A inceput Revelatia Glasurilor celor sapte Tunete , data in Mesajul orei

Cine asculta , sa si inteleaga , fiindca Revelatia este intelegerea corecta a lucrurilor exprimate in Cuvantul vorbit


Cata vreme aveti Lumina printre voi, credeti in Lumina, ca sa fiti fii ai luminii.” Isus le-a spus aceste lucruri, apoi a plecat si S-a ascuns de ei. (Ioan.12:36). Macar ca facuse atatea semne inaintea lor, tot nu credeau in El, ca sa se implineasca vorba pe care o spusese prorocul Isaia: „Doamne, cine a dat crezare propovaduirii noastre? Si cui a fost descoperita puterea bratului Domnului?”

PECETEA ÎNTÂI
Să citim din 2Corinteni 11.1-3:

„O, de aţi putea suferi puţintică nebunie din partea mea! Ei, haide, suferiţi-mă!
Căci sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată.
Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos.”

Aici avem două cuvinte la care aş vrea să ne gândim cu atenţie: „şiretlic” şi „credincioşie,” deoarece putem vedea că Pavel este îngrijorat şi gelos pentru că doreşte să înfăţişeze înaintea lui Hristos, o fecioară, o biserică fecioară.
El vorbeşte despre aceasta în prima epocă a Bisericii şi este îngrijorat cu privire la faptul că şarpele va amăgi această Mireasă aşa cum a amăgit-o şi pe prima mireasă, pe Eva. Astfel, spune: „Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui…” acest cuvânt „şiretlic” însemnând „viclenie” sau „şiretenie”. Satan este şiret şi viclean în căile lumii şi a folosit această viclenie ca s-o înşele pe Eva. Aşadar, Eva a fost înşelată prin raţiune, prin raţionament.
Astfel, diavolul nu a venit într-un fel care părea ignorant şi copilăresc, ci a venit într-un fel care părea foarte inteligent, înţelept, dar de fapt era cât se poate de viclean, de subtil şi de şiret. De aceea a fost înşelată Eva. Ea nu a fost amăgită pentru că voia să facă rău, ci pentru că în calea ei prin grădină, în timp ce trăia în Paradisul lui Dumnezeu, Satan a intrat înăuntru şi a încercat să întrerupă lucrarea lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Satan încerca să găsească un vas prin care să poată lucra, şi l-a găsit pe şarpe care era foarte apropiat omului. Satan încearcă să ajungă întotdeauna cât mai aproape posibil. Noi nu trebuie să ne facem griji că Satan vrea să ne prindă şi să ne ducă într-un bar sau într-o casă de prostituţie, nu aceasta este problema, ci el încearcă să intre înăuntru prin viclenie şi şiretenie şi o va face foarte aproape pentru că vrea să fie acolo unde este şi Dumnezeu. Noi dorim să-I slujim lui Dumnezeu şi autorităţii Lui, dar Satan va încerca să intre cât poate de aproape.
Aşadar, ca fiinţe umane, noi suntem prinşi într-o luptă care se dă în mintea noastră şi încercăm să luptăm cu diavolul în locuri în care el nu este. Noi vrem să luptăm împotriva drogurilor, a dependenţei de tutun, a avorturilor şi a altor lucruri, dar fratele Branham a spus că toate acestea sunt atributele necredinţei în Cuvântul lui Dumnezeu. Deci, noi încercăm să luptăm cu diavolul în locuri în care el nu este. Dar unde este el? El este întotdeauna aici şi încearcă să provoace o deviere de la Cuvântul adevărat. Acolo lucrează el şi de îndată ce reuşeşte să ne devieze de la Cuvânt, propria noastră natură umană căzută ne va duce într-o sală de jocuri, într-un loc unde se vând droguri, etc. Vedeţi? Când a venit la Eva, Satan a venit cu Cuvântul şi a încercat să obţină numai o uşoară deviere de la El.
Acum, haideţi să mergem cu toţii la capitolul patru din Cartea Apocalipsei:
„După aceste lucruri, m-am uitat şi iată că o uşă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbiţe şi care vorbea cu mine, mi-a zis: „Suie-te aici, şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!”
Noi ştim că Ioan a fost luat sus şi că el este un simbol al Miresei. Fratele Branham a spus că aceasta este un simbol, o preumbrire a răpirii, şi vedem că Ioan a auzit un Glas. Ce este Glasul? O Trâmbiţă. Ce înseamnă aceasta? Că Trâmbiţa l-a chemat la răpire.
Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu noi: acea ultimă Trâmbiţă ne va chema sus.
„Numaidecât am fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva.
Cel ce şedea pe el avea înfăţişarea unei pietre de iaspis şi de sardiu; şi scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere.
Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie; şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrâni, îmbrăcaţi în haine albe; şi pe capete aveau cununi de aur.
Din scaunul de domnie ieşeau fulgere, glasuri şi tunete. Înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu.
În faţa scaunului de domnie mai este un fel de mare de sticlă, asemenea cristalului. În mijlocul scaunului de domnie şi împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte şi pe dinapoi.
Cea dintâi făptură vie seamănă cu un leu; a doua seamănă cu un viţel; a treia are faţa ca a unui om; şi a patra seamănă cu un vultur care zboară.
Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte şase aripi şi erau pline cu ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru. Zi şi noapte ziceau fără încetare: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!”
Aici putem vedea că Ioan s-a uitat şi a văzut un scaun de domnie, iar în mijlocul şi împrejurul lui se aflau aceste patru făpturi vii. Noi vom vedea că pe măsură ce vom vorbi despre epocile Bisericilor, dar şi în cele şapte Peceţi, aceste făpturi vii sunt actorii principali şi vor juca un rol important. Astfel, noi trebuie să înţelegem poziţia celor patru făpturi vii pentru că este important să vedem unde se află ele, şi cum am citit, ele sunt în mijlocul şi împrejurul scaunului de domnie, acela fiind locul în care le vom găsi întotdeauna.
În Vechiul Testament le găsim acolo, oriunde avem o vedenie a cerurilor le găsim acolo şi aici, în capitolul 4 din Apocalipsa, le găsim în acelaşi loc, pentru că ele sunt legate întotdeauna de scaunul de domnie a lui Dumnezeu, ceea ce este foarte important.
„Când aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste şi mulţumiri Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi care este viu în vecii vecilor,
cei douăzeci şi patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îşi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie şi ziceau:
„Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!”

Să citim mai departe din capitolul 5:

„Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte scrisă pe dinăuntru şi pe din afară, pecetluită cu şapte peceţi.
Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?”
Şi nu se găsea nimeni, nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea.
Şi am plâns mult pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea.
Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge; iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei.
Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea junghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimise în tot pământul.
El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie.”

Pe măsură ce intrăm în capitolul 5, lucrurile devin tot mai interesante pentru că scena este deja aşezată.
Astfel, dacă în capitolul 4, Ioan vede făpturile vii, scaunul de domnie şi pe Cel ce stă pe scaunul de domnie, în capitolul 5 vede că Cel ce stă pe tron ţine în mâna Sa dreaptă o Carte, iar fratele Branham ne-a spus că această Carte este Cartea Răscumpărării pecetluită cu şapte Peceţi. El ne-a spus că este Cartea care deţine taina răscumpărării, taina întregii Scripturi.
Aşadar, această Carte este Cartea Răscumpărării şi este foarte importantă pentru că „a răscumpăra” înseamnă „a aduce într-o stare anterioară” sau „a cumpăra înapoi”. Deci, această Carte este o Carte a Răscumpărării, iar în Ea se află toate tainele sau informaţiile despre răscumpărare.
Noi ştim cu toţii că Dumnezeu nu are nevoie de răscumpărare, pentru că El nu a căzut de nicăieri şi nu a fost pierdut niciodată. Deci, El nu are nevoie de răscumpărare sau de o Carte a Răscumpărării, dar ţine în mână o Carte a Răscumpărării şi aşteaptă timpul în care Ea se poate întoarce la om, pentru că la început, Ea i-a fost dată omului, moştenirea i-a fost dată omului atunci când Adam a primit stăpânirea şi controlul asupra pământului. Dumnezeu i-a dat-o lui Adam, dar el şi-a pierdut moştenirea şi totul s-a întors înapoi la Proprietarul original.
Aşadar, noi vedem că aici Dumnezeu ţine în mâna Sa dreaptă această Carte a Răscumpărării. Este o Carte a Răscumpărării pentru că Ea conţine pretenţiile la moştenire şi cine are pretenţii şi dreptul la moştenire.
Deci, Dumnezeu ţinea Cartea în mâna Sa dreaptă şi s-a făcut o strigare ca să vină Cineva şi să ia Cartea din mâna Sa.
Fratele Branham ne-a spus că acolo erau îngerii, toată oştirea cerească, cele patru făpturi vii, dar niciunul dintre ei nu a putut ridica pretenţia la răscumpărare pentru că ei nu au nevoie de răscumpărare, Cartea nu era pentru ei, nu era moştenirea lor, ci moştenirea omului fusese pierdută, de aceea era nevoie ca un Om să cumpere înapoi ceea ce fusese pierdut. Dar ce fel de Om putea face aceasta? Desigur, era nevoie de un Om care să fi venit într-un fel diferit de ceilalţi oameni, deoarece din cauza hibridării, a amestecului cu sămânţa şarpelui, nici un om nu era vrednic să facă aceasta pentru că sângele lui era amestecat. Astfel, era nevoie de un Om a cărui Sânge să fie curat, fără păcat, un Om care să fi venit într-o stare desăvârşită, care să trăiască o viaţă fără pată şi care să împlinească toată Legea lui Dumnezeu. Numai într-un asemenea vas, Sângele Lui putea să plătească preţul răscumpărării. Şi ce s-a întâmplat?
Dumnezeu a venit în chipul lui Isus Hristos, şi Şi-a creat propriul Său Sânge, de aceea Sângele Său nu a fost sânge evreiesc sau dintre neamuri, ci a fost Sângele lui Dumnezeu, care a venit jos într-un trup ca al nostru şi a trăit o viaţă sfântă şi curată. El nu a făcut niciodată ceva greşit, ci a împlinit toată Legea, aceasta făcându-L vrednic pentru a fi Jertfa cerută, motiv pentru care a fost numit Mielul lui Dumnezeu.
Revenind la capitolul 5, vedem că acolo s-a făcut o strigare pentru un om vrednic, dar nici un om din ceruri, de pe pământ sau de sub pământ, nici un om care a trăit vreodată, nici un om care trăia în clipa aceea sau un om care avea să vină în viitor, nu a fost vrednic să ia această Carte. Ioan a început să plângă pentru că el şi-a dat seama că aceea era Cartea Răscumpărării, moştenirea, totul, dar apoi, s-a auzit un Glas care spunea că Leul din seminţia lui Iuda a biruit. Amin! Iar după ce a biruit, a păşit în faţă.
Acesta este un eveniment măreţ, dar nu avem timp să-l explicăm pe deplin pentru că aş vrea să ajungem la Pecetea întâi, însă vedem că El a biruit, că Scriptura ne spune că El a biruit.
Noi am putut vedea că El a plătit preţul răscumpărării la Calvar, dar nu a păşit imediat după aceea să ia Cartea, ci S-a dus şi a început să mijlocească pentru păcatele poporului pe care tocmai îl răscumpărase. Dar El nu mijlocea pentru Biserica Vechiului Testament pentru că atunci când a venit şi a plătit preţul pentru ei, ei trăiseră o viaţă în care aduseseră jertfe animale care erau înlocuitori ai Jertfei desăvârşite după care aveau privirile aţintite şi care avea să vină.
Aşadar, când a venit Isus şi a plătit preţul ca Jertfă desăvârşită, toţi cei care au murit sub Vechiul Legământ au venit la suprafaţă pentru că El i-a răscumpărat. Vedeţi? El nu trebuia să mai mijlocească pentru păcatele lor deoarece muriseră deja şi nu mai păcătuiau. În ordine.
Dar după aceea, El a trebuit să intre în lucrarea de mijlocire. Mi-ar plăcea să pot explica aceasta mai bine. Mi-ar plăcea ca nici eu şi nici voi să nu fim fiinţe umane, ci să avem o legătură veşnică prin care să putem înţelege, pentru că acest lucru este foarte important.
Aşadar, Dumnezeu a trecut prin toate aceste etape, iar fratele Branham a spus că totul s-a petrecut ca într-o piesă de teatru în care El a jucat câte un rol pentru ca noi să putem înţelege ceea ce se întâmplă, fiindcă în gândul lui Dumnezeu, toate aceste lucruri sunt terminate încă înainte de întemeierea lumii. Dumnezeu a făcut toate aceste lucruri de-a lungul timpului, dar lucrarea Sa este deja încheiată. Eu nu pot înţelege aceasta pe deplin, dar cred că aşa este.
Aşadar, astăzi, Dumnezeu ne arată în piesă ce face Mielul, faptul că după ce a plătit preţul ca să-l poată răscumpăra pe om, a trebuit să stea acolo şi să mijlocească.
Vorbind despre aceasta, fratele Branham a spus că El a stat ca Mare Preot, ca Melhisedec, stropind de şapte ori cu sângele Său pentru cele şapte epoci ale Bisericii. Vă amintiţi ce trebuia să facă marele preot în Ziua Ispăşirii când intra înăuntru ca să stropească cu sânge pe Capacul Ispăşirii? El acoperea păcatele făcute în neştiinţă de popor. În Vechiul Testament, în Ziua Ispăşirii, marele preot intra înăuntru ca să aducă sânge pentru păcatele făcute din neştiinţă, deoarece pentru celelalte păcate săvârşite de popor existau alte metode de ispăşire: existau jertfe pentru păcat, pentru nelegiuire, aşa că dacă cineva făcea ceva greşit, trebuia să meargă la Templu cu jertfa sa. Păcătosul trebuia să se pocăiască tot timpul şi să vină cu acest înlocuitor al Sângelui ce avea să fie vărsat.
Aşadar, marele preot nu intra în Locul Preasfânt pentru toate păcatele săvârşite de popor de-a lungul anului, ci mergea înăuntru pentru păcatele despre care poporul nu ştia nimic. Am înţeles aceasta? Deci, păcătosul era responsabil să aducă o jertfă pentru lucrurile despre care ştia că sunt greşite. Astfel, dacă auzea Cuvântul predicat în sinagogă sau dacă citea Cuvântul şi îşi dădea seama că a păcătuit, el era obligat să aducă o jertfă pentru păcat, pentru nelegiuire, pentru pace, etc. Sub Vechiul Legământ, păcătosul trebuia să facă aceste lucruri, dar existau lucruri pe care el le făcea şi nu realiza că erau greşite. Sub acel legământ, i se cerea să facă aceste lucruri, dar existau şi lucruri pe care le făcea şi nu realiza că sunt greşite, iar în marea Sa îndurare, Dumnezeu a îngăduit ca marele preot să intre într-o zi pe an cu sânge, în Locul Preasfânt, şi să facă mijlocire pentru toate păcatele făcute de popor în neştiinţă. Dar omul nu putea să trăiască în Israel şi să facă tot ce voia cu gândul că marele preot va intra înăuntru şi va face ispăşirea pentru păcatele lui, deoarece nu pentru aceasta intra marele preot în Locul Preasfânt. El nu intra înăuntru ca să acopere păcatele păcătosului, ci intra ca să facă ispăşire pentru păcatele săvârşite din neştiinţă.
Nu uitaţi aceasta, pentru că este foarte important.
Isus a plătit preţul răscumpărării cu sângele Său desăvârşit, aşa că nu mai este nevoie să fie adăugat nimic la preţul plătit de El, dar cu toate acestea, El mai avea ceva de făcut înainte ca să păşească în faţă şi să ia Cartea Răscumpărării. Vedeţi? El trebuia să meargă în spatele scaunului de domnie şi să stropească cu sânge de şapte ori, pentru cele şapte epoci ale Bisericii, pentru că trebuia să acopere păcatele din neştiinţă ale poporului care este scris în Carte.
Proprietarul original, Mielul ştia cine este scris în Carte, dar în timpul celor şapte epoci ale Bisericii, ei nu au avut o descoperire completă a Cuvântului lui Dumnezeu.
Luther a avut o parte a Cuvântului, dar ce facem cu partea în care Luther bea, prigonea evreii sau s-a implicat în politică? El făcea parte din Sămânţa aleasă pentru că a primit Cuvântul descoperit pentru ceasul său, că „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.″ şi L-a acceptat. El a fost mesagerul pentru epoca sa, dar cu toate acestea, în viaţa lui existau păcate. Totuşi, pentru că nu sosise încă timpul pentru descoperirea completă a Cuvântului, Isus Hristos era acolo ca să acopere acele păcate.
Acest lucru este foarte important, pentru că noi vom înţelege ce s-a întâmplat în anul 1963.
Aşadar, Mielul a plătit preţul, dar El trebuia să facă lucrarea de mijlocire a Răscumpărătorului înrudit, însă El nu face mijlocire pentru Mireasa Vechiului Testament, pentru că El a plătit deja preţul pentru ei şi ei nu mai păcătuiesc fiindcă sunt deja trecuţi din viaţa aceasta.
Atunci pentru cine face lucrarea de mijlocire? Pentru epocile Bisericii şi trebuie să stea acolo până când intră şi ultimul.
Noi am citit aceasta în Cartea Peceţilor şi trebuie să fim foarte atenţi pentru că fratele Branham a spus aceasta foarte clar: „El trebuie să stea acolo până când va intra înăuntru şi ultimul din ultima epocă.”
Când are loc aceasta, El nu mai lucrează ca Răscumpărător înrudit, ci păşeşte în faţă, ia Cartea şi Îi rupe Peceţile. Atunci este timpul schimbării lucrării în lucrarea lui Melhisedec. Dar de ce se mişcă El atunci? Pentru că acum încheie. Vă mai amintiţi Îngerul puternic care vine jos şi ridică mâna spre Cel ce stă pe tron, care trăieşte în veci de veci şi spune: „Nu va mai fi timp!”? El face această afirmaţie, iar fratele Branham spune că este ca un patron de artificii: un lucru se opreşte şi altul porneşte, după care spune că nu mai este timp pentru denominaţiuni. Timpul lor s-a încheiat pentru că acum nu mai este răscumpărare pentru cei aflaţi sub mişcarea penticostală. Astfel, acum nu mai putem fi pecetluiţi aşa cum s-a întâmplat odinioară pentru că acum trebuie să venim la El, la Persoana Lui, la plinătatea Cuvântului; acum nu mai există acoperire pentru păcatele făcute în neştiinţă, ci trebuie să acceptăm că acest Mesaj este Adevărul şi că este El.
Ceva s-a schimbat. A avut loc o schimbare majoră, iar noi trebuie să înţelegem însemnătatea anului 1963, când El a biruit. Ce a biruit El? Înşelăciunea diavolului. Cum a biruit-o? Prin Sângele Său, ca Răscumpărător înrudit, iar când a făcut aceasta, a făcut ceva care frânge înşelăciunea diavolului. Ce a făcut? A adus un Cuvânt. Şi care a fost acel Cuvânt? Descoperirea celor şapte Peceţi. Şi vă întreb: A venit El jos sau nu a venit? De aceea, după descoperirea Peceţilor, fratele Branham a făcut nişte afirmaţii mai neobişnuite.
Astfel, el a spus că prin Duhul, Mireasa este Sângele, ceea ce înseamnă că pentru a avea acoperământul Sângelui, trebuie să fii pecetluit cu Duhul Sfânt, pentru că atunci când S-a întors El, a venit în plinătatea Cuvântului Său şi a adus plinătatea Duhului Sfânt, Pecetea Lui fiind ispăşirea. Aceasta este Sânge.
Astăzi nu există nici o sămânţă a lui Dumnezeu care să fie pecetluită într-un sistem denominaţional, pentru că timpul denominaţiunilor s-a încheiat atunci când El a venit, a luat Cartea şi I-a rupt Peceţile. Acesta este motivul pentru care acum este nevoie să părăsim sistemul denominaţional şi să ne unim cu Persoana lui Hristos. Numai aşa avem parte de răscumpărare. Înainte de încheierea timpului pentru denominaţiuni, era posibil să fii pecetluit sub trezirea penticostală. De aceea, când fratele Branham a fost întrebat despre părinţii penticostali, a putut spune că ei au fost pecetluiţi sub o altă epocă. Despre ce epocă vorbea? Despre epoca penticostală, iar când cineva este pecetluit, este pecetluit până în ziua răscumpărării. Amin.
Aşadar, Mielul trebuie să stea acolo şi să mijlocească pentru păcatele făcute din neştiinţă până când ultimul, din ultima epocă, intră înăuntru. Atunci, El va păşi în faţă şi se va spune: „Nu mai este timp!”, iar Laodicea va merge mai departe în necazul cel mare. Dar noi am fost chemaţi afară din Laodicea, din trezirea penticostală, am fost chemaţi în epoca Miresei, ca să ne unim cu El. Aceasta este răscumpărarea, aceasta este ispăşirea: să ne unim cu Cuvântul, cu Persoana Cuvântului, care aduce Viaţa Persoanei Cuvântului, iar aceasta este Sângele care acoperă.
De aceea, nimeni din sistemul denominaţional nu mai este acoperit de Sângele lui Isus Hristos. Astfel, indiferent cât de mult pretinde cineva că are aceasta, dacă nu înţelege ceea ce s-a întâmplat în Apocalipsa 5, nu va recunoaşte niciodată că în acele sisteme nu mai există răscumpărare şi că nu mai există nici o sămânţă care să fie pecetluită acolo.
Sămânţa care face parte din acest sul, din Cartea pecetluită cu şapte Peceţi, numele care sunt înăuntru, trebuie să înţeleagă acest timp de schimbare şi să vină la unirea cu Cel care a rupt Peceţile şi a venit jos ca Îngerul Atotputernic. Vedeţi? Numai unindu-ne cu El putem ajunge la răscumpărare şi la pecetluire. Am înţeles aceasta? noi trebuie să înţelegem pentru că este foarte important.
Fratele Branham a spus că Apocalipsa 5 este cel mai măreţ pasaj din Scriptură, iar noi putem spune: „Absolut! Amin!”, fiindcă recunoaştem ceea ce a avut loc.
Aşadar, acum când a venit Viaţa, noi nu mai putem accepta să trăim în întuneric; acum când a venit Sângele, nu putem accepta să trăim înafara Sângelui, a Persoanei Lui. De ce? Pentru că s-a schimbat ceva, iar noi trebuie să prindem schimbarea pentru că altfel intrăm în bucluc.
Amintiţi-vă că la prima venire a lui Isus, evreii trăiau sub un sistem al jertfelor de înlocuire, aşa că ei luau o turturea, o capră, o oaie, un bou, care trebuia să moară în locul lor, sângele acela acoperindu-le păcatele. Acele jertfe erau acceptate pentru că acela era Cuvântul acelui timp, aceea era cerinţa sub care putea fi răscumpărată sămânţa lui Dumnezeu. Dar toate acele jertfe înlocuitoare arătau spre adevărata Jertfă care urma să vină, iar când Ea a venit, în timpul când El a fost pe pământ am avut o perioadă de trecere. Însă fratele Branham spune că atunci când ei au luat Mielul şi L-au jertfit, au făcut ca Jertfa Lui să fie valabilă, au făcut ca acel Cuvânt să fie valabil, iar din momentul acela au putut aduce sute de miei, de boi sau de alte animale, pentru că ele nu le mai erau de nici un folos, nu îi mai ajutau cu nimic. Ele nu le mai aduceau nici un beneficiu pentru că venise Jertfa spre care arătaseră. El a venit, a trăit o Viaţă desăvârşită, arătându-le că era fără pată şi fără zbârcitură, apoi a fost luat de marele preot şi adus ca Jertfă, devenind astfel Răscumpărătorul înrudit desăvârşit, de aceea, trebuie să venim şi să recunoaştem aceasta ca să fim pecetluiţi pentru răscumpărare. Atunci, Sămânţa lui Dumnezeu a recunoscut aceasta, dar cei care nu au fost aleşi, care nu au fost Sămânţă, au continuat să jertfească boi şi oi, au continuat să verse sânge de animal, până când a fost dărâmat Templul.
Aşadar, cei de atunci nu au înţeles schimbarea care a avut loc, nu au înţeles acel timp al schimbării, dar nu vă îngrijoraţi pentru că Sămânţa lui Dumnezeu prinde întotdeauna schimbarea, pentru că trebuie să vină în locul în care este răscumpărată. De atunci au trecut două mii de ani şi trebuie să înţelegem că El a stropit de şapte ori, pentru şapte epoci ale Bisericii.
Noi trebuie să înţelegem că El este ca un actor care joacă o piesă de teatru, pentru că Dumnezeu este Duhul cel veşnic şi El nu are nevoie de un scaun de domnie pe care să stea, nici de un loc în care să locuiască. Noi trebuie să înţelegem că El ne arată aceasta în simboluri, într-o piesă, ca să ne ajute să înţelegem cu minţile noastre mărginite ceea ce face El. Aşadar, El ne arată că este acolo şi a stropit de şapte ori cu Sânge pentru cele şapte epoci ale Bisericii, iar noi trebuie să înţelegem că Sângele care a fost stropit pentru epoca respectivă este singurul loc de ispăşire pentru acea epocă. Noi nu putem merge la Sângele care a fost stropit în zilele lui Luther pentru că epoca lui Luther era sub Sângele lui Melhisedec care era stropit pentru a acoperi păcatele făcute din neştiinţă, fiindcă în zilele acelea încă nu fusese descoperit Cuvântul deplin. Aşadar, nu se putea sta sub epoca anterioară, ci trebuia să vii sub Mesajul lui Luther, deoarece Sângele care fusese aplicat ieri nu mai putea face acoperire, iar când a venit Wesley şi a adus mai multă Lumină, mai mult Adevăr, Marele Preot era acolo pentru a stropi din nou cu Sângele Său, ca să acopere toate lucrurile pe care el nu le înţelesese încă. Credinciosul din zilele acelea trebuia să prindă schimbarea adusă de Wesley, pentru că nu mai putea fi pecetluit sub Mesajul lui Luther, deci trebuia să meargă mai departe cu noua trezire care fusese adusă. El făcea stropirea pentru neştiinţa acelei epoci, dar de îndată ce a venit Lumina, nu se mai putea sta în întuneric. Înţelegeţi? Credinciosul trebuia să vină la Lumină şi să umble în Lumină, pentru că El este Lumina. Atunci, ei aveau părtăşie unii cu alţii, iar Sângele lui Isus Hristos trebuia să facă ispăşirea pentru fiecare.
Când a început trezirea penticostală din epoca Laodicea, El a stropit din nou cu Sângele Său, pentru că acolo exista o Sămânţă, iar aleşii lui Dumnezeu au prins timpul schimbării, au prins Lumina pe măsură ce creştea şi au trăit în Ea şi au fost pecetluiţi în Ea. Aşadar, Sămânţa din acea epocă a fost pecetluită sub lucrarea lui Boaz, sub lucrarea Răscumpărătorului înrudit, după care El a păşit în faţă, a luat Cartea şi I-a rupt Peceţile; Îngerul Atotputernic a venit jos cu Cărticica deschisă, iar când s-a întâmplat aceasta, tot ce era în legătură cu sistemul acela a fost schimbat, de aceea noi nu ne mai putem baza pe el. El a funcţionat timp de două mii de ani, dar acum nu mai funcţionează pentru că s-a schimbat ceva. Astfel, noi nu ne mai putem baza pe Boaz care stă la poartă pentru răscumpărare, ci trebuie să ne unim cu El.
Înainte, Boaz făcea lucrarea la poartă, la tron, la scaunul de judecată. El lucra acolo pentru că la poarta cetăţii era întotdeauna locul de judecată, acolo stăteau bătrânii, iar Mielul stătea acolo stropind cu Sângele Său pentru cele şapte epoci ale Bisericii. Unde? La tron, la poartă, la locul de judecată unde erau bătrânii, cei douăzeci şi patru de bătrâni şi cele patru făpturi vii; toate erau acolo. El face lucrarea lui Boaz la poarta cetăţii, la locul judecăţii, El face cele necesare pentru Rut. Dar va veni un timp când El nu va mai face aceasta, va veni un timp în care va trebui să ne unim cu Boaz. Acesta este locul răscumpărării, al ispăşirii, acesta este Sângele. Aleluia! Acesta este cel mai măreţ pasaj al Scripturii. Aleluia!
Să citim mai departe:
„Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o lăută şi potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor.
Şi cântau o cântare nouă şi ziceau: „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost junghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.
Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pământ!”
M-am uitat, şi, împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrânilor, am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii de mii.
Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!”
Şi pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: „A Celui ce şade pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!”
Şi cele patru făpturi vii ziceau: „Amin!”
Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ şi s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor!”

După Peceţi, fratele Branham a predicat un Mesaj intitulat „Acuzaţia″, în care a vorbit despre timpul în care Isus Hristos, Cuvântul, a venit în măsură deplină, a venit în plinătate în trup, dar ei L-au luat cu mâini viclene şi L-au răstignit pe Domnul slavei, iar când au făcut aceasta, au luat acel Cuvânt şi L-au pus în valabilitate deplină, desfiinţând Cuvântul care fusese dat anterior. Ceea ce era valabil înainte, nu mai era valabil atunci, pentru că ei au luat Cuvântul şi L-au răstignit dovedind că El era Mielul lui Dumnezeu. Dacă nu L-ar fi răstignit, El nu ar fi fost Mielul, dar prin faptul că L-au răstignit, au dovedit că El era Mielul.
Astfel, fratele Branham a spus următoarele în predica „Acuzaţia″:
„Acuz această generaţie pentru a doua răstignire a lui Isus Hristos.”
De ce? Pentru că atunci când El a venit în plinătatea Cuvântului Său, aceasta întâmplându-se când Îngerul puternic a venit jos şi fratele Branham a adus cele şapte Peceţi, denominaţiunile L-au respins, iar el a spus: „Acum aţi pus Cuvântul în valabilitate deplină.”
Astfel, vechiul sistem este mort şi nu mai poate veni nimic la Viaţă din el; nimeni nu mai este pecetluit în vechiul sistem, nu mai există răscumpărare în el, ci totul este în Cuvântul pe care L-au răstignit ei. Prin faptul că L-au răstignit, au dovedit că El era Mielul. Înţelegeţi? Prin faptul că au respins Cuvântul, L-au răstignit, dar prin aceasta L-au pus în drept, în poziţia Lui.
Prin faptul că L-au respins pe Isus Hristos când a venit pe pământ, ei L-au pus în drept, în poziţia Lui, iar prin faptul că L-au respins pe Hristos, când a venit în plinătatea Cuvântului, ei L-au pus în drept, în poziţia Lui, de aceea, singurul fel în care putem fi răscumpăraţi acum este să ne unim cu Persoana Lui.
Aşadar, dacă primim Cuvântul pentru epoca noastră, dacă primim descoperirea lui Isus Hristos pentru ziua noastră, vom fi răscumpăraţi. Aleluia!
Fratele Branham a spus următoarele în Mesajul „Intervalul dintre epocile Bisericilor şi Peceţi”:
„Când vom ajunge la ruperea acestor Peceţi, veţi vedea că ele merg înapoi în Scriptură, mult înapoi, pentru că fiecare dintre aceste Peceţi, totul, toată taina este aici, în aceste Peceţi. Înţelegeţi? fiecare taină a Scripturii zace în aceste Peceţi, iar Peceţile nu vor fi rupte până în timpul acela.”
Aceasta este uimitor. Dacă nu alocăm timp ca să studiem aceasta, am putea crede că el vorbeşte despre Peceţi ca fiind doar o perioadă de timp care acoperă epocile Bisericilor, dar fratele Branham spune că aceste Peceţi merg mult înapoi şi că toată Scriptura zace în ele. De ce? Pentru că este o Carte a Răscumpărării şi trebuie să acopere tot ceea ce a fost răscumpărat de la Geneza la Apocalipsa.
În predica „Suflete în închisoare”, fratele Branham spune:
„Dar într-o zi, El S-a ridicat de acolo şi a păşit în faţă. Unde era Cartea? Ea era încă la Proprietarul original, la Dumnezeul cel Atotputernic. Ioan a privit în jur şi a plâns pentru că nu exista nici un om care să fie vrednic să privească în Carte şi îndeosebi, să deschidă Peceţile, pentru a descoperi taina care era ascunsă. Tainele erau în cele şapte Peceţi, iar când aceste şapte Peceţi au fost deschise, aceasta a deschis întreaga Biblie.”
Aleluia! Eu nu pot înţelege pe deplin ce înseamnă aceasta, dar ştiu că este adevărat şi spun: „Doamne, dă-mi o descoperire mai mare. Deschide-mi ochii să pot vedea ceea ce ai adus Tu, pentru că este mai mult decât am crezut eu.”
„Cele şapte Peceţi; Cartea a fost pecetluită cu şapte Peceţi, iar aceste şapte Peceţi deţin întreaga taină.”
Ca să urmeze tiparul aşezat de fratele Branham, totul trebuie să fie simplu, dezvăluit în simplitate. Este clar? Nu poate fi ceva complicat, ci trebuie să fie simplu pentru că altfel nu este în ordine. Taina întregii Scripturi este acolo. În Cartea Apocalipsei avem mai multe taine decât am înţeles eu vreodată, acolo este mult mai mult, dar totul trebuie să fie în simplitate, pentru că altfel nu este corect.
Aşadar, noi putem vedea că Peceţile au fost deschise.
În predica „Descoperirea lui Isus Hristos” din cartea „Cele şapte epoci ale Bisericilor”, citim următoarele:
„Ţineţi minte aceasta. Hristos în Biserica adevărată este o continuare a Cărţii Faptelor, dar Cartea Apocalipsei arată cum duhul antihrist va intra în biserică şi o va murdări, făcând-o căldicică, formală şi fără putere.”
Cine descoperă aceasta? Cartea Apocalipsei. Ea este cea care ne arată ce a făcut şi ce va face duhul anticreştin, bisericii.
„Ea îl demască pe Satan, descoperind lucrările sale (încercarea lui de a distruge poporul lui Dumnezeu şi de a discredita Cuvântul Său).”
Să ne oprim puţin aici: „…încercarea lui de a distruge poporul lui Dumnezeu şi de a discredita Cuvântul Său.” Aceasta este lucrarea Satanei, aceasta este ceea ce încearcă să facă el. Şi cine ne descoperă acest lucru? Cartea Apocalipsei.
„…încercarea lui de a distruge poporul lui Dumnezeu şi de a discredita Cuvântul Său.” Cât de înapoi merge aceasta în Biblie? De cât timp a încercat el să distrugă poporul lui Dumnezeu şi să discrediteze Cuvântul Său? Adevărul este că în Cartea Apocalipsei este cuprinsă întreaga Biblie. Astfel Apocalipsa ne arată ce a făcut diavolul şi cum a făcut el aceasta, dar ne arată şi ce intenţionează să facă în continuare.
Când a început el să discrediteze Cuvântul lui Dumnezeu? În Geneza, dar eu pot merge mai înapoi de Geneza. Când a început el să discrediteze Cuvântului lui Dumnezeu? În ceruri, când a început războiul din ceruri. Acolo a început el să discrediteze Cuvântul lui Dumnezeu, dar apoi războiul acela s-a mutat pe pământ şi a continuat până în ziua de azi, această taină fiind cuprinsă în aceste Peceţi, pentru că întreaga Scriptură prezintă de fapt o singură poveste. Să nu o separaţi, să nu o rupeţi şi să nu faceţi din Vechiul şi din Noul Testament, din evrei şi din neamuri, două poveşti, ci faceţi o singură poveste, fiindcă numai atunci veţi vedea adevărul despre ea.
„…până în timpul în care va fi aruncat în iazul de foc…”
Cât timp va face diavolul aceasta? Până când va fi aruncat în iazul de foc. A fost aruncat în iazul de foc? Nu. Aceasta înseamnă că el va încerca să facă aceasta cu voi în fiecare zi. Dar ce îl demască în toate planurile lui? Cartea Apocalipsei. El încă încearcă să distrugă poporul lui Dumnezeu şi să discrediteze Cuvântul Său, deci nu spuneţi: „Am văzut aceasta în epocile bisericilor.” Dacă a făcut aceasta în epocile Bisericilor, va încerca s-o facă şi cu voi chiar acum. El va încerca să vă facă şi vouă ceea ce i-a făcut Evei. Da, va încerca să vă facă exact ceea ce a încercat să le facă evreilor, încearcă să vă facă ceea ce a încercat să facă în prima, în a doua, în a treia epocă a Bisericilor, pentru că el nu-şi schimbă niciodată căile, nu-şi schimbă tactica.
În concluzie, nu puneţi aceasta deoparte, ci luaţi-o sus, pentru că Satan încearcă în fiecare zi să vă distrugă şi să discrediteze Cuvântul lui Dumnezeu.
„El se luptă cu aceasta, nu o poate suporta, deoarece ştie că dacă oamenii primesc descoperirea adevărată a bisericii adevărate, a ceea ce este ea, pe ce stă ea şi că ea poate face lucrări mai mari, va fi ca o armată invincibilă. Dacă ei primesc descoperirea adevărată cu privire la cele două duhuri din cadrul bisericii creştine, şi prin Duhul lui Dumnezeu pot să discearnă şi să se împotrivească duhului anticreştin, Satan va fi fără putere înaintea ei.”
Câţi dintre noi dorim ca Satan să fie fără putere? Atunci trebuie să avem descoperirea cu privire la cele două duhuri, trebuie să avem descoperirea care le expune pe cele două duhuri. Şi ce anume le descoperă pe cele două duhuri? Cartea Apocalipsei, Cartea pecetluită cu şapte Peceţi, Ea le descoperă pe cele două viţe.
„El (Satan) va fi atât de învins astăzi, ca atunci când Hristos a biruit fiecare efort al lui de a câştiga putere asupra Sa în pustie. Da, Satan urăşte descoperirea, dar noi o iubim. Cu descoperirea adevărată în vieţile noastre, porţile iadului nu ne vor birui, ci noi le vom birui pe ele.”
Ce este o descoperire? O înţelegere corectă. Descoperirea vine prin credinţă, iar credinţa vine prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu. Noi putem auzi Cuvântul lui Dumnezeu, dar dacă Dumnezeu nu ne dă credinţă ca să-L credem, nu vom primi descoperirea. Noi putem citi Biblia, dar este nevoie de Dumnezeu pentru a o înţelege, iar când El face aceasta, ce aduce descoperirea? O înţelegere corectă a Cuvântului. Când Dumnezeu aduce descoperirea, El aduce o înţelegere corectă, iar noi putem pune Cuvântul în poziţie, putem înţelege ceea ce vrea să spună şi să-L poziţionăm corect.
Descoperirea Cuvântului înseamnă o înţelegere corectă a Cuvântului, iar atunci Îl putem poziţiona corect, atunci ştim ce vrea să spună El, care este poziţia Lui, ce înseamnă El pentru noi. Aceasta este descoperirea. Nu o faceţi mistică şi îndepărtată, ci primiţi doar Cuvântul, acceptaţi Mesajul, luaţi-L în inima voastră şi lăsaţi-L pe Dumnezeu să-L aprindă în voi ca să înţelegeţi ceea ce vrea Dumnezeu să vadă Biserica Sa astăzi.
Aşadar, noi ştim că există două viţe: Hristos şi Satan. A doua viţă a început în ceruri, dar într-o zi va fi anihilată, va fi nimicită, aşa cum am citit în Carte.
În Mesajul „Sămânţa nu va moşteni împreună cu pleava”, scrie:
„Observaţi cât de aproape pare. Matei a spus în capitolul 24.24: „În zilele din urmă, cele două duhuri”, duhul bisericii, al oamenilor bisericii şi Duhul Miresei, al poporului Mireasă, „vor fi atât de apropiate încât, dacă ar fi cu putinţă, i-ar înşela chiar şi pe cei aleşi.” Atât vor fi de apropiate.”
Dacă citim aceasta şi spunem: „Acestea sunt denominaţiunile şi Mireasa”, dovedim că nu am înţeles ceea ce a spus fratele Branham aici. Este vorba de duhul bisericii, al oamenilor bisericii şi de Duhul Miresei, al celor ce fac parte din Mireasă, ceea ce înseamnă că este posibil ca în dimineaţa aceasta, să aveţi duhul bisericii în timp ce staţi aici. Dacă sunteţi mulţumiţi cu faptul că veniţi la biserică şi spuneţi că credeţi Mesajul, iar apoi mergeţi acasă, acesta fiind singurul efect pe care-l are Cuvântul asupra voastră, este o problemă cu voi.
Dacă ziceţi: „Eu merg la biserică şi plătesc zeciuiala, deci este în ordine”, trebuie să ştiţi că Dumnezeu nu ne-a chemat la o viaţă de biserică, ci la o Viaţă a Duhului. El nu ne-a chemat să venim la biserică şi să spunem: „Eu cred Mesajul!”, ci ne-a chemat să trăim Semnul, să arătăm Viaţa lui Hristos, să primim Persoana Lui şi să-L lăsăm să ne schimbe în fiecare zi şi în fiecare clipă.
Aşadar, nu este vorba de venitul la biserică, de o morală a bisericii, sau de o carte de crezuri pe care mă bazez: „Eu cred Mesajul şi de aceea nu îmi tai părul!” Nu despre aceasta ne vorbeşte fratele Branham, fiindcă aceasta poate fi o viaţă de biserică. Dacă este vorba numai de atât, vă puteţi alătura multor biserici: bisericilor pelerine sau wesliene, unde puteţi să nu vă tăiaţi părul, să purtaţi fuste lungi şi să plătiţi zeciuiala, unde să încercaţi să respectaţi Cuvântul şi să vă creşteţi copiii în frică de El, dar nu despre aceasta este vorba, nu este vorba despre duhul bisericesc, despre viaţa bisericească, ci este vorba de Duhul Miresei pentru o Viaţă de Mireasă, pentru poporul Mireasă. Este vorba de Viaţa lui Hristos în trupul vostru, stăpânind viaţa voastră, luându-vă sub controlul Său în fiecare clipă, aşa încât să nu fie nici o clipă în care să nu fiţi în Duhul Miresei.
Aceasta nu înseamnă că nu veţi cădea sau eşua, dar nu este vorba despre o viaţă de biserică.
Dumnezeu a venit şi ne-a arătat că noi trebuie să fim un Trup alcătuit din mai multe mădulare, Trupul lui Isus Hristos pe pământ, înfăţişând, arătând tot Cuvântul.
Am auzit oameni care spuneau: „Când mergem în concediu, îi las pe copii să poarte aceasta sau cealaltă pentru că nu sunt credincioşi în jur.” Acesta este un duh al bisericii pentru o viaţă a bisericii.
De ce vă îmbrăcaţi corespunzător numai pentru credincioşi? Ei ştiu deja Adevărul şi nu au nevoie să le arătaţi Cuvântul pentru că Îl cunosc deja. Voi trebuie să arătaţi Viaţa lui Isus Hristos, dar nu numai când sunteţi la biserică sau în oraşul vostru, ci oriunde vă aflaţi. Puteţi fi în vacanţă în cea mai îndepărtată regiune din lume, dacă sunteţi creştini adevăraţi veţi trăi şi acolo Viaţa lui Isus Hristos. La aceasta ne cheamă El, aceasta este Viaţa în Duhul, aşa că nu vom spune: „În timp ce facem cutare lucru putem să purtăm pantaloni pentru că nu suntem în prezenţa credincioşilor!”
Cui îi pasă dacă suntem sau nu în prezenţa credincioşilor? Isus Hristos este un Credincios, iar El trebuie să fie pretutindeni unde merg eu. Amin!
Vedeţi cum pătrunde amăgirea înăuntru prin raţionament şi logică şi începe să ne îndepărteze de El?
Aceste două duhuri sunt foarte apropiate, iar fratele Branham spune că sunt înfăşurate împreună.
Să nu vă gândiţi că este vorba despre denominaţiuni şi Mireasă, pentru că dacă gândiţi aşa sunteţi la mii de mile depărtare de Adevăr. Voi trebuie să spuneţi: „Doamne, nu vreau în mine un duh al bisericii, ci vreau Duhul Miresei. Vreau să am Duhul lui Isus Hristos, vreau să arăt Cuvântul Lui, vreau să trăiesc o Viaţă ca şi cum aş fi ultimul om de pe faţa pământului, vreau să am Viaţa lui Isus Hristos şi să trăiesc tot ceea ce a scris El în Cuvântul Său, chiar dacă nu se uită nimeni la mine. Nu contează unde sunt, voi mă veţi găsi trăind Viaţa lui Isus Hristos, pentru că orice altceva în afară de Aceasta este o viaţă a bisericii, o umblare a bisericii, este o viţă falsă!” Aleluia! Slăvit să fie Domnul!
Aceasta arată că vor fi atât de apropiate încât dacă ar fi cu putinţă, i-ar înşela chiar şi pe cei aleşi. Astăzi, voi nu-i veţi putea amăgi pe cei aleşi cu doctrina catolică sau cu doctrina penticostală, ci trebuie să fie ceva mai aproape decât aceasta.
Aşadar, noi am aflat că există un plan de bătaie, că acest război a început în cer, dar a coborât pe pământ şi că această Carte este un război. Este un război care s-a manifestat pe pământ şi întreaga Carte vorbeşte despre acest război. Cartea Apocalipsei arată ce a făcut diavolul de-a lungul timpului, dar şi Hristos face ceva, iar noi vrem să fim atenţi la aceasta.
Fratele Branham a spus în Pecetea a patra următoarele:
„Observaţi! La ce vor duce toate acestea? Priviţi la ce se va ajunge.”
El a ajuns la Pecetea a patra unde este vorba despre ultimul călăreţ şi ne atrăgea atenţia la ce se va ajunge. Fratele Branham vorbise despre primii trei călăreţi şi a ajuns la cel de-al patrulea, care va călări în ultima epocă şi care se va încorona ca Fiară în perioada necazului.
„Unde se va ajunge? Va merge exact înapoi în felul în care a mers. A început în ceruri şi se va ajunge la bătălia timpului de sfârşit.”
Orice a început în cer şi noi vedem că se va ajunge exact acolo de unde a început: din nou vor fi Mihail şi Lucifer. Deci, toate lucrurile se vor întoarce acolo unde au început, adică în ceruri. Despre aceasta este totul şi la aceasta va ajunge totul, exact înapoi la bătălia aceea din ceruri.
„Primul lucru în ceruri a fost o bătălie: Lucifer a fost izgonit şi a venit pe pământ; apoi a murdărit Edenul şi de atunci a continuat să tot murdărească. Iar acum, de la bătălia din ceruri s-a ajuns la bătălia de pe pământ şi se va încheia pe pământ, cu bătălia de la sfârşitul timpului numită Armaghedon. Noi ştim cu toţii aceasta. Bătălia a început în ceruri şi ei au fost izgoniţi afară. Mihail şi îngerii Săi i-au dat afară, iar când au făcut aceasta, ei (îngerii căzuţi) au căzut în Eden, iar de atunci a început bătălia de aici.
Dumnezeu i-a avut pe copiii Săi bine fortificaţi în Cuvântul Său, dar Eva şi-a scos capul afară şi a spus: „Cred că s-ar putea să ai dreptate…” De aici a pornit totul şi de atunci a fost altfel.”
Gândiţi-vă la faptul că bătălia a început în ceruri. Lucifer s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi orice tactică foloseşte aici este de fapt aceeaşi tactică pe care a folosit-o acolo sus când a încercat să distrugă poporul lui Dumnezeu şi să-I discrediteze Cuvântul. El a încercat să facă aceasta acolo şi încearcă s-o facă şi aici, pentru că nu se schimbă. Dar nici Dumnezeu nu Se schimbă, ci toate acestea se repetă iar şi iar, de aceea, când găsim tiparul în Scriptură, găsim totul, deoarece tiparul funcţionează întotdeauna.
Aşadar, diavolul a venit jos, iar bătălia s-a mutat pe pământ. Dumnezeu a ştiut că bătălia se va da aici; El a ştiut că Lucifer a fost izgonit, a ştiut că va încerca să facă ceva şi a ştiut că avea copii în grădina Eden, de aceea nu şi-a lăsat copiii să se descurce singuri, ci le-a construit o Fortăreaţă. Dumnezeu nu şi-a lăsat copiii fără apărare, singuri, fiindcă ştia că Lucifer era acolo şi voia să-i amăgească. Dumnezeu ştia ce urma să se întâmple, de aceea a construit o Fortăreaţă şi i-a pus pe Adam şi pe Eva în ea. Vedeţi? Nimic nu putea să-i învingă, nimic nu putea să-i amăgească şi nimic nu putea să-i rănească în acea Fortăreaţă. Dar diavolul nu a încercat să atace Fortăreaţa pentru că el nu poate înfrânge armamentul lui Dumnezeu. El nu poate distruge Arma lui Dumnezeu, nu poate veni împotriva ei. Şi ce a încercat să-i determine pe oameni să facă? El a încercat să-i facă să-şi piardă încrederea în Armă.
Dumnezeu şi-a fortificat copiii în spatele Cuvântului Său, iar diavolul nu a încercat să atace Cuvântul, să-L confrunte. Dar ce a încercat să facă? El a încercat s-o determine pe Eva să lase Arma ei jos şi să iasă din spatele Zidului.
S-a schimbat vreodată această tactică? Nu, nu s-a schimbat niciodată. Care este arma voastră? Sabia Duhului care este Cuvântul lui Dumnezeu. Voi nu aveţi o altă armă, iar el încearcă să vă facă să vă pierdeţi încrederea în Arma voastră, pentru că diavolul nu va putea să învingă niciodată Cuvântul. El nu poate, nu a putut şi nu va putea să învingă niciodată Cuvântul, de aceea va încerca să vă scoată pe voi din spatele Cuvântului. Dar voi nu veţi reuşi niciodată să-l biruiţi pe diavol. Niciodată! Indiferent cât de mult aţi sări în sus şi-n jos sau cât de multe manifestări aţi avea în acest trup, aceasta nu-i va face nimic diavolului. Puteţi ţipa cât vreţi la el, puteţi face orice vreţi, dar aceasta nu-l va clătina deloc pentru că voi, prin puterea voastră, nu-l veţi putea învinge niciodată.
Aşadar, Dumnezeu v-a dat o Sabie, iar aceea este Sabia Duhului, este Cuvântul lui Dumnezeu, iar diavolul nu o va putea învinge niciodată. Diavolul ştie că nu poate învinge Sabia, dar ştie că poate să vă învingă pe voi, în orice timp, în orice loc, oriunde.
Fratele Branham ne-a spus că Sabia, care este Cuvântul lui Dumnezeu, îl poate învinge pe diavol în orice loc, în orice timp, oriunde şi în orice condiţii. Aşadar, diavolul nu va veni niciodată la o confruntare faţă în faţă cu Sabia, ci vrea s-o lăsaţi jos, să vă pierdeţi încrederea în Ea, s-o lăsaţi în teacă sau să vă facă să vă simţiţi că nu sunteţi vrednici să luaţi Sabia. El va folosi orice tactică pentru a vă împiedica să luaţi Sabia, fiindcă nu va putea s-o învingă niciodată. Dar voi nu puteţi să-l învingeţi niciodată fără Sabie. Raţionamentul, ştiinţa, medicii, nici unele dintre acestea nu-l vor putea învinge pe diavol, ci doar Cuvântul.
Astfel, el încearcă să vă determine să vă încredeţi în altceva decât în Cuvânt. El încearcă să vă determine să vă bazaţi pe ştiinţă şi nu pe Cuvânt; să vă bazaţi pe medicină şi nu pe Cuvânt, iar dacă poate să vă determine să faceţi aceasta, v-a îndepărtat de Cuvânt şi este pe punctul să vă distrugă pentru că nu puteţi lupta împotriva lui fără Sabie.
De aceea, el a încercat să facă aceasta încă din grădina Eden. Dumnezeu îşi avea copiii bine fortificaţi, dar Eva şi-a scos capul afară spunând: „Cred că s-ar putea să ai dreptate!” şi astfel a început totul şi a continuat să fie aşa.
Aşadar, primul lucru pe care l-a făcut Lucifer în planul său de luptă, a fost să aducă un cal alb.
Să citim împreună din Apocalipsa 6.1-2:

„Când a rupt Mielul cea dintâi din cele şapte peceţi, m-am uitat şi am auzit pe una din cele patru făpturi vii zicând cu un glas ca de tunet: „Vino şi vezi!”
M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal alb. Cel ce stătea pe el avea un arc; i s-a dat o cunună şi a pornit biruitor şi ca să biruiască.”

Aceasta este Pecetea întâi sub formă de simbol, este ceea ce a văzut Ioan şi a scris pentru noi, iar noi putem vedea aici simbolurile: „M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal alb. Cel ce stătea pe el avea un arc; i s-a dat o cunună şi a pornit biruitor şi ca să biruiască.”
În cele citite mai sus, vedem că acest călăreţ avea un arc, dar nu avea săgeţi, iar fratele Branham a evidenţiat aceasta în Peceţi. Călăreţul acesta nu a venit cu o cunună, ci a primit o cunună, iar scopul lui era acela de a birui. Dar cum putea să biruiască dacă nu avea stăpânire sau autoritate, adică cunună? El avea un arc, dar nu avea săgeţi şi totuşi a venit să biruiască. Dacă mă trimiteţi să cuceresc ceva şi nu-mi daţi o armă, nu-mi daţi nici o autoritate, cum voi putea birui?
Aşadar, singura cale prin care putea să biruiască acest cal alb era prin amăgire, prin înşelăciune, pentru că el nu avea nici o autoritate prin care să poată răni, nu avea nici o armă, nici o cunună, ci doar un arc fără săgeţi. Vedeţi? El nu putea răni, nu avea nici o autoritate şi nu putea face nici un rău, dar a trebuit să vină şi singurul lui scop era să biruiască. Iar dacă voia să biruiască, singurul mod în care putea s-o facă era prin înşelăciune.
În Pecetea întâi citim:
„Cine este călăreţul de pe calul alb? Voi nu sunteţi orbi, ci vedeţi cine este. Este antihristul, acel duh amăgitor care a pornit şi a intrat înăuntru.
…Călăreţul nu a avut săgeţi pentru arcul său. Aţi observat aceasta? El avea un arc, dar nu scrie nimic despre faptul că ar fi avut săgeţi, ceea ce înseamnă că trebuie să fie un cacialmist…
…Fiţi atenţi! Priviţi! El a pornit să biruiască. Observaţi că acest călăreţ alb despre care vorbesc aici, nu are cunună. Vedeţi? Arcul şi cununa i s-au dat mai târziu. Înţelegeţi? El nu a avut cunună când a pornit, dar i s-a dat una…
…Un călăreţ a pornit pe un cal alb. Cine este el? El este măreţ în puterea sa cuceritoare. Vreţi să vă spun cine este el? El este antihristul. Da, exact aceasta este el.
Uitaţi-vă la el: este măreţ în puterea sa biruitoare. Nu are arc, săgeţi sau cunună, dar este măreţ în puterea sa biruitoare.” Însă puterea lui nu provine de la o autoritate sau de la o armă, ci provine din amăgire. De aceea este călare pe un cal alb.
În Apocalipsa 19, Îl putem vedea pe Hristos revenind pe un cal alb, de aceea această viţă falsă avea să fie atât de apropiată încât abia putem face diferenţa.
„El este măreţ în puterea sa cuceritoare. Vreţi să vă spun cine este el? El este antihristul. Da, exact aceasta este el.”
Isus a spus că cele două duhuri vor fi atât de apropiate încât, dacă ar fi posibil, i-ar înşela chiar şi pe cei aleşi, pe Mireasă. Acesta este Antihristul, este duhul antihrist.
Să citim împreună din 2Tesaloniceni 2.3-4:
„Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării,
potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.”
Aşadar, unde încearcă să ajungă diavolul? Nu într-un bar sau într-o sală de dans, nu acolo încearcă să ajungă el, ci în Templul lui Dumnezeu, să se dea drept Dumnezeu şi să spună că el este Dumnezeu. El doreşte să primească închinare la fel ca Dumnezeu şi acceptă orice formă falsă de închinare pe care o poate avea.
„Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea, când eram încă la voi?
Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui.
Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei.”
Noi putem vedea că această taină lucra deja încă din prima epocă a Bisericii.
„Şi atunci se va arăta acel nelegiuit pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.
Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase
şi cu toate amăgirile nelegiuirii, pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi.” (v. 5-10).
Ce nu au primit ei? Dragostea Adevărului. Aceasta nu înseamnă că ei nu au auzit Adevărul, ci înseamnă că nu au avut dragoste pentru Adevăr. Aşadar, noi trebuie să primim dragostea Adevărului. De aceea, intelectualismul nu va funcţiona niciodată. Înţelegeţi? intelectualismul nu va funcţiona niciodată în Cuvânt, ci trebuie să primiţi Persoana Cuvântului, dragostea Adevărului. În ordine.
„Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună,
pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi.” (v. 11-12).
Când a citit aceste versete, fratele Branham a spus că a căutat în Lexicon însemnătatea expresiei: „ca să creadă o minciună”, şi a spus că aici ar fi trebuit să scrie: „minciuna” în loc de „o minciună”. „Ca să creadă minciuna”, nu „ca să creadă o minciună”, pentru că este vorba de aceeaşi minciună pe care i-a spus-o Evei.
Astfel, fratele Branham a spus: „Nu este o minciună, ci este minciuna”. Şi ce este „minciuna”? Este aceeaşi minciună pe care diavolul i-a spus-o Evei. Care este minciuna pe care i-a spus-o Evei? „Hotărât că nu…”, adică „Ştiu că Dumnezeu a spus aceasta, dar nu este pentru voi, nu este în felul în care credeţi voi. Adică, voi sunteţi copiii lui Dumnezeu, voi veniţi din Adam, voi sunteţi cei aleşi şi cu siguranţă, Dumnezeu nu vă va trimite în iad, Dumnezeu nu v-ar nimici, nu v-ar lăsa să muriţi.” Vedeţi? Este aceeaşi minciună. El a spus o minciună, aceasta fiind: „Aceste lucruri nu contează.”
În Pecetea a doua fratele Branham a spus:
„Observaţi şiretenia şi viclenia… El a spus: „Priviţi aici! Ce contează cum îşi aranjează femeile noastre părul?” Dar Biblia spune că contează. Luaţi aceasta pe lângă alte sute de lucruri. înţelegeţi? Aceasta contează. Dumnezeu a spus că contează, ceea ce înseamnă că aceasta face diferenţa.”
Aşadar, şiretenia pătrunde înăuntru şi spune: „Nu contează”, pentru că va încerca să facă întotdeauna compromis, dar Biblia spune: „contează”. Vedeţi? Diavolul nu a vrut ca Eva să-L respingă pe Dumnezeu şi nu i-a cerut niciodată să-l respingă pe Adam. El nu i-a cerut să nu creadă Cuvântul, ci i-a cerut să facă compromis cu privire la El.
În Mesajul „Unitate”, fratele Branham a spus:
„Când Adam şi Eva au ascultat minciuna diavolului, chipul sfânt al lui Dumnezeu i-a părăsit. Părtăşia lor cu Dumnezeu, părtăşia lor în unitate cu Dumnezeu a fost frântă. În clipa în care ei au dat ascultare minciunii diavolului, aceasta a frânt părtăşia lor, iar în clipa când voi veţi da ascultate minciunii diavolului, aceasta va frânge părtăşia voastră.”
În clipa în care eu şi voi vom asculta minciuna diavolului, aceasta va frânge părtăşia noastră. Aceasta nu înseamnă că nu vă veţi putea pocăi sau că nu veţi putea fi răscumpăraţi, dar în clipa în care daţi ascultare minciunii lui, aceasta va frânge părtăşia voastră cu Dumnezeu.
„Aceasta este clipa în care veţi ieşi din prezenţa lui Dumnezeu, aşa cum a făcut şi ea, atunci când eşuaţi în a lua Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum este El.”
Diavolul sau acest călăreţ alb, încearcă să aducă înăuntru compromisul sau o deviere mică de la Adevăr. Acesta este felul în care a început în prima epocă a Bisericii. El nu a început prin a face alte organizaţii, alte biserici sau prin a nega credinţa, ci a introdus o părere subtilă: faptele nicolaiţilor. El nu a început cu o doctrină, ci a fost doar o părere, o afirmaţie: „Este ceva ce nu poate face rău nimănui. Este un arc fără săgeţi, un călăreţ fără cunună, deci cum poate face rău cuiva?” „Este tradiţia familiei noastre, deci ce rău poate face?”, dar dacă este diferit de ceea ce a spus profetul, va face rău.
Dacă vă îndoiţi de faptul că aceste lucruri micuţe contează, luaţi şi citiţi predica „Semnul”. Acolo scrie:
„Nu veniţi până aici spunând: „Eu cred Mesajul!”
Noi ştim că cea mai mare dovadă a Duhului Sfânt, pe care o cunoaştem noi, este să primim Mesajul pentru ziua noastră. Aceasta este cea mai mare dovadă a Duhului Sfânt, dar fratele Branham nu se referă la primirea Mesajului la nivelul minţii. El a predicat „Semnul” ca să ne ajute să înţelegem că aceasta nu are nici o legătură cu faptul că spunem: „Credem”, pentru că dacă spunem că „Credem”, este ca şi cum am avea abilitatea de a citi, dar Mesajul nu a venit pentru a aduce o înţelegere prin care să spunem: „Eu sunt de acord cu totul; sunt de acord cu tot acest Adevăr.”, ci Semnul este trăirea, este Viaţa lui Isus Hristos în noi, este „a lua Cuvântul şi a-L trăi înafară.”
El a spus: „ Nu veniţi până aici spunând: „Eu cred Mesajul!”, ci ascultaţi Mesagerul şi veniţi înăuntru în Hristos. Voi spuneţi: „Păi, eu cred fiecare Cuvânt, frate Branham!” Aceasta este bine, dar este ca şi cum aţi fi capabili să citiţi. Luaţi Mesajul, luaţi-L în inima voastră, pentru că trebuie să aveţi Semnul, trebuie să posedaţi însăşi Viaţa care era în Hristos. „Când Eu voi vedea Aceasta, voi trece pe lângă voi.”
Înafara acestui lucru nu există nici o pretenţie de răscumpărare. Noi trebuie să luăm Mesajul în inima noastră, nu să încercăm să-L judecăm, nu să încercăm să vedem dacă fratele Branham a avut dreptate sau nu, nu să încercăm să-l corectăm pe profet, să spunem că aceea a fost părerea lui sau că aceasta nu se aplică astăzi, ci a fost pentru un alt timp. Niciuna din toate acestea nu va funcţiona, ci trebuie să ascultăm de Mesager, să venim în Hristos, să luăm în noi întregul Cuvânt şi să trăim Viaţa lui Isus Hristos, iar aceasta nu este o viaţă pe care o trăim noi, ci este Viaţa pe care o trăieşte El în noi, dar nu vom ajunge niciodată acolo făcând compromis. În clipa în care începem să deviem de la ceea ce a fost învăţat în această epocă, vom frânge părtăşia noastră cu Dumnezeu, iar călăreţul de pe calul alb va începe să călărească în viaţa noastră.
Aceasta nu este numai în legătură cu epocile Bisericii, ci este mai mult decât atât: este să înţelegem cum Lucifer încearcă să se infiltreze în fiecare zi în Fortăreaţa noastră. Să înţelegem că el încearcă să intre în fiecare zi în casa voastră şi în mintea voastră, aşa că bate la uşa voastră încercând să intre înăuntru, dar când face aceasta nu vine pe un cal negru. El nu vine ca un spintecător, ci dacă ar fi cu putinţă încearcă să-i înşele chiar şi pe cei aleşi. Vedeţi? El nu vine pe un cal roşu, negru sau gălbui, ci vine pe un cal alb, vine cât se poate de nevinovat, cu un arc fără săgeţi şi spune: „Nu vă voi face rău!”
El a început în prima epocă a Bisericii, ca argument: „Ce rău facem dacă vorbim despre aceste lucruri?” – călăreţul de pe calul alb.
Voi trebuie să înţelegeți că aceşti cai sunt ungeri sau puteri. Noi ştim că nu există patru călăreţi diferiţi, deşi fratele Branham s-a referit la ei ca şi „călăreţi”, la plural, dar tot el a spus, foarte clar, că există un singur călăreţ care şi-a schimbat caii.
Aşadar, dacă acesta este planul de luptă, noi trebuie să înţelegem că scopul călăreţului nu este să stea pe calul alb, ci el vrea să ajungă pe calul gălbui care este moartea duhovnicească, despărţirea veşnică de Dumnezeu. Când vine la voi cu un arc fără săgeţi şi fără cunună, el vine atât de nevinovat încât s-ar părea că nu vă poate face nici un rău: „Cum aş putea să vă fac vreun rău? Nu sunt ameninţător, ci vă prezint doar un gând, un argument, ceva la care să vă gândiţi, ceva ce nu face nici un rău.” Astfel, nimeni nu ştie că aceasta este puterea, ungerea calului alb, dar ţineţi minte că el începe să călărească pe calul alb pentru ca în cele din urmă să ajungă pe calul gălbui, iar scopul lui este distrugerea poporului lui Dumnezeu şi discreditarea Cuvântului Său. El nu va bate niciodată la uşa voastră spunând: „Eu sunt Lucifer, pot intra înăuntru?”, ci vine pe un cal alb şi este foarte apropiat lui Hristos.
Fratele Branham a spus că acest călăreţ schimbă caii, adică ungerea sau felul de a acţiona, şi că el va intra în viaţa voastră subtil, prin şiretenie, părând drept şi bine intenţionat, dar scopul lui este să ajungă pe calul gălbui, ca să vă despartă pentru veşnicie de Dumnezeu.
Vestea bună este că cei care sunt în Cartea Vieţii Mielului, cei care sunt pecetluiţi sub acel Sul, nu vor fi despărţiţi niciodată de Dumnezeu.
Aşa cum am spus, el pătrunde înăuntru subtil şi nevinovat, şi întotdeauna este doar puţin diferit. Este doar o uşoară deviere de la Cuvânt, doar un argument, o părere, însă scopul lui este să vă dea jos. Când vine la voi pe calul alb, el nu are nici o cunună, nici o armă şi pare că nu vă poate face nici un rău. Când voi vă cunoaşteţi poziţia, iar el vine înăuntru amăgitor, ca să vă determine să faceţi compromis, nu vă poate face nici un rău, dar noi ştim că în prima epocă a Bisericii, i s-a dat o cunună. Cine i-a dat cununa în prima epocă? Papa a fost încoronat ca şi cap al bisericii. Cine i-a dat cununa? Biserica. Astfel, când călăreţul alb vine în viaţa voastră să vă determine să faceţi compromis, voi sunteţi cei care îi puneţi cununa pe cap. El nu are autoritate asupra voastră, dar când îi deschideţi uşa şi îl lăsaţi să călărească în viaţa voastră, îi puneţi cununa pe cap, iar atunci va începe să vă stăpânească viaţa.
Ceea ce a început ca o diferenţă subtilă, ceea ce a început puţin diferit de Mesaj, după ce intră înăuntru şi îi puneţi o cunună pe cap, începe să vă stăpânească viaţa.
Aşadar, la ce trebuie să fiţi atenţi? La ceea ce este puţin diferit de Cuvântul lui Dumnezeu, la orice este puţin diferit de Adevărul absolut al lui Dumnezeu.
Să mergem la Cartea Peceţilor şi anume, la Pecetea întâi. Vă amintiţi că v-am spus că înainte de a intra în subiectul Peceţii care era predicată, fratele Branham ne-a adus întotdeauna într-un paragraf care era conţinutul acelei Peceţi? Astfel, la începutul primei Peceţi, el a spus:
„Fratele Vayle, cred că este aici fratele Lee Vayle. Zilele trecute, noi am vorbit despre oamenii care deviază. Este ca şi cum ai trage la ţintă. Dacă arma este echilibrată perfect, antrenată şi reglată, trebuie să lovească ţinta, exceptând cazul în care se mişcă ţeava, se răsuceşte, sau este deviată de vibraţii sau de adierea vântului. Dar indiferent care este cauza devierii, poţi face un singur lucru: să te întorci înapoi, acolo unde s-a produs devierea şi să începi din nou. Dacă nu se va face aceasta, arma nu va lovi ţinta.”
Dorinţa noastră este să lovim ţinta, dar diavolul încearcă tot timpul să ne facă să deviem numai puţin, adică atât cât să nu mai putem vedea ţinta cu ochiul liber. Dacă ne-am poziţiona arma pe un suport de armă şi am îndrepta-o spre ţinta care se află la 250 de metri, dar când apăsăm pe trăgaci o deviem numai un milimetru, nimeni nu va observa că este aşezată diferit faţă de poziţia sa iniţială. Nu se poate vedea aceasta pentru că este o schimbare minusculă, care desigur pare nesemnificativă, dar când tragem cu arma aceea, la 250 de metri vom putea vedea cât este de semnificativă acea deviere neînsemnată, pentru că El ne-a chemat la o viaţă curată, la un Cuvânt curat care ne-a fost restituit prin profet, şi El nu vrea ca noi să mai facem compromis, să deviem de la El, ci vrea să ne aliniem în totul cu Mesajul. Atunci, dacă apăsăm trăgaciul, glonţul va ajunge la ţintă, dar dacă apăsăm trăgaciul şi el nu atinge ţinta, trebuie să ne întoarcem înapoi şi să vedem unde nu ne-am aliniat cu Mesajul orei, cu acest Cuvânt.
Profetul a venit, ne-a restituit Cuvântul deplin al lui Dumnezeu şi ne-a arătat cum trebuie să trăim în ziua noastră. El ne-a arătat cum să luptăm împotriva diavolilor şi cum să stăm pe Cuvânt, ne-a demonstrat aceasta în viaţa sa şi a predicat-o de nenumărate ori, iar noi trebuie să ne aliniem la ceea ce ne-a învăţat el, pentru că dacă ne aliniem Cuvântului şi rămânem aliniaţi cu El, călăreţul alb nu va putea să călărească niciodată în viaţa noastră. El nu va putea porni niciodată, iar dacă nu începe să călărească, veţi lovi ţinta întotdeauna.
Dar ce încearcă să facă diavolul? Subtil, prin şiretenie şi viclenie, el încearcă să facă doar o schimbare mică, ceva ce pare nesemnificativ şi fără însemnătate.
Să ne întoarcem la Pecetea întâi:
„…vom afla într-o clipă că el lucrează chiar în numele bisericii. Ei se numesc biserica. Veţi vedea că acesta este adevărul. Nu-i de mirare că eu am fost atât de împotriva denominaţiunilor, deşi nu ştiam de ce. Vedeți?
Ei au sfârşit… Totul a început în urmă, într-o formă blândă, dar a devenit din ce în ce mai rea, până când… iar oamenii merg direct în ea spunând: „O, da, aceasta este în ordine!” Dar în zilele din urmă, aceste lucruri sunt făcute cunoscute, iar în cele din urmă, ele ajung atât de rău încât merg direct în necazul cel mare.”
Problema este că atunci când vrăjmaşul vrea să ne determine să acceptăm ceva diferit de ceea ce a adus Mesagerul, vine într-o formă blândă, dar apoi, totul va deveni din ce în ce mai rău până când se ajunge într-un anumit punct, iar de-a lungul acestui parcurs, el vrea ca oamenii să spună: „Acest lucru este în ordine, este bine. Nu contează, nu este mare scofală.” Vedeţi? „Nu are săgeţi, deci nu mă poate răni.” Aceasta este amăgirea.
„Ţineţi minte că nu este Rusia. Nu, antihristul este un individ fin. Priviţi cât de fin este el! Da, domnilor. Este nevoie de Duhul Sfânt pentru că El este singurul care-L poate demasca.”
Noi nu putem lupta cu această amăgire, ci numai Duhul Sfânt o poate face, iar Duhul Sfânt Se aliniază întotdeauna cu Cuvântul.
Fratele Branham ne-a spus că atunci când este respins Cuvântul, oamenii se întorc la poftele lor vechi. Dacă refuzăm Cuvântul, începem să fim acaparaţi din nou de vechea noastră natură, ne întoarcem la poftele noastre, iar Romani 1.28 spune:
„Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.”
De ce au fost lăsaţi în voia minţii lor? Pentru că nu au vrut să-L păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor.
Acum aş vrea să citim din Pecetea a doua:
„Antihristul vine la lumină treptat. Aş vrea ca voi să vedeţi aceasta. Prieteni catolici, aş vrea să staţi puţin liniştiţi… Apoi, vom vedea unde se află protestanţii, unde ne aflăm noi toţi. Înţelegeţi? Observaţi prima biserică… Când biserica catolică a spus că ea este biserica originală, a avut dreptate, pentru că ei au fost la Rusalii. Acolo a început biserica catolică. Mie nu mi-a venit să cred aceasta până când am citit istoria şi am găsit că este adevărat.
Ei au început la Rusalii, dar au început să se abată şi vedeţi unde au ajuns?”
Aşa cum puteţi vedea, fratele Branham aşează aceşti călăreţi, aceste puteri, peste epocile Bisericilor şi arată că biserica catolică a început bine. Ei au început cu Adevărul, au început bine, dar au fost amăgiţi subtil, prin calul alb, prin calul roşu şi cel negru, şi au început să meargă într-o altă direcţie, puţin diferit. Dar odată cu evoluţia sa de-a lungul epocilor Bisericilor, putem vedea unde au ajuns astăzi şi cum este acest sistem bisericesc, putem vedea că nu se mai aseamănă deloc cu ceea ce era atunci când a pornit. Dar ce l-a deviat de pe cale? O foarte mică deviere de la Adevăr.
Noi trebuie să aplicăm aceasta şi în dreptul nostru. Toate aceste lucruri s-au întâmplat de-a lungul epocilor Bisericilor, dar trebuie să le aplicăm şi în dreptul nostru pentru că ele ne arată cum lucrează Satana şi în dreptul nostru, al individului. Astfel, dacă facem compromis în vieţile noastre, trebuie să-l scoatem repede afară şi să ne pocăim, pentru că scopul lui este să ne despartă veşnic de Dumnezeu, să ne ducă la moarte duhovnicească. Vedeţi? Scopul compromisului este moartea. Diavolul nu încearcă să ne determine să trăim în compromis, ci încearcă să ne determine să facem compromis ca să ajungem la moarte. Scopul lui final este să ne omoare.
Fratele Branham spune următoarele în Pecetea a doua:
„Prima mireasă firească a rasei umane, a căzut din har prin faptul că înainte ca soţul ei să vină la ea, a ascultat minciuna Satanei, după ce fusese fortificată de Dumnezeu în spatele Cuvântului Său. Dacă ar fi stat în spatele Cuvântului, ea nu ar fi căzut niciodată. Aceasta este partea firească, femeia firească. Şi care a fost blestemul? Blestemul real este ieşirea din spatele Cuvântului lui Dumnezeu…”
Noi am vorbit despre hibridizare, despre păcatul original din grădina Eden, dar adevărul este că ceea ce a adus blestemul asupra lor este faptul că au negat Cuvântul lui Dumnezeu. Păcatul este necredinţa; singurul păcat este necredinţa. Dar ce au fost împreunarea cu şarpele şi hibridizarea? Roadele păcatului. Dar ceea ce a adus blestemul asupra lor, nu a fost faptul că femeia s-a împreunat cu şarpele, ci ei au fost blestemaţi din cauză că nu au crezut Cuvântul lui Dumnezeu. Iar dacă în cazul lui Adam şi a Evei s-a întâmplat aşa, ce credeţi că se va întâmpla cu noi, dacă nu credem, ne îndoim şi argumentăm cu privire la unul din Cuvintele lui Dumnezeu?
Fratele Branham a spus că acest blestem a venit din pricina necredinţei într-un singur Cuvânt al lui Dumnezeu. Dacă este aşa, noi cum ne vom putea întoarce înapoi dacă avem un singur Cuvânt care nu este la locul Lui?
De ce a venit Mesajul? Ca să înfăţişeze o Mireasă, ca să îmbrace o Mireasă în haina Cuvântului. Profetul a văzut prezentarea Miresei, iar în această prezentare, el a văzut venind o Mireasă desăvârşită, glorioasă, îmbrăcată corespunzător, dar după aceea a văzut o altă mireasă, biserica lumească condusă de o vrăjitoare, care era dezbrăcată şi mărşăluia direct spre nimicire, în ritm de rock-and-roll. Inima lui era frântă pentru că a crezut că aceea era Mireasa pe care urma s-o înfăţişeze el înaintea Domnului. Dar imediat după aceea, a auzit o cântare şi a văzut venind o altă Mireasă care arăta exact ca prima Mireasă. Ea mărşăluia şi totul era bine, dar la sfârşitul timpului, chiar la sfârşit, a văzut două tinere care ieşeau din ritmul marşului. Ce făceau ele? Priveau la biserica lumii. Chiar înainte de a intra în prezenţa Domnului, Mireasa a privit spre fratele Branham, iar Îngerul Domnului era deasupra umărului său drept. Dar în Mireasă erau două tinere care priveau spre altceva. Ele priveau la biserica lumii care mergea spre nimicire, iar profetul s-a trezit strigând la ele: „Întoarceţi-vă în rând şi ţineţi pasul!” „Intraţi în rând!”, la aceasta ne-a chemat Mesajul.
Mesajul nu a venit să ne înveţe cele şapte Peceţi, ci a venit să ne întoarcă în rând, să ne pună în starea de Mireasă desăvârşită, ca să ne aliniem şi să călcăm în pas cu Cuvântul. Şi la ce trebuie să privim? La Îngerul Domnului şi la profet. Noi nu putem ignora acest Mesaj şi să spunem că ştim cum să trăim; nu putem fi biruitorii din aceste zile, dacă singurele citate pe care le auzim sunt cele din biserică. În felul acesta nu îl vom birui niciodată pe Lucifer.
Mireasa aceea a fost văzută în avanpremieră, iar când au trecut, toţi priveau la ceea ce era pe platformă. Aceea nu era biserica lumii.
Aşadar, noi trebuie să fim foarte atenţi şi să ne aliniem cu Mesajul, pentru că diavolul încearcă orice ca să ne distragă şi să ne scoată înafara acestui Cuvânt.
Prieteni, religia de miercuri şi de duminică nu ne va duce în Răpire, nu va merge aşa, ci este nevoie de o viaţă de predare deplină, de o moarte faţă de noi înşine, de o hrănire cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu Mesajul orei până când ne schimbă vieţile total, până când Îl invităm în vieţile noastre şi putem recunoaşte: „Doamne, Te rog să mă ierţi dacă profetul a spus ceva, iar eu am făcut altceva. Mă pocăiesc şi Te rog să mă aliniezi înapoi în Cuvântul Tău.”
Acesta este singurul fel în care va birui Mireasa. Dacă nu vom face aşa, vom devia, iar noi am văzut oameni care au deviat de la acest Cuvânt, din pricina raţiunii. Dacă privim vieţile lor, după zece sau douăzeci de ani, vedem că nu mai arată nici măcar ca nişte creştini nominali, ci au început să aibă puncte de vedere ateiste şi nu mai cred Cuvântul.
Ce a cauzat aceasta? O mică deviere de la Adevăr. Ce este Adevărul? Mesajul acestui ceas. Nu raţionaţi asupra Lui, ci credeţi-L, acceptaţi-L, invitaţi-L în viaţa voastră şi rugaţi-L pe Dumnezeu să vă dea putere să biruiţi prin Duhul Lui.
„Ţineţi minte că ea a crezut în jur de 98% din El, dar este destul să lăsaţi un singur lucru înafară. Vedeţi? Eva a crezut mult din Cuvântul Său. Oh, cu siguranţă! Ea a spus aceasta, iar Satan a recunoscut că era adevărat. Dacă v-ar putea face să ajungeţi la un singur colţ, aceasta este tot ce vrea. Singurul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să răsuciţi puţin glonţul şi va rata ţinta. Înţelegeţi? Aceasta este tot. Eva a crezut atât de mult din El, dar cu toate acestea, a ratat ţinta.
Consecinţele datorate faptului că a lăsat Cuvântul pentru o mică fantă de raţiune…”
Fraţi şi surori, dacă aceasta a funcţionat atunci, va funcţiona şi acum; dacă i-a scos pe copiii lui Dumnezeu atunci, îi va scoate şi acum. Vă va doborî, vă va frânge părtăşia cu Dumnezeu şi vă va pune într-o stare în care nu aţi vrea să fiţi, iar viaţa voastră va fi fără armonie şi nu va fi în pas cu Cuvântul, cu ceea ce face Dumnezeu. De ce? Pentru că ne uităm la altceva şi nu la ceea ce ar trebui să avem aţintite privirile. Noi nu ar trebui să privim la biserica lumii, ci ar trebui să trăim o viaţa separată şi dedicată pe deplin lui Dumnezeu.
Să citim puţin din 2 Corinteni, dar înainte de a face aceasta, aş vrea să spun că problema cu denominaţiunile, cu oamenii, cu tot ceea ce se află sub soare este că au ajustat Adevărul. Dar Adevărul nu poate fi ajustat, pentru că El este neschimbător. Problema este că de-a lungul timpului, bisericile au ajustat Adevărul.
De exemplu, în urmă cu o sută de ani, în biserica nazarineană a existat un Etalon, acela fiind mişcarea wesleyană din care au ieşit ei. În acelaşi timp, exista un Etalon care era Adevărul pe care Îl puteau arăta în Scripturi, acela fiind sfinţirea. Dar dacă mergem astăzi în biserica nazarineană, vedem că Etalonul a căzut şi avem altceva printre ei.
Întrebarea care se pune acum este: Dacă ceea ce au crezut nazarinenii acum o sută de ani era Adevărul, şi ceea ce se petrece astăzi între ei este Adevărul? Cum se poate schimba El? Iar dacă El nu se poate schimba, cum a fost posibil să ajusteze Adevărul? Ei au ajustat Adevărul prin faptul că au privit la biserica lumii şi s-au bazat pe cultura din ziua de astăzi, aşa că nu mai poartă fuste, ci pantaloni. Dar cum poate fi ajustat Adevărul dacă El nu Se poate ajusta?
Înseamnă că noi trebuie să fim foarte atenţi cu Mesajul, ca să nu facem acelaşi lucru ca şi ei, ca să nu ajustăm sfinţenia, pentru că standardele noastre, moda se poate schimba, dar sfinţenia nu se schimbă niciodată. Moda lumii nu schimbă sfinţenia. Înţelegeţi? Dumnezeu ne-a chemat la o separare totală de necredinţă, iar fratele Branham a predicat exact aceasta. El nu a predicat compromisul. De exemplu, la un moment dat, fratele Branham a vrut să-i permită lui Billy Paul să aducă un televizor în casă, dar Îngerul Domnului i-a spus să nu facă aceasta. Şi vă întreb: dacă Îngerul Domnului l-a împiedicat să facă aceasta atunci, noi de ce avem televizoare în casă? De ce s-a schimbat Etalonul nostru? S-a schimbat cumva Adevărul? Adevărul nu Se schimbă niciodată dacă este Adevăr, ci trebuie să fie întotdeauna Adevăr, iar noi trebuie să ne aliniem cu acel Cuvânt, cu Mesajul, şi să-L lăsăm aşa cum este. De ce? Ce încearcă să facă diavolul? El încearcă doar o mică deviere de la Adevăr, de la Cuvânt: „Lucrul acesta nu este chiar aşa de important, nu contează!” Dar eu vă întreb: Este diferit de ceea ce a învăţat profetul? Dacă este diferit, nu îl doresc pentru că nu sunt destul de deştept ca să văd despre ce este vorba. Problema este că dacă diavolul reuşeşte să ne ducă într-un colţ, ne poate face să pierdem totul. Cine este acesta? Calul alb. Întotdeauna el încearcă să ne facă să acceptăm ceva ce nu am acceptat ieri. Vedeţi? El lucrează întotdeauna acolo unde este scaunul de domnie al lui Dumnezeu. Şi unde este acest scaun de domnie al lui Dumnezeu? În mine şi în voi.
Să citim din nou din Pecetea a doua:
„Voi nu puteţi face ca Scripturile să mintă. Vedeţi? Ele vor fi adevărate întotdeauna. Nu încercaţi să aliniaţi Scriptura cu gândurile voastre, ci aliniaţi-vă voi cu Scripturile, iar atunci veţi alerga cu Dumnezeu. Indiferent cât de mult trebuie să puneţi deoparte sau să tăiaţi jos, aliniaţi-vă cu Aceasta!”
Acum vom citi din 2Corinteni 6.14-17:
„Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?
Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?
Cum se împacă templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem templul Dumnezeului celui Viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.”
De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi.”
Acesta este strigătul care s-a făcut în Apocalipsa 18.4, unde ni se vorbeşte despre curvă, despre sistemele false, şi ni se spune: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei.” Noi nu ar trebui să ne amestecăm cu aceasta, ci trebuie să ne separăm în totalitate.
Pavel a vorbit despre aceasta în Epistolele sale, dar el nu a spus să părăsim lumea, ci să fim separaţi de lume şi de lucrurile ei.
Acum aş vrea să mergem în Apocalipsa 2.1-3, ca să vedem arma pe care o avea prima epocă a Bisericii, când a început să călărească acest călăreţ:
„Îngerului Bisericii din Efes scrie-i: „Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur:
„Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli, şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi.
Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu şi că n-ai obosit.”
Biserica aceasta făcea o treabă foarte bună. Faptele lor erau bune, aveau răbdare, îi puteau deosebi pe apostolii falşi, răbdau prigoanele, sufereau de dragul Numelui Domnului şi nu au obosit, însă aveau o problemă:
„Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.
Adu-ţi, dar, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.” (v.4-5).
Care era problema lor? Ei şi-au pierdut dragostea dintâi, de aceea Domnul i-a sfătuit să se întoarcă la ea. Vă amintiţi cum aţi fost când aţi venit din lume şi aţi primit Mesajul? Vă amintiţi trăirea şi faptele voastre de atunci? Aceea a fost dragostea voastră dintâi.
Prieteni, noi am fost amăgiţi, iar oamenii au început să numească aceasta: „Credinţa noastră strictă!”, dar aceea nu era credinţa noastră strictă, ci era dragostea noastră dintâi.
Vă amintiţi când au venit la voi unii aşa zişi credincioşi la Mesaj şi v-au spus: „Vă amintiţi de credința strictă pe care aţi avut-o când aţi venit la Mesaj? O, este mult mai bine acum, când faceţi lucruri despre care profetul v-a spus că nu vă este îngăduit să le faceţi! Acum aţi crescut în Cuvânt, sunteţi maturi, şi puteţi lua singuri decizii, aşa că nu mai trebuie să trăiţi şi să procedaţi chiar atât de strict cum a spus profetul!”
Fraţi şi surori, aceea nu a fost credinţa voastră strictă, ci a fost dragostea voastră dintâi. Voi eraţi atât de îndrăgostiţi de El încât nu doreaţi nimic din lume, ci aţi aruncat totul afară. Ce era aceasta? Dragostea voastră dintâi.
Dar ce a urmat? A intrat înăuntru călăreţul de pe calul alb, duhul antihrist, şi ne-a învăţat cum să facem compromis, cum să raţionăm asupra Cuvântului şi să ajustăm anumite lucruri din El. Vedeţi? Când am venit prima dată la Mesaj, nu am fi ajustat nimic din El, deci nu este de mirare că El ne-a spus: „Pocăiţi-vă şi întoarceţi-vă la dragostea dintâi.”
Prieteni, cred că este vremea să ne pocăim şi să ne întoarcem la dragostea dintâi; cred că este vremea să facem faptele dintâi şi să aruncăm afară influenţele lumeşti, roadele viţei false. Ţineţi minte că biserica pe care a văzut-o fratele Branham în acea vedenie, privea la viţa falsă, la biserica falsă, iar noi am fost amăgiţi să acceptăm roade de la viţa falsă. De ce vreţi să beţi dintr-o fântână contaminată, când există un Râu al Vieţii a Cărui Apă curată curge din belşug?
Noi trebuie să ne separăm total de necredinţă.
Fratele Branham a spus următoarele în Pecetea a doua:
„Vedeţi, Satan îi ridică pe aceşti cai. Priviţi la iscusinţa acestui individ despre care vorbim aici, la Satan, pe care îl dezvăluim chiar acum, îl descoperim prin Scripturi şi vă lăsăm să vedeţi cine este el. Aceasta este ceea ce ar fi trebuit să fie făcut şi ţineţi minte că el nu a încercat să intre înăuntru ca să fie un compromis; nu aceasta a făcut Satan. El este un antihrist şi este atât de aproape încât Isus a spus că dacă ar putea i-ar înşela chiar şi pe cei aleşi.”
Ţineţi minte că acest cal nu încearcă să înşele biserica penticostală, pentru că ei sunt deja înşelaţi. El încearcă să vă înşele pe voi.
În Pecetea întâi scrie:
„Acesta este călăreţul de pe calul alb sub forma unei biserici albe, neprihănite (vedeţi?), dar este un antihrist. Aşa trebuie să arate: pe un cal alb, la fel cum va veni Hristos pe un cal alb.”
Vedeţi, prieteni? Ca să poată înşela, el nu poate arăta rău, ci trebuie să arate bine şi creştinesc. Astfel, dacă spui că eşti creştin nu înseamnă că nu poţi proveni din viţa falsă, pentru că orice om poate fi creştin la suprafaţă. Tu trebuie să fii creştin prin naştere, în gândire, şi cu o trăire curată în interior.
„Iată-l! El este antihristul! El a început să călărească în prima epocă şi călăreşte prin fiecare epocă. Priviţi-l!”
Dar a existat şi o altă ungere care a fost trimisă, o ungere diferită de ungerea antihristului, iar aceasta este Ungerea Leului.
Fratele Branham spune următoarele în Pecetea a cincea:
„Observaţi! Aşa cum antihristul a pornit prin slujba făpturii sale acolo, Dumnezeu a trimis o făptură care să lupte cu aceasta. Vedeţi? Acum fiţi atenţi. De fiecare dată când făptura (antihristul) a călărit pe calul său pentru a-şi anunţa slujba, Dumnezeu a trimis şi El făptura Sa, în propria Sa mască, pentru a anunţa lupta Sa împotriva lui.
Acum, Scripturile spun: „Când vrăjmaşul vine ca un potop, Duhul lui Dumnezeu ridică un stăvilar împotriva lui.” Astfel, când vrăjmaşul a pornit ca antihrist, Dumnezeu a trimis o anumită putere să-l întâlnească. Apoi, când el a mers mai departe, ca şi călăreţul de pe calul roşu,o altă culoare, o altă putere, o altă slujbă, Dumnezeu a trimis o altă putere pentru a-l combate, ca să-Şi ţină Biserica Sa. El (Satan) l-a trimis pe al treilea, dar şi Dumnezeu a trimis a treia făptură a Sa. Apoi, el l-a trimis pe al patrulea.”
În „Întrebări şi răspunsuri la Peceţi”, fratele Branham spune:
„În zilele lui, Pavel, îngerul Bisericii din Efes, a întemeiat acea biserică, el fiind mesagerul ei. Ţineţi minte, prin faptul că a întemeiat biserica din Efes, el a devenit mesagerul ei, iar Duhul era în ţară şi era Duhul Leului, iar Leul este Leul din seminţia lui Iuda care era Hristos, iar Hristos este Cuvântul. Pavel, cu Cuvântul acelei epoci…”
Ce este ungerea Leului? Hristos, Cuvântul. Ce s-a întors astăzi? Cuvântul. Cu măsură sau în plinătate? În plinătate. Aşadar, avem şi noi ungerea Leului? Noi putem lupta prin ungerea Leului pentru că Îl avem pe „Aşa vorbeşte Domnul” din Scripturi. Vedeţi? Ceea ce era în gândurile lui Dumnezeu a fost dezvăluit unui profet, iar noi ştim ce înseamnă Cuvântul; ştim că El doreşte să ne aliniem cu Cuvântul, ştim ce înseamnă etalonul sfinţirii în Scripturi, dar nu ştim pentru că ne-am dat noi seama, ci pentru că am avut în scenă un Interpret divin al Cuvântului care ne-a condus la însemnătatea corectă a Cuvântului curat, aşa cum L-a învăţat Pavel.
Astfel, noi putem lua acest Cuvânt desăvârşit şi să răcnim ca un Leu, dar călăreţul de pe calul alb nu are cunună şi nici săgeţi şi nu ne poate face nimic.
Ce trebuie să facem dacă acest călăreţ de pe calul alb bate la uşa noastră? Răcnim ca un Leu. Ce este răcnetul unui Leu? Cuvântul curat al lui Dumnezeu, Hristos Cuvântul.
Când a fost ispitit în pustie, Isus ne-a dat un exemplu. Astfel, de fiecare dată când s-a ridicat duhul antihrist, El a stat împotriva lui cu Cuvântul. Diavolul a venit cu raţiunea asupra Cuvântului şi a citat din Scripturi, dar le argumenta, însă Isus i-a răspuns: „De asemenea este scris…” Ce a făcut El? A pus descoperirea Cuvântului la locul ei. Diavolul a adus Cuvântul, dar nu L-a pus la locul Lui.
Cineva poate să vă aducă un citat prin care vă arată că anumite lucruri sunt bune, dar Îl poate poziţiona greşit, deoarece calul alb foloseşte citate. Dacă a folosit Cuvântul când l-a ispitit pe Isus, nu poate folosi şi Mesajul împotriva voastră? Absolut. Dar voi trebuie să fiţi atenţi şi să vedeţi amăgirea lui vicleană.
În Pecetea a şasea citim:
„Dacă vă puteţi întoarce aici, la aceste Peceţi… Când sunt deschise, voi puteţi vedea exact ce face Dumnezeu, ce a făcut şi ce va face El. Iată-l aici, acesta fiind motivul pentru care au acţionat oamenii aşa, pentru că acesta este duhul care a fost profeţit că va fi în ziua aceea peste ei… şi din cauza aceasta nu au putut face nimic altceva.
Ioan, Pavel şi alţii, Duhul Leului era acolo, Leul era acolo, Cuvântul însuşi…”
Leul este Cuvântul curat, adică Hristos, aceasta fiind învăţătura lui Pavel. Fratele Branham ne-a dus înapoi la credinţa originală a părinţilor noştri de la Rusalii. Dar ce ar putea întina această credinţă? Compromisul.
Aşadar, când Lucifer vine pe calul alb, cu planul său de luptă, noi trebuie să ne întoarcem la Cuvântul original şi curat, exact cum a făcut Isus când a fost ispitit în pustie. De fiecare dată când el vine cu o părere, noi trebuie să ne întoarcem la Mesajul orei şi s-o punem lângă El, pentru că dacă facem aceasta, nu va primi niciodată o cunună, nu va avea săgeţi şi nu va avea niciodată autoritate asupra noastră. Dar noi trebuie să luăm Cuvântul şi să-L aducem în faţă, iar dacă ne împotrivim diavolului, aşa cum spune Scriptura, el va pleca de la noi. Amin!

CELE PATRU FĂPTURI VII

Astăzi aş dori să mergem mai departe şi să vorbim despre „Cele patru făpturi vii”. Noi vorbim despre Cartea Răscumpărării pecetluită cu şapte Peceţi şi ştim că cel mai important lucru din slujba profetului a fost deschiderea acestor şapte Peceţi.
Înainte de a intra în subiect, există ceva la care aş vrea să privim în Pecetea a cincea. Vreau să aduc lucrul acesta pentru că fratele Branham îl menţionează de multe ori în Peceţi:
„Nu putem atinge toate lucrurile pentru că noi am putea lua una dintre Peceţi şi s-o ducem prin Scripturi. Vedeţi, ar fi nevoie de luni şi luni, şi tot nu am înţelege, deoarece Pecetea în sine leagă Scriptura din Geneza până în Apocalipsa, o singură Pecete.”
Fratele Branham ne-a învăţat că în aceste Peceţi se află harul pentru Răpire, dar trebuie să existe o trecere de la harul pentru Răpire, harul fiind un dar nemeritat înaintea lui Dumnezeu, deoarece noi nu am făcut nimic ca să merităm deschiderea Peceţilor, nu am meritat să fim aşezaţi în Cartea Răscumpărării pecetluită cu şapte Peceţi, nu am meritat să avem parte la această moştenire, nu am meritat ca numele nostru să fie scris sub această moştenire, nu am meritat ca aceasta să fie ruptă, descoperită şi dezvăluită nouă în zilele din urmă, ci totul este numai şi numai harul.
Deci, Cartea cu cele şapte Peceţi este harul lui Dumnezeu pentru noi, dar noi trebuie să trecem printr-o perioadă de tranziţie, pentru că harul trebuie să se transforme în credinţă pentru Răpire. Este adevărat? Noi nu am primit încă credinţa pentru Răpire pentru că dacă am fi primit-o, nu ne-ar mai împiedica nimic să mergem în Răpire.
Aşadar, noi trebuie să ajungem la credinţa deplină pentru Răpire şi există un proces care trebuie să pornească de la harul pentru Răpire la credinţa pentru Răpire, iar acel proces este descoperirea, deoarece credinţa este o descoperire. Înseamnă că noi avem ceea ce ne trebuie, fiindcă ni s-a dat harul, ni s-a dat Cuvântul, ni s-au dat tainele deschise, iar ceea ce ne trebuie acum este descoperirea a ceea ce ţinem în mâinile noastre şi auzim cu urechile noastre, fiindcă credinţa este o descoperire, credinţa pentru Răpire este descoperirea harului pentru Răpire. Vedeţi? Prin harul Său, Dumnezeu ne duce din descoperire în descoperire pentru a produce în noi credinţa pentru Răpire.
Noi am înţeles deja principiul Său şi nu vrem să trecem pe lângă el, pentru că există o mare diferenţă între viaţa de biserică şi Viaţa Duhului. Viaţa de biserică, în cadrul Mesajului, te duce într-un sistem al credinţei deoarece tu poţi vedea că este bun, eşti de acord cu El pentru că vezi că este conform Scripturii, dar de îndată ce are loc această trecere, viaţa de biserică, amăgirea călăreţului de pe calul alb, te determină să ajungi într-o poziţie în care să aştepţi ceva, o baghetă magică, ceva „praf de zâne” care să cadă jos şi să-ţi dea credinţa pentru Răpire ca să fii răpit. Aceasta este viaţa de biserică, aceasta este amăgirea antihristului. Lui nu-i pasă dacă crezi sau dacă citezi texte din Scriptură, ci vrea să te oprească să creşti în credinţa pentru Răpire. El nu vrea ca credinţa voastră să crească. Pe Satan nu-l interesează dacă cineva face această trecere, cât timp acel om se opreşte şi stă undeva, dar când creşte, este deranjat şi intră în alertă.
Apostolul Petru a spus: „…ci creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.”
Scopul celor cinci slujbe din Efeseni este ca noi toţi să creştem până la Capul care este Domnul nostru Isus Hristos.
Aşadar, noi putem creşte în Mesaj, putem avea descoperirea că Acesta este Adevărul, putem înţelege Maleahi 4, dar apoi să ajungem la o linie la care să ne oprim şi să aşteptăm să cadă din cer „un praf magic” care să ne ducă la schimbarea trupurilor noastre.
Prieteni, nu va fi aşa! Ţineţi minte că aceasta este o Piramidă, iar noi creştem în harul pentru Răpire, în credinţa pentru Răpire. Credinţa pe care o avem astăzi trebuie să fie mult mai mare decât credinţa pe care am avut-o cu doi ani în urmă. Astfel, dacă privim în urmă şi spunem: „Cu zece ani în urmă, când am venit la Mesaj, s-au întâmplat o mulţime de lucruri măreţe, a fost un timp supranatural, iar Dumnezeu Se mişca printre noi real”, pot să vă spun că fratele Branham a zis: „Dacă aceasta este mărturia ta, înseamnă că ai dat înapoi!”, pentru că noi trebuie să mărturisim ceea ce face Dumnezeu acum, astăzi, şi să creştem în har şi în cunoştinţa Domnului nostru Isus Hristos. Amin. Faptul că creştem spre Cap, ar trebui să producă mai multă credinţă, pe măsură ce El ne dezleagă Biblia. Înţelegeţi?
Acest Cuvânt ar trebui să ne ducă din ce în ce mai sus, dar dacă vedem că an după an, în viaţa noastră a fost o predare din ce în ce mai slabă şi tot mai puţină sinceritate, aceasta este dovada că am fost amăgiţi de antihrist şi este vremea să ne întoarcem, să ne pocăim şi să spunem: „Doamne, du-mă înapoi la dragostea dintâi.” Amin.
Fratele Branham a spus în Pecetea a doua:
„Voi nu puteţi face Scripturile să mintă, fiindcă ele vor fi întotdeauna adevărate. Înţelegeţi? Ele vor fi întotdeauna adevărate. Nu încercaţi să aliniaţi Scripturile cu gândurile voastre, ci aliniaţi-vă voi cu Scripturile.”
Acesta este punctul în care Satan intră înăuntru şi începe să lucreze la gândul vostru, la raţiune, vă determină să raţionaţi asupra Cuvântului şi să faceţi compromis: „Păi, toată lumea face aceasta! Aşa a fost în ultimii treizeci de ani la Mesaj, dar acum păstorul ne permite aceasta şi cealaltă!” Toate acestea înseamnă pervertirea Cuvântului în minţile oamenilor!
Noi trebuie să luăm Cuvântul aşa cum ni L-a adus profetul, aşa cum a fost spus şi scris, să lăsăm ca vieţile noastre să se potrivească cu El, şi să nu încercăm să facem Scripturile să se alinieze cu ceea ce a fost în ultimii treizeci de ani, cu experienţa noastră din acești ani, cu înţelegerea noastră sau cu ceea ce cred alţii. Dacă gândiţi aşa, uitaţi aceasta! Luaţi doar ceea ce a spus profetul, luaţi Cuvântul, luaţi Lumina Domnului asupra Cuvântului şi lăsaţi ca vieţile voastre să se alinieze cu Aceasta.
„…aliniaţi-vă cu Scripturile, fiindcă atunci alergaţi cu Dumnezeu. Nu contează cât de mult trebuie să tăiaţi sau să puneţi deoparte, aliniaţi-vă cu aceasta.”
Noi vedem că în jurul scaunului de domnie sunt patru făpturi vii şi aş vrea să observaţi că fratele Branham a arătat de mai multe ori legătura dintre aceste făpturi vii şi scaunul de domnie al lui Dumnezeu. Aşadar, aceste făpturi vii, aceste ungeri sau puteri, sunt întotdeauna în jurul tronului. Amin! Ele sunt asociate întotdeauna cu scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi se află întotdeauna în jurul acestuia, iar noi ştim că sunt puterile prin care El a combătut puterea diavolului, duhul antihrist.
Acum aş vrea să mai citesc un citat din Interval:
„Când vom ajunge la ruperea acestor Peceţi, veţi vedea că aceasta merge înapoi în Scripturi, pentru că fiecare din aceste Peceţi, totul, toată taina este în aceste Peceţi. Înţelegeţi? Fiecare taină a Scripturii se află în aceste Peceţi, iar Peceţile nu pot fi rupte până în acel timp.”
Noi ştim că Peceţile au fost deschise şi că a venit harul pentru Răpire, dar spunem: „Doamne, dă-ne o descoperire!”
Aşa cum am văzut deja, există două şi numai două viţe, iar noi avem de-a face cu două duhuri, avem de-a face cu un război care a început în ceruri şi care a venit jos pe pământ. Una dintre aceste viţe a început prin necredinţa în Cuvânt, prin amăgire, dar se va sfârşi aici pe pământ.
Aşadar, acest război se dă între aceste două viţe, iar noi suntem fie de-o parte, fie de partea cealaltă. Nu putem fi la mijloc, ci suntem fie de-o parte, fie de partea cealaltă, pentru că în această bătălie nu există teren neutru sau cale de mijloc. Fiecare suflet se află fie de-o parte, fie de partea cealaltă, şi chiar dacă sună foarte drastic, acesta este adevărul. Dar noi nu ne luptăm cu carnea şi cu sângele, cu oameni, ci cu duhuri.
Fratele Branham a spus următoarele în Pecetea a cincea:
„Observaţi! Când antihristul a pornit în slujba făpturii sale, Dumnezeu a trimis o făptură care să lupte cu aceasta. Vedeţi? Acum fiţi atenţi! De fiecare dată când făptura (antihristul) a călărit calul său, pentru a-şi anunţa slujba, Dumnezeu a trimis făptura Sa, în propria Sa mască, pentru a anunţa lupta Sa împotriva lui.
Scripturile spun: „Când vrăjmaşul vine ca un potop, Duhul lui Dumnezeu ridică un stăvilar împotriva lui. Astfel, când vrăjmaşul a pornit ca antihrist, Dumnezeu a trimis o anumită putere să-l întâlnească. Apoi, când el a pornit din nou ca şi călăreţul de pe calul roşu, o altă culoare, o altă putere, Dumnezeu a trimis o altă putere pentru a-l combate, pentru ca El să-Şi ţină Biserica. El l-a trimis pe al treilea, dar Dumnezeu a trimis a treia făptură a Sa pentru a veni şi pentru a o anunţa. El l-a trimis pe al patrulea…”
Aşadar, Dumnezeu nu Şi-a lăsat niciodată Biserica fără apărare, ci a trimis întotdeauna un apărător şi a avut un Plan de luptă pentru Biserică. Deci, putem vedea că există o cale a antihristului, dar şi o cale a lui Hristos, pentru că atunci când vrăjmaşul pătrunde înăuntru ca un potop, Dumnezeu va ridica întotdeauna ceva împotriva lui:

Calul alb Calul roşu Calul negru Calul gălbui

Leul Vițelul Omul Vulturul

Noi dorim să aflăm ce a fost trimis împotriva antihristului şi cum putem lupta împotriva lui.
În continuare aş vrea să citesc ceva din Pecetea întâi:
„…Un călăreţ a pornit pe un cal alb. Vedeţi? Cine este el? El este puternic în puterea sa cuceritoare, este un individ măreţ în puterea sa cuceritoare. Vreţi să vă spun cine este el? Antihristul. Acesta este el.
Vedeţi, voi? Isus a spus că cele două duhuri vor fi atât de apropiate încât, dacă ar fi cu putinţă, i-ar înșela chiar şi pe cei aleşi, Mireasa. Antihristul, duhul antihrist.”
Noi am văzut că cel care a pornit pe calul alb este duhul antihrist, dar ceea ce este uimitor este faptul că amăgeşte prin schimbarea subtilă a Cuvântului, prin faptul că-L face doar puţin diferit. De asemenea, am văzut că el este un biruitor puternic şi că a păşit în faţă pentru a birui.
Aşadar, călăreţul de pe calul alb a venit ca să biruiască, dar vreau să ţineţi minte că el a venit fără cunună şi fără săgeţi. Ce înseamnă aceasta? Că el nu are nici o autoritate asupra noastră şi nu ne poate face rău. Amin! Totuşi, el a venit ca un biruitor puternic, a venit în puterea unui biruitor puternic, iar noi trebuie să înţelegem că pare foarte nevinovat, foarte inofensiv, dar în stadiul calului alb este un biruitor puternic. Înţelegeţi? Când a pornit ca o deviere foarte mică de la Adevăr, părea alb, nevinovat, părea că nu poate face nici un rău, dar a început să cucerească chiar de atunci. Ce înseamnă aceasta? Că de îndată ce acceptaţi o mică deviere de la Adevăr, de îndată ce acceptaţi orice altceva înafara Cuvântului descoperit, orice deviere de la Cuvântul vorbit pentru ceasul în care trăiţi, el începe să călărească în viaţa voastră, pentru că este un cuceritor cu putere biruitoare, deşi pare nevinovat, inofensiv şi fără autoritate asupra voastră.
El vine mai întâi pe un cal alb, dar Satan nu a dorit niciodată să călărească un cal alb în viaţa voastră. El nu vrea să călărească un cal alb pentru că dacă ar fi dorit aceasta, ar fi făcut-o de-a lungul epocilor Bisericii, dar el vrea să călărească pe calul gălbui. Satan ştie foarte bine că voi nu veţi putea cădea de la Cuvânt, de la calea lui Dumnezeu, de aceea vine doar ca o mică deviere, ca ceva neînsemnat, dar din clipa aceea va începe să călărească pe această mică deviere până când îi veţi pune o cunună pe cap.
Cine l-a încununat pe călăreţul de pe calul alb? Biserica. Deci, noi am pus o cunună pe capul lui, iar când am făcut aceasta, el a schimbat calul; a fost acelaşi călăreţ, dar pe un alt cal, pe calul roşu. El nu a fost deranjat că a trebuit să schimbe caii, fiindcă planul lui se desfăşura perfect. Astfel, a călărit pentru o vreme pe calul roşu, dar nu aceasta era ţinta sa, de aceea s-a dat cât a putut de repede jos de pe calul roşu şi l-a încălecat pe cel negru. De ce? Pentru că prin unirea acestor trei puteri, a ajuns la ceea ce dorea de la început: a încălecat pe calul gălbui, aducând moarte spirituală, despărţire veşnică de Dumnezeu.
Să nu uitaţi că el este un biruitor puternic, dar când vrăjmaşul se ridică la fel ca un potop, Dumnezeu Îşi ridică stăvilarul, Etalonul, împotriva lui. Astfel, El a trimis cele patru făpturi vii să lupte cu acest călăreţ antihrist.
Aşadar, noi trebuie să ştim unde ne aflăm şi ce a trimis Dumnezeu, ca să ştim cum să luptăm.
În Pecetea a cincea scrie:
„Noi vedem că diavolul a schimbat patru făpturi (cai), aceasta însemnând puterea pe care a descoperit-o lumii şi care a culminat în acest cal gălbui.
Acum, haideţi să privim la puterea acestor patru făpturi ale lui Dumnezeu care au fost trimise ca să le înfrunte pe celelalte.”
În continuare, aş vrea să mergem puţin înapoi şi să privim aceste puteri. Să mergem la Geneza 3. Mie îmi place cum spune fratele Branham că totul începe în Geneza şi se termină în Apocalipsa, două Cărţi pe care diavolul le urăşte deoarece una arată originea sa, iar cealaltă, înfrângerea sa. Dar noi le iubim, fiindcă sunt două Cărţi ale Bibliei.
Să citim din Geneza 3.24, unde ni se spune ce s-a întâmplat după căderea omului:
„Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.”
Aceasta este prima menţiune referitoare la cele patru făpturi vii. Noi le găsim aici şi vom citi imediat ce spune fratele Branham despre ele. De îndată ce a căzut şi a fost judecat, omul a fost pus afară din Eden, iar în Estul Edenului, Dumnezeu a pus heruvimi cu o sabie învăpăiată pentru a păzi calea care duce la Pomul Vieţii. Aici avem o exprimare interesantă pentru că ni se spune că ei au fost puşi acolo „ca să păzească drumul care duce la Pomul Vieţii” sau „drumul spre Pomul Vieţii”. Acolo nu scrie că heruvimii aceia au fost puşi acolo ca să-i ţină pe oameni departe de Pomul Vieţii, ci ca să păzească drumul spre Pomul Vieții.
Astfel, aflăm că aceste făpturi vii au o însemnătate dublă:
1. – să păzească drumul, adică să ţină drumul sau calea curată, fără pată, pentru ca nimic pângărit să nu intre în prezenţa lui Dumnezeu;
2. – să păzească drumul, adică atunci când cei care îndeplinesc condiţiile necesare sau care se află într-o stare corespunzătoare, să se poată apropia de poarta de Est a Edenului, iar noi am avut această ocazie, de a ne apropia de poarta de Est a Edenului.
Fratele Branham a spus următoarele în predica „Apocalipsa capitolul 4” din anul 1961:
„De aceea, Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului ca să lucreze pământul din care fusese luat.
Astfel, a izgonit El pe Adam, şi, la răsăritul grădinii Edenului, a pus nişte heruvimi care să învârtă o sabie învăpăiată… (Le puteţi vedea pe cele patru făpturi vii? Există numai patru căi pe care puteţi merge: Est, Nord, Vest şi Sud, iar aceşti heruvimi învârteau sabia învăpăiată la poarta grădinii)… ca să păzească drumul care duce la Pomul Vieţii.”
Pentru că dacă omul ar fi putut ajunge la Pomul Vieţii, ar fi putut trăi pentru totdeauna.
Astfel, când sunt menţionaţi pentru prima dată, aceşti heruvimi au fost puşi la poarta de est a grădinii, mergând în patru direcţii. Ar fi trebuit să fac aceasta puţin diferit.”
Fratele Branham a desenat toate acestea pe tablă.
„Nu am putut s-o fac exact după porunca Domnului… aşadar, ştiţi ce vreau să spun. Acolo este grădina Eden, iar aceasta de aici este poarta. Se deschide aici, iar lângă ea sunt heruvimii.”
Mi-ar fi plăcut atât de mult să văd ce a desenat el!
„Heruvimii! Ţineţi minte că nu scrie „un heruvim”, ci „heruvimii”. Heruvimii au fost puşi acolo pentru a păzi, ce? Pomul Vieţii. Aceasta trebuiau să păzească ei: calea spre Pomul Vieţii.”
Aşadar, ţineţi minte că heruvimii păzeau sau păstrau calea, pentru că „a păzi” înseamnă „a păstra”. Dacă cineva este dus la închisoare, el este păzit acolo.
„Calea. Cine este Calea? Isus. De unde este oglindită aceasta? aici este Locul Preasfânt, aici se află heruvimii.
…Aţi observat faptul că heruvimii pe care i-a văzut Ioan aici trebuiau să păzească Pomul Vieţii, ceea ce înseamnă că atenţia lor era îndreptată spre fiinţele umane. Să citim din nou ce scrie în Geneza: „Ei păzeau drumul spre Pomul Vieţii, Calea Vieţii.” Calea Vieţii! Cine este Calea? Isus a spus: „Eu sunt Calea aceea. Eu sunt Pâinea care S-a coborât din cer de la Dumnezeu. Dacă un om mănâncă această Pâine, va trăi pentru totdeauna.”
Deci, există o cale înapoi spre acel Pom al Vieţii. Înţelegeţi?
Aş vrea să clarific aceasta: aici este un altar. Acesta trebuia să fie un altar în grădina Eden şi vă voi spune de ce. Vă amintiţi că atât Cain, cât şi Abel, au venit aici ca să aducă închinare? Aceasta arată că altarul lui Dumnezeu a fost luat şi adus aici, în grădina Eden, iar singura cale înapoi în Eden este prin altar. Iată-vă din nou înapoi în Eden, prin altar. Iar ei trebuiau să păzească acea cale acolo, pentru ca oamenii să nu se poată întoarce înapoi până când acest altar nu avea să fie acoperit cu sânge.”
Ţineţi minte că făpturile păzeau calea spre Pomul Vieţii, iar dacă păzeau această cale, înseamnă că aceste patru puteri sau ungeri sunt esenţiale ca să găsim calea înapoi la Pomul Vieţii; ele sunt cruciale pentru a găsi calea înapoi la Pomul Vieţii.
Fratele Branham a mai spus:
„(O, Doamne, nu pot vedea oamenii?) Nimic, decât Sângele! Acolo trebuia să fie o ispăşire, un tron al harului; acest altar al judecăţii trebuia să devină un scaun al milei, iar când va fi luat Sângele de pe acest altar, în ziua judecăţii, acolo va sta focul mâniei lui Dumnezeu, pentru a păzi acel Pom. Aşadar, prin această poartă a Edenului este posibil să intrăm printr-un singur lucru, acesta fiind Sângele lui Isus Hristos. Puteţi înţelege aceasta?
Acum, observaţi! Aici era Cain, iar acolo era Abel. Ambii băieţi au venit la această poartă pentru a aduce închinare. Este adevărat? Aşadar, acolo trebuia să fie altarul lui Dumnezeu. Este adevărat? Iar înaintea acestui altar, ei au ridicat un alt altar, ca înlocuitor. Aici, în inima omului, se află adevăratul altar al lui Dumnezeu.”
Aici, fratele Branham spune că după ce au păcătuit, ei au fost scoşi afară din Eden. Dar acolo, în partea de Est a Edenului, exista un altar al lui Dumnezeu, iar omul dorea să se întoarcă înapoi în Eden, unde se afla Pomul Vieţii. Dar el nu putea să intre în Eden până când nu trecea de acest altar, care atunci era un loc de judecată, în timp ce făpturile acţionau ca judecători, ele aflându-se în jurul scaunului de judecată pentru a-i ţine pe oameni departe de Pomul Vieţii, până când Sângele avea să facă din acest scaun de judecată, un scaun al milei. Când sângele venea peste el, era un scaun al milei, iar atunci, ceea ce îl ţinea departe pe om, îl ducea înapoi la Pomul Vieţii. Deci, de îndată ce a existat sânge, cele patru făpturi vii care spuneau: „Nu poţi intra pentru că nu există sânge!”, au zis: „Vino, vino, vino!”
Aşadar, acestea sunt cele patru făpturi vii care au ieşit să înfrunte duhul antihrist. Vă rog să ţineţi minte aceasta!
Fratele Branham a vorbit despre aceste altare, apoi a spus: „Adevăratul altar se află în inima omului.” Dacă adevăratul altar este în inima omului, iar aceste patru făpturi sunt acolo, dar pe acest altar nu există încă sânge, acela este un scaun de judecată. Înţelegeţi? Dacă nu există Sânge acolo, atunci propria voastră inimă este un scaun de judecată. Deci, cât timp nu este Sânge acolo, făpturile vă ţin departe de Pomul Vieţii, dar din clipa în care există Sânge pe altarul inimii voastre şi nu mai este un altar de judecată, ci un scaun al milei, ele spun: „Vino, vino, vino! Vino la Pomul Vieţii pentru că îndeplinești condiţiile!”
Cine face aceasta? Cine păzeşte Calea? Cele patru făpturi vii. Ele sunt acolo de la cădere, iar fratele Branham a spus că aceste Peceţi deschid taina întregii Scripturi.
– Geneza 3.24, patru făpturi;
– Ezechiel 1.5: patru făpturi;
– Isaia 6.2: patru făpturi;
– Apocalipsa 4.6-8: patru făpturi.
Ce fac ele? Ele au de-a face cu scaunul lui Dumnezeu, păzesc Slava Shekinah a lui Dumnezeu şi au de-a face cu judecata.
Să mergem mai departe:

Noi am avut ocazia să vedem Cortul din pustie şi am văzut că tabăra Israelului înconjura acest Cort. Dumnezeu a spus că Slava Shekinah, prezenţa Sa, va fi acolo pe un altar sau pe un scaun, iar când El era acolo, prezenţa Sa era printre oameni.

Aceasta este o fotografie a Cortului, cu Slava Shekinah care cobora jos, iar în jurul acestui Cort putem vedea aşezate seminţiile. Ele erau aşezate într-o anumită ordine şi fiecare avea o emblemă cu semne sau simboluri care reprezentau seminţia respectivă.
Deci, în jurul Cortului întâlnirii se afla seminţia lui Iuda – Leul, apoi era seminţia lui Efraim – viţelul, seminţia lui Ruben – omul şi seminţia lui Dan – vulturul. Dumnezeu ne-a arătat aceasta tot timpul de-a lungul Scripturilor şi noi am văzut că atunci când a existat pe pământ un loc pentru tronul Său, pentru scaunul Său de milă, El a trebuit să pună în jurul lui, păzitorii scaunul Său, adică pe cele patru făpturi vii. Aşadar, oriunde este Dumnezeu, sunt şi cele patru făpturi vii în jurul scaunului Său; ele trebuie să fie acolo.
Moise a aşezat seminţiile într-o anumită ordine: „Dan, tu ridică-ţi tabăra aici; Iuda, tu pune-o aici, Efraim acolo, iar Ruben în partea cealaltă.”, iar când îşi ridicau steagul şi-l înfigeau în pământ, se putea vedea în jurul Cortului din pustie, leul, viţelul, omul şi vultutul. Ei erau acolo cu un scop.
În predica „Apocalipsa capitolul 5” din anul 1961, fratele Branham a spus:
„Noi aflăm că ei erau păzitorii Tronului harului. Ei păzeau tronul harului, aşa că nimic nu putea să ajungă la El, ci trebuia să treacă de semniţii înainte de a ajunge la Tronul harului. Fiecare om, fiecare israelit din tabără era dispus să-şi dea viaţa înainte ca ceva să poată intra în tabără şi să ia Tronul milei din mijlocul ei. Aceasta a fost rânduiala Vechiului Testament.”
Vedeţi, în vremea aceea, păzitorul Tronului harului era Israelul. Ei erau păzitorii pentru că le reprezentau pe cele patru făpturi vii, iar tabăra lor era aşezată în jurul Cortului întâlnirii, spre Nord, Sud, Est şi Vest, adică leu, viţel, om şi vultur, scopul lor fiind să păzească drumul spre Pomul Vieţii, spre Scaunul de domnie al lui Dumnezeu, spre Tronul harului. Astfel, dacă un hetit, un iebusit sau altcineva, încerca să pătrundă înăuntru şi să ajungă la acest tron, fiecare bărbat din tabără era gata să-şi dea viaţa pentru a-l ţine departe de Tronul harului. De ce? Pentru că oamenii aceia nu veneau cum se cerea, ei nu veneau cu sânge, cu jertfa potrivită; ei nu erau sămânţa lui Dumnezeu, nu erau cei aleşi, nu erau israeliţi adevăraţi şi nu veneau pe calea preoţiei, a sângelui, aşa că nu aveau voie să se apropie de Tronul harului.
Aşadar, orice om din tabără era gata să-şi dea viaţa ca să-i împiedice pe intruşi să ajungă acolo. Ei erau aşezaţi în tabără ca să păzească drumul, aşa că nimeni nu putea să se apropie de Cort dacă nu era alesul lui Dumnezeu şi nu venea pe calea potrivită. Dar dacă erai alesul lui Dumnezeu din una dintre seminţiile lui Israel şi te apropiai de Dumnezeu cu o jertfă care era după rânduială, prin preoţie, ei deschideau calea şi o ţineau deschisă, liberă, ocrotindu-te până ajungeai şi aduceai jertfa pe altarul de jertfe pentru a avea o jertfă înlocuitoare care să facă ispăşire pentru păcatele tale. Totul avea legătură cu cine erai şi cum te apropiai de El. Înţelegeţi? Astfel, dacă un om nu făcea parte dintr-o seminţie a lui Israel şi nu venea în mod corespunzător, era tăiat cu sabia, dar dacă făcea parte dintr-o seminţie şi se apropia corespunzător, celelalte seminţii îl protejau şi-l ajutau să ajungă la Tronul harului. Nimic nu putea să-l ţină deoparte.
Noi am putut vedea poziţia noastră, cât şi a celor patru făpturi vii şi putem vedea cine păzeşte calea spre Pomul Vieţii, cine ne duce la Pomul Vieţii, păstrându-ne în siguranţă şi ocrotindu-ne calea până ajungem la El. Aceste patru făpturi vii sunt patru ungeri, adică nimic altceva decât slujba lui Hristos. Aleluia! Hristos este Leul, Viţelul, Omul şi Vulturul. El ne ţine, ne păzeşte şi ne ocroteşte până când vom ajunge înapoi. Când ne apropiem fără Sânge pe altarul inimii noastre, ele ne ţin departe, dar când avem Sânge pe altarul inimii, ne ajută să intrăm înăuntru. Aleluia!
„În rânduiala Noului Testament găsim acelaşi lucru, adică faptul că tronul este păzit. Oh, nădăjduiesc că înţelegeţi! Tronul harului este încă păzit, are şi acum păzitori, şi noi am aflat că aceşti păzitori sunt Matei, Marcu, Luca şi Ioan, care păzesc Cartea Faptelor Noului Testament, faptele Duhului Sfânt făcute prin apostoli. Cei patru scriitori ai Evangheliilor: Matei, Marcu, Luca şi Ioan, păzesc acest scaun al milei pentru a arăta că şi astăzi este acelaşi Dumnezeu, Duhul Sfânt. Fiecare Scriptură, a lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan, va sprijini adevărata Evanghelie a Domnului Isus Hristos şi faptele Duhului Sfânt.”
Deci, am ajuns la Cartea Faptelor, dar noi nu putem ajunge încă acolo. De ce? Ce este Cartea Faptelor? Slava Shekinah a lui Dumnezeu care vine la alt Tron. Vedeţi? Cele patru făpturi vii trebuie să fie acolo unde Îşi aşează Dumnezeu Tronul sau unde vine prezenţa Sa. Fie că este vorba de altarul din partea de Est a Edenului, de Cortul întâlnirii din pustie sau de Biserica Noului Testament, ele trebuie să fie acolo. Aleluia!
Fratele Branham ne-a spus că aceste făpturi sunt păzitorii care păzesc calea spre prezenţa lui Dumnezeu, spre Tronul harului. Dar cum ne putem apropia noi de El? Înainte se putea veni cu un miel, cu un porumbel, cu un viţel, cu ceea ce se cerea pentru cauza cu care veneai. Atunci, fiecare om se putea apropia de Dumnezeu conform cerinţei Lui, dar când a venit Isus Hristos, s-a schimbat ceva, iar Evangheliile ne spun povestea tranziţiei, a trecerii.
Astfel, singurul fel în care putem veni astăzi în prezenţa lui Dumnezeu, la scaunul milei Lui, la Persoana Sa, este prin Evanghelii. Ele păzesc calea spre Pomul Vieţii, pentru că ne relatează povestea, slujba şi Viaţa lui Isus Hristos. Deci, ce fac ele? Ne conduc la Pomul Vieţii. Dacă nu venim pe calea lor, ne ţin departe, dar dacă venim pe calea lor, ne duc în prezenţa lui Dumnezeu pentru că ne spun ce a făcut Isus Hristos când a fost pe pământ: cum S-a comportat, cum era caracterul Lui şi ce a făcut El. Evangheliile ne spun lucrările Sale şi Viaţa Sa.
Astfel, când ajungem la Cartea Faptelor putem vedea că Ea este o copie a Vieţii lui Isus Hristos într-un trup alcătuit din mai multe mădulare. Aşadar, Evangheliile ne spun povestea lui Isus Hristos şi ne duc la Viaţa lui Isus Hristos care stă pe scaunul unei inimi umane şi acţionează în acelaşi fel în care a făcut-o întotdeauna.
Referindu-se la aceasta, fratele Branham a spus:
„Ce aţi face dacă aţi avea duhul lui Beethoven? Aţi compune muzică. Dar dacă aţi avea Duhul lui Isus Hristos, ce aţi face? Atunci aţi face ceea ce aţi văzut în cele patru Evanghelii, iar ceea ce am văzut în cele patru Evanghelii, a fost arătat din nou în Cartea Faptelor, într-un trup alcătuit din mai multe mădulare.”
Aleluia! Ce este aceasta? O tranziţie, o trecere de la Templu, de la calea veche, la inimile oamenilor, şi aşa cum am văzut, trebuie să avem patru păzitori. Este uimitor, dar dacă vă uitaţi la imagini vechi cu cărţile lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan, veţi vedea că peste cartea lui Matei veţi găsi un Leu, peste cea a lui Marcu, un viţel, peste cea a lui Luca, un om şi peste cea a lui Ioan, un vultur, ceea ce dovedeşte că vechea Biserică, părinţii noştri ştiau că acesta este Adevărul. Ei ştiau că Matei, Marcu, Luca şi Ioan erau leul, viţelul, omul şi vulturul, iar dacă vă uitaţi în cărţile vechi, veţi găsi aceste imagini.
Vedeţi? Fratele Branham nu a venit să aducă ceva nou, ci ca să restituie totul, ceea ce părinţii noştri ştiau deja, adică faptul că aceasta este calea spre Pomul Vieţii şi cum putem ajunge din nou la El.
Aşadar, cei care păzesc acum calea spre prezenţa lui Dumnezeu, spre scaunul de domnie al lui Dumnezeu, spre Slava Shekinah a lui Dumnezeu, sunt Matei, Marcu, Luca şi Ioan.
În predica „Apocalipsa capitolul 4”, scrie:
„Seminţiile lui Israel au fost aşezate în jur ca să păzească, ei fiind păzitorii pământeşti ai dreptului la Chivot, Aleluia! Puteţi vedea aceasta?”
Ei nu păzeau numai Chivotul, ci şi dreptul la Chivot, aşa că dacă erai israelit, de sânge pur, aveai dreptul la Chivot, dar dacă nu erai israelit, nu aveai nici un drept la El.
„Tronul harului, T-r-o-n-u-l h-a-r-u-l-u-i. Nu se apropia nimic de El, fără să treacă de acele seminţii. De ce trebuia să treacă? De leu, de viţelul de povară, de om, de inteligenţa omului şi de vultur. Înţelegeţi? Cerul, pământul, între ele şi pretutindeni. Vedeţi, ei erau păzitorii, iar deasupra lor era Stâlpul de Foc.
Fraţilor, nimic nu se putea apropia de acel Tron al harului, fără apropiere…
Singurul fel în care cineva se putea apropia de El era prin Sânge.”
Ei păzeau altarul în partea de Est a Edenului şi nimic nu putea intra în Eden, la Pomul Vieţii, până când nu se regăsea sângele pe acel altar. Acolo era o Sabie învăpăiată care era învârtită în toate părţile, iar ei nu se puteau întoarce înapoi până când nu era pus sângele pe altar. Dar când era pus sângele acolo, păzitorii Templului se mişcau spre Tron.
Unde este acum acest Tron? În oameni, prin botezul Duhului Sfânt. Acest lucru este foarte important, iar în continuare vom urmări o schimbare.
Singurul fel prin care cineva se poate apropia de Tron este prin Sânge, şi există patru puteri, patru ungeri, patru făpturi al căror scop este să ne ţină departe de Pomul Vieţii, dacă nu avem Sângele, dar când avem Sângele, ele sunt acolo pentru a ţine deschisă calea spre Pomul Vieţii. Fratele Branham a spus că odinioară ele ne îndepărtau de Pomul Vieţii, dar acum ne aduc înapoi la El.
El a spus următoarele în mesajul „Semnul”:
„Noul Testament înseamnă Noul Legământ, iar Semnul este Viaţa Sângelui, însăşi Viaţa Sângelui. Semnul este Viaţa din Sânge. Vă amintiţi că în Vechiul Testament trebuia aplicat sângele mielului, iar aici este Semnul Sângelui, este Viaţa din Sânge, care Se află în persoană ca Semn.
Acum fiţi atenţi! Nu este de-ajuns doar să-L credeţi; nu este destul să umblaţi în jurul locului în care Se află El. Vedeţi, aceasta vă va face mai mult rău pentru că este scris că „Pentru cel care ştie să facă binele şi nu-l face, aceasta este păcat.” Isus a spus acelaşi lucru despre credincioşii de graniţă. Astfel, în Evrei 6.4-5:
„Căci cei ce au fost luminaţi odată – şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor –
şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu; şi nesocotesc Legământul Sângelui cu care au fost sfinţiţi…” Partea chimică de acolo sfinţeşte, dar nu aceasta este Semnul. Acum, nu Sângele este Semnul, ci Viaţa este Semnul.”
Aici, fratele Branham face referire la Paști, unde se cerea un semn pentru că altfel ar fi lovit moartea. Astfel, evreii au trebuit să aducă sângele unui înlocuitor, iar acest sânge înlocuitor trebuia aplicat vizibil. Aceasta era partea care era foarte critică: faptul că acel sânge trebuia aplicat vizibil. El a spus clar că evreii nu puteau să ucidă mielul şi să aducă sângele într-o găleată, pentru că aceasta nu le-ar fi folosit la nimic, nici nu putea fi stropit pe pământ, ci trebuiau să facă exact ceea ce le-a spus profetul. Şi ce le-a spus profetul? Moise le-a spus să ia isop, să-l cufunde în vasul în care era sângele şi să stropească cu el uşciorii uşii, iar evreii au trebuit să facă întocmai cum le-a spus el, adică sângele trebuia aplicat acolo vizibil. Faptul că au ucis mielul nu era suficient, faptul că au adunat sângele nu le ajuta la nimic şi nici faptul că-l posedau, ci pentru a evita moartea, sângele trebuia aplicat unde le spusese Domnul prin Moise.
Aceasta este foarte important! Acesta este Mesajul Semnului, iar fratele Branham a spus:
„Nu este de-ajuns să spui că-L crezi şi nu este de-ajuns să vii la Biserică şi să te asociezi cu El.”
Fratele Branham a spus că au fost oameni care au mers la el şi i-au spus: „Frate Branham, eu sunt de acord cu fiecare iotă din Mesaj”, dar el le-a răspuns: „Este bine, dar nu despre aceasta este vorba. Trebuie să-L luaţi în voi înşivă, să deveniţi una cu El şi să-L lăsaţi să vă schimbe viaţa până când Semnul, care nu este Sângele lui Isus Hristos, ci Viaţa Sângelui lui Isus Hristos, Viaţa care era în acel Sânge când El era pe pământ şi mergea pe Marea Galileei, în Nazaret, în Capernaum sau în Ierusalim, deci, Viaţa aceea trebuie să fie acum în voi. Această Viaţă nu poate fi pusă într-o găleată lângă ușă, ci trebuie să fie afişată, arătată tuturor, pentru ca oricine trece pe lângă voi, să poată vedea Semnul.”
Această Viaţa nu poate fi pusă sub semnul întrebării, nu este ceva confuz, ci ori este afişată, ori nu este deloc.
În zilele Paştelui, nu exista întrebarea: „Acolo este o pată neagră, oare este sânge sau nu este sânge?”, pentru că Moise a spus clar că trebuia aplicat sângele. Moise a spus clar că sângele trebuia stropit sus şi în jos pe uşciorii uşii, pentru ca oricine să poată vedea că ei au acceptat jertfa.
Acest lucru este valabil şi pentru noi, aşa că nu putem merge la vecinul nostru şi să spunem: „Oare Îl pot vedea aici?”, nici: „Aduceţi un microscop ca să vedeţi dacă puteţi identifica o pată de sânge aici!” Semnul trebuie aplicat ca să poată fi văzut de oricine. Nu este corect ca voi să spuneţi că sunteţi creştini, iar când umblaţi în jur, oamenii să se întrebe dacă sunteţi sau nu sunteţi un creştin, dacă sunteţi predaţi pe deplin lui Isus Hristos, dacă v-aţi predat viaţa Lui, ca o jertfă vie: „Poate este, poate nu este, poate ar trebui să merg mai aproape să văd.”
Când Viaţa care era în Sânge, Viaţa lui Isus Hristos vine în voi, nu veţi scrie muzică la fel ca Beethoven, ci veţi trăi Viaţa Cuvântului şi veţi arăta înafară fiecare porţiune din Ea, vă veţi sacrifica, veţi pune viaţa voastră jos şi veţi spune: „Nu vreau ceea ce vreau eu, ci vreau ceea ce vrea Dumnezeu. Dacă Cuvântul îmi spune aceasta, o voi face chiar dacă voi muri.”
Necazul este că prea mulţi credincioşi merg înainte spunând: „Eu am Sângele în inima mea!” Dacă Îl aveţi în inimă, aţi face bine să-L aveţi şi pe uşă. Aţi face bine să fie o manifestare vizibilă pe care s-o poată vedea întreaga lume, astfel ca toţi să ştie că aţi acceptat ispăşirea, fiindcă numai atunci vi se permite intrarea la Pomul Vieţii.
Dacă vă amintiţi, noi am vorbit de multe ori despre Pecetea a şasea şi am aflat că ea nu are de-a face cu noi, ci este perioada Necazului, ceea ce este adevărat. În perioada de necaz va avea loc chemarea afară a celor o sută patruzeci şi patru de mii. Cei doi martori, Moise şi Ilie, vor predica evreilor şi îi vor chema afară pe cei o sută patruzeci şi patru de mii, dar fratele Branham a spus că Pecetea a şasea este Pecetea judecăţii Cuvântului, pentru că Cuvântul aduce judecată.
Cuvântul Său este ca o Sabie ascuţită cu două tăişuri care desparte. Sabia Cuvântului desparte şi taie foarte aproape, încât poate separa duhul de suflet, pe care noi înşine abia dacă le putem separa în fiinţa noastră. Uneori, noi nu putem face diferenţa şi zicem: „Acesta sunt eu sau este Domnul?” Inima voastră este vicleană, duhul vostru este înşelător tot timpul, dar viaţa voastră este în suflet prin botezul Duhului Sfânt. Partea aceasta este de la Dumnezeu, dar partea cealaltă nu este de la El, iar ele sunt atât de apropiate încât noi înşine nu le putem distinge. Dar Cuvântul face separarea pentru ca voi să puteţi şti ce este de la voi şi ce este de la Dumnezeu, ce este de la voi şi ce este de la vrăjmaş. Cum putem face aceasta? Prin Cuvânt. Cuvântul este acolo ca să separe natura rea, gândirea rea, s-o taie jos şi să pătrundă până în suflet. Cel ce face separarea este Cuvântul.
Aceşti păzitori au un scop, acela fiind să păzească drumul spre Pomul Vieţii, iar ceea ce vreau să subliniez este că ei ne aduc prin judecată. Ei trebuie să ne aducă prin judecată ca să ştie dacă ne apropiem cu abordarea corectă, dacă venim aşa cum se cere, dacă suntem din sămânţa adevărată ca să putem ajunge la Tronul harului, la Pomul Vieţii, pentru că dacă nu suntem din sămânţa aleasă mai dinainte, dacă nu suntem din sămânţa bună şi venim într-un fel nepotrivit, printr-o abordare nepotrivită, ei sunt acolo ca să ne ţină departe.
Aşadar, cele patru făpturi vii ne aduc la judecată.
În Apocalipsa 3.19 scrie:
„Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, dar, şi pocăieşte-te!”
Noi ştim că dragostea lui Dumnezeu este diferită. Ea nu se bazează pe emoţii şi sentimente, ci este o dragoste desăvârşită şi plină de milă, dar pe cei pe care îi iubeşte, El îi mustră şi îi pedepseşte ca să-i facă să devină plini de râvnă şi să se pocăiască.
Aşadar, ca să putem veni la Domnul, noi trebuie să trecem prin judecată. Dacă citim versetele adresate epocilor Bisericii din capitolele doi şi trei, putem vedea că cuvântul „pocăieşte-te” apare de nenumărate ori. Acolo, Duhul lui Dumnezeu spune în mod constant: „Pocăieşte-te! Pocăieşte-te! Pocăieşte-te!”, dar în epoca a şaptea situaţia se schimbă. Înainte, Domnul spunea: „Pocăieşte-te!”, dar aici El spune: „Fii plin de râvnă şi pocăieşte-te!” Aceasta este o treaptă complet diferită. Astfel, când ajungem la sfârşitul călătoriei Bisericii, este un val nou de pocăinţă, acesta fiind: „Fii plin de râvnă, dar, şi pocăieşte-te!”
În Epocile Bisericii, fratele Branham spune:
„Dar Dumnezeu face chemarea pentru o altă râvnă, pentru râvna de a striga: „Sunt greşit!” Aceasta este ceea ce caută El în ultima etapă, pentru cei care au ieşit afară din Laodicea, care se ridică deasupra ei şi trebuie să fie plini de râvnă pentru pocăinţă. Ei trebuie să fie plini de râvnă pentru „Am greşit!”, dar să nu fie un „am greşit” ocazional, ci trebuie să fim plini de râvnă pentru pocăinţă.”
De multe ori, noi nu ne predăm întreaga fiinţă Cuvântului Domnului pentru că ne este teamă de ceea ce va descoperi în vieţile noastre. Noi nu ne predăm complet Mesajului orei şi nu citim predici, pentru că nu suntem siguri că putem plăti preţul cerut, aşa că credem că este mai bine să nu auzim, decât să auzim. Dar fie că ne luăm timp să-L ascultăm, fie că nu, noi tot suntem răspunzători înaintea Lui. Adevărul este că de multe ori ne este frică să ascultăm Mesajul pentru că El ne cere pocăinţă. Mulţi oameni se zbat şi spun că au multe lupte, dar când sunt întrebaţi cât de mult sunt în Cuvânt, evită să dea un răspuns, dar ei nu sunt în Cuvânt pentru că se tem să plătească preţul. Vedeţi? El cere o predare deplină şi o moarte totală faţă de noi înşine. Nu este destul să mergem la biserică, ci trebuie să avem o părtăşie continuă cu Cuvântul lui Dumnezeu, iar acolo unde mă descoperă, Îl las să mă descopere şi strig: „Doamne, dacă lucrul acesta nu este bun, ia-l de la mine!” Noi nu trebuie să ne temem, ci să-I cerem Domnului să ia Sabia şi să taie totul jos, chiar şi propriul meu duh, propria mea natură.
În Mesajul „Una” din anul 1962, profetul a spus:
„Când Adam şi Eva au ascultat minciuna diavolului, chipul sfânt al lui Dumnezeu i-a părăsit şi părtăşia lor cu Dumnezeu a fost frântă. Părtăşia lor în unitate cu Dumnezeu a fost ruptă. În clipa în care au dat ascultare minciunii diavolului, aceasta a rupt părtăşia lor, iar în clipa în care voi veţi asculta minciuna diavolului, aceasta va rupe părtăşia voastră. Aceea este clipa în care ieşiţi din prezenţa lui Dumnezeu, aşa cum a ieşit ea, pentru că nu luaţi Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum este El.”
Vreţi să ştiţi când a fost ruptă părtăşia voastră cu Dumnezeu? În clipa în care nu aţi luat Cuvântul Său aşa cum este El.
În 1Petru 4.17 scrie:
„Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu.”
Ceea ce aş vrea să realizaţi şi mai ales ceea ce ne arată acest text este că Scriptura nu ne spune că Biserica trece peste judecată. Dimpotrivă, potrivit Scripturii, judecata trebuie să înceapă în Casa Domnului, ceea ce înseamnă că Mireasa nu va trece pe lângă judecată. Mireasa trebuie să vină la judecată, însă nu va trece prin necazul cel mare şi nu va merge la judecata de la tronul alb. Dar aceasta nu înseamnă că ea nu va veni la judecată.
Care este sarcina celor patru paznici? Să ţină departe sau să lase înăuntru. De fapt, ei judecă.
În 1Corinteni 11.31-21 scrie:
„Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi.
Dar, când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea.”
Nimeni nu scapă de judecată! Astfel, dacă ne judecăm singuri, nu vom fi judecaţi, dar dacă nu ne judecăm singuri, vom fi judecaţi. De ce? Pentru că atunci, Domnul ne va pedepsi ca să nu fim judecaţi odată cu lumea. Vedeţi? Dacă evităm să ne judecăm acum, vom sta la judecată mai târziu. Dar Dumnezeu nu va îngădui ca copiii Săi să treacă acum de judecată şi să stea la judecată atunci, aşa că, dacă nu vă judecaţi voi înşivă, veţi fi judecaţi şi pedepsiţi de Domnul, ca să nu fiţi osândiţi odată cu lumea.
Acesta este harul, prieteni! Noi nu trebuie să refuzăm să ne judecăm singuri, şi o facem întotdeauna prin Cuvânt. Noi nu suntem judecaţi de vecinul nostru, de biserica noastră sau de alte biserici, ci trebuie să ne lăsăm judecaţi de Cuvânt, iar dacă nu ne judecăm singuri, vom fi judecaţi şi pedepsiţi de El, ca să nu fim pierduţi. Acesta este harul lui Dumnezeu pentru noi.
În Epoca Bisericii Laodicea, scrie:
„Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar şi pocăieşte-te!
Acesta este acelaşi mesaj pe care l-a avut Ioan în timp ce striga în pustia religioasă a fariseilor, saducheilor şi a păgânilor, şi zicea: „Pocăiţi-vă!” Nu exista o altă cale atunci, şi nu există altă cale acum. Nu exista nici o altă cale de a te întoarce la Dumnezeu atunci, şi nu există nici o altă cale acum, ci este doar: „Pocăiţi-vă!” Schimbaţi-vă gândurile şi întoarceţi-vă! Pocăiţi-vă, de ce vreţi să muriţi?”
Dacă nu ne pocăim, vom pieri. Aceasta spunea Ioan: „Pocăiţi-vă sau veţi pieri, pentru că sunt numai două alegeri!”
În 1Ioan 1.9 scrie:
„Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.”
Fratele Branham spune următoarele în Pecetea întâi:
„Cum poate spune un om că Mireasa lui Hristos merge în necaz? Eu nu pot înţelege aceasta. Ea este luată din necaz. Dacă Biserica a fost judecată, dacă ei s-au judecat pe ei înşişi, au acceptat Sângele, cum poate judeca un om care este în totalitate fără păcat?”
Deci, cum putem să scăpăm de judecată? Dacă venim şi ne judecăm singuri. Vedeţi? Dacă venim acum la judecată, vom scăpa de judecata viitoare. Ţineţi minte că din munte S-a dezlipit o Piatră, fără ajutorul vreunei mâini omeneşti, şi fiecare om ajunge în contact cu această Piatră care este Hristos, Cuvântul. Este scris că oricine cade pe această Piatră, va fi frânt în bucăţi, iar cei peste care cade Piatra, vor fi sfărâmaţi. Cei care cad pe Piatra care este Hristos, Cuvântul, viaţa lor este frântă în bucăţi pentru ca El să-i poată remodela conform voii Sale, Cuvântului Său. Aşadar, ori veţi cădea de bunăvoie peste Piatră, prin ascultarea voastră, ori va cădea Piatra peste voi. Dacă va cădea Piatra peste voi, veţi fi sfărâmaţi, dar dacă veţi cădea voi peste Piatră, veţi fi frânţi, dar nu pierduţi.
Viaţa noastră de acum nu va produce niciodată Răpirea, pentru că noi trebuie să fim manifestarea deplină a Vieţii lui Isus Hristos. Noi trebuie să exprimăm pe deplin Viaţa lui Isus Hristos, pentru că dacă nu vom ajunge la aceasta, nu vom ajunge la Răpire.
Noi trebuie să ne îndepărtăm de gândirea denominaţională care spune că noi Îl avem pe Isus în inimile noastre, că trebuie să facem tot ce putem pentru Împărăţia Sa şi că într-o zi, El va veni şi ne va lua dintr-o dată sus.
Aceasta nu este gândirea Mesajului, ci Mesajul spune că noi avem un strigăt, un glas şi o trâmbiţă. Glasul este Glasul Arhanghelului şi El este într-un anumit loc, este în Mireasa lui Isus Hristos. Glasul Lui este în Mireasă şi trebuie să existe ceva ce facem noi în ciclul Răpirii, este o poziţie în care trebuie să ajungem, o credinţă la care trebuie să ne ridicăm.
Noi nu putem spune: „Voi merge înainte aşa, voi accepta că totul este adevărat, iar într-o zi va veni Dumnezeu jos şi totul se va schimba!” Nu, fraţi şi surori, nu este aşa! El o face prin voi, cu voi şi în voi! Nu fără voi, în voi!
Fratele Branham a spus că atâta vreme cât noi nu facem ceea ce ne-a spus Dumnezeu să facem, paralizăm programul Său. Noi stăm şi aşteptăm ca Dumnezeu să facă ceva supranatural, dar El a făcut deja ceva supranatural, El a venit în puterea Cuvântului Său, El a venit înapoi cu Viaţa Sa deplină, de aceea, tot ce trebuie să facem noi pentru a o avea este să venim şi să primim Cuvântul Său deplin.
Dacă luaţi şi primiţi Cuvântul descoperit, voi primiţi Viaţa, dar dacă respingeţi Cuvântul, Mesajul, Mesagerul, respingeţi de fapt Viaţa.
Noi trebuie să ne schimbăm, prieteni! Trebuie să ne oprim din a avea 50%, 90% sau 99% din El, sau din a spune: „Am fost credincios Mesajului timp de treizeci şi cinci de ani!”, pentru că aceasta nu înseamnă nimic astăzi.
„Am fost credincios de când a fost profetul aici!” Acest lucru este minunat, noi apreciem aceasta, dar voi puteţi ajunge în situaţia în care a ajuns Israelul. Ei l-au urmat pe Moise în pustie în tot acel timp, dar cu toate acestea, L-au respins pe El. Iuda L-a urmat pe Domnul, a fost în multe campanii de vindecare, a fost acolo când cei şaptezeci L-au părăsit pe Isus şi el I-a rămas alături, dar nu a fost acolo la sfârşit, ca să aibă parte de Tronul harului, nu a avut Viaţa Sângelui pe altarul inimii lui şi din pricina aceasta a fost respins.
Nu este suficient să avem 50%, 75% sau 95%, ci trebuie să avem o viaţă predată pe deplin.
Dacă profetul a spus: „Faceţi aceasta!”, faceţi-o!, iar dacă a spus: „Nu faceţi aceasta!”, să nu o faceţi! Noi nu putem sta la un picnic şi să aşteptăm ca Dumnezeu să facă ceva puternic, pentru că El face ceva puternic acum.
El ia o viaţă umană aflată într-o stare căzută, iar prin botezul Duhului Sfânt, prin întreaga putere a Cuvântului Său, creşte o Biserică încât să fie din ce în ce mai puternică, o Biserică ce ia Cuvântul Său ca să treacă orice obstacol, pentru că voi aţi fost chemaţi să fiţi biruitori. Domnul a spus că El a biruit deja şi că are o răsplată pentru cei care vor birui. El a biruit deja şi aşteaptă ca şi noi să biruim, iar biruinţa noastră este prin Cuvântul descoperit al acestui ceas, prin Cuvântul pe care ni L-a dat Mesajul Domnului astăzi.
Fratele Branham ne-a spus o poveste interesantă pe care aș vrea să v-o relatez.
El a spus: „Eu cred în purgatoriu, dar cred că el este acum, pentru că acum vă curăţaţi propriul suflet. Purgatoriu înseamnă „a curăţa”. Astfel, dacă vedeţi ceva greşit în viaţa voastră, păşiţi în faţă şi vă curăţaţi plângând, prin mărturisire, post şi rugăciune. Cineva a râs de mine când Domnul a venit cu puţin timp în urmă aici şi mi-a dat o vedenie. Întotdeauna, eu am dorit să văd legarea acelui şarpe.”
Câţi dintre voi îşi amintesc vedenia? Şarpele acela încerca să-l muşte pe un prieten al fratelui Branham, dar Domnul i-a spus că-l poate lega. Astfel, fratele Branham l-a legat în formă de „S”, iar şarpele s-a uscat şi a ieşit fum din el. Apoi, Domnul a spus că poate să-l dezlege, iar fratele Branham a vorbit şi şarpele a fost dezlegat, după care l-a legat din nou. El a avut această experienţă şi a făcut referire la ea aici, după care a spus:
„Eu m-am întrebat întotdeauna cum se poate acest lucru pentru că mi l-am dorit toată viaţa. Apoi, am început să postesc şi să mă rog.”
În continuare, el a spus următoarele referindu-se la vedenie: „Eu nu am fost suficient de sincer.”, pentru că Domnul îi spusese: „Trebuie să fii mai sincer.” După ce a venit El, eu am dorit să mă curăţ. Să nu aşteptaţi până când muriţi, pentru că atunci va veni un preot ca să încerce să vă cureţe. Curăţaţi-vă sufletele acum!”
Fratele Branham a avut această vedenie în anul 1961, iar după ce i-a spus Domnul că trebuie să fie mai sincer, a intrat în post şi rugăciune. Sinceritatea contează, dar trebuie să se bazeze pe Adevăr.
Să ne întoarcem la Pecetea judecăţii:
„De fiecare dată când venim la judecată, avem două căi. Fiecare judecată are două căi.”
Vă amintiţi judecata de la tronul alb? Acolo, eşti ori oaie, ori capră, iar El a despărţit oile de capre, aşa că unele au intrat la Viaţă veşnică, iar altele au mers la ocară veşnică. Vedeţi? Există numai două căi. Una dintre ele este respingerea şi duce întotdeauna la nimicire, iar cealaltă cale este pocăinţa, care ne duce în poziţia de a primi Pecetea a şaptea.
Când a deschis fratele Branham Pecetea a şaptea? În Pecetea a şasea, pentru că aşa cum am spus deja, Pecetea a şaptea este El. Vă mai amintiţi când am vorbit despre Boaz şi despre Rut? Boaz a venit şi i-a dat lui Rut şase măsuri de orz, pentru că „şase” îl descoperă pe „şapte”. Unde este şaptele în şase? „Şapte” este cel care le-a turnat pe cele „şase”. Vă mai amintiţi că fratele Branham a spus: „Când El a descoperit cele şase Peceţi…” Cine a descoperit cele şase Peceţi? Pecetea a şaptea.
Prima minune făcută de Isus, a avut loc la o nuntă. Este minunat că prima minune a avut loc la o nuntă, pentru că totul este despre aceasta. Biblia spune că ei nu au mai avut vin şi a luat şase butoaie. Unde era la şaptelea butoi? Al şaptelea era Cel care umplea cele şase butoaie cu vin. Aceasta a fost prefacerea apei în vin. Vedeţi? Întotdeauna „şapte” îl descoperă pe „şase”.
În slujba fratelui Branham ne-au fost descoperite cele şase Peceţi. În timpul acestei slujbe, ne-a fost descoperită Pecetea a şaptea, iar aceste patru făpturi ne-au adus judecata. Dar ce are loc la judecată? Noi venim la judecată, iar Cuvântul este o Sabie. El va face despărţirea, iar voi ori veţi merge în respingere, la nimicire, ori veţi primi trecere. Când veţi primi trecere, El vă va pune la locul vostru, Viaţa Sângelui va veni pe altarul inimii voastre şi vă va pune în legătură cu Pecetea a şaptea, cu Persoana Lui însuşi.
Fratele Branham a spus că fecioarele neînţelepte vor trece prin necazul cel mare pentru că au respins curăţirea Înălbitorului care este Sângele lui Isus Hristos. El ne curăţă tăind jos de la noi tot ceea ce nu este Cuvânt. Sabia trebuie să vină şi să judece ceea ce este Cuvânt şi ceea ce nu este Cuvânt, iar Ea trebuie înfiptă de-a lungul copacului, chiar până la rădăcina lui, până când este pus deoparte tot ceea ce nu este din Hristos, pentru că, ţineţi minte, Mireasa lui Hristos este Pecetea a şaptea.
Vă mai amintiţi venirea lui Hristos în Mireasă? Pecetea a şaptea are de-a face cu venirea Domnului, iar nouă ni s-a spus că aceasta este venirea lui Hristos în Mireasă, ceea ce înseamnă că Mireasa este ataşată Peceţii a şaptea. Botezul Duhului Sfânt în om este Pecetea a şaptea manifestată, dar noi nu vom ajunge niciodată în ea dacă nu trecem prin judecată.
Fratele Branham a spus în predica „Mesajul harului”:
„Alăturarea la o biserică nu va acoperi niciodată păcatul. O mărturisire cu ochii uscaţi nu va acoperi niciodată păcatul. Este nevoie de suferinţă şi de pocăinţă, iar atunci harul lui Dumnezeu va acoperi păcatul prin Sângele lui Isus Hristos, pe care Dumnezeu L-a omorât la Calvar pentru a acoperi păcatul.”
În predica „Restituirea Pomului Mireasă”, citim:
„Biblia spune că atunci când facem ceva greşit, ar trebui să ne curăţăm sufletele prin Duhul Sfânt. Puneţi-vă jos, lăsaţi-L pe Duhul Sfânt să vă descopere ce aţi greşit şi staţi acolo, înaintea Lui, şi curăţaţi-vă sufletele până când veţi muri.”
În Epoca Bisericii Efes citim:
„Aceasta nu înseamnă că ea nu s-a pocăit şi nu înseamnă că noi nu ne putem pocăi, dar trebuie s-o facem repede. Trebuie să fie un strigăt adevărat, din inimă şi în suferinţă, către Dumnezeu, iar atunci Dumnezeu va restitui şi slava va veni din nou.”
Slava, Viaţa lui Isus Hristos va veni numai prin pocăinţă. Nimeni nu va scăpa! Dacă suntem Sămânţa lui Dumnezeu, copiii Săi adevăraţi, nu vom trece cu nimic. Alţi oameni o pot face şi se pare că le merge bine, că prosperă. Ei pot trăi în făţărnicie, crezând Mesajul pe jumătate şi se pare că le merge bine, dar ţineţi minte: Sămânţa lui Dumnezeu nu scapă cu nimic, pentru că dacă nu ne judecăm noi înşine, vom fi judecaţi şi pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi împreună cu lumea.
Să ne întoarcem la Mesajul „Apocalipsa capitolul 4”:
„Ei păzesc Tronul harului când Dumnezeu este în slava Sa Shekinah.”
Unde este Slava Shekinah a Duhului Sfânt? În inima omului. Unde sunt aceste patru făpturi? Păzesc calea spre Pomul Vieţii.
„Unde este Slava Shekinah? La Tronul harului. Este adevărat? Ei păzesc acea Slavă Shekinah.
Ascultaţi, prieteni! Aceasta ne arată că nu oricine poate intra acolo şi să ia din Aceasta. Voi trebuie să fiţi pregătiţi înainte de a intra în prezenţa Acesteia.”
Noi nu putem să ne apropiem de prezenţa lui Dumnezeu fără o jertfă, iar jertfa pe care o aducem este viaţa noastră pe care o punem jos, ca să putem primi Viaţa Lui.
Astăzi, aceste patru făpturi sunt încă în jurul Tronului, iar noi am văzut că de-a lungul epocilor, ele au fost tot timpul în jurul Tronului. Ce este Tronul? Credincioşii adevăraţi care au venit în fiecare epocă.
Domnul să vă binecuvânteze.

A DOUA TĂIERE ÎMPREJUR

Să deschidem Bibliile şi să citim împreună din Romani 2.28-29:
„Iudeu nu este acela care se arată pe din afară că este iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe din afară, în carne.
Ci iudeu este acela care este iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.”

În seara aceasta, aş vrea să vorbesc despre „A doua tăiere împrejur”. Vom citi mai multe citate şi aş vrea să începem cu predica „Crede numai”, din anul 1961:
„În seara aceasta sunt foarte bucuros, fiindcă ştiu că este o tăiere împrejur a inimii, că Dumnezeu va îndepărta toată lumea, toate tradiţiile omeneşti şi orice altceva, iar noi Îl vom putea vedea pe Isus, Îl vom putea vedea stând acolo într-un Stâlp de Foc, mergând înainte, făcând exact ceea ce a spus Dumnezeu că va face, dând naştere unei Biserici umplute cu Duhul Sfânt şi făcând lucrările pe care a spus El că le va face.”
Apoi, în predica „Sămânţa ta va stăpâni porţile vrăjmaşului” din anul 1962, scrie:
„Aşadar, Duhul Sfânt este Cel care ia Cuvântul lui Dumnezeu şi ne separă de lucrurile lumii. Vedeţi, aceasta este tăierea împrejur tăind jos.”
Noi ştim că Dumnezeu are o Sabie cu două tăişuri care este Cuvântul Său, iar Duhul Sfânt ia această Sabie şi ne taie împrejur, acesta fiind un semn al separării pentru Domnul. Vedeţi? Fratele Branham spune aici că această Sabie ne separă de lucrurile lumii.
În continuare, aş vrea să vorbesc puţin despre lucrul acesta, deoarece bisericile au recunoscut faptul că Dumnezeu ne cheamă la o predare şi mai mare. Dumnezeu ne-a chemat la pocăinţă, la smerenie, la o predare mai mare, la curăţirea vieţilor noastre, astfel ca El să fie pe primul loc, iar noi nu vrem să înţelegem aceasta greşit, pentru că am putea să ne uităm la lucrurile fireşti şi să nu vedem scopul acestei predări. Noi am putea să nu înţelegem tăierea împrejur, deoarece ştim că trebuie să ne separăm de lucrurile lumii, însă adevărul este că ea trebuie să meargă la inimă. Astfel, când se întâmplă aceasta, toate lucrurile dinafară vor avea grijă de ele însele. Nu este ca şi cum am fi chemaţi de Dumnezeu la o predare mai mare ca să facem o lucrare pe care nu suntem pregătiţi s-o facem prin puterea voinţei noastre, ca şi cum am elimina fiecare greşeală din viaţa noastră, ca să ajungem la o viaţă desăvârşită, deoarece o viaţă desăvârşită este posibilă numai prin botezul Duhului Sfânt.
Aşadar, Duhul Sfânt este Cel care aduce tăierea împrejur; El este Cel care ia Cuvântul lui Dumnezeu şi taie lumea afară din noi, şi nu eforturile noastre, deşi avem şi noi ceva de făcut aici. Nu este ca şi cum noi am sta pe canapea şi am aştepta ca Dumnezeu să facă totul, ci atunci când vedem că Dumnezeu face ceva, noi trebuie să aplicăm tot ceea ce face El. Aceasta este responsabilitatea noastră, dar noi nu putem scoate aceste lucruri afară prin puterea noastră, ci trebuie să fie o tăiere împrejur a inimii, trebuie să fie ceva ce face Dumnezeu. Amin! Totuşi, eu cred că noi trebuie să strigăm după aceasta, să ne predăm Domnului şi să spunem: „Doamne, doresc o predare şi mai mare în viaţa mea, doresc să fiu mai sincer, de aceea, nu vrei să iei Tu puterea Duhului Sfânt, Cuvântul, şi să mă tai împrejur din nou?”
Fratele Branham a spus în Peceţi un lucru despre care aş vrea să vorbim puţin. Dar înainte de a intra în Peceţi, el a predicat Mesajul „Dumnezeu ascuns şi descoperit în simplitate”, în care a spus că vrea să ţină un serviciu de evanghelizare şi să nu intre direct în Peceţi, dar după aceea a spus că această predică se leagă cu Peceţile şi a adăugat: „Ascultaţi deci, fiecare Cuvânt”. El ne-a atenţionat să ascultăm fiecare Cuvânt pentru că se înfăşoară cu Peceţile.
Când a vorbit această predică, fratele Branham a întârziat, dar a spus: „Vă întrebaţi de ce am întârziat puţin? Pentru că am fost la o nuntă.” Vedeţi? El a început cu o nuntă pentru că totul este despre o nuntă, iar de la o nuntă a trecut la o predare în slujba Domnului, care a avut loc în biserică, şi în care a spus:
„…Acum, ajută-ne să facem aşa cum am făcut la început, când am pornit cu o dedicare a bisericii. Aceasta s-a întâmplat înainte să mă căsătoresc, când eram un tânăr de douăzeci şi unu sau douăzeci şi doi de ani şi am aşezat piatra de temelie. Eu mi-am dorit întotdeauna să văd un loc în perfectă ordine cu Dumnezeu, în care Dumnezeu să aibă părtăşie cu poporul Său. Noi putem face aceasta, dar nu printr-o clădire drăguţă, ci printr-o viaţă predată Lui. Acesta este singurul fel în care o putem face.”
Aici, fratele Branham se întoarce la momentul când a închinat biserica Domnului şi spune că atunci când a făcut aceasta, a dorit un loc pus în rânduială, dar el nu se referă la o clădire drăguţă, ci spune că singurul fel în care se poate realiza aceasta este printr-o viaţă predată pe deplin Domnului.
Mai departe, în acelaşi Mesaj, el a spus:
„Haideţi deci, să ne predăm vieţile noastre, biserica noastră, poverile noastre, serviciile noastre şi tot ce avem Împărăţiei lui Dumnezeu.
Înainte de rugăciunea de dedicare, aş vrea să citesc câteva texte din Scriptură. De fapt, aceasta este o rededicare, pentru că adevărata dedicare a avut loc în urmă cu treizeci de ani. Nădăjduiesc că pe măsură ce vom citi din această Scriptură şi vom vorbi pe marginea ei timp de câteva minute, Dumnezeu ne va da binecuvântările Sale.”
Ceea ce spunea el atunci, înainte de a intra în Peceţi, era faptul că biserica trebuie să aibă o rededicare. El pusese biserica în rânduială, o predase Domnului în urmă cu câţiva ani, dar atunci a predat-o din nou în slujba Domnului, a dedicat-o din nou, şi trebuie spus că tot ce a făcut fratele Branham a fost în conformitate cu tiparul Scripturilor.
În continuare, aş vrea să citim ceva din Epocile Bisericilor, ceva foarte interesant. Este chiar de la începutul epocii Efes:
„Cheia dată de Domnul, prin care am reuşit să stabilesc mesagerul pentru fiecare epocă este cea mai biblică. De fapt, poate fi numită piatra de temelie a Bibliei. Care este aceasta? Descoperirea pe care Dumnezeu nu o schimbă niciodată, iar căile Sale sunt la fel de neschimbătoare ca El.
Aşadar, piatra de temelie a Bibliei este că Dumnezeu este neschimbător şi la fel sunt căile Sale, ceea ce înseamnă că El nu-Şi schimbă nici felul de lucrare, aşa cum scrie în Evrei 13.8: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci”, şi în Eclesiastul 3.14-15:
„Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuie în veci, şi la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut, şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El.
Ce este a mai fost, şi ce va fi a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăşi înapoi ce a trecut.”
Iată un Dumnezeu neschimbător, ale cărui căi sunt neschimbătoare, aşa că ceea ce a făcut la început trebuie să continue să facă până când o va face pentru ultima dată.”
Prieteni, aceasta ne deschide Biblia!
Aşadar, fratele Branham ne-a arătat tiparul biblic, pentru că Dumnezeu va face întotdeauna, până la sfârşit, ceea ce a făcut la început, pentru că El este neschimbător în căile Sale. Amin.
Una dintre temele la care fratele Branham s-a referit adesea, a fost Evrei 13.8. Înainte de a citi Peceţile, eu am crezut că atunci când vorbea despre Evrei 13.8, fratele Branham se referea numai la vindecare, dar adevărul este că el nu se referea numai la vindecare, ci arăta că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci, mai exact, el arăta că Cuvântul nu Se schimbă niciodată, că Cuvântul nu păleşte niciodată, că Cuvântul nu Se pierde niciodată, ci este veşnic. Astfel, dacă a fost un Cuvânt veşnic în Geneza 1.1, va fi un Cuvânt veşnic pentru totdeauna: „Cerul şi pământul vor trece, dat Cuvântul Meu nu va trece.” (Matei 24.35). De aceea, noi nu putem lua Cuvântul Domnului să-L tăiem şi să-L punem în alte epoci sau în alte locuri; El este un Cuvânt veşnic şi va funcţiona întotdeauna sub aceleaşi condiţii, prin aceeaşi credinţă şi va face acelaşi lucru, aceasta fiind Piatra de temelie a Scripturilor. Aleluia!
Diavolul vrea ca noi să credem că aceasta a fost valabil în trecut, pentru corinteni, pentru romani, etc., dar în ce mă priveşte eu sunt o persoană a Cuvântului, iar Biblia este forma scrisă a Cuvântului, ceea ce înseamnă că fiecare verset din ea este pentru mine, este aplicabil vieţii mele şi pot să-L iau cu aceeaşi credinţă cu care lucra înainte şi în aceleaşi condiţii, şi El va funcţiona la fel şi în viaţa mea.
Fratele Branham a vorbit despre călătoria Exodului şi ne-a spus că există trei Exoduri. El a găsit tiparul aşezat în primul Exod, iar acel tipar este valabil pentru fiecare din celelalte Exoduri.
Haideţi să privim la aceasta. În predica „Presupunere” din anul 1962, citim:
„Fie ca Biserica să se întoarcă întregită. Fie ca acesta să fie un timp de căutare în Phoenix, şi bisericile să fie stârnite la sfinţire, Doamne, şi să fie o asemenea trezire încât să poată vedea marile mişcări pe care le-ai început… iar puterea lui Dumnezeu începe să curgă printre oameni.
Apoi, lucrurile lumeşti şi indiferenţa, imitaţiile şi comparaţiile fireşti, şi lumea pătrunde în biserică exact aşa cum ne spune textul nostru din seara aceasta.
Ei au mers bine. Au ieşit din Egipt sub tăierea împrejur, sub sângele mielului şi mergeau bine. Dar când au ajuns acolo sus, la o altă parte a Cuvântului Tău şi s-au îndoit de El, chiar acolo, s-au oprit şi au pierdut bătălia.”
Aşadar, ei au ieşit din Egipt sub tăierea împrejur, sub mielul pascal şi totul a mers bine până când au ajuns la o altă manifestare a Cuvântului, la o altă parte a Cuvântului, dar de îndată ce s-au îndoit de ea, au căzut. Vedeţi? Noi nu avem voie să ne îndoim de Cuvânt.
În predica „Al treilea Exod” din anul 1963, scrie:
„Ce a făcut El în primul Exod? I-a scos afară dintr-un pământ firesc şi i-a dus într-un alt pământ firesc. În al doilea Exod, El i-a scos dintr-o stare duhovnicească şi i-a dus într-un botez duhovnicesc al Duhului Sfânt.
Acum, El îi scoate din botezul duhovnicesc al Duhului Sfânt şi îi duce înapoi în Pământul veşnic al Mileniului şi în marea Zi de apoi. Acelaşi Stâlp de Foc, prin aceeaşi ungere, acelaşi Dumnezeu făcând aceleaşi lucruri. Acelaşi Cuvânt care a declarat primul Exod, l-a declarat şi pe al doilea; şi acelaşi Cuvânt care l-a declarat pe al doilea, l-a declarat şi pe al treilea, iar aici Îl vedem printre noi.”
Ceea ce spunea fratele Branham aici este că primul Exod stabileşte tiparul pentru călătoria Exodului, a ieşirii.
În primul Exod a existat un popor care a ieşit dintr-o ţară firească sau dintr-un popor fizic, firesc.
În al doilea Exod a existat un popor duhovnicesc care a venit la botezul duhovnicesc al Duhului Sfânt, iar al treilea Exod reprezintă ieşirea din botezul Duhului Sfânt pentru a intra pe Pământul veşnic.
Dumnezeu nu a adus înapoi botezul original al Duhului Sfânt, ci a restituit experienţa rusalistică de la început. Acest Exod nu a venit ca să ne aducă un set nou de învăţături, ci a venit să ne ducă în ceva veşnic, să ne cheme din epocile bisericilor, să ne răpească din Laodicea şi să ne ducă într-un Loc diferit. Amin!
Aşadar, noi suntem încă în călătoria Exodului, pentru că în acest al treilea Exod, El ne va duce în Mileniu.
Să mergem împreună în cartea lui Iosua. Să nu uitaţi că primul Exod stabileşte tiparul, aşa că fiecare Exod care vine după el, urmează tiparul acesta pentru că Dumnezeu este neschimbător şi la fel sunt şi căile Sale.
Vom citi din Iosua 5.2-10:
„În vremea aceea, Domnul a zis lui Iosua: „Fă-ţi nişte cuţite de piatră şi taie împrejur pe copiii lui Israel, a doua oară.”
Acesta este motivul pentru care mi-am intitulat predica de astăzi: „A doua tăiere împrejur”. Limbajul folosit aici este foarte interesant, de aceea trebuie să fim foarte atenţi pentru a înţelege. Aşa cum ştim, Dumnezeu se ocupă de Israel ca naţiune, iar cu noi se ocupă individual, ca indivizi. Astfel, când citim acest verset, trebuie să înţelegem că această tăiere împrejur s-a aplicat întregii naţiuni, pentru că Domnul a spus:
„…taie împrejur pe copiii lui Israel, a doua oară.”, dar vedeţi voi, este imposibil să tai pe cineva împrejur a doua oară. Noi trebuie să înţelegem aceasta duhovniceşte şi să citim mai departe:
„Iosua şi-a făcut nişte cuţite de piatră şi a tăiat împrejur pe copiii lui Israel pe dealul Aralot.
Iată pricina pentru care i-a tăiat Iosua împrejur. Tot poporul ieşit din Egipt, bărbaţii, toţi oamenii de luptă muriseră în pustiu, pe drum, după ieşirea lor din Egipt.
Tot poporul acela ieşit din Egipt era tăiat împrejur; dar tot poporul născut în pustiu, pe drum, după ieşirea din Egipt, nu fusese tăiat împrejur.
Căci copiii lui Israel umblaseră patruzeci de ani prin pustiu până la nimicirea întregului neam de oameni de război care ieşiseră din Egipt şi care nu ascultaseră de glasul Domnului. Domnul le-a jurat că nu-i va lăsa să vadă ţara pe care jurase părinţilor lor că ne-o va da, ţară în care curge lapte şi miere.
În locul lor a ridicat pe copiii lor; şi Iosua i-a tăiat împrejur, căci erau netăiaţi împrejur, pentru că nu-i tăiaseră împrejur pe drum.
După ce a isprăvit de tăiat împrejur pe tot poporul, au rămas pe loc în tabără până la vindecare.
Domnul a zis lui Iosua: „Astăzi, am ridicat ocara Egiptului de deasupra voastră.” Şi locului aceluia i-au pus numele Ghilgal până în ziua de azi.
Copiii lui Israel au tăbărât la Ghilgal; şi au prăznuit Paştile în a paisprezecea zi a lunii, spre seară, în câmpia Ierihonului.”
Ceea ce vreau să vedem aici este că a fost foarte neobişnuit ca Domnul să spună: „Ia copiii lui Israel şi taie-i împrejur a doua oară.” Adevărul este că acest grup pe care l-a tăiat Iosua împrejur nu mai fusese tăiat împrejur înainte, dar naţiunea fusese tăiată împrejur înainte, când ieşise din Egipt, ceea ce înseamnă că ei au ieşit sub tăierea împrejur. Ei au fost tăiaţi împrejur în Egipt şi au fost puşi deoparte, iar ieşirea din Egipt a fost o separare, un semn al tăierii împrejur.
Aşadar, ei au ieşit şi au început călătoria Exodului sub tăierea împrejur şi sub sângele mielului, dar înainte să intre în ţară, au căzut prin necredinţă, deoarece punctul în care cade un om este întotdeauna necredinţa. Aceasta este ceea ce vreau să subliniez astăzi. Astfel, Eva nu a căzut din pricina adulterului, ci a căzut din pricina necredinţei, iar rodul necredinţei ei a fost adulterul. Nici noi nu am căzut prin păcatele pe care le putem spune pe nume, ci am căzut prin necredinţa în Cuvânt, iar fratele Branham ne-a spus că există un singur păcat: necredinţa. Noi avem multe probleme prin care cădem sau dăm cu bâta în baltă, dar problema este că avem nevoie de o credinţă mai mare. Amin!
În predica „O viaţă ascunsă cu Hristos” din anul 1956 citim:
„Vorbind din punctul de vedere al Vechiului Testament, cu mulţi ani în urmă, când Dumnezeu i-a scos pe copiii lui Israel din Egipt, care era un tip spre lume…”
Deci, Egiptul este un simbol spre lume.
„Iar călătoria lor este un tip spre călătoria în care suntem noi astăzi. Ei se aflau în călătorie spre țara făgăduită, iar noi suntem tot în călătorie spre Ţara făgăduită. Credeţi aceasta? Dumnezeu ne scoate afară din Egipt, Egiptul fiind un tip spre lume, sclavie şi robie. El ne-a scos din Egipt, iar noi, credinciosul, se află în călătorie spre Ţara făgăduită a lui Dumnezeu. Nu este minunat să ştim că în seara aceasta suntem în călătorie?”
Aici, fratele Branham ne spune că Egiptul este lumea, iar Israelul a ieşit din lume, din Egipt, sub prima tăiere împrejur, s-a separat de lume şi l-a urmat pe profet, sub conducerea Stâlpului de Foc, pornind în călătoria Exodului. Astfel, au ajuns la Muntele Sinai unde au primit Legea şi au făcut tot ce trebuiau să facă în călătorie, dar am văzut că apoi au căzut în faţa Cuvântului, au eşuat. Aici vorbim despre o naţiune, nu despre un individ.
Aşadar, ei au eşuat în ţinerea întregului Cuvânt pentru a intra în ţara făgăduită, iar Dumnezeu a fost nevoit să-i aducă înapoi într-o altă stare, aceasta potrivindu-se foarte bine cu epocile bisericilor. Astfel, în prima epocă a bisericii, ei au ieşit în Rusalii şi ar fi trebuit să meargă înainte şi să stea credincioşi experienţei Rusalistice până la Răpire, dar necredinţa a pătruns înăuntru prin părerile şi faptele nicolaiţilor, prin învăţătura lui Balaam şi a Izabelei, şi a dus biserica în jos. Din pricina aceasta a trebuit să fie o restituire.
Aşadar, a existat o Tăiere împrejur în ziua de Rusalii, când S-a revărsat Duhul Sfânt, şi a fost încă o Tăiere împrejur când a fost restituit Cuvântul, în zilele noastre.
De aici putem vedea că în Exod există un tipar care se regăseşte în epocile bisericilor. Astfel, ei au ieşit afară sub o mână puternică, cu semne şi minuni şi au uimit lumea prin profetul care a stat acolo şi a făcut lucrurile pe care le-a făcut. Amin! Vedeţi? Moise a stat acolo, a chemat urgii, a adus la existenţă lucruri, a făcut semne şi minuni şi i-a scos afară cu mână puternică, dar înainte să ajungă în ţară, au căzut prin necredinţă. Dar ce s-a întâmplat?
Naţiunea Israel a căzut prin necredinţă, dar Dumnezeu a adus-o înapoi printr-o altă generaţie. Vedeţi? S-a ridicat o nouă generaţie, dar nu Moise a condus-o în ţara făgăduită; el a fost profetul călătoriei Exodului, dar nu a fost profetul care i-a trecut Iordanul în ţară. Pentru aceasta, Dumnezeu l-a ridicat pe Iosua şi ei au luat ţara sub conducerea lui, Iosua fiind un simbol al Duhului Sfânt. Aşadar, Duhul Sfânt este Cel care i-a condus în țară. El i-a dus dincolo de Iordan care este un semn a separării.
Cartea lui Iosua începe cu cuvintele:
„Robul Meu Moise a murit: acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta.” (Iosua 1.2).
Deci, ei s-au ridicat şi au luat ţara, sub însărcinarea lui Iosua, dar nu numai că au luat ţara, ci acolo a fost aşezat un tipar, acesta fiind că ei trebuiau să treacă Iordanul într-un anumit fel. Să citim aceasta în Iosua 3.1-5:
„Iosua, sculându-se dis-de-dimineaţă, a pornit din Sitim cu toţi copiii lui Israel. Au ajuns la Iordan; şi au rămas acolo peste noapte, înainte de a trece.
După trei zile, căpeteniile oştii au trecut prin tabără
şi au dat poporului următoarea poruncă: „Când veţi vedea chivotul legământului Domnului Dumnezeului vostru dus de preoţi, care sunt din neamul Leviţilor, să plecaţi din locul în care sunteţi şi să porniţi după el.
Dar între voi şi el să fie o depărtare de aproape două mii de coţi: să nu vă apropiaţi de el. El vă va arăta drumul pe care trebuie să-l urmaţi, căci n-aţi mai trecut pe drumul acesta.”
Iosua a zis poporului: „Sfinţiţi-vă, căci mâine Domnul va face lucruri minunate în mijlocul vostru.”
Aşadar, Iosua le-a dat anumite instrucţiuni înainte de a trece Iordanul, ceea ce înseamnă că exista un anumit fel în care îl puteau trece. Cu alte cuvinte, ei nu au mărşăluit pur şi simplu, nu au trecut Iordanul înotând pentru că oricum era ieşit din albie, ci au trebuit să ia Cuvântul adus de profet, Chivotul Legământului, să-L pună pe umerii preoţilor, aceştia fiind cei care trebuiau să meargă înainte, iar Iosua a spus poporului:
„Să nu vă apropiaţi de el. El vă va arăta drumul pe care trebuie să-l urmaţi, căci n-aţi mai trecut pe drumul acesta.”
Vedeţi, ei nu mai trecuseră pe drumul pe care urmau să treacă şi puteau trece numai sub conducerea Cuvântului. În absenţa profetului, Iosua, Duhul Sfânt era Cel care dădea instrucţiuni, dar El le dădea în conformitate cu ceea ce spusese Moise, iar Moise spusese că Cuvântul trebuia purtat de leviţi. Aşadar, în vremea aceea, Cuvântul era purtat de leviţi şi ei au intrat primii în Iordan. Dar cine arăta calea? Cuvântul, prin cele cinci slujbe. Acesta este tiparul lui Dumnezeu, iar noi nu putem să-l schimbăm pentru că fratele Branham nu l-a schimbat niciodată.
Deci, noi trebuie să urmăm Cuvântul, iar în absenţa profetului, Cuvântul trebuia purtat pe umerii leviţilor. Astfel, odată ce a stabilit o cale, Dumnezeu nu o schimbă niciodată. Dacă schimbăm tiparul dat de Dumnezeu, totul se complică, dar dacă rămânem la tipar, totul este simplu.
Aşadar, acum, sub însărcinarea lui Iosua, El spune:
„Predicatorilor, luaţi acest Cuvânt şi duceţi-L înaintea oamenilor, iar când veţi ajunge acolo, ceea ce pare imposibil, va deveni posibil.” De ce? Pentru că Cuvântul creează întotdeauna o cale. El Îşi creează întotdeauna o cale.
Astfel, când au ajuns la mal şi şi-au cufundat picioarele în apă, apa s-a ridicat de-o parte şi ei au trecut dincolo. Râul ieşise din albie şi totul era inundat, dar dacă Cuvântul vine pe cursul Său natural, pe canalul adecvat, face ca imposibilul să devină posibil. Dar noi putem să-L luăm greşit. Dacă cineva nu era levit, nu putea lua Chivotul şi să treacă cu El şi nu putea s-o ia nici înaintea leviţilor, ci trebuia să aştepte ca ungerea lui Iosua să poruncească leviţilor.
Mulţi oameni doresc să ajungă în Ţara făgăduită, în Mileniu, şi vor s-o ia înaintea celor cinci slujbe, dar nu va funcţiona pentru că nu este conform tiparului. Nu contează cât eşti de intelectual sau câtă descoperire ai, tu trebuie să te opreşti şi să aştepţi Planul divin al lui Dumnezeu care este ungerea lui Iosua, adică Duhul Sfânt care trebuie să ungă şi să instruiască leviţii să păşească primii, să ia Cuvântul, să-L ducă într-o situaţie imposibilă şi să facă prin El ceea ce este imposibil. De ce? Pentru că atunci când vine pe canalul potrivit, la timpul potrivit şi în conformitate cu instrucţiunile date, Cuvântul Îşi croieşte o cale. Tot ceea ce s-a întâmplat sub însărcinarea lui Iosua, ne învaţă că oamenii au trebuit să acţioneze în conformitate cu ceea ce le-a spus Moise. Înţelegeţi? Iosua nu a adus un Mesaj nou, ceva diferit, ci a pus în practică ceea ce le spusese deja Moise să facă.
Cele cinci slujbe nu vor veni cu propriul lor plan, cu propriul lor Cuvânt, ci iau doar ceea ce ne-a dat deja profetul acestei epoci şi Îl poartă pe umeri înaintea poporului, în ascultare de călăuzirea Duhului Sfânt, iar Duhul Sfânt nu ne poate conduce departe de slujba profetică, este imposibil să facă aceasta, pentru că atunci am merge în direcţia greşită.
Aşadar, ei au trecut Iordanul şi au intrat în ţara făgăduită. Au reuşit. Au ieşit din Egipt, au biruit în situaţia aceea îngrozitoare a căderii, s-au întors la Iordan după ce Moise a părăsit scena, iar Duhul Sfânt i-a dus în ţara făgăduită prin instrucţiunile date leviţilor. Dar înainte să poată intra în posesia ei, au trebuit să mai facă ceva.
Pentru aceasta, vom merge în Iosua 5, unde vom vedea că poporul trebuia tăiat împrejur din nou, a doua oară.
Prieteni, tiparul acesta este valabil şi nu se poate schimba. Vedeţi? Ei trebuiau să fie tăiaţi împrejur a doua oară şi fiecare Exod urmează acelaşi tipar, deci şi al nostru.
Când a fost Isus aici, El a urmat tiparul.
Când a fost Moise aici, am avut semne, minuni şi tot felul de lucruri supranaturale.
Când a fost Isus în scenă, am avut semne, minuni şi tot felul de lucruri supranaturale.
Când a fost în scenă fratele Branham, am avut semne, minuni şi tot felul de lucruri supranaturale.
Vedeţi tiparul? Pentru a urma tiparul, profetul trebuie să părăsească întotdeauna scena. Chiar şi Isus a trebuit să plece, iar noi ştim că El a fost tăiat împrejur. El a trebuit să părăsească scena, dar înainte de aceasta, a suflat peste ucenici şi le-a spus să ia Duh Sfânt. Noi ştim că Petru a avut o descoperire de la Dumnezeu cu privire la Cine este Hristos, şi au avut loc toate acele lucruri minunate, dar când Isus a părăsit scena, apostolii au trebuit să pribegească puţin prin pustie. Astfel, Petru a spus: „Eu voi merge iar la pescuit!”, alţii au pornit spre Emaus, alţii în casa lui cutare, fiindcă erau nesiguri cu privire la ceea ce se întâmplase şi nu ştiau ce să facă până când nu au primit nişte instrucţiuni, acestea fiind: „Mergeţi şi aşteptaţi-Mă!”, pentru că după plecarea lui Isus, au trebuit să aştepte zece zile.
Vedeţi? Ei au trebuit să ajungă într-un anumit punct al predării lor, au trebuit să ajungă la o separare totală, au trebuit să meargă în camera de sus, deoparte, separaţi de lume, iar în timp ce aşteptau acolo, înainte să ia Ţara pe care le-o promisese Isus, au trebuit să fie tăiaţi împrejur de Duhul Sfânt.
Aşadar, tiparul rămâne valabil. Profetul i-a scos din Egipt; Isus i-a scos din vechile tradiţii ale părinţilor lor şi i-a dus până la graniţa Ţării făgăduite, dar Duhul Sfânt a fost Cel care i-a trecut dincolo, în Ţară. Amin!
Moise i-a scos din Egipt, separarea de lume, dar Iosua a fost cel care i-a trecut dincolo, în ţară, şi trebuie să ştiţi că nu este nimic diferit nici în legătură cu al treilea Exod. Profetul lui Dumnezeu ne-a scos afară şi ne-a separat de denominaţionalism, ne-a scos afară sub prima tăiere împrejur, dar avem nevoie de Duhul Sfânt pentru că El este Cel care ne trece dincolo ca să luăm Ţara. Aşadar, trebuie să rămânem la tipar pentru că Dumnezeu nu-Şi schimbă niciodată căile. Aleluia!
În al doilea Exod, ei pribegeau, erau nesiguri şi nu aveau călăuzire până când nu au ajuns la o separare totală în camera de sus. Acolo, ei s-au sfinţit în disperare, şi s-au predat pe deplin timp de zece zile, iar după cele zece zile, a venit tăierea împrejur. Şi ce a urmat? După ce a venit tăierea împrejur, ei au făcut toate lucrurile pe care le-a făcut Isus. Ei au ieşit din camera de sus, vorbeau în limbi şi făceau vindecări până acolo încât oamenii erau aşezaţi pe drum, iar când trecea Petru, era suficient ca umbra lui să treacă peste ei şi bolnavii erau vindecaţi. Vedeţi? Toţi ştiau că oamenii aceia erau necărturari şi neînvăţaţi, dar fuseseră cu Isus. De ce? Pentru că ei au venit, au trecut Iordanul şi au fost tăiaţi împrejur, iar când s-a întâmplat aceasta, au făcut ceea ce făcuse El.
Moise a cucerit o naţiune prin Cuvântul lui Dumnezeu.
Copiii lui Dumnezeu au cucerit o naţiune prin a doua tăiere împrejur; Ierihonul a căzut prin puterea lui Dumnezeu şi prin instrucţiunile date de Domnul. Tot timpul este acelaşi tipar.
Aţi ştiut că fratele Branham a spus de mai multe ori că se vor întoarce în biserică zilele lui Anania şi Safira? De ce a spus el aceasta? Din cauza tiparului.
În primul Exod, profetul a scos poporul din Egipt şi i-a condus prin pustie, după care a părăsit scena, iar ei au trecut dincolo, au fost tăiaţi împrejur a doua oară şi au început să ia ţara în stăpânire, sub însărcinarea lui Iosua. Dumnezeu lucra supranatural, cu putere, dar dintr-o dată ceva a mers greşit, pentru că păcatul a intrat în tabără prin Acan. Acan nu a crezut Cuvântul şi şi-a manifestat necredinţa prin faptul că a luat o haină babiloneană, o platoşă de aur şi câţiva sicli de argint, iar când a făcut aceasta, a urmat nenorocirea: în bătălia următoare la care au mers, au fost ucişi câţiva oameni dintre ei. Iosua ştia că era imposibil ca cineva dintre ei să moară, pentru că aveau o făgăduinţă, aşa că era imposibil să eşueze. De ce? Pentru că veniseră pe calea rânduită de Dumnezeu. Vedeţi? Aceea era ţara lor, făgăduinţa lor şi nu puteau cădea. Singurul fel în care puteau cădea era păcatul, aşa că Iosua i-a luat în faţă, seminţie cu seminţie, familie cu familie, cap al casei cu cap al casei, până când, în cele din urmă a ajuns la Acan şi acesta a fost ucis.
În al doilea Exod vedem acelaşi tipar. Isus i-a scos afară, Duhul Sfânt i-a tăiat împrejur şi au avut loc minuni mari, până când s-a ajuns la timpul lui Anania şi Safira, pe care Duhul Sfânt i-a chemat în faţă şi i-a lovit cu moartea.
Prieteni, tiparul trebuie să rămână valabil şi pentru noi. Când fratele Branham a spus că acele zile se vor întoarce, el nădăjduia că nu va fi aşa, dar a privit la tipar: la Acan din primul Exod, la Anania şi Safira din al doilea Exod şi a spus că şi în al treilea Exod trebuie să fie la fel.
Între Anania şi Safira şi plecarea profetului există un timp. Acum, noi trebuie să avem însărcinarea lui Iosua care ne trece Iordanul şi ne duce în Ţara făgăduită, sub conducerea leviţilor, iar de îndată ce ajungem acolo, trebuie să existe o a doua tăiere împrejur, o a doua predare, pentru că Dumnezeu ne întoarce la dragostea dintâi.
În Iosua 5.9, scrie:
„Domnul a zis lui Iosua: „Astăzi, am ridicat ocara Egiptului de deasupra voastră.” Şi locului aceluia i-au pus numele Ghilgal (Prăvălire) până în ziua de azi.”
Este uimitor că El a spus că în ziua aceea avea să ridice ocara Egiptului de peste ei, pentru că cei care au fost tăiaţi împrejur a doua oară nu fuseseră în Egipt. Totuşi, prin faptul că au fost tăiaţi împrejur, ocara Egiptului a fost ridicată de peste ei. Aceasta înseamnă că Egiptul, lumea, ieşise afară prin părinţi, prin acea primă generaţie, ceva din el fusese purtat prin toată călătoria Exodului, pentru că bărbaţii care au fost tăiaţi împrejur de Iosua nu fuseseră niciodată în Egipt. Cu toate acestea, ocara Egiptului trebuia îndepărtată de peste ei.
Noi stăm exact în acelaşi loc astăzi. Dacă cei de la Rusalii ar fi rămas credincioşi primei lor însărcinări, ar fi rămas până la răpire aceeaşi biserică de la început. Vedeţi? Acelaşi lucru este valabil şi în acest Exod, după plecarea profetului, pentru că Dumnezeu are un tipar şi totul urmează acel tipar. Astfel, noi am ajuns la a doua tăiere împrejur care va îndepărta în sfârşit ocara Egiptului. De ce? Ei nu ar fi putut lua făgăduinţa deplină a răscumpărării dacă în inimile lor ar mai fi rămas ceva din lume. Dacă vrem să intrăm în posesia drepturilor depline de răscumpărare a Ţării făgăduite, în noi nu mai trebuie să rămână nici măcar o scamă din lume.
Ei au ieşit din Egipt printr-o separare, printr-o mână puternică, dar cu toate acestea, noi găsim necredinţă în călătoria Exodului. Necredinţa a ieşit la suprafaţă la apele amare şi în alte locuri, ceea ce arată că ei au ieşit din Egipt, dar Egiptul nu a ieşit pe deplin din ei. Au ieşit sub tăierea împrejur, sub sângele mielului, ceea ce arată că nu era nimic în neregulă cu primul Exod, dar problema era că odată cu ei a ieşit şi un pic de denominaţionalism, puţină gândire şi înţelegere denominaţională, iar aici, în al treilea Exod, putem vedea acelaşi lucru: am ieşit din denominaţiuni, dar a rămas puţină gândire denominaţională, a rămas o mică înţelegere personală a Cuvântului, iar Dumnezeu a trebuit să ne scoată aşa pentru că acesta este tiparul. Dar când vine vremea să intrăm în posesia drepturilor depline de răscumpărare a Ţării, care este Cuvântul, El ne aduce la a doua tăiere împrejur. Şi ce va face Domnul atunci? Va îndepărta ocara lumii.
Dumnezeu are calea Sa desăvârşită. El nu are o listă cu: „Nu face aceasta!” sau „Nu face aceea!”, iar dacă noi credem aşa ceva, vom trece pe lângă ceea ce vrea să facă El, pentru că ceea ce vrea să facă El este să ne spele gândirea şi înţelegerea noastră firească şi să lăsăm în urmă denominaţionalismul, înţelegerea Bibliei ca restul lumii. Vedeţi? Noi nu citim Biblia ca restul lumii, nu o citim cum o citeşte un baptist, pentru că el o citeşte ca pe o Carte închisă, dar noi o citim ca pe una deschisă. Penticostalii citesc o Carte închisă, iar noi citim una deschisă.
Ce este denominaţionalismul? Părerea omului introdusă în Cuvântul lui Dumnezeu, înţelegerea intelectuală a Bibliei, apropierea de Cuvânt prin raţionament, ceea ce este absolut greşit.
Aş vrea să mai aduc câteva citate ca să înţelegeţi bine despre ce vorbesc.
Fratele Branham a spus următoarele în mesajul „Călăuza”:
„Dumnezeu le-a spus că le va trimite o Călăuză, care îi va călăuzi în calea lor. Cât timp urmau acel Stâlp de Foc, totul era în ordine, iar El i-a călăuzit până la poarta ţării făgăduite, pentru că numai atât de departe a putut merge.”

Am înţeles aceasta? Stâlpul de Foc i-a condus până la poarta ţării făgăduite, deoarece El a putut merge numai până acolo.
„Apoi a venit marele războinic Iosua. Vă amintiţi ziua în care el le-a spus: „Sfinţiţi-vă, iar în a treia zi, Dumnezeu va deschide Iordanul şi vom trece!”? Acum fiţi atenţi la ceea ce a spus el (îmi place aceasta) în Scriptură! El a spus: „Staţi în spatele Chivotului, pentru că voi nu aţi mai trecut pe aici înainte!”
Ce era Chivotul? Cuvântul. Nu mergeţi pe căile voastre denominaţionale, ci staţi în spatele Cuvântului, pentru că nu aţi mai trecut pe aici.”
Prieteni, noi am ajuns într-un loc pe unde nu am mai trecut înainte. Noi suntem pe punctul să intrăm în ceva minunat, fiindcă întreaga putere a lui Isus Hristos Se va manifesta într-un trup de credincioşi. Înţelegeţi? Noi nu am mai trecut pe aici înainte, iar singura cale prin care putem găsi calea este să stăm exact cu Cuvântul. Nu cu o părere personală despre Cuvânt, ci cu Cuvântul descoperit, manifestat. Astfel, când profetul a spus că ceea ce avem noi astăzi este o tălmăcire desăvârşită a Cuvântului cu legitimare divină, a spus adevărul, iar noi suntem aici ca să lăsăm această tălmăcire să ne schimbe pe deplin înţelegerea cu privire la Scripturi. Amin!
Profetul lui Dumnezeu a venit ca să şteargă tot ceea ce au pus denominaţiunile în minţile oamenilor, adică părerile omeneşti care corectează Cuvântul lui Dumnezeu şi ne-a adus înapoi la Cuvântul desăvârşit şi nepângărit al lui Dumnezeu, deoarece singurul fel în care vor intra în Ţara făgăduită şi vom lua drepturile de răscumpărare care sunt ale noastre, este să stăm cu Cuvântul. Profetul a ştiut aceasta, iar după deschiderea Peceţilor, a ştiut că a fost restituit întregul Cuvânt şi a stat credincios cu El. Apoi, a mers în Colorado, iar acolo, Dumnezeu a dovedit că tot ceea ce a pierdut Adam se întoarce înapoi.
El a urcat într-o pădure virgină, neîntinată de om, exact cum a fost pământul la creaţie, iar acolo i-a vorbit furtunii, adică i-a poruncit naturii, la fel ca Adam. Cine era Adam? Dumnezeul pământului. Cine era profetul lui Dumnezeu atunci? Dumnezeul pământului. Ce ne cheamă Dumnezeu să fim? Dumnezeii pământului.
Noi ştim că Pavel şi Barnaba au fost numiţi dumnezei şi oamenii s-au plecat înaintea lor ca să se închine. De ce? Pentru că sub tăierea împrejur, ei erau Biserica desăvârşită a lui Dumnezeu, iar când i-a văzut lumea, i-a numit dumnezei, ceea ce înseamnă că atunci când această biserică va ajunge la locul ei, vom fi numiţi tot dumnezei. De ce? Pentru că la aceasta ne cheamă Dumnezeu; aceasta a fost manifestarea primei Biserici şi tot aceasta va fi manifestarea ultimei Biserici care, înainte de a pleca de aici, va fi tot ceea ce a numit Dumnezeu desăvârşit.
Adam a fost un dumnezeu al pământului, iar acest drept de a fi un dumnezeu al pământului, ne-a fost restituit prin deschiderea celor şapte Peceţi. Dumnezeu ne-a arătat aceasta atunci când fratele Branham a stat pe vârful muntelui şi a vorbit naturii care l-a ascultat şi s-a supus.
El i-a spus să se întoarcă de unde a plecat, iar fratele Branham s-a întors înapoi în pădurea virgină, înapoi în grădina nepângărită, apoi au venit la el animalele, arătând că între om şi ele era din nou armonie. Fratele Branham avea în mână o armă, a vorbit cu ele şi a spus că le poate împuşca, dar ele au refuzat să plece şi au venit la el. De ce? Prin aceasta, Dumnezeu arăta că răscumpărarea s-a întors în mâinile omului.
Apoi, s-a uitat la mâinile sale şi a văzut că erau tinere, pentru că a devenit din nou tânăr şi imediat după aceea a văzut-o şi pe soţia sa tot tânără. Ce am avut acolo? Pe Adam şi Eva înapoi în grădină, în pădurea virgină, pentru că prin deschiderea Peceţilor totul a fost pus la locul lui.
Vedeţi? El s-a uitat şi a văzut că amândoi erau tineri şi că putea vorbi naturii, iar natura îl asculta, după care, dintr-o dată, Dumnezeu i-a zis: „Vrei să te plimbi cu Mine?” Ce am pierdut noi în grădina Eden? Părtăşia cu Dumnezeu, pentru că El venea în răcoarea serii şi Se plimba cu copiii Săi, dar acum, sub restituirea Cuvântului deplin, părtăşia a fost readusă înapoi.
Dumnezeu l-a creat pe om ca să aibă părtăşie cu el, iar acum, părtăşia a fost restituită prin deschiderea Cuvântului. Drepturile răscumpărării au venit înapoi şi ne-au fost arătate printr-o slujbă profetică, dar după aceea, Dumnezeu l-a luat pe profet. Astfel, acum, noi trebuie să ajungem la acelaşi lucru sub însărcinarea lui Iosua, sub călăuzirea Duhului Sfânt. Vedeţi? Noi trebuie să ajungem la schimbarea trupurilor, trebuie să ne întoarcem la starea din Eden. Profetul a făcut aceasta, iar acum, după plecarea lui, este rândul Bisericii s-o manifeste. Aceasta este călătoria Exodului, este felul în care funcţionează totul; acesta este tiparul care a fost aşezat, iar Dumnezeu nu Îşi schimbă niciodată căile.
Unde suntem noi acum? Prin însărcinarea Duhului Sfânt, păşim înapoi; am trecut Iordanul şi am intrat în Ţara făgăduită, dar înainte să cadă Ierihonul, înainte să se întâmple orice altceva, trebuie să fim tăiaţi împrejur a doua oară, trebuie să ajungem acolo unde Duhul Sfânt va tăia, prin Cuvântul lui Dumnezeu, fiecare gând din minţile noastre, până când nu va mai rămâne nimic altceva decât Cuvântul.
Fratele Branham a spus că Mireasa va sta pe Cuvânt; că Ea va avea Cuvântul şi numai Cuvântul. Nu un Cuvânt plus o părere, nu un Cuvânt plus un crez, nu un Cuvânt plus o tradiţie, ci va avea doar Cuvântul restituit. Aceasta are loc la a doua tăiere împrejur.
Nu am venit mult, de aceea, Dumnezeu ne cheamă înapoi la o predare deplină, iar când va fi ridicată ocara Egiptului de peste Mireasă, Ea va fi o super Biserică.
În predica „Puterea de transformare a lui Dumnezeu”, din anul 1965, fratele Branham spune:
„Ca să pot exprima ceea ce vreau să spun, vă voi explica ce cred că a făcut Satan în Eden: el a stropit cu un spray otrava sa puternică. Vreţi să ştiţi ce era acel spray? Vă pot spune eu formula lui care este formată din două cuvinte: necredinţa, care este contrară credinţei; el a stropit necredinţă şi îndoială, iar ştiinţa a ocupat locul credinţei. Aceasta a pătruns în Sămânţă; Satan a umplut acea cavitate cu ştiinţă şi civilizaţie şi a deformat toată creaţia lui Dumnezeu.”
Noi suntem în Edenul Satanei şi umblăm într-o lume aflată sub puterea domnului văzduhului. El şi-a construit aici un Eden al necredinţei, iar noi trebuie să mergem prin el. Întreaga creaţie a fost pervertită de necredinţă, aşa că întreaga lume, cosmosul, civilizaţia este un sistem al necredinţei. Totul se bazează pe necredinţă pentru că atunci când exista o credinţă desăvârşită, în natură, în ecosisteme, pe tot pământul exista o armonie desăvârşită.
Toată viaţa, noi am trăit într-un sistem al necredinţei care ne-a murdărit vieţile, dar Dumnezeu ne cheamă să ieşim afară din el şi să mergem înapoi la credinţa desăvârşită. Cum? O credinţă desăvârşită, printr-un Cuvânt desăvârşit, pentru o răpire desăvârşită. Dar pentru a putea ajunge la credinţa desăvârşită, trebuie să fim tăiaţi împrejur a doua oară.
Noi am avut o tăiere împrejur care ne-a scos afară, dar acum avem nevoie de o tăiere împrejur care să ne ducă înăuntru. Vedeţi? Am ieşit afară şi am gustat din bunătatea Domnului, am văzut cum ne-a hrănit cu Mana Sa şi ne-a dat Apă, cum ne-a ţinut în această călătorie, dar acum, Dumnezeu a ridicat o generaţie nouă pentru a lua Ţara şi o va lua prin credinţă. Cum au luat ei Ierihonul? Prin credinţă, printr-o ascultare deplină de Duhul Sfânt.
Duhul Sfânt a trimis mai întâi Cuvântul, iar ei L-au urmat şi au mărşăluit de şase ori în jurul zidului, iar în a şaptea zi au înconjurat cetatea de şapte ori în ascultare deplină de Cuvânt, prin credinţă, şi zidurile s-au prăbuşit.
Noi nu vom birui prin eforturile noastre, nici prin puterea voinţei noastre, ci numai prin credinţă; iar când vom primi credinţă în inimile noastre şi suntem tăiaţi împrejur, toate lucrurile care ne înconjoară vor cădea jos. Noi nu trebuie să facem eforturi extraordinare ca să ne curăţăm, ci trebuie să facem eforturi ca să murim pe deplin faţă de gândirea noastră şi faţă de trecutul nostru, pentru că El ne cheamă dintr-o lume a necredinţei la credinţa desăvârşită, şi trebuie să recunoaştem că biserica nu a ajuns încă acolo.
Noi nu am ajuns încă la drepturile de răscumpărare, ceea ce înseamnă că trebuie să ne aşezăm jos şi să spunem: „Doamne, taie-mă încă o dată împrejur! Taie jos orice gând pe care-l am, orice simţământ şi orice emoţie care nu este conform Cuvântului Tău, pentru că este vremea să trec din nou printr-o tăiere împrejur desăvârşită, ca să pot intra în drepturile mele de răscumpărare.” Este vremea ca puterea deplină a lui Isus Hristos să Se manifeste într-o Mireasă alcătuită din mai multe mădulare. Este vremea pentru manifestarea fiilor lui Dumnezeu, pentru că tot pământul suspină şi geme după aceasta. Pământul îşi aminteşte vremea în care totul se baza pe credinţă.
Este vremea ca sub însărcinarea lui Iosua, să dăm afară din noi restul Egiptului, dar nu printr-un efort firesc, nici printr-o sfinţire forţată, ci printr-o supunere deplină faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, printr-o recunoaştere sinceră a faptului că Mesajul are dreptate şi că eu sunt greşit. Profetul a ştiut bine ce a spus, dar dacă eu nu înţeleg ceea ce a spus el, problema este cu mine, nu cu el. Numai o credinţă deplină în Cuvântul deplin al lui Dumnezeu şi o predare deplină faţă de El, ne va pune în poziţia corectă şi va scoate toată lumea afară din noi. Lumea este în mintea noastră, dar noi trebuie să ne separăm de ea, să luăm gândul lui Hristos şi să acţionăm conform Cuvântului, astfel încât să fim un popor al credinţei, un popor care se bazează în totul pe credinţă.
Prieteni, noi am ajuns la acel timp.
Cât este de important să recunoaştem timpul în care trăim! O mulţime de oameni, care erau sămânţa lui Dumnezeu, au umblat pe acest pământ fără să ştie timpul în care trăiau. Ei nu au ştiut ce se întâmpla, dar noi am avut un profet care a venit la sfârşitul timpului, a rupt Peceţile şi ne-a arătat tiparul Scripturii: tiparul Răscumpărării, al izbăvirii, al Exodului, iar acum, după ce ne-a explicat tiparul, putem spune: „Noi suntem aici!”
Fratele Branham a spus următoarele în „Descoperirea lui Isus Hristos” din cartea „Epocile Bisericilor”:
„Nici un om nu cunoaşte Planul lui Dumnezeu decât cel căruia i-L descoperă Duhul lui Dumnezeu, de aceea, noi trebuie să-L chemăm pe Dumnezeu, mai mult decât orice în lume, pentru descoperire.”
De ce? Pentru că credinţa este o descoperire, iar o descoperire aduce credinţă, ceea ce înseamnă că în urma unei descoperiri desăvârşite, va veni o credinţă desăvârşită. Aşadar, mai mult decât după orice altceva, noi trebuie să strigăm după descoperire, pentru că o descoperire desăvârşită va produce tot ce avem nevoie. Astfel, când îngenunchem, să cerem descoperirea pentru a primi credinţa, deoarece la Dumnezeu totul se bazează numai pe credinţă.
Fratele Branham spune următoarele în predica „Smereşte-te!”:
„Oamenii vor putere, dar ei nu ştiu cu adevărat ce este puterea şi nu ştiu cu adevărat ce o însoţeşte. Calea în sus este în jos, aşa că, dacă doriţi putere, încercaţi să vedeţi cât de mult puteţi să vă smeriţi. Îndepărtaţi-vă de gândirea voastră lumească şi smeriţi-vă înaintea lui Dumnezeu, iar atunci veţi avea mai multă putere decât omul care aleargă prin toată clădirea făcând multă gălăgie, pentru că aţi putut să vă biruiţi pe voi înşivă, să vă smeriţi înaintea lui Hristos şi să vă predaţi Lui. Aceasta este cu adevărat putere!”
Dacă dorim să avem putere, trebuie să înţelegem că de fapt, calea în sus este în jos, aceasta însemnând o supunere totală faţă de Cuvânt şi o smerenie deplină înaintea lui Dumnezeu; aceasta înseamnă să-L rugăm pentru o descoperire mai mare, să-I cerem putere să trăim Viaţa Lui şi să-I cerem iertare pentru necredinţă. Aceasta este calea în sus, pentru că atunci când ne smerim, când ne îndepărtăm de gândirea noastră lumească şi ne umilim înaintea lui Dumnezeu, avem mai multă putere decât omul care aleargă încoace şi încolo şi face multă gălăgie.
„Arătaţi-mi o biserică smerită cu adevărat, nu arogantă; o biserică dulce şi smerită, iar eu vă voi arăta o biserică ce are trecere înaintea lui Dumnezeu şi puterea Lui în ea. Aşa este. De aceea este nevoie de smerenie, este nevoie să ne smerim înaintea lui Dumnezeu şi să-L lăsăm pe El să lucreze în noi. Nu este nevoie să facem multă gălăgie.”
Să mergem în Efeseni 4.17, unde scrie:
„Iată, dar, ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiţi cum trăiesc păgânii în deşertăciunea gândurilor lor…”
Vedeţi, Pavel nu se spune să nu umblăm în adulter sau în alte lucruri murdare, ci ne-a avertizat să nu umblăm ca păgânii, în deşertăciunea minţii lor, pentru că lucrurile din mintea omului sunt deşarte.
„…având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor.” (v. 18).
Pavel ne-a avertizat să nu umblăm aşa. De ce este lumea în starea în care se află? Din pricina împietririi inimii lor. Şi atunci cum pot birui păcatul din viaţa mea? Prin Lumina din inima mea. Fie ca Lumina să scoată întunericul afară, iar prin descoperire, când vine înăuntru Cuvântul Său curat, El îmi va aduce o Viaţă ca a Sa. Descoperirea va aduce credinţă, credinţa în Cuvânt, iar credinţa va aduce roadele sale.
În concluzie, nu umblaţi ca păgânii, cu mintea întunecată şi străini de Dumnezeu! Voi nu trebuie să rămâneţi aşa, ci puteţi veni în Lumină. Noi putem să ne deschidem inima pentru ca Lumina să scoată afară întunericul, iar atunci nu vom mai fi în starea în care sunt neamurile, fiindcă prin descoperirea adusă de Cuvânt, noi putem şterge deşertăciunea gândurilor noastre.
Slăvit să fie Domnul pentru aceasta. Amin!

Reclame

Despre behaitul oilor si Glasul Pastorului

caci "Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine "...
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

nimic

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s