O evanghelizare a ultimului intors acasa, in familia lui Israel

http://archives.bcfellowship.org/2651?mediaType=Video

este cel mai important subiect despre care am putea vorbivreodată, pentru că dacă nu ar fi existat răscumpărare, noiam fi fost despărţiţi pentru totdeauna de Dumnezeu. Vedeţi?Noi venim de la Dumnezeu şi ne întoarcem la Dumnezeu, darcalea înapoi la El, se află în această Carte a Răscumpărării.Ea ne explică ce s-a întâmplat la început, cum am căzut şi cea făcut Dumnezeu ca să ne răscumpere şi să ne aducă înapoiîn locul desăvârşit de unde am căzut. De aceea, CarteaRăscumpărării este foarte importantă, iar noi nu ne pierdemvremea prin faptul că parcurgem Peceţile, deoarece eledeschid toată răscumpărarea pentru noi.În continuare, aş vrea să facem o scurtă recapitulare,iar pentru aceasta, vom citi ceva din Pecetea întâi:„…acest Miel a păşit în faţă şi a mers la Cel ce stăteape scaunul de domnie şi ţinea Actul de Proprietate. Deci,Mielul a mers, a luat Cartea din mâna Celui ce stătea pescaunul de domnie, i-a rupt Peceţile şi a deschis-o.”Ce Carte a deschis? Cartea Răscumpărării. Vedeţi?Când a rupt Peceţile, El a deschis Cartea, iar fratele Branhama spus: „Acum, Biblia este o Carte nouă pentru mine.”:„Vedeţi, de fapt, Cartea a fost concepută şi scrisăînainte de întemeierea lumii. Această Carte, Biblia, a fostscrisă înainte de întemeierea lumii, iar Hristos a fostînjunghiat tot înainte de întemeierea lumii pentru că El eraMielul. De aceea, cei care alcătuiesc Mireasa Sa, au numelescrise în Cartea Vieţii Mielului înainte de întemeierea lumii.Dar Ea a fost pecetluită, iar acum, ne este descoperit carenume erau acolo, ne este descoperit totul despre aceasta. Celucru minunat!”Vedeţi, această Carte a fost scrisă înainte deîntemeierea lumii, înainte ca voi să faceţi bine sau rău,înainte ca strămoşii voştri să fi fost aici pe pământ, înainte cavoi să fi făcut ceva corect sau greşit, înainte să fi făcut vreoalegere. Aşadar, Biblia a fost încheiată înainte de întemeierealumii, iar sulurile care alcătuiesc Cartea Răscumpărării aufost pecetluite încă de atunci. Totul a fost înfăptuit şi încheiatîncă înainte de a exista o moleculă sau un atom şi înainte dea se întâmpla ceva, iar noi nu putem schimba nimic din ceeace este scris în Ea. Nu contează ce face diavolul sau ce3

Reclame

Despre behaitul oilor si Glasul Pastorului

caci "Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine "...
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

nimic

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s