Cand a rupt Mielul a doua pecete …..” (Apoc.6:3)

….am auzit un Glas ….(Apoc.10:3-4)

http://archives.bcfellowship.org/2590?mediaType=Video
Sunday AM, 30th Chad Lamb The Seven Seals – Part 7: The Second Seal [2:25:10]

PECETEA A DOUA

Să deschidem Bibliile la Cartea Apocalipsei 6.1-4:

„Când a rupt Mielul cea dintâi din cele şapte peceţi, m-am uitat şi am auzit pe una din cele patru făpturi vii zicând cu un glas ca de tunet: „Vino şi vezi!”
M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal alb. Cel ce stătea pe el avea un arc; i s-a dat o cunună şi a pornit biruitor şi ca să biruiască.
Când a rupt Mielul a doua pecete, am auzit pe a doua făptură vie zicând: „Vino şi vezi.”
Şi s-a arătat un alt cal, un cal roşu. Cel ce stătea pe el a primit puterea să ia pacea de pe pământ, pentru ca oamenii să se înjunghie unii pe alţii, şi i s-a dat o sabie mare.”

Astăzi vom continua cu Pecetea a doua, iar pentru început aş vrea să citesc câteva pasaje din Peceţi.
În Pecetea a treia, fratele Branham vorbeşte despre predicarea acestor Peceţi şi spune:
„…Să fiţi foarte atenţi, iar când veţi citi, luaţi benzile şi ascultaţi-le îndeaproape, pentru că dacă veţi face aceasta le veţi înţelege. Ei au derulat benzile înapoi şi sunt foarte bune şi clare, aşa că veţi înţelege mai clar de acolo.”
Fratele Branham a vrut ca noi să nu trecem superficial prin aceste Peceţi, ci ne-a sfătuit să le citim, să luăm benzile şi să le ascultăm cu atenţie. De ce? Pentru că în ele se află mult mai mult decât în istoria Epocilor Bisericii. Ceea ce ni se explică în Peceţi este mult mai adânc decât ceea ce ni s-a spus în epoci cu privire la ceea ce nu a mers bine de-a lungul celor şapte epoci ale Bisericii şi despre felul cum s-a mişcat Antihristul. Astfel, este clar că el a încercat să ne ajute să vedem altceva şi a repetat de multe ori că trăieşte cu nădejdea că citind Peceţile vom înţelege lucrurile:
„Nădăjduiesc că aţi înţeles aceasta, dar acum fac doar un test ca să văd dacă aţi putut vedea.” Cu alte cuvinte, fratele Branham dorea ca Biserica să prindă descoperirea.
Să ne întoarcem deci, la Pecetea a doua:
„Acum, Te rugăm, Tată, să vii în seara aceasta şi să rupi Pecetea a doua pentru noi, aşa cum a spus poetul care a zis că i-ar plăcea să privească dincolo de perdeaua timpului. Aceasta este şi dorinţa noastră, Doamne, să privim şi noi şi să vedem ceea ce stă în faţa noastră.”
Aici, fratele Branham era gata să intre în Pecetea a doua, iar când a început s-o explice, totul a fost numai despre prigonirea Bisericii timpurii: cum şi-au jertfit creştinii vieţile, cum călărea călăreţul de pe calul roşu în timp ce creştea puterea bisericii catolice, cum a început să-i ucidă şi să-i martirizeze pe sfinţi, etc., dar toate acestea au trecut.
Totuşi, în rugăciunea sa de la începutul acestei Peceţi, el a spus: „Doamne, deschide-ne această a doua Pecete, ca să putem vedea ce stă în faţa noastră.”
Vedeţi de ce trebuie să citim cu foarte multă atenţie? Dacă nu suntem atenţi, vom crede că la ruperea Peceţii a doua, fratele Branham a explicat istoria Bisericii, dar el nu făcea aceasta, ci ne arăta istoria Bisericii pentru a vedea şi înţelege ce ne stă în faţă.
„…Ne rugăm ca Mielul care a fost junghiat să vină printre noi, să rupă Pecetea şi să ne descopere lucrurile pe care avem nevoie să le vedem.”
Acum putem vedea cu toţii de ce trebuie să citim foarte atent. De ce? Pentru că ruperea Peceţilor nu ne arată istoria Bisericii, ci ne arată ce ne stă înainte.
„Credem că Domnul va binecuvânta eforturile noastre din seara aceasta. Cu siguranţă, noi toţi am fost bucuroşi să vedem prima Pecete şi binecuvântările care au însoţit-o… Nu vreau să vă ţin prea mult, dar vedeţi voi, eu voi pleca din nou după ce vom încheia cu Peceţile, de aceea va trebui să mai suferim puţin.”
„…va trebui să mai suferim puţin.” – Aceasta este Pecetea a doua. Noi vom intra mai mult în ea, dar dacă ar fi s-o rezumăm, acesta este mesajul pe care ni-l transmite.
Noi vorbim despre Peceţi, despre Cartea Răscumpărării care este pecetluită cu şapte Peceţi şi despre faptul că va veni un timp de trecere, iar atunci această Carte nu va mai fi pecetluită şi nu va mai fi în mâna Proprietarului original. Pentru aceasta, trebuie să se schimbe însă ceva, Cartea trebuie să treacă dintr-o mână în alta, trebuie să treacă de la marele Duh veşnic, care este Dumnezeu, la Omul Isus Hristos. Amin!
Cel care a venit printre noi atunci când Dumnezeu Şi-a făcut un trup şi a păşit în El, când Şi-a creat propriul Sânge şi L-a vărsat ca preţ al răscumpărării noastre, S-a întors acum să aducă drepturile de răscumpărare şi să le dea omului, iar când va face aceasta, va deschide Cartea ca să arate tainele răscumpărării: ce s-a întâmplat, ce se întâmplă acum şi ce se va întâmpla în viitor.
Aşadar, El trebuie să deschidă aceste Peceţi pentru că ele au de-a face cu răscumpărarea.
În timpul cât a vorbit Peceţile, fratele Branham ne-a spus de multe ori: „Mergeţi înapoi şi uitaţi-vă la Ieremia!”, iar în Ieremia, am văzut că exista un sul deschis şi unul pecetluit. Dacă citim acolo, vedem că Ieremia s-a dus şi a răscumpărat o bucată de pământ, pentru că evreii urmau să fie duşi în robia babiloneană, care este un tip al bisericii care a intrat în robia Babilonului, care este sistemul catolic. Aşadar, înainte de a merge în Babilon, Ieremia a cumpărat o bucată de pământ, pentru că trebuie să înţelegem că moştenirea evreilor era o proprietate firească, un pământ, dar moştenirea noastră este Cuvântul.
Astfel, el a trebuit să plătească un preţ de răscumpărare pentru moştenirea aceea, pentru pământul acela, iar când a făcut aceasta, s-a consemnat că preţul a fost plătit şi că cei care aveau să vină după Ieremia, cei ce aveau să se întoarcă din robia babiloneană, vor avea drept de proprietate asupra moştenirii plătite. Totuşi, ei trebuiau să consemneze aceasta şi au consemnat-o într-un document deschis şi într-un document închis, ambele fiind puse într-un vas de pământ, care a fost ascuns undeva, pentru ca atunci când aveau să se întoarcă din robie, când avea să se încheie robia şi să vină restituirea, cei care aveau dreptul la acea bucată de pământ, cei care aveau dreptul la Cuvânt, să iasă afară, să deschidă pecetea şi s-o citească, comparând sulul deschis cu sulul închis, fiindcă ştiau că era timpul ca pământul să intre în posesia moştenitorului său de drept.
Când am citit Peceţile, noi le-am văzut în formă de simbol în cartea deschisă, dar când a fost rupt al doilea sul, am văzut tălmăcirea lor, iar când le-am suprapus, am văzut că avem moştenirea potrivită.
Noi vom intra în moştenirea noastră, fiindcă am văzut că Cuvântul ne aparţine, că facem parte din Cuvânt şi că am făcut întotdeauna parte din El. Cuvântul a fost pentru noi, Cuvântul este al nostru şi nu vom mai fi despărţiţi niciodată de El pentru că există un preţ care a fost plătit.
Ţineţi minte că Ieremia a plătit preţul cu mult înainte ca ei să se întoarcă din robia babiloneană. Tot aşa, Isus Hristos a plătit preţul cu mult înainte ca noi să ne întoarcem din robia Babilonului, dar acum am ieşit afară şi stăm aici, Peceţile au fost deschise, iar El stă pe tron și ţine în mână Cartea deschisă. El a venit ca să ne spună că noi suntem moştenitorii, că suntem moştenitori împreună cu Hristos.
Aceste Peceţi sunt minunate pentru că ne-au adus toate răspunsurile, aşa că nu mai avem semne de întrebare ca: „Cine este moştenitorul? Pentru cine este moştenirea? Este pentru musulmani, pentru baptişti, sau este pentru prezbiterieni?” Acum ştim că nu este pentru ei, ci este pentru copiii lui Dumnezeu, este pentru cei care nu poartă nici o denumire, ci se întorc la Cuvântul original. Ei sunt cei care întrunesc condiţiile pentru a primi moştenirea pentru că sunt Cuvântul original; ei s-au întors la Cuvântul original ceea ce înseamnă că au dreptul la moştenire. De aceea a fost nevoie să fie rupte Peceţile şi să fie descoperite tainele: ca să poată fi aşezat Cuvântul original, iar cei care sunt parte din Cuvânt, să poată veni la El.
Acesta este testul: „Aici este Cuvântul Meu, Îl puteţi primi?” Dacă Îl primiţi prin credinţă, aceasta este dovada că sunteţi parte din El. Prin faptul că veniţi la Cuvântul original, dovediţi că proveniţi din Sursa originală, de acolo de unde provine şi acest Cuvânt. Înţelegeţi? Dacă puteţi crede fiecare Cuvânt care este scris în această Carte, dovediţi că veniţi din acelaşi loc din care a venit şi această Carte, dar dacă respingeţi ce este scris aici, dacă respingeţi profetul acestui ceas, dacă respingeţi Mesajul pe care L-a dat El pentru legitimare, dovediţi că nu aveţi dreptul la moştenire.
Vedeţi? Când este deschisă Cartea Răscumpărării, Ea ne arată toate tainele Scripturii, ne arată Adevărul, iar când se întâmplă aceasta, Sămânţa lui Dumnezeu spune: „Eu cred aceasta!”, dar cei care nu sunt Sămânţa, spun: „Nu poate fi aşa!”, arătând că nu au dreptul la moştenire. De ce? Pentru că El a venit ca să ne arate numele în Carte.
Cum ne putem vedea numele în Carte? El ne descoperă tainele, aceasta fiind ceea ce cheamă numele nostru. Ce cheamă El? El nu spune: „Chad, Bob, Suzzie,” etc. Dar ce cheamă? Cuvântul original. El cheamă Cuvântul care este în voi, iar singurul care va chema numele vostru este Hristos, pentru că toată familia din ceruri şi de pe pământ se numeşte Isus Hristos, iar Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită. Înţelegeţi? Este Hristos descoperit, Cuvântul manifestat, iar când va fi descoperit Cuvântul, va chema numai Cuvântul.
De aceea Îl vor respinge denominaţiunile, de aceea a fost atât de respins în ceasul acesta, dar nu este respins de Cuvânt, ci de viţa falsă.
Aşadar, aceste Peceţi sunt totul pentru noi şi ne arată mai mult decât istoria Bisericii.
În predica „Suflete din închisoare”, scrie:
„Tainele au fost în cele şapte Peceţi, de aceea, când au fost deschise aceste şapte Peceţi, ele au deschis întreaga Biblie.”
Dacă aceste Peceţi au deschis întreaga Biblie, înseamnă că ele deţin toată taina Ei. Aceasta înseamnă că vălul a fost dat la o parte, iar prin descoperirea Cuvântului, Domnul Îşi cheamă Mireasa ca să stea lângă El, pe cei care spun: „Acesta nu este altceva decât Adevărul.”
Aş vrea să citim încă o dată unul din citatele mele preferate. Este din cartea Epocile Bisericilor:
„Ţineţi minte aceasta! Hristos în Biserica adevărată este o continuare a Cărţii Faptelor, dar cartea Apocalipsei arată cum va intra duhul antihrist în biserică şi o va pângări, făcând-o căldicică, formală şi fără putere. Ea îl expune pe Satan, descoperindu-i lucrările (încercarea de a distruge poporul lui Dumnezeu şi discreditarea Cuvântului Său)…”
Eu am mai spus aceasta, dar aş vrea să o mai repet o dată pentru că este foarte important să înţelegeţi acest lucru. Satan nu lucrează într-un bar sau într-o casă de prostituţie, fiindcă acestea sunt locuri în care omul aflat într-o stare hibridă merge singur. Dacă vă îndepărtaţi de Dumnezeu, este uimitor cât de repede se va deteriora viaţa voastră. Dacă părăsiţi acest Cuvânt, această ungere duhovnicească ce-L însoţeşte, viaţa voastră se va prăvăli în josul dealului. Dacă părăsiţi Mesajul şi mergeţi în lume, veţi sfârşi cu tatuaje, cercei, căsătorii şi divorţuri, adulter, etc., pentru că nu veţi putea sta în picioare fără ungerea care vine cu Cuvântul descoperit.
Aşadar, diavolul nu este afară, ci este înăuntru, iar scopul lui principal a fost dezvăluit în Cartea Apocalipsei. Ce încearcă să facă el? Să distrugă poporul lui Dumnezeu şi să discrediteze Cuvântul Său. Acesta este singurul lucru pe care-l face. Acesta este scopul său principal. Dar unde lucrează el dacă încearcă să distrugă poporul lui Dumnezeu şi să discrediteze Cuvântul Său? El încearcă să lucreze în mine şi în voi, el încearcă să lucreze în mijlocul nostru, să ne amăgească şi să ne îndepărteze, dar Cartea Apocalipsei descoperă tot planul Său.
Astfel, întotdeauna când Satan începe să lucreze şi să pătrundă înăuntru, o face ca şi cal alb, deoarece calul alb arată nevinovat şi inofensiv; el trebuie să-L imite pe Hristos, pare a fi în ordine, nu are autoritate asupra vieţii voastre, nu are cunună, are arc, dar fără săgeţi şi pare că nu poate face nici un rău. Pare inofensiv, dar scopul lui este să schimbe caii. El nu vrea să călărească toată viaţa pe calul alb, nu de aceea a încercat să pătrundă înăuntru, ci obiectivul lui a fost să ajungă pe calul gălbui, care este moartea, moartea duhovnicească, despărţirea veşnică de Dumnezeu. Acesta este şi a fost întotdeauna planul său, dar nu a apărut de la început cu moartea spirituală, ci a apărut cu compromis; a apărut cu o deviere mică de la Cuvântul original, cu încercarea de a raţiona cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este felul în care alunecă înăuntru, iar când face aceasta, pângăreşte biserica şi o face să devină formală, căldicică şi fără putere, dar Dumnezeu urăşte o biserică fără putere. Dar ce-i dă putere bisericii? Ascultarea de Cuvântul original, Viaţa care vine cu Cuvântul. Viaţa, Focul Duhului lui Dumnezeu care vine împreună cu Cuvântul descoperit al orei o va împiedica să devină formală, pentru că nu biserica este cea care va deţine controlul, noi nu suntem pe cont propriu, ci Dumnezeu este la cârma corăbiei, iar aceasta ne împiedică să devenim formali şi fără putere, pentru că avem puterea Cuvântului.
„…până când (Satan) este izgonit în iazul de foc. El luptă împotriva acestui lucru, nu-l poate suporta fiindcă ştie că dacă oamenii primesc adevărata descoperire a Bisericii adevărate, a ceea ce este Ea, pe ce stă Ea şi că poate face lucrările mai mari, va fi o armată invincibilă.”
Aşadar, ca să fim o armată invincibilă, noi trebuie să vedem cele două duhuri. Aceasta a venit să ne arate Cartea Apocalipsei, aceasta este ceea ce fac cele şapte Peceţi: ne arată cele două duhuri, iar pentru a deveni o armată invincibilă, noi trebuie să le recunoaştem.
„…Dacă primesc descoperirea adevărată a celor două duhuri din cadrul bisericii creştine, iar prin Duhul lui Dumnezeu pot să deosebească şi să se împotrivească duhului antihrist, Satan va fi fără putere înaintea ei.”
Cum am putea să ne împotrivim duhului antihrist, dacă nu l-am văzut demascat pe deplin? Tocmai aceasta fac Peceţile: îl demască în totalitate, ca să nu cădem în plasa amăgirii lui. Astfel, în „Cele patru făpturi vii”, am văzut că Hristos a venit şi a ridicat un Etalon, iar acum vom vedea care este tactica de apărare sau cum putem lupta împotriva duhului antihrist; vom vedea că de îndată ce mergem pe calea dată de Scriptură pentru a face aceasta, avem puteri biruitoare, în timp ce el nu mai are nici o putere în faţa noastră. Deci, când Satan este demascat, când îi cunoaştem tactica, rămâne fără putere înaintea noastră, iar când începe să raţioneze cu privire la Cuvânt, putem să-i spunem: „Tu faci întotdeauna aceasta!” Când vrea să facem compromis, noi îi spunem: „Nu, pentru că aşa începi întotdeauna!”
„Numai puţin…”
„Nu! Categoric nu, pentru că compromisul duce la moarte duhovnicească, la despărţire definitivă de Dumnezeu! Nu voi face nici un compromis cu privire la Cuvânt, nu voi nega Cuvântul, nu voi nega ceea ce a învăţat profetul!” Vedeţi? Nu voi face nici un compromis!
„…Satan va fi fără putere înaintea ei. Astăzi va fi la fel de biruit ca atunci când Hristos i-a biruit fiecare efort de a câştiga putere asupra Sa în pustie.”
Cum a biruit Hristos fiecare efort al Satanei? Cu „Este scris!” El nu l-a biruit cu păreri, cu convingeri personale sau cu un sistem, ci l-a biruit cu: „Este scris!” Aşa l-a biruit El pe diavolul şi aşa îl vom birui şi noi. Noi nu avem nevoie de un sistem prin care să-l biruim, ci avem nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu. Amin!
„Da, Satan urăşte descoperirea, dar noi o iubim. Dacă avem descoperirea adevărată în vieţile noastre, nu vom putea fi biruiţi de porţile iadului, ci le vom birui noi pe ele.”
Fratele Branham a spus următoarele în mesajul „Ziua biruinţei”:
„Nu-i dă niciodată şansă omului lăuntric să acţioneze. Noi suntem o fiinţă formată din trei părţi: suflet, trup şi duh, dar când mintea firească… Cele două forţe duhovniceşti care lucrează în voi sunt mintea voastră şi duhul vostru. Mintea firească este şlefuită şi va încerca să obţină ceva prin inteligenţa ei, dar când face aceasta, se îndepărtează de omul duhovnicesc care se află în el. Aceasta este ceea ce cauzează problema, fiindcă omul încearcă să găsească el însuşi o soluţie.”
Aşadar, noi am văzut că cele două viţe se regăsesc în biserica creştină. Da, ele sunt în biserica adevărată pentru că în voi sunt două viţe: omul dinăuntru şi omul dinafară.
În 2Corinteni 4.16 scrie: „De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci, chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi.”
Pavel a spus că după omul dinăuntru, el iubea Legea lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, el vorbea despre omul dinăuntru, adică despre omul care se înnoieşte zi de zi, şi de omul dinafară care este natura noastră firească, vechiul nostru sine care a căzut într-o stare hibridă şi nu va fi niciodată drept până când nu va fi schimbat. Vedeţi? Aici avem cele două viţe, iar fratele Branham a spus că ele se întrepătrund. Unde se întrepătrund ele? În noi, ceea ce înseamnă că trebuie să vedem şiretenia şi amăgirea viţei false şi să ne împotrivim ei.
Satan nu lucrează afară. El nu încearcă să aducă o amăgire prin denominaţiunea penticostală pentru că ea nu ne va putea amăgi. Noi nu vom putea fi amăgiţi de ea, ci trebuie să fie ceva atât de aproape încât, dacă ar fi cu putinţă, să-i înşele chiar şi pe cei aleşi.
Fratele Branham a spus următoarele în predica „Perdeaua dinăuntru” din anul 1956:
„Omul nu ştie cum este să trăieşti o viaţă de biruinţă până când nu a biruit în totalitate. Pe cine? Pe el însuşi, pentru că cel mai mare vrăjmaş pe care-l aveţi sunteţi voi înşivă. De aceea nu puteţi creşte în credinţă, pentru că aveţi concepţii intelectuale, iar partea voastră intelectuală spune: „Păi, este aşa şi aşa!” Acesta este raţionamentul, dar noi dorim să alungăm raţionamentul, pentru că Biblia spune că în noi există două părţi, două facultăţi.”
Dacă cineva spune că ceea ce credeţi voi, nu este raţional, ar trebui să strigaţi! Voi nu doriţi ceva ce este rațional pentru că atunci aţi avea o credinţă intelectuală, iar aceasta nu va produce niciodată Cuvântul lui Dumnezeu. Un seminar nu a putut produce niciodată altceva decât o biserică rece, formală şi fără putere. De ce? Pentru că înţelegerea intelectuală, raţionamentul şi dorinţa de a înţelege Cuvântul şi de a-L poziţiona după societatea noastră modernă, după cultura noastră, va duce întotdeauna la moarte duhovnicească. Vedeţi? De aceea ne luptăm cu partea noastră intelectuală. Partea intelectuală este cea care a dus-o pe Eva în bucluc. Şarpele a venit la partea ei intelectuală şi a început să raţioneze cu ea, a început să-i arate că este frumoasă, că este bine ca cineva să fie înţelept, că nu este nimic în neregulă cu aceasta, că este o cale mai bună pentru că va cunoaşte mai mult, şi ce este în neregulă dacă cunoşti mai mult? Partea voastră intelectuală este vrăjmaşul nostru, de aceea trebuie să-l biruiţi pe deplin. Pe cine trebuie să biruiţi? Pe voi înşivă.
Fratele Branham a spus următoarele în predica „Învierea lui Lazăr”, din anul 1951:
„Abel şi-a condus mielul lângă o viţă de vie şi l-a jertfit pe altar, iar el a murit pe acelaşi altar pe care a murit mielul pe care l-a jertfit. Fiecare credincios care vine la Hristos, trebuie să moară pe acelaşi altar ca şi Mielul său, Hristos, trebuie să moară în Hristos ca să fie o făptură nouă: să moară faţă de lucrurile lumii şi să fie născut din nou, să fie o făptură nouă în Hristos Isus. Să moară pe acelaşi altar al jertfei de sine. În ordine.”
În predica „Voi trebuie să vă naşteţi din nou”, din anul 1961, scrie:
„…Abel a murit pe altar cu jertfa sa; după ce şi-a adus jertfa şi a omorât-o pentru păcatul său, Abel a murit pe acelaşi altar cu jertfa sa. Ca să fiţi născuţi din nou, voi trebuie să muriţi pe altar cu Jertfa voastră, să fiţi la fel de morţi ca El. Iar când sunteţi născuţi din nou, şarpele nu mai are viaţă acolo.”
Isus nu a murit la Calvar, ci în grădina Ghetsimani. La fel trebuie să facem şi noi: să murim faţă de voia noastră şi faţă de părerile noastre, aşa cum a făcut Isus în grădina Ghetsimani. El a murit acolo în totalitate. El a spus: „Doamne, îndepărtează paharul acesta de la Mine!” Acela era omul care se întreba dacă nu există o altă cale, dar când Domnul nu I-a oferit o altă cale, în acel Om era credinţă, era Sămânţa adevărată a lui Dumnezeu, era Dumnezeu însuşi în trup de carne, aşa că a spus: „Facă-Se voia Ta!”, şi noi putem vedea că El a trebuit să moară acolo.
Domnul să ne ajute să moară viţa veche din noi, să moară viţa falsă din noi, ca să trăiască Hristos.
În predica „Sămânţa nu va moşteni împreună cu pleava”, scrie:
„Vedeţi cât de aproape pot fi? Matei 24.24 spune: „În zilele din urmă, cele două duhuri”, duhul bisericii, al oamenilor bisericii şi Duhul Miresei, al celor care fac parte din Mireasă, „vor fi atât de apropiate încât, dacă ar fi posibil i-ar înşela chiar şi pe cei aleşi.” Atât vor fi de aproape.”
Este uimitor faptul că el a spus: „duhul bisericii, al oamenilor bisericii” şi „Duhul Miresei, al celor care fac parte din Mireasă”. Acestea pot părea foarte departe de noi, nu-i aşa? Fratele Harol Becket a spus că nu trebuie să privim foarte departe pentru a găsi trei tipuri de credincioşi. El a spus că în noi înşine sunt trei tipuri de credincioşi:
– Firea, trupul, partea noastră firească este un necredincios;
– duhul nostru este un aşa-zis credincios; dar
– sufletul nostru, Viaţa din sufletul nostru este un credincios adevărat.
Aşadar, nu trebuie să privim foarte departe ca să găsim trei feluri de credincioşi; nu trebuie să privim foarte departe pentru a vedea ce este duhul bisericii, al oamenilor bisericii: el doreşte să pună ungerea Duhului Sfânt doar asupra duhului nostru, dar fratele Branham ne-a spus că putem avea ungerea Duhului Sfânt asupra duhului nostru şi cu toate acestea să murim şi să mergem în iad. Vedeţi cât poate fi de amăgitor? Putem avea senzaţii atunci când vine Dumnezeu în adunare şi să-L simţim la fel ca cel de lângă noi, dar Lui nu-i pasă ce simţiţi voi, nu-i pasă dacă spuneţi că credeţi Mesajul, fiindcă fratele Branham a spus că deşi toate acestea sunt bune, nu sunt esenţa. Este ca şi cum am spune că ştim să citim, şi am recunoaşte că tot Mesajul se potriveşte cu Scripturile, dar voi trebuie să luaţi Viaţa Mesajului, trebuie să luaţi Viaţa lui Hristos, să intre înăuntrul vostru şi să muriţi pentru toate celelalte lucruri. Noi trebuie să murim pentru orice gând, pentru orice simţământ, pentru orice fel de raţionament care este împotriva Cuvântului descoperit al zilei, trebuie să murim pe deplin faţă de toate acestea. Noi trebuie să trăim aşa cum ne spune El, să facem ceea ce ne spune El cu privire la căsătorie şi despărţire, la cum trebuie să ne îmbrăcăm, la locurile în care mergem; noi trebuie să murim faţă de toate argumentele şi scuzele noastre, faţă de scuzele pe care le aducem pentru faptul că suntem neascultători, trebuie să murim pe deplin faţă de toate acestea, pe altar împreună cu Jertfa noastră. Apoi, ne vom naşte din nou, dar nu noi vom fi cei care trăim, nu noi suntem cei care vom face acele fapte, nu este o Viaţă pe care o vom trăi noi, ci este Viaţa pe care o trăieşte El în noi şi prin noi. Dar El nu va împărţi niciodată locul în care va locui, cu raţionamentul nostru. El nu va împărţi niciodată locul în care locuieşte, cu duhul antihrist care aduce argumente cu privire la Cuvânt, care aduce scuze şi o mulţime de „De ce-uri?” Această stare duhovnicească hibridă trebuie să moară pe deplin.
Trebuie să înjunghiem viţa aceea veche, s-o lăsăm să moară şi să-L primim pe Hristos. Cine este Hristos? Cuvântul făcut trup. Noi trebuie să-L primim pe Hristos, Cuvântul viu făcut trup în ceasul nostru, care ne va aduce înnoirea Vieţii, pentru că atunci nu va mai fi o viaţă trăită de noi, ci este Viaţa Cuvântului care trăieşte în noi. Dar trebuie să primim Cuvântul şi să lăsăm Apa Cuvântului să ne sfinţească, să ne spele. Cum putem să ne lăsăm spălaţi de această Apă a Cuvântului? Prin faptul că spunem: „Tot ceea ce spune Cuvântul este adevărat!” Noi toţi trebuie să ne supunem acestei spălări.
În Pecetea a doua citim:
„Acum, fiţi atenţi! Scopul Satanei este să pervertească Cuvântul lui Dumnezeu prin argumente aduse de raţiune. Apoi, îşi pune amprenta pe subiecţii săi, prin faptul că resping Cuvântul original.”
Ei nu resping Cuvântul hibrid, Cuvântul care a fost dus din denominaţiune în denominaţiune, care a fost amestecat cu păreri şi a intrat în Mesaj cu păreri amestecate, iar Satan îşi pune amprenta asupra lor pentru că au respins Cuvântul original.
Profetul din Maleahi 4 şi Apocalipsa 10.7, a venit să ne aducă înapoi la credinţa originală a părinţilor de la Rusalii, iar când noi respingem aceasta, Satan şi-a pus deja amprenta pe noi.
Acum ne vom uita la Pecetea a doua, ca să vedem ce mai spune fratele Branham despre ea:
„Observaţi, ei ar fi trebuit să se ucidă unii pe alţii, ar fi trebuit să se ucidă unul pe celălalt. Arcul său nu avea săgeți, dar sabia lui mare avea putere, iar mai târziu, când s-a schimbat de pe calul alb pe cel roşu, a început să omoare; acelaşi diavol cu sabia lui.”
Aşa cum am mai spus, există un plan de bătaie, pentru că bătălia care a existat în cer s-a mutat pe pământ, iar ceea ce a avut loc acolo, s-a mutat aici jos. În cer a existat o bătălie, iar Lucifer a fost dat afară şi aruncat pe pământ. Şi ce a făcut el? A contaminat Edenul, iar de atunci încoace a continuat să contamineze pământul, aşa că acum, lupta din ceruri continuă pe pământ şi se va încheia pe pământ cu marea bătălie de la Armaghedon.
Să citim din Pecetea a patra:
„Noi ştim cu toţii că bătălia a început în ceruri, iar ei au fost daţi afară. Mihail şi îngerii Săi i-au aruncat afară, i-au izgonit afară, iar când s-a întâmplat aceasta, ei au căzut exact în Eden şi astfel a început bătălia aici, chiar aici.
Dumnezeu Şi-a fortificat copiii după Cuvântul Său, dar Eva şi-a scos capul afară şi a spus: „Cred că s-ar putea să ai dreptate”… De acolo a pornit tot şi aşa a fost de atunci încoace.”
Aceeaşi tactică, acelaşi plan: ceea ce a făcut în cer, face şi pe pământ. Aceasta a făcut şi în Eden. În Eden, el nu a făcut o organizaţie a şarpelui, nici nu a folosit o trupă de beduini, ci a mers exact acolo unde era şi Dumnezeu. Vedeţi? Satan nu l-a folosit pe şarpe pentru a face o armată masivă, deşi şarpele era un individ biped care umbla pe două picioare şi vorbea, ci l-a folosit ca să ajungă mai aproape, pentru că întotdeauna vrea să fie acolo unde este Dumnezeu. Satan vrea să lucreze acolo unde lucrează şi Dumnezeu şi vrea să ia în stăpânire ceea ce stăpâneşte Dumnezeu.
Ce ne rămâne de făcut acum? Dacă am văzut tactica Satanei, să nu ne lăsăm amăgiţi de el!
Aşadar, Satan a pătruns înăuntru pe calul alb, cu un arc fără săgeţi. În acest stadiu, el nu putea face rău pentru că nu avea o cunună, dar i s-a dat una, iar atunci a păşit în faţă pentru a birui. Noi trebuie să înţelegem că scopul Satanei este să biruiască. Dar cum biruieşte el? Prin amăgire. El este un duh amăgitor care a intrat înăuntru. Care este amăgirea lui? „Nu am venit aici ca să vă biruiesc. Nu am săgeţi şi nici cunună, deci nu am venit să vă amăgesc!”
Când a pornit duhul nicolait, era doar o părere, o părtăşie printre predicatori. Ce putea fi în neregulă cu aceasta? Dar apoi a devenit o învăţătură şi a început să domnească. Aceasta se potriveşte foarte bine cu: „Nu sunt aici ca să vă rănesc. Nu am săgeţi şi nu port nici o cunună. Nu am autoritate asupra voastră, aşa că puteţi veni şi pleca după bunul vostru plac. Puteţi intra şi ieşi din acest compromis oricând doriţi. Puteţi lăsa deoparte puţin din ceea ce a spus profetul lui Dumnezeu, pentru că nu este nici o problemă.”
Aceasta i-a spus şi Evei: „Cu siguranţă nu veţi muri! Dumnezeu nu v-ar face una ca asta! Tu eşti o fiică a lui Dumnezeu, un copil al Lui; ai ieşit din Adam, iar Dumnezeu îl iubeşte pe Adam şi te iubeşte şi pe tine, aşa că nu te va ucide.”
El pătrunde înăuntru prin amăgire şi vine ca să biruiască prin această amăgire. Dar o face atât de abil încât nu arată ca şi cum ar veni să biruiască, ci ca şi cum ar vrea să aibă părtăşie. Apoi, după ce intră înăuntru, primeşte o cunună. Cine l-a încununat pe călăreţul de pe calul alb în biserica de la început? Biserica. Ea i-a pus cununa pe cap. Voi înşivă îi daţi autoritate calului alb, când vine la uşa voastră cu argumentări care sunt împotriva Cuvântului şi cu compromisuri cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu. El vine fără autoritate asupra voastră, nu are săgeţi şi nu poate să vă facă nici un rău, de aceea, tot ce trebuie să faceţi este să răcniţi ca un leu, cu Cuvântul curat al lui Dumnezeu şi să spuneţi: „Nu spun Scripturile?”, Nu ne-a învăţat profetul…?”, „Nu spune Cuvântul…?” Dacă procedăm aşa, el va pleca de la noi pentru că nu are nici săgeţi şi nici cunună. Dar când întreţinem acel compromis, acea amăgire şi o aducem înăuntru, îi punem cununa pe cap; iar când îi punem cununa pe cap, el schimbă calul alb cu calul roşu.
În Pecetea a treia scrie:
„În primul stadiu, calul alb, el era doar o părere, dar în învăţătura şi în caracterul său era un duh antihrist. Părea nevinovat, părea că nu poate face nimic rău… dar acesta este felul în care pătrunde Satana înăuntru. El este o pasăre abilă.”
În Pecetea a doua citim:
„Vedeţi, Satan a ridicat acei cai. Priviţi şiretenia acestui individ, Satan, despre care vorbim aici. Noi îl dezvăluim chiar aici, şi îl descoperim prin Scripturi, ca să puteţi vedea cine este el. Dar ţineţi minte că el nu a intrat înăuntru ca să fie un comunist, Satan nu a încercat niciodată aceasta. El este un antihrist şi vine atât de aproape, încât Isus a spus că i-ar înşela chiar şi pe cei aleşi.”
Să nu căutaţi calul alb în jur, ci căutaţi-l chiar aici, şi ţineţi minte că Dumnezeu a ridicat un Etalon pentru a-l înfrunta, iar acest Etalon este Cuvântul curat, adică Hristos.
Fratele Branham ne-a învăţat că Pavel şi apostolii timpurii răcneau cu Cuvântul curat al lui Dumnezeu, cu descoperirea curată a Cuvântului. Ei vesteau Biblia pe care eu şi voi o citim încă. Amin! Acesta este felul în care luptau ei împotriva acestui duh antihrist de pe calul alb şi acesta este felul în care trebuie să luptăm şi noi.
Fratele Branham a venit ca să ne ducă înapoi la învăţătura originală, iar când a trecut dincolo de perdeaua timpului, i s-a spus că va fi judecat împreună cu grupul său. Ştiţi ce a întrebat atunci? El a întrebat dacă va fi judecat şi Pavel, iar răspunsul primit a fost: „Da!” Atunci, el a spus: „Eu am predicat ceea ce a predicat şi Pavel”, iar milioane de oameni care erau acolo, au spus: „Pe aceasta ne odihnim noi!” Vedeţi? Pe aceasta mă odihnesc şi eu: pe faptul că am predicat ceea ce a predicat şi Pavel. Astfel, dacă Pavel a fost mesagerul legitimat, dacă el a fost o Lumină pentru neamuri, împlinirea profeţiilor Vechiului Testament, dacă el a aşezat credinţa noastră, iar fratele Branham ne-a restituit-o, Dumnezeu nu-Şi poate schimba Cuvântul, ci Îl onorează; iar dacă noi ne-am întors la credinţa originală a părinţilor de la început, înseamnă că ne odihnim tot pe aceasta.
Câţi dintre voi vă odihniţi pe aceasta? Aleluia! Aceasta este ceea ce-l învinge pe calul alb. Să nu uitaţi că Dumnezeu Şi-a pus Pecetea pe Mesajul orei, de aceea, nu încercaţi să explicaţi cu mintea voastră lucrurile pe care nu le înţelegeţi, ci aşteptaţi până vi le descoperă Dumnezeu.
Fratele Branham a spus în Peceţi că ucenicii au umblat mult timp cu Isus, dar la un moment dat au spus: „Acum ştim că eşti Mesia, Hristosul!” Domnul Isus umblase multă vreme cu ei, dar cu toate acestea, au înţeles numai la un moment dat Cine era El, deşi făcuse multe lucruri printre ei. Noi am umblat cincizeci de ani cu Mesajul acesta, dar abia acum înţelegem că Cel care a venit jos în anul 1963, a fost Hristos. Este Îngerul puternic, Hristos, care a venit jos în plinătatea Cuvântului Său, cu Viaţa Cuvântului Său.
Acum am înţeles, pentru că tiparul Scripturii nu se schimbă niciodată.
Isus a umblat cu ei prin Mesajul orei şi le-a spus ce să facă, dar deşi am ascultat de nenumărate ori casetele, tot n-am înţeles că El a venit jos. Dar când am primit această descoperire, am spus: „Acesta este Domnul slavei în Cuvântul Său! Aceasta este Viaţa lui Isus Hristos!”, iar fratele Branham a spus în Peceţi: „Vedeți, poate că aceasta nu a trebuit să se întâmple decât acum!”
Dumnezeu trezeşte doar acum lucrurile în inimile noastre, El trezeşte doar acum lucrurile în Mireasa Sa şi poate că toate acestea nu trebuiau să se întâmple decât acum. Dar când El tulbură apele, intraţi înăuntru!
Noi trebuie să creştem în cunoaşterea Domnului nostru Isus Hristos; trebuie să creştem spre Cap. Înţelegeţi? Noi nu trebuie să stăm cu Mesajul aşa cum era în urmă cu cincizeci de ani, adică nu trebuie să rămânem doar la Maleahi 4 şi să spunem: „Dumnezeu a trimis un profet!”; aceasta nu este suficient pentru răpire, pentru că dacă ar fi fost suficient, am fi fost deja răpiţi. El trebuie să ne aducă o descoperire mai mare care vine cu o sinceritate şi cu o predare mai mare, trebuie să venim la această sărbătoare a Paştelui, dar fără aluatul răutăţii şi al vicleniei; noi trebuie să venim la această sărbătoare care este Hristos, Mielul nostru de Paști , cu azimile sincerităţii şi ale Adevărului.
Aceasta i-a spus Domnul şi fratelui Branham atunci când el încerca să lege şarpele acela din vedenie. El i-a zis: „Tu ai puterea să-l legi, dar trebuie să fii mai sincer!” Atunci, fratele Branham a vorbit şi l-a legat, iar Domnul i-a spus: „Poţi să-l şi dezlegi!” De ce ar fi încercat el să-l dezlege? Prin aceasta, Domnul încerca să ne spună ceva prin fratele Branham şi anume, că noi avem putere să legăm şarpele prin Cuvântul restituit al lui Dumnezeu, prin sinceritate şi Adevăr, dar ne mai spunea ceva: că noi avem şi puterea de a-l dezlega în vieţile noastre. Când l-a dezlegat fratele Branham, şarpele a pornit după el făcând aceleaşi lucruri pe care le făcuse înainte de a fi legat. Vedeţi? Şarpele poate fi legat, dar numai prin sinceritate, însă voi aveţi şi puterea să-l dezlegaţi. Cum puteţi să-l dezlegaţi? Prin compromis. Dar când facem aceasta, în viaţa noastră încep să se întâmple lucruri care nu ne plac, iar atunci ne întrebăm: „De ce sunt din nou în pustie, în epoca întunecoasă? De ce viaţa mea a luat o asemenea turnură?”
Aţi dezlegat cumva şarpele printr-o mărturie diferită de aceea a Cuvântului?
Fratele Branham s-a luptat cu aceasta, iar Domnul i-a cerut să fie mai sincer. Atunci, L-a rugat pe Domnul să-i arate cum să fie mai sincer, iar Biblia sa s-a deschis în locul unde scrie că trebuie să mergem la sărbătoarea Paştelui, nu cu aluatul răutăţii şi al necurăţiei, ci cu azimile sincerităţii şi ale Adevărului. Vă amintiţi ce a spus fratele Branham că a făcut atunci? El a început să postească şi să se roage, deoarece a înțeles că ceea ce avea nu era suficient. El era profetul lui Dumnezeu care ajungea la o descoperire mai mare şi anume, că avea putere să lege şarpele, dar a înţeles că aceasta se putea realiza numai prin sinceritate şi Adevăr.
Apostolii au venit odată la Isus şi I-au spus că nu au putut să scoată afară un drac. Nu era nici o problemă cu făgăduinţa Cuvântului, cu Cuvântul, ci ei trebuiau să aibă un alt nivel de sinceritate. Astfel, când L-au întrebat de ce nu au putut să-l scoată afară, Domnul le-a spus că acel soi de draci ies afară numai prin post şi rugăciune.
Când Domnul i-a arătat fratelui Branham că avea putere să lege şarpele, i-a spus că trebuie să ţină sărbătoarea Paştelui cu azimile sincerităţii şi ale Adevărului.
Noi putem fi sinceri, dar să nu avem Adevărul, sau putem să avem Adevărul şi să nu fim sinceri, însă când punem sinceritatea împreună Adevărul, putem ţine sărbătoarea Paştelui, care este Isus Hristos cel răstignit.
Fraţi şi surori, pe aceste casete Domnul ne-a dat harul pentru răpire care trebuie să se transforme în credinţa pentru răpire. Ce face El, învăţătură după învăţătură, rând după rând, puţin aici, puţin acolo? Îşi creşte Biserica la statura deplină a lui Isus Hristos, astfel încât să poată manifesta puterea deplină pe care o avea Isus Hristos când a fost aici pe pământ. Noi trebuie să creştem în aceasta, nu doar să ne învârtim în jur şi să spunem: „Totul va fi în ordine cu mine pentru că cred Mesajul!” Noi trebuie să intrăm în Mesaj, să primim Mesajul în sufletul nostru, să primim Viaţa, iar acea Viaţă trebuie să crească în credinţa pentru răpire. Înţelegeţi? Biserica trebuie să crească până la starea de răpire.
Dacă vedem că ne este greu să citim, să ascultăm casete, să venim la biserică, dacă nu mai avem râvnă pentru Cuvântul lui Dumnezeu, dacă viaţa noastră este mai rea decât anul trecut, înseamnă că am alunecat.
Noi trebuie să ne întoarcem înapoi la râvna pentru Cuvântul Domnului, la starea de clocot, la sinceritate; trebuie să începem să ne rugăm, să postim şi să spunem: „Doamne, du-mă înapoi la dragostea dintâi, ca să pot face faptele dintâi, fiindcă am început să fiu rece, formal şi fără putere.”
În ordine. Acum vom merge la calul roşu, iar pentru aceasta vom citi din Pecetea a doua:
„Observaţi, ei ar fi trebuit să se ucidă unii pe alţii, ar fi trebuit să se ucidă unul pe celălalt. Arcul său nu avea săgeți, dar sabia lui mare avea putere, iar mai târziu, când s-a schimbat de pe calul alb pe cel roşu, a început să omoare; acelaşi diavol cu sabia lui. Ce a spus Isus? Că cei care ridică sabia, vor pieri de sabie. Să nu ripostaţi!”
Vă amintiţi că la început am spus că mai trebuie să suferim puţin şi că aceasta este Pecetea a doua? Acum ascultaţi:
„Isus a spus că cei care ridică sabia, vor pieri de ea. Să nu ripostaţi! Înţelegeţi? În seara aceea, când Isus a spus aceasta, Petru a luat sabia. Vedeţi? Faceţi şi voi cum a făcut Isus, mergeţi înainte!”
Acum, ţineţi minte că el (călăreţul) are o sabie. El a pornit cu o sabie în mâna sa, călărind un cal roşu şi vărsând sângele tuturor celor care nu sunt de acord cu el. Înţelegeţi acum? Câţi dintre voi înţeleg acum ce este această Pecete?”
Noi am înţeles? Pecetea este reprezentată de un cal roşu. Vedeţi? Antihristul s-a dat jos de pe calul alb şi călăreşte un cal roşu, iar pe calul roşu i s-a dat o sabie, scopul lui fiind că ia pacea de pe pământ şi să ucidă. De fapt, el voia ca oamenii să se ucidă între ei.
Haideţi să citim aceasta în Apocalipsa 6.3-4:
„Când a rupt Mielul a doua pecete, am auzit pe a doua făptură vie zicând: „Vino şi vezi.”
Şi s-a arătat un alt cal, un cal roşu. Cel ce stătea pe el a primit puterea să ia pacea de pe pământ, pentru ca oamenii să se înjunghie unii pe alţii, şi i s-a dat o sabie mare.”
Aşadar, scopul lui era să ia pacea de pe pământ pentru ca oamenii să se înjunghie unii pe alţii.
Isus Se afla în grădina Ghetsimani, iar acolo a avut loc o luptă grea fiindcă ştia că-I sosise ceasul, că venise vremea să-Şi dea Viaţa. Astfel, El a întrebat dacă nu există o altă cale decât să-Şi dea Viaţa, iar când a înţeles că aceea era singura cale, a primit ungerea Viţelului. De ce ungerea Viţelului? Pentru că viţelul este un animal de jertfă, care poartă poveri, iar la urmă îşi dă viaţa.
Deci, Isus a avut o luptă în Ghetsimani, iar după acea luptă a fost pregătit să-Şi dea Viaţa, dar Petru nu se afla sub aceeaşi ungere cu El. Petru se afla sub o influenţă diferită de cea a lui Isus. El dormise în timpul cât Isus stătuse în rugăciune şi nu avea acelaşi Duh pe care-L avea Isus. Ce a spus Isus în noaptea aceea? „Cei ce ridică sabia vor pieri de sabie! Să nu ripostaţi!”
Să citim din nou din Pecetea a doua:
„Acum, ţineţi minte că el (călăreţul) are o sabie. El a pornit cu o sabie în mâna sa, călărind un cal roşu şi vărsând sângele tuturor celor care nu sunt de acord cu el. Înţelegeţi acum? Câţi dintre voi înţeleg acum ce este această Pecete?”
Câţi înţelegem Pecetea? Duhul antihrist a pornit să-i ucidă pe toţi cei ce nu sunt de acord cu el, dar Duhul lui Hristos nu ripostează, ci se predă, îşi dă viaţa.
Petru nu se afla sub ungerea bună pentru că dacă s-ar fi aflat sub ea, ar fi trebuit să aibă aceeaşi Ungere ca Isus. Adevărul este că Petru nu era încă întors la Dumnezeu, de fapt, el mergea prin Peceţi.
Aş vrea să vă arăt ce vreau să spun, ca să mă înţelegeţi, iar pentru aceasta vom merge în Matei 16.13-19:
„Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip şi a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”
Ei au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia sau unul din proroci.”
„Dar voi”, le-a zis El, „cine ziceţi că sunt?”
Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!”
Isus a luat din nou cuvântul şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.
Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.
Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.”
Aici vedem că Petru a primit de la Tatăl, o descoperire care ne spune Cine este Isus Hristos. Aşa cum am citit mai sus, Isus i-a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”, iar Petru a spus: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!” Atunci, Isus i-a spus că nu carnea şi sângele i-au descoperit aceasta, ci Tatăl Său care era în ceruri, iar pe lângă aceasta, i-a spus că-i va da cheile Împărăţiei.
Din cele citite aici, vedem că Petru se afla într-o poziţie bună, şi probabil credea că el este cel mai bun dintre toţi, dar gândea aşa pentru că toţi aveau o gândire firească. Acesta este motivul pentru care se certau între ei şi încercau să decidă care dintre ei era mai mare şi care avea să fie cel mai mare în Împărăţie. Vedeţi, ei erau fireşti şi din cauza aceasta nu vedeau ce se întâmpla din punct de vedere duhovnicesc.
„Atunci a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul.
De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât şi că a treia zi are să învie.”
După cum vedem de aici, următoarea descoperire pe care le-a spus-o Isus după cele întâmplate mai sus, a fost că El trebuie să meargă, să fie jertfit şi să învie a treia zi. Dar ce a făcut Petru atunci?
„Petru L-a luat deoparte şi a început să-L mustre, zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!”
Dar Isus S-a întors şi a zis lui Petru: „Înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.”
Ce întoarcere de situaţie pentru Petru! El înţelesese ceva şi totul mergea bine, dar apoi a spus ceva, iar atunci Domnul s-a întors spre el şi i-a zis: „Înapoi Mea, Satano!” De ce i-a spus Domnul aceasta? Petru se afla sub influenţa călăreţului de pe calul alb care încerca să aducă argumente raţionale cu privire la Cuvânt, deoarece el ştia că Isus era Fiul lui Dumnezeu, Hristosul, Cuvântul, iar Cuvântul tocmai spusese: „Voi fi omorât, dar voi învia a treia zi!” Acesta este Cuvântul, este „Aşa vorbeşte Domnul”, dar Petru a început să argumenteze, însă întotdeauna când facem aceasta, suntem călăuziţi de duhul antihrist.
Fără îndoială, Petru Îl iubea pe Domnul şi nu voia să se întâmple aşa ceva, iar în mintea sa firească, în gândirea sa, îşi spunea că totul este bine şi că nu trebuie să se întâmple aceasta. Acesta este motivul pentru care a început să-L mustre pe Domnul şi să-I zică: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!”, dar Isus nu i-a răspuns: „Petre, aceasta este gândirea ta firească!”, ci l-a mustrat: „Înapoia Mea, Satano!” Prin aceasta, Isus arăta că era acelaşi duh care a călărit în Eden, care L-a ispitit pe El în pustie şi care în momentul acela Îi vorbea prin Petru.
Priviţi cât este de aproape amăgirea!
Petru tocmai primise o descoperire divină de la Tatăl, care îi arătase Cine era Isus, iar Isus i-a spus că el va primi cheile Împărăţiei. Dar imediat după aceea, ungerea calului alb a venit exact în acelaşi vas şi i-a vorbit lui Isus prin aceleaşi buze care rostiseră şi descoperirea primită de la Dumnezeu cu câteva clipe în urmă. Însă de data aceasta vorbea duhul antihrist, iar Isus l-a recunoscut imediat.
Vedeţi amăgirea, prieteni? Voi nu puteţi argumenta cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă trebuie să se întâmple unele lucruri, se vor întâmpla negreşit, pentru că ceea ce este „Aşa vorbeşte Domnul!” nu se va schimba. Indiferent ce încearcă să ne determine cineva să spunem, dacă este diferit de Mesaj este duhul antihrist care vine de la Satan. Isus era acolo, El fiind Mesagerul acelui ceas, Cuvântul făcut trup venit în slujba unui Profet. El stătea acolo şi spunea că trebuie să meargă să fie ucis, dar că va învia a treia zi, însă Petru nega slujba Sa profetică, pe „Aşa vorbeşte Domnul!”
Acelaşi lucru se întâmplă şi cu noi dacă încercăm să argumentăm cu privire la Mesaj. Dacă nu înţelegeţi ceva ce a spus fratele Branham, aşteptaţi! Nu încercaţi să aranjaţi voi lucrurile în aşa fel încât să aibă sens! Nu încercaţi să corectaţi Mesajul! Dacă fratele Branham a spus ceva, iar mai târziu a venit şi s-a corectat, este în ordine. Luaţi aceasta şi fiţi atenţi pentru că atunci când Lucifer nu are izbândă cu cel care a fost mai întâi, vine la al doilea. El nu a putut să-L biruiască pe Isus, dar credeţi că nu a fost prezent când Petru a primit descoperirea dată de Dumnezeu? Şi ce a făcut Satan? El merge întotdeauna la al doilea, încercând astfel să ajungă la primul.
Noi nu avem nici un verset care să ne spună că Petru s-a pocăit de ceea ce i-a spus lui Isus. Scriptura nu spune aceasta.
Să mergem în Matei 26.47-54, la cele întâmplate în grădina Ghetsimani, ca să vedem progresul făcut de antihrist:
„Pe când vorbea El încă, iată că vine Iuda, unul din cei doisprezece, cu o gloată mare, cu săbii şi cu ciomege, trimişi de preoţii cei mai de seamă şi de bătrânii norodului.
Vânzătorul le dăduse semnul acesta: „Pe care-L voi săruta eu, Acela este; să puneţi mâna pe El!”
Îndată, Iuda s-a apropiat de Isus şi I-a zis: „Plecăciune, Învăţătorule!” Şi L-a sărutat.
Isus i-a zis: „Prietene, ce ai venit să faci, fă!” Atunci oamenii aceia s-au apropiat, au pus mâinile pe Isus şi L-au prins.”
Aş vrea să ne oprim puţin aici.
Isus ştia foarte bine cine era Iuda şi ştia ce urma să facă pentru că l-a privit şi i-a spus să facă ce avea de făcut, iar Iuda a plecat. Isus a ştiut încă de la început că Iuda era fiul pierzării; a ştiut aceasta încă de când l-a ales apostol, dar priviţi ce i-a spus când a venit cu gloata: „Prietene, ce ai venit să faci, fă!”
Isus avusese o luptă grea în grădina Ghetsimani, iar după aceea, ei au venit să-L aresteze. Dar ce a făcut Isus? El nu a ripostat în nici un fel, ci a fost gata să-Şi dea Viaţa.
Aceasta este Pecetea a doua, prieteni; acesta este exemplul nostru.
„Şi unul din cei ce erau cu Isus a întins mâna, a scos sabia, a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea.”
Ceea ce vreau să subliniez aici este că omul care a scos sabia nu voia să-i taie urechea la acel rob, ci scopul lui era să-l ucidă. El voia să-i taie capul, dar s-a întâmplat ceva şi i-a ratat capul, aşa că i-a tăiat doar urechea.
„Atunci Isus i-a zis: „Pune-ţi sabia la locul ei; căci toţi cei ce scot sabia de sabie vor pieri.
Crezi că n-aş putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?
Dar cum se vor împlini Scripturile care zic că aşa trebuie să se întâmple?”
Isus umbla în Cuvânt, în ungerea corectă a acelui ceas. Dacă ar fi ripostat, El nu ar mai fi fost Isus. Înţelegeţi? Ce făcea El? Isus umbla în predare deplină, în supunere totală faţă de Cuvânt şi împlinea ceea ce spunea Cuvântul despre El. Astfel, dacă Cuvântul spune că trebuia să moară, El nu a raţionat cu privire la aceasta şi nu a fugit să se ascundă, ci a dat piept cu situaţia aceea, ca şi un viţel, pentru că avea asupra Sa ungerea viţelului.
Dar Petru a primit sămânţa de dezbinare atunci când a vorbit cu Domnul şi L-a mustrat, când a respins Cuvântul, a început să raţioneze cu privire la El şi a spus: „Nu vei fi ucis!” Isus l-a mustrat pentru aceasta, dar el nu s-a pocăit, iar calul alb s-a schimbat în calul roşu în viaţa lui Petru şi astfel a ridicat sabia şi a încercat să ucidă.
Însă Isus, care se afla sub ungerea viţelului, a atins urechea acelui om şi l-a vindecat.
Noi putem vedea aceeaşi relatare şi în Evanghelia lui Ioan capitolul 18.
Acolo scrie că Isus i-a întrebat pe cei care au venit să-L prindă: „Pe cine căutaţi?”, iar ei au răspuns: „Pe Isus din Nazaret.” „Eu sunt!”, a spus El, iar ei s-au dat înapoi şi au căzut cu feţele la pământ.
Gândiţi-vă că El i-a spus lui Petru că Tatăl putea să-I trimită mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri, dar atunci cum ar fi putut să se împlinească ce era scris despre El? Vedeţi? El trebuia să calce în paşii Cuvântului. Era Cuvântul şi numai Cuvântul, iar antihristul încerca în mod constant să oprească Cuvântul. S-ar părea că Petru a încercat să facă un lucru bun, să apere Cuvântul orei, dar de fapt, el încerca să ucidă.
Să ne întoarcem la Pecetea a doua:
„Acelaşi lucru este valabil şi astăzi. Nu i-aţi auzit pe bătrânii diavoli spunând: „Dacă crezi în vindecarea divină, aici este cineva fără vedere. Nu vrei să-i deschizi ochii?” sau: „Loveşte-mă cu orbire! Loveşte-mă cu orbire!” Este acelaşi diavol bătrân care a spus odinioară: „Dă-Te jos de pe cruce şi Te vom crede! Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, fă din aceste pietre, pâini!”, acelaşi diavol. Îndepărtaţi-vă de ei, pentru că aşa a făcut Isus! El nu S-a luat la harţă cu niciunul dintre ei.
Au pus o cârpă pe capul Său, pe ochii Săi scumpi, au luat un băţ şi L-au lovit peste cap spunând: „Dacă eşti profet, spune-ne cine Te-a lovit?” (Ei şi-au dat băţul de la unul la altul). „Spune-ne cine Te-a lovit şi vom crede că eşti profet.” El nu Şi-a deschis gura nici o clipă, ci doar a stat acolo. El nu S-a luat la harţă cu ei, ci a făcut doar ceea ce a spus Tatăl. Vedeţi? Lăsaţi-i să meargă înainte! Nu vă faceţi griji pentru că va veni şi timpul lor. Da, domnilor.”
Vedeţi, aici ni se spune că ei Îl batjocoreau pe Isus şi Îl loveau cu un băţ. Isus ştia cine l-a lovit, dar nu a spus nimic pentru că se afla sub ungerea viţelului. El Se pleca sub povară şi Îşi sacrifica viaţa. De ce? Pentru că la aceasta L-a chemat Cuvântul.
În Pecetea a doua, putem vedea că oamenii râdeau de creştini, dar Isus a spus că „cei blânzi vor moşteni pământul.” Vedeţi? Noi nu trebuie să ripostăm la batjocură.
Acum aş vrea să mergem în Geneza, ca să vedem cum au înaintat Peceţile, şi vom înţelege că ele deschid întreaga Biblie.
Să deschidem la Geneza 3. Ceea ce vom citi are loc după amăgirea femeii, dar vom începe să citim de la versetul 6:
„Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.
Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele.
Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.”
Ştiţi de ce este greu să venim la biserică atunci când deviem? Ei nu au ascultat Cuvântul lui Dumnezeu şi au deviat, de aceea le-a fost greu să meargă la întâlnirea cu Dumnezeu. Atunci este greu să ascultăm Mesajul şi să citim. De ce? Pentru că am rupt părtăşia din pricina minciunii calului alb. Puterea, ungerea calului alb semăna o sămânţă de dezbinare, ceva ce părea să fie bine, dar nu era. Ei au primit acea sămânţă de dezbinare care venea de la calul alb şi astfel părtăşia lor cu Dumnezeu a fost ruptă.
„Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: „Unde eşti?”
El a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns.”
Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?”
Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.”
Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.” (v. 6-13).
Aici s-a trecut de la calul alb la cel roşu. În familia lui Dumnezeu era armonie şi la fel între animale şi om, totul era într-o armonie desăvârşită, nu exista nici o luptă, nici un zbucium, nici un război, nici un zvon, dar după ce au acceptat calul alb, călăreţul l-a schimbat cu cel roşu, iar atunci a început dezbinarea şi lupta, pentru că scopul Satanei era să ia pacea de pe pământ. Vedeţi? Scopul lui este să ia pacea din familia voastră, dintre voi şi soţia voastră, dintre voi şi fraţii şi surorile voastre – aceasta este ungerea calului roşu, deoarece calul alb se schimbă imediat în calul roşu.
Domnul a zis: „Adame, cine ţi-a spus că eşti gol?”
„Femeia.”
„Ce ai făcut, femeie?”
„Şarpele este de vină.”
Vedeţi? Într-o clipă s-a trecut de la armonie la război, iar când ajungem la război, trebuie să recunoaştem că există o singură putere care va distruge influenţa calului roşu. Care este aceasta? Ungerea viţelului. De ce? Pentru că noi nu putem să ne luptăm niciodată cu calul roşu decât cu un alt cal roşu, dar dacă facem aceasta, câştigă antihristul.
Aşadar, singura cale de a distruge puterea ungerii calului roşu este ungerea viţelului.
Aşa cum am spus deja, calul roşu a venit împotriva lui Isus Hristos ca să-L ucidă, dar El a luat puterea ungerii viţelului şi astfel a nimicit complet puterea ungerii calului roşu. Apoi, cei din epocile bisericilor şi-au dat viaţa de bună voie, cu bucurie, s-au jertfit de bună voie. De ce? Pentru că Jertfa care fusese dată înainte nimicise pe deplin puterea calului roşu, de aceea, calul roşu nu avea nici o putere asupra lor. Astfel, ei şi-au dat vieţile de bună voie în prigoana din epoca întunecoasă. De ce? Pentru că erau sub ungerea epocii lor, sub ungerea viţelului, iar aceea era puterea care avea să-l frângă pe calul roşu.
Ţineţi minte că sub ungerea aceea, biserica creştea. Biserica nu trebuia să alcătuiască o armată şi nu trebuia să se alăture unei alte guvernări care s-o ajute, ci trebuia să meargă în pământ, să moară. Înţelegeţi? Ei erau sub o ungere, sub ungerea viţelului, iar acea ungere era să-şi dea viaţa pentru Evanghelie. Aceasta era singura cale prin care puteau nimici puterea calului roşu. Dacă s-ar fi aliat cu guvernul vremii, dacă s-ar fi aprovizionat cu arme şi s-ar fi antrenat pentru război, atunci calul roşu s-ar fi luptat cu un alt cal roşu. Vedeţi? Ei trebuiau să ia ungerea viţelului, pentru că atunci când vrăjmaşul vine ca un val, Dumnezeu ridică un stăvilar pentru a-l înfrunta.
Aşadar, singura modalitate de a birui calul roşu este ungerea viţelului. Vedeţi, calul alb se schimbă întotdeauna în cel roşu.
Fiind sub influenţa calului alb, Cain a încercat să aducă un înlocuitor diferit de cel adus de Abel prin descoperire. El a făcut un altar frumos şi l-a împodobit frumos, ceea ce i-a cerut multă muncă. Vedeţi? El a muncit mult pentru a semăna câmpurile şi pentru a creşte legumele, dar proceda conform propriului său intelect, propriei sale minţi şi s-a închinat lui Dumnezeu cum a crezut el că era mai bine. Dar Dumnezeu nu doreşte închinare aşa cum credem noi că trebuie adusă, ci în conformitate cu descoperirea Cuvântului adevărat. Acesta este felul în care primeşte El închinarea.
Abel nu a muncit, nu a trudit, ci a venit în faţă cu ceea ce s-a cerut. El a înţeles că trebuia să aducă sângele unui miel pe care trebuia să-l ucidă, iar lucrarea făcută de el s-a bazat pe descoperire. Abel nu a fost salvat prin faptele sale, ci prin descoperire, lucrarea făcută de el dovedind că avea credinţă.
Aşadar, faptul că a luat un miel şi l-a înjunghiat, arată că avea descoperirea cu privire la ce trebuia să facă pentru a fi liber; el a înţeles că era nevoie de o jertfă înlocuitoare. Dar Cain nu avea descoperirea, de aceea a lucrat ca să producă ceva, iar duhul antihrist îi spunea: „Este bine, este frumos şi te va face mai înţelept, mai deştept. Este de dorit…” Era acelaşi lucru prin care a căzut şi Eva. Vedeţi? El a produs acele lucruri, dar nu au fost acceptate.
Abel a primit descoperirea din partea Domnului, din partea Cuvântului veşnic care nu se schimbă niciodată, pentru că Mielul a fost înjunghiat înainte de întemeierea lumii. Dumnezeu a scris Biblia înainte să existe hârtie şi cerneală, ceea ce înseamnă că acest Cuvânt este veşnic şi neschimbător.
Aşadar, Abel a trebuit să aştepte descoperirea Cuvântului care era deja scris şi care avea să-i spună cum putea să treacă biruitor peste situaţia în care se afla, iar singura cale de a birui era prin sângele unui miel nevinovat, pentru că aşa scria deja în Cuvântul lui Dumnezeu.
Noi nu avem o Biblie care datează de şase mii de ani, ci avem o Biblie care a existat încă înainte de crearea pământului. El a scris Biblia când a aşezat stelele pe cer, iar înainte de a o scrie, Ea era desăvârşită în gândul Său.
Noi ajungem şi păşim abia acum în ceea ce a existat şi este dintotdeauna o realitate.
Aşadar, Abel trebuia să vină prin descoperirea Cuvântului şi pentru că a venit aşa, jertfa sa a fost primită. De ce? Pentru că el a venit sub ungerea Leului, a Cuvântului curat. Cum a primit-o Pavel? Prin descoperire. Cum a primit-o Abel? Prin descoperire. Ce era aceasta? Cuvântul curat. Deci, jertfa a fost primită sub ungerea Leului, iar când s-a întâmplat aceasta, Cain s-a umplut de mânie. De ce? Pentru că trecea sub ungerea calului roşu. Antihristul schimba tactica, schimba puterea, părăsea nevinovăţia pe care o afişase până atunci şi a trecut la mânie. Atunci, Dumnezeu a venit la Cain şi i-a zis: „Fă şi tu ca fratele tău şi va fi bine şi pentru tine.”, dar mai departe aflăm că el a avut o discuţie cu Abel, iar în timpul acestei discuţii s-a înfuriat atât de tare încât şi-a ucis fratele. Oare ce a spus Abel? Aş fi curios să aflu, pentru că discuţia lor a fost cam aşa: „De ce jertfa ta, sângele înlocuitor, a fost primită, în timp ce jertfa mea, roadele aduse prin truda mâinilor mele, nu a fost primită?”
Fratele Branham a spus că Abel a ştiut că era vorba despre o problemă în sânge, în timp ce Cain credea că Eva a mâncat un măr. Vedeţi, discuţia lor a fost despre: „De ce jertfa mea nu a fost primită, iar a ta a fost primită?”, iar când Abel i-a spus descoperirea pe care a avut-o cu privire la Cuvânt, Cain a fost dat pe faţă şi a înţeles cine era. Aceasta l-a înfuriat atât de tare, încât şi-a ucis fratele. De ce şi-a ucis fratele? Pentru că a trecut de pe calul alb pe calul roşu.
Ce face calul roşu? Ia pacea de pe pământ pentru ca oamenii să se înjunghie unul pe altul. Aceasta nu s-a întâmplat numai în epocile bisericilor, ci s-a întâmplat întotdeauna, iar înainte de a se întâmpla pe pământ, s-a întâmplat în ceruri. Dar acum, tactica Satanei a fost dată pe faţă ca s-o putem vedea şi să ne împotrivim lui. Cum putem lupta împotriva lui? Ca Abel, care nu a ripostat, ci şi-a dat viaţa. Fratele Branham a spus că el a murit pe altar împreună cu jertfa sa. Acesta este exemplul nostru.
Să mai luăm un exemplu. Pentru aceasta vom merge în Numeri 20.2-12:
„Adunarea n-avea apă. Şi s-au răsculat împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron.
Poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis: „Ce bine ar fi fost să fi murit noi, când au murit fraţii noştri înaintea Domnului!
Pentru ce aţi adus adunarea Domnului în pustiul acesta, ca să murim în el noi şi vitele noastre?
Pentru ce ne-aţi scos din Egipt şi ne-aţi adus în acest loc rău, unde nu este nici loc de semănat, nici smochin, nici viţă, nici rodiu, nici apă de băut?”
Aici avem o situaţie destul de neplăcută pentru Moise, deoarece adunarea s-a adunat împreună spunând că nu au apă şi au început să se certe cu el. Ei se aflau la Meriba, care înseamnă Ceartă, dar se mai certaseră cu el şi înainte. De data aceasta, poporul i-a spus lui Moise: „De ce ne-ai scos afară? Acesta nu este un pământ cu rodii, cu apă şi cu lucrurile despre care ne-ai vorbit! De ce ne-ai scos din Egipt? De ce?”
Atunci Moise le-a zis: „Eu am făcut doar ceea ce a spus Domnul!” Vedeţi? Moise umblase în ascultare deplină de Cuvânt şi nu făcuse nimic de la sine, ci Cuvântul făcuse totul prin el, pentru că nu el îi conducea, ci Stâlpul de Foc, nu el lua decizii, ci Domnul. El se lăsa condus în totul de Cuvânt, iar ei îl atacau pentru că urma Cuvântul şi îl acuzau pentru toate problemele pe care le aveau. Aşadar, Moise a ajuns în luptă pentru că a umblat în ascultare de Cuvânt.
„Moise şi Aaron au plecat de la adunare şi s-au dus la uşa Cortului întâlnirii. Au căzut cu faţa la pământ şi li s-a arătat slava Domnului.
Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
„Ia toiagul şi cheamă adunarea, tu şi fratele tău Aaron. Să vorbiţi stâncii acesteia în faţa lor, şi ea va da apă. Să le scoţi astfel apă din stâncă şi să adapi adunarea şi vitele lor.”
Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, cum îi poruncise Domnul.
Moise şi Aaron au chemat adunarea înaintea stâncii. Şi Moise le-a zis: „Ascultaţi, răzvrătiţilor! Vom putea noi oare să vă scoatem apă din stânca aceasta?”
Apoi Moise a ridicat mâna şi a lovit stânca de două ori cu toiagul. Şi a ieşit apă din belşug, aşa încât a băut şi adunarea, şi au băut şi vitele.
Atunci Domnul a zis lui Moise: „Pentru că n-aţi crezut în Mine, ca să Mă sfinţiţi înaintea copiilor lui Israel, nu voi veţi duce adunarea aceasta în ţara pe care i-o dau.”
Ce a făcut Moise greşit? A luat calul roşu. Până atunci, de fiecare dată când poporul s-a ridicat împotriva lui Moise, Dumnezeu i-a spus: „Separă-te de ei şi îi voi nimici. Apoi o voi lua de la capăt cu tine!” Vedeţi? Ei mergeau la Moise şi îi spuneau: „De ce ne-ai adus aici? Copiii noştri vor muri în pustia aceasta!”, iar Moise mergea înaintea Domnului şi Domnul îi spunea: „Separă-te de ei şi îi voi nimici!” Ce făcea atunci Moise? Se punea în spărtură.
Fratele Branham a spus că acesta era Duhul lui Hristos în Moise. El a fost confuz multă vreme şi s-a întrebat cum era posibil ca Moise să aibă o idee mai bună decât Dumnezeu, pentru că Dumnezeu spunea: „Dă-te la o parte şi îi voi nimici, apoi o voi lua de la început cu tine!”, iar Moise spunea: „Doamne, nu face aceasta!” Atunci lui Dumnezeu Îi părea rău şi nu mai lovea poporul. Cum era posibil ca Moise să schimbe hotărârea lui Dumnezeu? Adevărul este că nu Moise schimba hotărârea Lui, ci Dumnezeu revenea la gândul Său de la început. De fapt, El îl încerca pe Moise. De ce? Pentru că trebuia să fie o umbră a Vieţii lui Hristos. Vedeţi? Dumnezeu trebuia să spună că El va nimici poporul Său, pentru ca Moise să se poată aşeza în spărtură. El a luat de multe ori Duhul lui Hristos, dar în cele din urmă s-a săturat. Şi ce s-a întâmplat atunci? A ripostat şi a spus: „Răzvrătiţilor!”, iar când a făcut aceasta, nu a mai fost lăsat de Dumnezeu să intre în ţara făgăduită.
Să mai citim un pasaj din Numeri. Este vorba de Numeri 27.12:
„Domnul a zis lui Moise: „Suie-te pe muntele acesta Abarim şi priveşte ţara pe care am dat-o copiilor lui Israel.
S-o priveşti, dar şi tu vei fi adăugat la poporul tău, cum a fost adăugat fratele tău Aaron;
pentru că v-aţi împotrivit poruncii Mele, în pustiul Ţin, când cu cearta adunării, şi nu M-aţi sfinţit înaintea lor cu prilejul apelor.” (Acestea sunt apele de ceartă, la Cades, în pustiul Ţin.).”
Acesta este motivul pentru care Dumnezeu nu i-a permis lui Moise să intre în ţara făgăduită împreună cu poporul.
Să citim şi din Psalmul 106.32-33, pentru că acolo scrie mai clar ce a făcut Moise:
„Ei au mâniat pe Domnul la apele Meriba;
şi Moise a fost pedepsit din pricina lor.
Căci s-au răzvrătit împotriva Duhului Lui,
şi Moise a vorbit în chip uşuratic cu buzele.”
Acum aţi înţeles de ce nu i s-a permis lui Moise să intre în ţară împreună cu poporul? Când a fost provocat de popor, Moise trebuia să ia ungerea lui Hristos, dar el a luat ungerea antihristului.
Fratele Branham a spus următoarele în Pecetea a doua:
„În timpul lui Moise s-au ridicat mulţi: Core, Datan şi ştiţi cum au procedat şi ce au spus: „Tu nu eşti singurul sfânt dintre noi!”, iar Dumnezeu a zis: „Separă-te de ei şi voi deschide pământul ca să fie înghiţiţi de el!” Vedeţi?
Apoi, oamenii au început să se plângă, iar El a spus: „Îi voi îndepărta pe toţi!”, dar Moise a luat locul lui Hristos, s-a pus în spărtură şi a zis: „Nu face aceasta, Doamne!” Vedeţi? Bineînţeles că după ce El l-a însărcinat pe Moise să facă aceasta, a venit peste el, pentru că în vremea aceea, Moise acţiona ca Hristos. Hristos era în Moise. Absolut!”
Fratele Branham a spus povestea lui Elisei şi a urşilor care i-au omorât pe acei copii. Când copiii aceia şi-au bătut joc de el, Elisei a chemat doi urşi din pustie care i-au ucis. Aceasta s-a întâmplat din pricina lipsei de respect pe care o aveau părinţii lor faţă de slujitorul lui Dumnezeu. Ei au început să semene sămânţa de dezbinare şi să spună anumite lucruri împotriva lui Elisei, iar în mânia sa, Elisei a luat o ungere greşită, iar fratele Branham a spus că aceea nu era ungerea lui Hristos şi a adăugat: „Elisei a greşit!”
Moise a rostit cu buzele cuvinte uşuratice, iar aceasta l-a împiedecat să intre în ţara făgăduită împreună cu poporul, iar Elisei a făcut ceea ce nu ar fi trebuit să facă.
Domnul a venit la fratele Branham şi i-a spus: „În seara aceasta ţi se va întinde o cursă!” Care a fost cursa? În timp ce predica, doi tineri, un băiat şi o fată care stăteau în rândul din faţă, batjocoreau creştinismul prin comportamentul lor nerespectuos, iar aceasta l-a supărat pe profet. Pentru că nu încetau, la un moment dat Domnul i-a spus: „Orice vei spune…” Aceasta însemna că putea să-i lovească cu moartea sau cu o boală, pentru că putea să rostească orice pedeapsă asupra lor. Le ceruse de mai multe ori să înceteze, dar ei nu au făcut-o şi pentru că l-au întrerupt, se supărase în duhul, aşa că Domnul i-a zis: „Orice vei spune…” Atunci, i-a privit şi a spus: „Vă iert!” De ce?
Moise eşuase, Elisei eşuase, dar aici, după ce primise ispăşirea făcută de Isus Hristos, Duhul Sfânt, fratele Branham i-a privit şi a spus: „Vă iert!”
Cu altă ocazie, când a predicat Mesajul „A sta în spărtură”, fratele Branham era supărat pe oameni deoarece se gândea că ar fi trebuit să primească Mesajul despre Peceţi, dar ei L-au respins. Aceasta l-a făcut să-i numească „Ricky” şi „Rickete”, dar Dumnezeu l-a făcut să înţeleagă că nu trebuia să facă aceasta, că era greşit să-i numească aşa. Vedeţi? El pierduse acel simţământ sfânt pentru oameni. Ce s-a întâmplat de fapt? El era supărat pentru că vedea că oamenii nu voiau să primească Mesajul şi nu mai voia să stea în spărtură, nu mai voia să ia ungerea viţelului pentru oameni, iar Dumnezeu a venit şi l-a mustrat pentru atitudinea sa.
În timp ce conducea maşina, el se gândea: „Vreau să fiu ca profeţii Vechiului Testament. Vreau să merg în sălbăticie, aşa că mă voi retrage! Pentru că oamenii resping Mesajul, mă voi retrage!” Dar aceasta era numai o scuză ca să facă ceea ce-i plăcea. Acesta era omul cu sentimentele rănite. Apoi a văzut doi vagabonzi care mâncau, iar unul dintre ei s-a ridicat şi arăta ca Fletcher Broy, cumnatul său. De fapt, fratele Branham se vedea pe el împreună cu cumnatul său care era un vagabond. Chiar şi Billy Paul i-a spus: „Tată, aceştia doi arată ca tine şi ca Fletch!” După ce şi-au plătit consumaţia, au plecat mai departe. Fratele Branham conducea şi în timp ce Billy Paul dormea, Domnul a început să-i vorbească şi i-a spus: „Dacă vrei să mergi înainte cu planurile tale, vei ajunge ca vagabonzii aceia. Soţia ta te va părăsi, iar tu vei ajunge un vagabond.” Curând au ajuns la un lanţ muntos, iar Domnul i-a arătat şapte piscuri şi i-a zis: „Numele tău se află pe acest munte. Aceasta este slujba ta şi este un semn, un semn veşnic al faptului că tu faci ceea ce trebuie să faci.”, şi fratele Branham a trebuit să se pocăiască. Despre aceasta a vorbit în predica „A sta în spărtură” şi a spus:
„Eu sunt ca Moise. El şi-a pierdut simţământul pe care-l avea pentru oameni, iar eu am făcut la fel ca el.”
Fratele Branham s-a luptat cu aceasta şi s-a pocăit pentru că a greşit.
Totuşi, aş vrea să vă mai aduc un exemplu din „Întrebări şi răspunsuri la Peceţi:
„Apoi, un individ a încercat să dezbată aceasta aici, în Tabernacol, şi a spus: „Fratele Branham a reuşit să scape din toate, dar de data aceasta nu va mai scăpa.” (Bărbatul acela se referea la dumnezeire).
„Apoi a continuat: „Aici ni se arată trei persoane diferite. Este exact şi perfect. În Matei 3 este Ioan care predică, iar aici este Fiul care a venit să fie botezat. El a intrat în apă şi a fost botezat de către Ioan, iar când a ieşit din apă, cerurile s-au deschis şi din ceruri a venit Duhul Sfânt, coborând în chip de porumbel şi un glas din cer a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit…” Trei persoane diferite…
Vedeţi voi, aceasta arată că oamenii fără botez şi care nu sunt chemaţi în slujba de predicator, nu au ce căuta la amvon. Aşa este. Eu l-aş putea lua pe omul acela şi cu ajutorul lui Dumnezeu, să-i leg gâtul cu un nod încât să-i rămână capul în vânt! Fiţi atenţi! Nu-mi pasă… Aceasta nu a sunat bine, Iertaţi-mă! Doamne, nu am vrut să spun aceasta! Am simţit că El m-a mustrat cu privire la cele spuse. Îmi pare rău, pentru că nu am vrut să spun aşa. Eu cred că Duhul Sfânt ar putea să-i descopere acelui om o taină; aşa sună mai bine.”
El nu a luat ungerea calului roşu şi nu a ripostat când a fost provocat, dar să nu vă înşelaţi, pentru că ungerea viţelului nu era o ungere slabă.
Fratele Branham se lupta seară de seară cu duhurile şi le lovea, stătea la amvon şi încerca să le ţintească şi la fel puteţi face voi: puteţi să vă luptaţi cu diavolul, cu duhurile, puteţi soma păcatul, dar în clipa în care a încercat să atace un om, Dumnezeu l-a mustrat. Voi nu aveţi voie să ţintiţi oamenii!
Isus a venit şi a aşezat Cuvântul, a aşezat principiile şi a spus: „Voi nu puteţi să Mă primiţi pentru că nu sunteţi parte din Mine, pentru că Eu vin din Cuvânt!” Atunci ei I-au pus o întrebare şi El le-a adus Cuvântul, I-au pus o altă întrebare şi El le-a adus din nou Cuvântul, iar când fariseii şi saducheii nu au mai avut ce Cuvânt să-I aducă, au început să-I atribuie nume: „Beelzebul, eşti un diavol, eşti nebun, eşti născut nelegitim!” I-au spus cum au vrut. De ce? Pentru că încercau să-I distrugă caracterul.
Fratele Branham a spus că există mai multe căi prin care poţi ucide un om. Nu trebuie neapărat să-i înfigi un cuţit în spate pentru a-l ucide. Dacă îi ataci caracterul și-i distrugi imaginea și influenţa, este ca şi cum l-ai omorî. Ce îi făceau ei lui Isus? Îi ucideau influenţa şi credibilitatea, distrugându-i caracterul.
Aceasta se întâmplă tot timpul în biserici şi în cadrul unor slujbe. Ce este aceasta? Ungerea calului roşu care încearcă să ia pacea şi să-i facă pe oameni să se ucidă unii pe alţii.
Ţineţi minte! Fratele Branham spune că sunteţi vinovaţi, dacă le atacaţi caracterul şi le ucideţi influenţa în faţa oamenilor!
Înţelegeţi? Ei au rămas fără Cuvânt, iar atunci au început să-I atribuie tot felul de nume, dar Isus nu a procedat ca ei. El le-a spus cine erau, care era starea lor, dar niciodată nu le-a atribuit nici un nume.
Nici fratele Branham nu a atribuit nici un fel de nume oamenilor. El a avut expresia: „Ricky şi Rickete”, dar Domnul i-a spus să nu o mai folosească. Amin!
Noi nu avem voie să spunem nume şi să atacăm oameni, pentru că nu avem nimic împotriva oamenilor. Fratele Branham a spus că este de vină sistemul, nu oamenii, diavolul din ei.
Când S-a întors şi S-a uitat la Petru, Isus nu l-a văzut pe om, ci a spus: „Înapoia Mea, Satano!” Înţelegeţi? Noi luptăm împotriva vrăjmaşului, a sistemului, dar niciodată împotriva oamenilor. În clipa în care îi atacăm pe oameni, suntem sub influenţa calului roşu. Aceasta este o urâciune înaintea lui Dumnezeu, aşa cum este şi un bărbat care poartă haine femeieşti sau o femeie care poartă haine bărbăteşti. Cel care luptă împotriva unui frate este o urâciune; este acelaşi fel de urâciune. Este o urâciune şi va fi întotdeauna o urâciune. De ce? Pentru că este ungerea calului roşu care vine să ia pacea pentru ca oamenii să se ucidă unii pe alţii.
Ce cauzează majoritatea problemelor, a învăţăturilor false?
În loc să ne aşezăm şi să spunem: „Frate, hai să vorbim despre aceasta. Arată-mi ce vezi tu şi eu nu înţeleg. Eu nu sunt de acord şi nu pot înţelege lucrul acela, dar tot te iubesc. Vino să ne rugăm unul pentru celălalt, să ne aşezăm şi să vorbim!”, de îndată ce ni se pare că ceva sună diferit, ne ridicăm imediat şi luptăm împotriva acelui lucru. Imediat spunem: „Aceasta nu sună bine!” şi începem să defăimăm caracterul cuiva: „Eşti sămânţa şarpelui!”, ”Nu crezi Cuvântul!”, etc.
Voi puteţi ataca învăţătura, duhul, dar nu aveţi voie să vorbiţi împotriva omului! În loc să ne oprim şi să lăsăm ca Duhul să aducă descoperirea şi claritatea Sa, noi ne ridicăm şi luptăm împotriva acelui om, dar aceasta este o urâciune înaintea lui Dumnezeu; nu este altceva decât ungerea duhului antihrist în Mesaj.
Fratele Branham ne-a spus o poveste care arată perfect ungerea viţelului. Vă amintiţi povestea femeii care avea un soţ alcoolic? Fratele Branham a spus că viaţa acelei femei era foarte grea.
Într-o zi, bărbatul ei era într-un bar şi vorbea cu prietenii săi despre cât de făţarnici sunt creştinii. Ceilalţi spuneau că nu există nici un creştin adevărat, dar bărbatul acelei femei a spus: „Există unul! Soţia mea este o creştină adevărată.”
De ce a putut spune aceasta? Pentru că ea nu trăia în compromis. Femeia aceea nu se războia cu el din cauză că bea; ea nu a ridicat sabia împotriva lui ca să se lupte cu el şi să facă dezbinare. Ceilalţi bărbaţi au spus că nu pot crede că soţia lui era o creştină adevărată, aşa că bărbatul le-a propus să meargă acasă la el şi să se prefacă toţi că sunt beţi. S-au dus, deci, acasă la el, s-au prefăcut că sunt beţi şi au zis: „Vrem ouă cu şuncă!”, la care soţia a răspuns: „Bine, scumpule.” I-a aşezat pe toţi la masă şi a pregătit totul. Ce făcea ea? Îi servea. Ce făcea ea? Purta povara lui Hristos; avea ungerea viţelului care poartă povara şi îşi dă viaţa. După ce femeia a adus totul la masă, bărbatul i-a zis: „Nu-mi plac ouăle aşa!” şi le-a aruncat pe podea. Atunci ea a spus: „În ordine, scumpule, le voi face cum îţi plac!”
Mi-ar fi plăcut să fiu acolo. Noi spunem adesea: „Am să le zic câteva!” Aceasta a făcut Moise şi din cauza aceasta nu i s-a mai permis să intre în ţară cu poporul.
Fratele Branham spune că vrăjmaşul încearcă să ne provoace numai ca să vadă cum reacţionăm. Ce ungere vom lua? Ce duh va domina viaţa noastră?
Revenind la povestea noastră, ei au ieşit afară şi au auzit-o pe femeie cântând şi suspinând. Ea plângea. Nu era fericită, nu-i era uşor şi nu avea un timp minunat cu Domnul, ci plângea şi zicea: „Isus a purtat crucea pentru mine, ca să n-o port singură.” Femeia se afla sub ungerea viţelului şi se pleca, deşi bărbaţii aceia o răniseră.
Fratele Branham a spus că ei au auzit-o cântând şi au ştiut că ceea ce trăia ea era real, iar atunci au spus: „Da, este o creştină adevărată!” Apoi, au intrat înăuntru şi ea şi-a condus soţul şi pe prietenii lui la Hristos, în seara aceea. Vedeţi? Singurul lucru care poate frânge puterea calului roşu este ungerea viţelului.
Prieteni, în voi există un război, iar diavolul încearcă să vă determine să luaţi aceste ungeri împotriva prietenilor voştri, a familiei voastre, etc., iar cea mai mare greşeală pe care o putem face este să luptăm împotriva calului roşu cu un alt cal roşu. Singura cale de a birui calul roşu este ungerea viţelului, dar ungerea viţelului nu este un duh care face compromis. Ungerea viţelului nu înseamnă că renunţă pentru a avea pace. Ungerea viţelului înseamnă că nu ai pace şi îţi dai viaţa pentru Hristos. Ungerea viţelului nu face compromis, nu deviază şi nu se abate de la nici un Cuvânt al lui Dumnezeu; este o ungere puternică ce biruieşte sub povara Cuvântului, în prigoană, în luptă, şi continuă să meargă mai departe. Ei nu au deviat de la Cuvânt şi nu au schimbat Cuvântul şi nimeni nu spune: „Pace cu orice preţ!” Nu! Isus nu a venit să aducă pacea, ci sabia. El nu a venit ca să faceţi compromis pentru a avea pace în casele voastre. El a venit ca să vă smeriţi, să vă plecaţi şi să nu ripostaţi.
Femeia de care v-am spus, s-a plecat sub povara mărturiei credinţei sale. Ea nu a făcut compromis cu soţul ei, nu a băut puţin cu el ca să se apropie de el şi să-l aducă în felul acesta la Hristos, ci a stat separată. Ea nu a lăsat garda sfinţeniei şi a modestiei, a supunerii faţă de soţul ei şi nu a lăsat jos nici o iotă din Cuvânt pentru el. Dar nu a luptat împotriva lui, ci s-a supus.
Noi nu schimbăm Cuvântul ca să avem pace, chiar dacă aceasta înseamnă să nu mai avem pace. Ungerea viţelului nu va face compromis pentru pace, dar îşi dă viaţa pentru Cuvânt şi nu ripostează niciodată.
Dacă am făcut greşeli există o cale, iar aceea este pocăinţa. Dacă am greşit, să spunem: „Doamne, am greşit, pentru că am spus cuvinte ascuţite sub puterea ungerii calului roșu. Îmi pare rău, Doamne, pentru că nu am înţeles ce făceam, dar acum înţeleg.”
Odată, după ce au participat la un serviciu de botez, fratele Branham şi fratele Lee Vayle s-au dus să mănânce ceva, iar acolo, fratele Vayle i-a zis fratelui Branham:
„De ce-i laşi pe oameni să te calce aşa în picioare? De ce-i laşi să spună toate acele lucruri despre tine?”
Atunci, fratele Branham a spus: „Fratele Lee este unul din cei mai buni oameni pe care-i cunosc, dar uneori îi sare prea repede muştarul”, după care i-a zis: „Mai ţii minte provocarea lui David, vremea în care era împăratul respins, iar fiul său încerca să-i ia împărăţia? El era împăratul de drept şi trebuia să fie în fruntea poporului, dar şi-a dat seama că a ajuns în acea situaţie din pricina păcatului său. Şi în timp ce urca muntele umilit şi respins, acolo era un om care îl scuipa şi-l blestema, iar unul dintre slujitorii lui, i-a zis lui David: „Lasă-mă să-i tai capul!” El a scos sabia, dar David i-a răspuns: „Nu face aceasta! Poate Domnul i-a spus să procedeze aşa!”
Fratele Branham a spus această întâmplare, apoi a mers acasă şi a început să vorbească despre perceperea taxelor de către fisc, despre faptul că ei voiau să redeschidă cazul. Ei au început să se întrebe dacă trebuia să meargă în Arizona sau să rămână în Jeffersonville, iar fratele Branham a spus: „Este în ordine, pentru că oriunde voi merge, eu Îl voi sluji pe Domnul!”
Atunci fratele Vayle a spus: „O, perceptorul acela de taxe…”, dar fratele Branham l-a oprit şi i-a zis: „Nu spune nimic! Poate Domnul l-a trimis să facă aceasta!”
Ce a făcut el? A luat ungerea viţelului şi nu a ripostat nici chiar în intimitatea casei sale. Uneori, noi nu ripostăm în faţa cuiva, dar mergem acasă şi ripostăm acolo. Începem să defăimăm pe cineva, iar familia noastră, copiii noştri aud. Să nu uitaţi că aceasta i-a ucis pe acei copii în zilele lui Elisei! Acesta este calul roșu, iar noi îl călărim în casele noastre. Chiar şi atunci când un predicator spune ceva şi noi ducem o luptă în noi, acela este calul roşu care ne determină să ripostăm, să ne supărăm în interiorul nostru.
De fapt, noi trebuie să spunem: „Dacă acesta este Cuvântul, dacă Cuvântul spune aceasta, o voi face.” Vedeţi? Un alt duh.
Ce lecţie am învăţat astăzi! Amin!

Reclame

Despre behaitul oilor si Glasul Pastorului

caci "Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine "...
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Cand a rupt Mielul a doua pecete …..” (Apoc.6:3)

  1. Pingback: Pecetea a 2-a - THE FIVEFOLD MINISTRY - SLUJBA INCINCITA

nimic

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s