Unde ne sunt Anonimii ? Pardon, am vrut sa zic Epigonii , meditand la poezie

 Epigonii
poezie
de  

Când privesc zilele de-aur a scripturelor române,
Mă cufund ca într-o mare de visări dulci şi senine
Şi în jur parcă-mi colindă dulci şi mândre primăveri,
Sau văd nopţi ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele,
Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele,
Cu izvoare-ale gândirii şi cu râuri de cântări.

Văd poeţi ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere:
Cichindeal gură de aur, Mumulean glas de durere,
Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist şi mic,
Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară,
Cantemir croind la planuri din cuţite şi pahară,
Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic.

Liră de argint, Sihleanu, – Donici cuib de-nţelepciune,
Care, cum rar se întâmplă, ca să mediteze pune
Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb;
Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomată?
S-au dus toţi, s-au dus cu toate pe o cale ne’nturnată.
S-a dus Pann, finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb.

Eliad zidea din visuri şi din basme seculare
Delta biblicelor sunte, profeţiilor amare,
Adevăr scăldat în mite, sfinx pătrunsă de-nţeles;
Munte cu capul de piatră de furtune detunată,
Stă şi azi în faţa lumii o enigmă n’explicată
Şi vegheaz-o stâncă arsă dintre nouri de eres.

Bolliac cânta iobagul ş-a lui lanţuri de aramă;
L-ale ţării flamuri negre Cârlova oştirea cheamă,
În prezent vrăjeşte umbre dintr-al secolilor plan;
Şi ca Byron, treaz de vântul cel sălbatic al durerii,
Palid stinge-Alexandrescu sunta candel-a sperării,
Descifrând eternitatea din ruina unui an.

Pe-un pat alb ca un linţoliu zace lebăda murindă,
Zace palida vergină cu lungi gene, voce blândă –
Viaţa-i fu o primăvară, moartea-o părere de rău;
Iar poetul ei cel tânăr o privea cu îmbătare,
Şi din liră curgeau note şi din ochi lacrimi amare
Şi astfel Bolintineanu începu cântecul său.

Mureşan scutură lanţul cu-a lui voce ruginită,
Rumpe coarde de aramă cu o mână amorţită,
Cheamă piatra să învie ca şi miticul poet,
Smulge munţilor durerea, brazilor destinul spune,
Şi bogat în sărăcia-i ca un astru el apune,
Preot deşteptării noastre, semnelor vremii profet.

Iar Negruzzi şterge colbul de pe cronice bătrâne,
Căci pe mucedele pagini stau domniile române,
Scrise de mâna cea veche a-nvăţaţilor mireni;
Moaie pana în coloarea unor vremi de mult trecute,
Zugrăveşte din nou, iarăşi pânzele posomorâte,
Ce-arătau faptele crunte unor domni tirani, vicleni.

Ş-acel rege-al poeziei, vecinic tânăr şi ferice,
Ce din frunze îţi doineşte, ce cu fluierul îţi zice,
Ce cu basmul povesteşte – veselul Alecsandri,
Ce-nşirând mărgăritare pe a stelei blondă rază,
Acum secolii străbate, o minune luminoasă,
Acum râde printre lacrimi când o cântă pe Dridri.

Sau visând o umbră dulce cu de-argint aripe albe,
Cu doi ochi ca două basme mistice, adânce, dalbe,
Cu zâmbirea de vergină, cu glas blând, duios, încet,
El îi pune pe-a ei frunte mândru diadem de stele,
O aşează-n tron de aur, să domnească lumi rebele,
Şi iubind-o fără margini, scrie: „visul de poet”.

Sau visând cu doina tristă a voinicului de munte,
Visul apelor adânce şi a stâncelor cărunte,
Visul selbelor bătrâne de pe umerii de deal,
El deşteaptă-n sânul nostru dorul ţării cei străbune,
El revoacă-n dulci icoane a istoriei minune,
Vremea lui Ştefan cel Mare, zimbrul sombru şi regal.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Iară noi? noi, epigonii?… Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!

Şi de-aceea spusa voastră era suntă şi frumoasă,
Căci de minţi era gândită, căci din inimi era scoasă,
Inimi mari, tinere încă, deşi voi sunteţi bătrâni.
S-a întors maşina lumii, cu voi viitorul trece;
Noi suntem iarăşi trecutul, fără inimi, trist şi rece;
Noi în noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i străin!

Voi, pierduţi în gânduri sunte, convorbeaţi cu idealuri;
Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri,
Căci al nostru-i sur şi rece – marea noastră-i de îngheţ,
Voi urmaţi cu răpejune cugetările regine,
Când, plutind pe aripi sunte printre stelele senine,
Pe-a lor urme luminoase voi asemenea mergéţi.

Cu-a ei candelă de aur palida înţelepciune,
Cu zâmbirea ei regală, ca o stea ce nu apune,
Lumina a vieţii voastre drum de roze semănat.
Sufletul vostru: un înger, inima voastră: o liră,
Ce la vântul cald ce-o mişcă cântări molcome respiră;
Ochiul vostru vedea-n lume de icoane un palat.

Noi? Privirea scrutătoare ce nimica nu visează,
Ce tablourile minte, ce simţirea simulează,
Privim reci la lumea asta – vă numim vizionari.
O convenţie e totul; ce-i azi drept mâine-i minciună;
Aţi luptat luptă deşartă, aţi vânat ţintă nebună,
Aţi visat zile de aur pe-astă lume de amar.

„Moartea succede vieţii, viaţa succede la moarte”,
Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, altă soarte;
Oamenii din toate cele fac icoană şi simbol;
Numesc sunt, frumos şi bine ce nimic nu însemnează,
Împărţesc a lor gândire pe sisteme numeroase
Şi pun haine de imagini pe cadavrul trist şi gol.

Ce e cugetarea sacră? Combinare măiestrită
Unor lucruri n’existente; carte tristă şi-ncâlcită,
Ce mai mult o încifrează cel ce vrea a descifra.
Ce e poezia? Înger palid cu priviri curate,
Voluptos joc cu icoane şi cu glasuri tremurate.
Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea.

Rămâneţi dară cu bine, sunte firi vizionare,
Ce făceaţi valul să cânte, ce puneaţi steaua să zboare,
Ce creaţi o altă lume pe-astă lume de noroi;
Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâini în ruină,
Proşti şi genii, mic şi mare, sunet, sufletul, lumină, –
Toate-s praf… Lumea-i cum este… şi ca dânsa suntem noi.

1870, 15 august

Anunțuri

Despre behaitul oilor si Glasul Pastorului

caci "Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine "...
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Unde ne sunt Anonimii ? Pardon, am vrut sa zic Epigonii , meditand la poezie

  1. Pai mai intai i-ai dat afara (le-ai sters comentariile), acum le duci dorul? 🙂

  2. Aceia erau persoane fictive care nu s-au mai prezentat , fiindca nu aveau buletin de identitate.
    Domnul Isus a zis ca oile Lui nu cunosc glasul strainilor ( la vorba si la port =comportare civilizata ) ca de exemplu , Lucifer, din poezie :
    „O, esti frumos, cum numa-n vis
    Un inger se arata,
    Dara pe calea ce-ai deschis
    N-oi merge niciodata;

    Strain la vorba si la port,
    Lucesti fără de viata,
    Căci eu sunt vie, tu esti mort,
    Si ochiul tau mă-ngheata.”

  3. Anonim zice:

    cand acolo scrie behaituloilorsi glasul pastorului….nu este o persoana fictiva? daca tu esti asa si altul este altfel Anonim sau ce alege el care e treaba ta ? vrei tu sa controlezi decizia altora ? poate daca ai fi spus frumos si altfel oricine ar fi comentat normal
    critici pe alti dar la tine nu te uiti. nu ti vezi barna. dar asa esti tu si asa santeti voi asa ca nu e mirare. samanta asta de fatarnicie este normala la voi . curva mai esti

    Ioan zice :

    Tu, care ti-ai baut cerneala cand trebuia sa-ti faci tema de casa cu ea in scoala generala, du-te acuma macar si mai invata , ca sa stii ca este o deosebire intre ” anonim ” si ” pseudonim „, nu numai de litere in cuvant . Nu ti-e oare rusine sa fii vazut fara cunostinte elementare, macar ?

  4. Anonim zice:

    si ce legatura e cu Domnul Iisus si cu oile Lui ? prostii stii vorbi.
    dar ce tu ai fost delegat de Domnul sa faci inventarul oilor Lui .? cine nu face ce zici si cum vrei tu nu e oaie? ce spirit branhamist arogant . de fapt branhamist este egal cu arogant este egal cu mincinos este egal cu fatarnic si cu rautate. sectele si voi au aceasta aroganta diabolica ca Dzeu sa bagat in cutia voastra si El face numai ce voi ii spuneti sa faca si El este doar ce spuneti voi ca este.

  5. Anonimule, tu crei ca ai ridicat ” intrebari de zece puncte ” ? Insa raspunsurile pe care singur le-ai dat nu indeplinesc criteriile de trecere ale unui examen ( nici macar de scoala generala )
    Titlul pe care l-am dat blogului face ca acesta sa se poata face deosebit de toate celellate, aratand ca nu este altul ca el , si ca administratorul scrie articole si comentarii in numele omului care este bine definit in rubrica About=Despre https://behaituloilorsiglasulpastorului.wordpress.com/about/
    Pe cand ” anonim ” este un cuvant comun, prin acesta intelegandu-se ” fie cine-o fi , nu-l putem deosebi”
    Iar ce ai scris in continuare sunt doar barfe de-ale tale si imagini deformate despre ce citesti, mai frate ! ( fiindca suntem frati si neam de la Eva si Adam )

  6. Raspuns pentru un fictiv caruia i-am aruncat la gunoiul blogului comentariul de azi ;
    Eu, cand am dreptate, am ! Cand nu, nu !
    Insa cred cu deplina convingere prin dovezi simple si clare faptul ca Dumnezeu are totdeauna dreptatea exprimata prin ce este scris in Biblie, asa cum o putem citi noi, astazi si in ziua de 18 martie 2017 ( daca si maine vom mai locui in trupul acesta de carne pacatoasa (Fac.6:3))

nimic

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s