul lui Dumnezeu . (1Pet.2:5)
Primii apostoli care au fost trimisi sa raspandeasca Vestea Buna si chemarea la pocainta au fost si ei copiii lui Abraham, nu au fost alesi dintre popoarele pagane, ( romani, greci, mezi, persi , etc) si nu li s-a poruncit sa evanghelizeze paganii , ci doar pe israelitii considerari ” oi pierdute ” ( nu capre )
Pocainta ceruta celor randuiti sa primeasca viata vesnica , la Rusalii, nu a fost de natura umana , cum se propovaduieste in prezent ( sa te lasi de bautura, de curvie, hotie, injjuraturi, etc )fiindca un copil de Dumnezeu nu este crescut intr-o viata de pacat ) Daca citim cuvantarea apostolului Petru, care s-a incheiat cu o chemare la pocainta in Numele lui Isus Hristos, nu gasim mentionate nici unul din acele pacate, decat pacatul necredintei in lucrarea si invatatura lui Isus ( Fapte 2 )
Pocainta de faptele moarte prin ea singura, nu ne poate mantui si a fost vestita de Ioan Botezatorul, despre care este scris ca doar a pregatit calea pentru pocainta mantuitoare
Majoritatea asa ziselor lucrari de Evanghelizare facute de cei care se considera pocaiti in denominatiuni sunt false, ei zicand ascultatorilor sa vina la Isus cu pacatele lor , ceea ce este contra Scripturilor , in care citim „Sa se lase cel rau de calea lui, si omul nelegiuit sa se lase de gandurile lui, sa se intoarca la Domnul care va avea mila de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseste iertand.” (Isa.55:7) Dumnezeul nostru, numit de profetul Isaia este Dumnezeul lui Abraham, Isaac si Israel ,,d aca si noi suntem nascuti din aceeasi samanta a lui Abraham , prin Israel., in urmasii caruia s-a implinit fagaduinta facuta de Dumnezeu lui Abraham , anume ca ” in samanta ta vor fi binecuvantate toate Neamurile pamantului ” De subliniat expresia IN SAMANTA TA pentru ca mostenitorii sunt aceia nascuti in familie Nu poti sa urmezi calea mantuirii (Ioan.14:6) daca nu vrei sa te lasi mai intai de vechile tale obiceiuri, oricare ar fi acelea .
. Sunt multe texte biblice care ne spun asa . Nu ai ce cauta mila la Isus venind cu pacatele agatate de tine Citeste ce scrie la (2Pet.1:4) (Tit.2:12)
Inca o data subliniez : pocainta mantuitoare implica doar credinta in jertfa Domnului Isus , prin care puterea de viata a sangelui Divin ne spala de orice pacat de care ne-am hotarat s-o rupem , traind dupa principiile credintei parintelui nostru Abraham. si a inaintasilor despre care a vorbit Pavel in cartea Evrei, cap. 11 .
Cine nu este nascut in familiile extinse printre Natiuni ale urmasilor lui Abraham, , nu are nici o treaba cu principiile Biblice , Pentru cei care , dupa ce aud Evanghelia se hotarasc sa ramana straini de legamintele fagaduintei ( citeste (Efes.2:12) „avand mintea intunecata, fiind straini de viata lui Dumnezeu, din pricina nestiintei in care se afla in urma impietririi inimii lor. (Efes.4:18)” nu exista nici o cale de salvare la viata vesnica , ei considerand ca tot ce au este aici si acum
Unde consideri ca te situezi dumneata, cititorule , de ambele genuri ? ( Dumnezeu nu a creat transgenderi, acestia s-au facut singuridin pricina mintii lor blestemate ( citeste Romani 1.28 )