FARA titlu, dar cu TALC

Cand  eram  fecior,  odata,   cu  gandire  complicata ,cautam pe  Dumnezeu  cu idei  din  capul  meu,prin  stiinta  sa-L  explic , desi  nu  stiam  nimic : Cine  este,  unde  sta, si cu ce se  ocupa ?

Multi ca  mine,  in  oras,   adunati  ca-ntr-un  faras,  maturati  de-al  lumii val, ne  duceam,  ca la  un  bal,  la  biserica  locala .  Cum  sa  zic,  mare  scofala  nu  era  de  capu  nost, doar  ca-nvatam  pe de rost   texte  Biblice,  cu  caru, fara  sa  avem  habaru  c-au  fost  scrise  cu  un  rost,  tocmai  de  Taticu  Nost , care  voia  sa  ne-nvete ca   nu  este  batranete  pentru  cei  ce  cred in  El .

Si  ca  toti  avem  un  tel : sa  scapam  din  inchisoarea  trupului, pe  care  l-am  mostenit  cand  pe  lume  am  venit , prin  sexul  parintilor, cu, sau  fara  voia  lor , din  placerea  pacatoasa  de  o  clipa,   ce  se lasa  cu o  viata  trecatoare .( Iov 14.1, Psalmul 89.47 )

Si  mai  avem  o  chemare : sa-L   iubim  pe  Dumnezeu  .

El  ne-a  dat  CUVANTUL  Sau,  sa  ni-l amintim  mereu   ca  pe  o  fagaduinta  data  cu  multa  credinta  :  Iata  ca  Eu  vin  la  voi si-am  sa  va  scot  din  nevoi,   Va  voi  duce-n  fericire,  in  a  Mea  Imparatie ,  cu  un  trup  rascumparat  si  curatit  de  pacat . ( Apoc. 22,   Romani 8.23 ) Acolo  nu  va  fi  moarte .  Si  nici  noapte  nu  va fi,  ci  doar  o  eterna  ZI  luminata  de-a  lui  fata  doar  prin  SLAVA  SA  mareata .(  Apoc. 21.4,  Apoc. 22.5 )

Ce  n-am  inteles  atunci,  pe  cand  eram  niste  prunci, (  chiar  nascuti  de  Dumnezeu  prin  acel  Cuvant  al  Sau  ce-l   recitam  cu  mandrie, tocmai  ca  o  poezie )  ca  Domnul  a  asteptat  pana  ne-am  maturizat, sa  ne  poata  arata  ce  inseamna  SLAVA  SA  – cand  am  inteles  CUVANTUL

Despre behaitul oilor si Glasul Pastorului

caci "Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine "...
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

40 de răspunsuri la FARA titlu, dar cu TALC

  1. mihaela zice:

    „prin sexul parintilor, cu, sau fara voia lor , din placerea pacatoasa de o clipa”

    poti sa argumentezi asta cu citate din Biblie???

  2. cherie zice:

    Geneza 1.28
    Eu cred ca aici, biblia nu spune ca inmultirea omului este un pacat. Sa iti iei nevasta si sa faci copii apoi sa iti nesocotesti obligatiile fata de ei, sa nu ii iubesti, este adevaratul pacat.
    Placerea care nu este urmata de responsabilitate este adevaratul pacat si nici daca te ascunzi dupa justificarea falsa ca il slujesti pe Dumnezeu (astfel ca n-ai timp de aproapele tau.).. nu te absolva de vina si pacat…

  3. Daca pot, pot! Daca nu, nu ! Dar……vorba lui Totoev, (filozof bulgat), unele lucruri se pot intelege de la sine . Insa sunt si cateva texte biblice, dar… trebuie cautate ! Daca nu le-ati gasit, le voi prezenta pentru voi
    Se spune despre Moise „cand s-a facut mare, ( parintii lui, pentru ca vedeau ca era frumos copilul, nu s-au lasat inspaimantati de porunca imparatului ) nu a vrut sa fie numit fiul fiicei lui faraon ci a vrut mai bine sa sufere impreuna cu poporul lui Dumnezeu decat sa se bucure de placerile de o clipa ale pacatului. „(Evr.11:25)
    Se mai spune, in cartea Levitic, despre jertfele aduse pentru Ispasirea pacatelor, insa sunt si pacate care nu admit jertfa pentru ele, cum ar fi acesta : „Daca un om ia pe sora sa, fata tatalui sau sau fata mamei lui, daca ii vede goliciunea ei, si ea o vede pe a lui, este o miselie; sa fie nimiciti sub ochii copiilor poporului lor; el a descoperit goliciunea surorii lui, isi va lua pedeapsa pentru pacatul lui.” (Lev.20:17)
    De fapt, ceea ce eu am scos in evidenta prin mai multe articole, este aratat de apostolul Pavel in explicatia data bisercii din Roma ( prin aceasta se adreseaza si romanilor, care ” dela RAM se trag ” vorba carturarului renascentist Grigore Ureche )
    Pavel spune, despre PACAT : Deci ce vom zice? Legea este ceva pacatos? Nicidecum! Dimpotriva, pacatul nu l-am cunoscut decat prin Lege. De pilda, n-as fi cunoscut pofta, daca Legea nu mi-ar fi spus: „Sa nu poftesti!”
    Apoi pacatul a luat prilejul si a facut sa se nasca in mine, prin porunca, tot felul de pofte; caci fara Lege, pacatul este mort.
    Odinioara, fiindca eram fara Lege, traiam; dar, cand a venit porunca, pacatul a inviat, si eu am murit.
    Pentru ca pacatul a luat prilejul, prin ea m-a amagit, si prin insasi porunca aceasta m-a lovit cu moartea.
    Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar pacatul, tocmai ca sa iasa la iveala ca pacat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca pacatul sa se arate afara din cale de pacatos, prin faptul ca se slujea de aceeasi porunca.” (Rom.7:7-13)

    Ce spune Pavel ?
    ” PRIN INSASI PORUNCA ACEASTA m-a lovit moartea…..
    Dar pacatul, tocmai CA SA IASA LA IVEALA CA PACAT, mi-a dat moartea PRINTR_UN LUCRU BUN ….prin faptul ca SE SLUJEA DE ACEEASI PORUNCA
    Care a fost porunca care continea BINELE SI RAUL laolalta ?
    Aceea data omului la inceput , ca BINECUVANTARE :
    ” Cresteti, inmultiti-va, umpleti pamantul si supuneti-l ”
    De ce , prin aceasta porunca a venit MOARTEA ?
    ” Din pomul cunostintei binelui si raului SA NU MANANCI ”
    Dar femeia preacurva MANANCA, se sterge la gura ( cu frunza de smochin ) si zice : N-AM FACUT NIMIC RAU ” ” Am capatat un OM de la Domnul „(credeti ca pe gratis a fost data porunca „Cel nascut din curvie sa nu intre in adunarea Domnului, nici chiar al zecelea neam al lui sa nu intre in adunarea Domnului.”) (Deut.23:2)

    CINE DIN LUMAEA NOASTRA PUTEA SA ISPASEASACA PACATUL ?
    DOAR ACELA nascut din CUVANTUL fagaduintei. nascut fara impreunarea sexuala traditionala , nascut din FECIOARA, din SAMANTA DUMNEZEIASCA A FEMEII , pe care ADAM a primit sarcina sa o puna in femeie prin CUVANTUL VORBIT, asa cum a luat fiinta intreaga creatie de pe pamant .
    Adam insa a falimentat in implinirea poruncii, si CARTEA VIETII i-a fost luata , ramanand ca el sa procreeze in favoarea mortii , iar Dumnezeu insusi sa puna im femeiea fecioara o samanta

    Profetul Isaia ne spune (ca si toti proorocii vechi sau nou testamentari )ca DOMNUL este RASCUMPARATORUL, care a adus pe lume pe AL DOILEA ADAM , si EL ne NASTE DIN NOU, prin CUVANTUL ORIGINAR AL LUI DUMNEZEU
    Cartea vietii este iarasi DESCHISA ,si ne apropiem de vremea cand ULTIMUL NUME va fi CHEMAT ( Apoc. 2.17 , Apoc. 3.5 , etc. )
    Toata fagaduinta a fost deja implinita pentru cei nascuti in HRISTOS, care a declarat. pe CRUCE : S-A ISPRAVIT !
    LUCRAREA ESTE TERMINATA, INCEPE ODIHNA !
    ACEASTA ESTE ZIUA A SAPTEA, fara seara si dimineata , care a inceput in timp si nu se termina nici in vesnicie
    ESTI TU NASCUT IN EA ?

    nu este asta L. M. C .?

  4. Pingback: behaitul oilor si Glasul Pastorului

  5. cherie zice:

    Rastalmacirea unor texte din biblie astfel incat sa iti confirme ce vrei tu sa spui la un moment dat nu pot fi luate in considerare asa cum spui aici :
    „Insa sunt si cateva texte biblice, dar… trebuie cautate ! Daca nu le-ati gasit, le voi prezenta pentru voi”
    Biblia este o carte plina de intelepciune, dar nu o culegere de fraze pe care le potivesti dupa cum te poarta gandul…. :))

  6. Credeti ca o descoperire data de Dumnezeu poate fi anulata numai pentru simplul motiv ca este confirmata de o multime de texte biblice, si este demonstrata prin fapte din viata pamanteasca ?

    • mihaela zice:

      nu ziceai tu că Isus nu e Dumnezeu? dacă la El te referi când spui confirmată prin fapte din viața pământească?

      nu degeaba zice Apocalipsa 3;18 de de doctoria pentru ochi.

      „te sfătuiesc să cumperi de la Mine (…) doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.”

  7. Sunt gata sa cumpar, daca este o oferta viabila , si o dau gratuit mai departe !

  8. mihaela zice:

    sigur că e o ofertă valabilă (doar e făcută de Dumnezeu), însă nu știu dacă ești pregătit să plătești prețul. Să-l înlocuiești pe Branham cu Isus.

  9. Eu am cerut o oferta VIABILA , prezentata in termeni clari, nu doar in cuvinte fara acoperire in Scriptura . Eu ce am demonstrat pana acum, decat faptul ca am pus in scris cuvintele invataturii care se suprapune perfect peste ( sau mai bine zis sub ) cele vorbite de Duhul lui Hristos ?

  10. Ba are , si inca cu o multime de texte , intre care este si acesta „Si oricine nu-si poarta crucea si nu vine dupa Mine, nu poate fi ucenicul Meu. (Luc.14:27)
    Asta ne spune cat se poate de clar pe cine trebuie sa punem in fata noastra , si sa-i calcam pe urme , si nu doar fluierand si cu mainile in buzunarele goale , fiindca
    Mai sunt si aceste texte, adica ” este scris de asemenea „:
    „Cand va vor duce sa va dea in mainile lor, sa nu va ingrijorati mai dinainte cu privire la cele ce veti vorbi, ci sa vorbiti orice vi se va da sa vorbiti in ceasul acela; caci NU VOI VETI VORBI, ci Duhul Sfant. (Marc.13:11)
    „Si oricui va vorbi impotriva Fiului omului i se va ierta; dar oricui va huli impotriva Duhului Sfant nu i se va ierta. (Luc.12:10)
    Poti observa de ce in raspunsul anterior am scris Duhul lui Hristos, si nu Isus ?

  11. mihaela zice:

    Eu nu am spus ca Isus e Dumnezeu, (alaturi de alte doua persoane egale cu El ) eu am spus ca EL ESTE Dumnezeul Adevarat si viata vesnica ( 1. Ioan 5. 20 ) Si ca trebuie sa ne pazim de idolul la a treia ! –spus intr-un cuvant : idolatrie ( 1 Ioan 5.21 )

    ce zici atunci de asta: ” Aţi auzit că v-am spus: „Mă duc, şi Mă voi întoarce la voi.” Dacă M-aţi iubi, v-aţi fi bucurat că v-am zis: „Mă duc la Tatăl”; căci Tatăl este mai mare decât Mine.” (Ioan 14:28)

    Afirmațiile tale nu au nicio acoperire în Scriptură.

  12. „Toate lucrurile Mi-au fost date in maini de Tatal Meu; si nimeni nu cunoaste deplin pe Fiul, afara de Tatal; tot astfel nimeni nu cunoaste deplin pe Tatal, afara de Fiul si acela caruia vrea Fiul sa i-L descopere. (Mat.11:27)
    Domnul Isus a afirmat aceasta cand inca ” nu fusese proslavit” ( Ioan 7.39 )
    Dupa ce a dat Duhul Sfant celor ce au crezut, inca in primul secol dupa lucrarea Lui de Rascumparare, situatia a luat o intorsatura spectaculoasa , mai precis dupa ce El s-a descoperit apostolului Ioan pe cand acela se afla in insula Patmos, ca loc de inchisoare si apostolului Pavel, pe cand acela calatorea pe drumul spre Damasc, cu ganduri deloc bune in inima lui.
    Pe amandoi acesti oameni alesi, Dumnezeu i-a teleportat in locuri extra temporale ( si probabil si extra terestre ), unde ei au putut „sa-L vada asa cum este ”
    De aceea, ce au scris ei este BAZA CREDINTEI CRESTINE intr-un SINGUR DUMNEZEU si DOMN, pe nume ISUS HRISTOS .
    Eu cred ca marturia lor este adevarata, si mai cred ca si ceilalti ucenici a caror epistole sunt cuprinse in Biblie au avut experiente similare, desi nu au suflat o vorba despre acestea, dar se vede dupa cele ce au scris despre Fiul lui Dumnezeu
    Si mai cred ca Dumnezeu nu este nedrept sa procedeze in mod diferit cu ceilalti toti COPII ai LUI de pretutindeni si de oricand , dupa darea FAGADUINTEI ( Fapte 2. 23 )
    In sensul acesta inteleg vorbele scrise ale lui Pavel :”nimeni nu cunoaste lucrurile lui Dumnezeu, afara de Duhul lui Dumnezeu. (1Cor.2:11)
    si continuarea : ” Si noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca sa putem cunoaste lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Sau. ”
    Ce lucru mai mare si mai important putea Dumnezeu sa ne dea, prin DRAGOSTEA Lui, decat pe SINE INSUSI , ca MIRE ?
    tU SPUI, Mihaela, ca ” afirmatiile mele”….. insa recunoaste macar in ultimul ceas :
    eu am zis oare prima data ca Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este Dumnezeul adevarat , sau apostolul Domnului, care are acelasi nume ca si al meu ?. Si eu am zis prima data ca Isus este Singurul nostru Stapan si Domn, pe care aceia scrisi pentru osanda, Il tagaduiesc, spunand ca tre sa slujim la trei persoane, sau apostolul Domnului numit Iuda ?
    Si iarasi, eu am zis prima data ca Isus este Marele (scris la SUPERLATIV ) nostru Dumnezeu si Mantuitor , sau apostolul Domnului cu numele nou Pavel ?

  13. mihaela zice:

    „Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.”

    Cui îi aparținea acea voce???

  14. Eu am gasit in Biblie ca un eveniment asemanator s-a petrecut si in timpul vechiului legamant, cand traia un profet ca Isus .
    Si atunci Dumnezeu supraveghea poporul Sau, ziua si noaptea, cum ne relateaza profetul Neemia :”
    I-ai calauzit ziua printr-un stalp de nor, si noaptea printr-un stalp de foc care le lumina drumul pe care aveau sa-l urmeze. Te-ai coborat pe muntele Sinai, le-ai vorbit din inaltimea cerurilor si le-ai dat porunci drepte, legi adevarate, invataturi si oranduiri minunate. „(Neemia 9.12.13)
    asa cum citim si in cartea lui Moise : „Muntele Sinai era tot numai fum, pentru ca Domnul Se coborase pe el in mijlocul focului. Fumul acesta se inalta ca fumul unui cuptor, si tot muntele se cutremura cu putere.
    Domnul S-a coborat pe muntele Sinai, si anume pe varful muntelui. Domnul a chemat pe Moise pe varful muntelui. Si Moise s-a suit sus. (Exod.19:16+20) l
    Vezi dar ca Dumnezeu se poate prazenta LOCALIZAT in spatiu si timp, si GLASUL Lui strabate vesnicia ?
    Nu observi ca asa s-a petrecut si evenimentul coborarii Lui la Iordan, IN FIUL PREAIUBIT, fiindca nu degeaba au fost spuse cuvintele „IN care-mI face placere SA LOCUIESC ” ( versiunea KJ , de unde a tradus tocmai Cornilescu ) Astfel a vazut si Pavel lucrurile, cind a scris in epistola ” Ca adica DUMNEZEU ERA IN HRISTOS, impacand lumea cu SINE ” ( 2 Corinteni 5.19 )
    Mai este o fraza CU TALC, pe care a rostit-o Domnul, tot LOCALIZAT in FIUL Sau :
    „Nimeni nu s-a suit in cer, afara de Cel ce S-a coborat din cer, adica Fiul omului care este in cer. „(Ioan.3:13) Si El era totusi si pe pamant, vorbind cu Nicodim, inainte ca acela sa experimenteze NASTEREA DIN Nou
    ” Adevarat, adevarat iti spun, Mihaela , ca Noi vorbim ce stim si marturisim ce am vazut; si voi nu primiti marturia Noastra. ” (Ioan 3.11 )

  15. mihaela zice:

    „cand traia un profet ca Isus ”

    Observ că nu te-ai hotârât. Când spui că Isus e Dumnezeu când spui că e profet. Cine este Isus din punctul tău de vedere?

  16. M-am referit la afirmatia lui Moise : „Domnul Dumnezeul tau iti va ridica din mijlocul tau, dintre fratii tai, un proroc ca mine: sa ascultati de el!” (Deut.18:15)
    Si el a zis: „Binecuvantat sa fie Domnul Dumnezeul lui Israel care a vorbit cu gura Sa tatalui meu, David, si a implinit prin puterea Sa ce spusese, cand a zis: (2Cron.6:4)
    despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfintilor Sai proroci din vechime. (Fapt.3:21)
    la sfarsitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus mostenitor al tuturor lucrurilor si prin care a facut si veacurile. (Evr.1:2)
    Bat seaua sa priceapa calul ! Nu vezi ce spune Biblia ? Nu omul, ci Dumnezeu este totdeauna in ACTIUNE. Oamenii sunt mai multi, si sunt numiti PROOROCI, dar DUMNEZEU ESTE UNUL SINGUR .
    Iata aici multime de afirmatii :

    Carturarul I-a zis: „Bine, Invatatorule. Adevarat ai zis ca Dumnezeu este unul singur, ca nu este altul afara de El (Marc.12:32)
    „Pentru ce Ma numesti bun?”, i-a raspuns Isus. „Nimeni nu este bun decat Unul singur: Dumnezeu. (Luc.18:19)
    deoarece Dumnezeu este Unul singur, si El va socoti neprihaniti, prin credinta, pe cei taiati imprejur, si tot prin credinta si pe cei netaiati imprejur. (Rom.3:30)
    Dar mijlocitorul nu este mijlocitorul unei singure parti, pe cand Dumnezeu este unul singur. (Gal.3:20)

  17. PUNCTUL meu de vedere : El este chipul Dumnezeului celui nevazut, Cel intai nascut din toata zidirea. (Col.1:15) CAPUL TRUPULUI (si la nasterea naturala normala, pruncul iese cu capul inainte )
    Si aceasta nastere nu este aceea din vesnicie, si nici aceea din Betleem, cum suntem tentati noi, oamenii, sa gandim , ci aceea ce a vazut omul care a fost teleportat in al treilea cer, si a spus ADEVARUL :
    ” Si noi va aducem vestea aceasta buna ca fagaduinta facuta parintilor nostri,
    Dumnezeu a implinit-o pentru noi, copiii lor, inviind pe Isus; dupa cum este scris in psalmul al doilea: „Tu esti Fiul Meu, astazi Te-am nascut.” ( Fapte 13.22-33 )
    Vezi bine ,dar, ca nasterea se refera la ZIDIREA CEA NOUA, din care FACEM PARTE SI NOI, care credem TOT ce a spus EL, indiferent de PERSOANA de care se foloseste EL pentru a comunica cu noi

  18. mihaela zice:

    și totuși nu mi-ai răspuns la întrebare (sau poate întrebări 🙂 )

    1. Cine este Dumnezeu Tatăl?
    2. Cine este Isus?
    3. Cine este Duhul Sfânt?

  19. Citeste raspunsul in acela dat lui Cherie la postarea „Botezul in apa -1”

    • mihaela zice:

      înțeleg că nu ai ce să-mi răspunzi…

      • iata, copiez ce am spus in comentariul acela , fiindca ma gandesc ce era cam greu sa-l gasesti, intr-unul din articolele de mai demult
        „Ce s-a petrecut la evenimentul botezului lui Isus ?
        Apostolul Ioan ne spune ” Si trei sunt care marturisesc (pe pamant): Duhul, apa si sangele, si acestia trei sunt una in marturisirea lor. (1Ioan.5:8)
        Acolo a fost Duhul
        pe pamant, coborat in omul Isus ( “Caci Domnul este Duhul; si unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.” (2Cor.3:17) ),
        acolo a fost apa Iordanului,
        si sangele care pulsa viata lui Dumnezeu, ce avea sa fie varsat pentru pacatele noastre, la Calvar
        “Caci DUMNEZEU a vrut ca toata plinatatea sa locuiasca in El
        si SA IMPACE TOTUL CU SINE prin El, Si pe voi, care odinioara erati straini si vrajmasi prin gandurile si prin faptele voastre rele, El v-a impacat acum
        prin TRUPUL LUI DE CARNE prin moarte, ca sa va faca sa va infatisati inaintea Lui sfinti, fara prihana si fara vina;” (Coloseni 1.22 )

        ” ( Caci trei sunt care marturisesc in cer: Tatal, Cuvantul si Duhul Sfant, si acestia trei una sunt.) (1Ioan.5:7)
        Frazele acestea de fapt nu se gasesc in scrierea originala, si se pare ca au fost adaugate de unii pentru a-si justifica invatatura trinitara . Totusi, pentru crestinul adevarat, PRICINA DE POTICNIRE s-a dus, pentru ca Dumnezeu a INGADUIT sa fie scrise,
        ca o dovada in plus ca Tatal, CuvantuL, Duhul Sfant sunt DENUMIRILE UNUIA SINGUR, nu a trei persoane distincte.
        ADICA : DUMNEZEU deasupra poporului, in stalp de foc si de nor,
        Dumnezeu umbland impreuna cu poporul, in Omul Isus Hristos
        Dumnezeu in inima poporului Sau, prin botezul cu Duhul Sfant
        DUMNEZEU este DUH, si cine se inchina Lui, trebuie sa se inchine in Duh si in Adevar
        SINGURA PERSOANA din tot universul care este vrednica sa pretinda inchinare, cine spui ca este ?
        “Fiindca este scris: “Pe viata Mea Ma jur, zice Domnul, ca orice genunchi se va pleca inaintea Mea si orice limba va da slava lui Dumnezeu.” (Rom.14:11) Strangeti-va, veniti si apropiati-va impreuna, voi cei scapati dintre neamuri! N-au nicio pricepere cei ce isi duc idolul de lemn si cheama pe un dumnezeu care nu poate sa-i mantuiasca. (UNDE oare poate fi incadrata stramta TREIME cu a doua persoana in amulete atarnate de gat si tablouri pictate si carate pe pancarte in procesini stradale ? )
        . Spuneti-le si aduceti-i incoace, ca sa se sfatuiasca unii cu altii! Cine a prorocit aceste lucruri de la inceput si le-a vestit demult? Oare nu Eu, Domnul? Nu este alt Dumnezeu decat Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept si mantuitor, alt Dumnezeu afara de Mine nu este.
        Intoarceti-va la Mine, si veti fi mantuiti toti cei ce sunteti la marginile pamantului! Caci Eu sunt Dumnezeu, si nu altul.
        Pe Mine insumi Ma jur, adevarul iese din gura Mea, si cuvantul Meu nu va fi luat inapoi: orice genunchi se va pleca inaintea Mea si orice limba va jura pe Mine.
        „Numai in Domnul”, Mi se va zice, „locuieste dreptatea si puterea; la El vor veni, si vor fi infruntati toti cei ce erau maniati impotriva Lui.
        In Domnul vor fi facuti neprihaniti si proslaviti toti urmasii lui Israel.” ( isaia 45.20-25 )
        pentru ca, in Numele lui Isus, sa se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pamant si de sub pamant, (Filip.2:10+11)

  20. cristi zice:

    revin;
    „se pare ca au fost adaugate de unii”
    … minti aici (sau esti ignorant), manuscrisele originale (pergamentele) aprox 45-95 dH (nu copii) se pastreaza la man sf Ecaterina din Sinai si la Vatican. fa o plimbare pe-acolo, in pergamentele originale se gaseste doctrina trinitatii. Te deosebesti de evrei si musulmani doar prin faptul ca in loc de unicul YHWH si unicul „Allah” tu „crezi” in Hristos..” unicul” .mda, „unitarian” , nimic nou sub soare.

  21. cristi zice:

    …cum sa fie Domnul „LOCALIZAT” in fiul Sau 🙂 1. tu constientizezi ca hulesti? 2. grea chestia asta cu trinitatea, nu? s-au poticnit si fariseii..3. ce numesti tu „Biblia” este doar o carte asemanatoare scripturilor originale (septuaginta in hebrew si textele in greek) de ce? 1.au fost modificate de „reforma protestanta” ( au „introdus” textul masoretic incomplet si trunchiat al sectei lui johanan ben zakkai/ iamnia).2. „protestantii” au operat modificari si in NT rezultand o „biblie” pocita. ti am spus ca litera ucide, domnu? iti faci rau singur.

  22. Imi pare rau pentru ignoranta, daca am fost informat gresit, fiindca ma feresc de minciuna , oricum, eu nu am curajul sa neg nici un Cuvant scris, ( asa cum am spus in comentariu , ca nu mai am pricini de poticnire, fiindca legaturile corecte intre profetii si implinirea lor , dovedita de istorie, sunt dovada ca Isus Hristos este Acelasi, ieri, si azi si intotdeauna , si nimeni din Univers nu poate sa-i fie pus alaturi , asa suna proorocia :
    „Ascultati-Ma, casa lui Iacov si toata ramasita casei lui Israel, voi, pe care v-am luat in spinare de la obarsia voastra, pe care v-am purtat pe umar de la nasterea voastra:
    pana la batranetea voastra EU VOI FI ACELASI pana la caruntetea voastra va voi SPRIJINI . V-am purtat, si tot vreau sa va mai port, sa va sprijin si sa va MANTUIESC
    Cu cine Ma veti pune ALATURI ca sa Ma asemanati? Cu cine Ma veti asemana si Ma veti potrivi? ” ( Iaia 46. 3-5 ) caci El insusi a zis: „Nicidecum n-am sa te las, cu niciun chip nu te voi parasi.” Asa ca putem zice plini de incredere: „Domnul este ajutorul meu, nu ma voi teme: ce mi-ar putea face omul?” Isus Hristos este acelasi ieri si azi si in veci! (Evr.13:5-8)
    Pentru credinta mea e SUFICIENT ! asa cum se canta : „Doamne, da-mi vechea credinta „

  23. cristi zice:

    „Toata puterea Mi-a fost data in cer si pe pamant”(Mt 28,18) de cine ia fost „data”? de Tatal (Mt 27,43,Mt 27, 46, Ioan20,17, Ioan 17;25, 26, Fapte 1,7 etc) ucenicii BOTEZAND IN Numele Tatalui(1) SI AL Fiului(2) SI AL Sfintului Duh(3) (Mt28,19, Fapte1, 8, Fapte2,4, etc) ergo 1.Fiul= Dumnezeu din 3.Dumnezeu (prima causa), 2.Duhul = Dumnezeu din 3.Dumnezeu,toti de o fiinta consubstantiala =Monada gnostica (a desavarsirii). si cam gata, caci esti cam confuz.

    • Nici eu si nici Biblia de unde citez nu suntem confuzi, confuze sunt gandurile oamenilor care se bazeaza pe interpretari ale Bibliei prin cuvinte NE -Biblice.
      ei discuta despre TAINE , prefacandu-se ca au cunostinta, cand insasi Cartea pe care nu au citit-o poate niciodata in intregime, este astfel pentru ei o taina .
      Este foarte si prea – prea adevarat ca are o multime de pagini si de istorisiri greu de digerat pentru mintile lor, dar tot asa de adevarat este si faptul ca nu este nici prea-prea, nici foarte – foarte greu pentru cineva sa se roage lui Dumnezeu pentru ca sa primeasca Duhul Sfant , ca singura alternativa de a PRICEPE sau intelege ce spune Dumnezeu cand se adreseaza muritorilor de rand
      De exemplu, Dumnezeu a vorbit cu oamenii si a si lasat sa fie scris : ” eu, Pavel…. Prin descoperire dumnezeiasca am luat cunostinta de taina aceasta despre care v-am scris in putine cuvinte.
      Citindu-le, va puteti inchipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Hristos,
      . care n-a fost facuta cunoscut fiilor oamenilor in celelalte veacuri, in felul cum a fost descoperita acum sfintilor apostoli si proroci ai lui Hristos, prin Duhul. ” ( Efeseni 3.3-5 )
      Unde este taina, dupa ce a fost descoperita ? A ramas intre copertile Cartii, si fiecare doreste s-o gaseasca, trebuie doar sa o dezveleasca, , sa dea pagina dupa pagina, in stanga si-n dreapta, pana da de locul unde se afla COMOARA
      Da, mie, care sunt cel mai neinsemnat dintre toti sfintii, mi-a fost dat harul acesta sa vestesc Neamurilor BOGATIILE nepatrunse ale lui Hristos ( Efeseni 3.8 )
      Acuma, daca eu stiu unde se afla ceea ce caut, ce rost ar mai avea sa citesc in orice alta carte a intelepciunii omenesti mostenita de la Sarpele cel vechi ?
      Ce sa ma astept sa mi se spuna altceva decat cuvinte ca acestea : CO egali, Co substantiali, CO eterni,etc. si sa mi se puna in fata dezlegarea ghicitorii despre COCOstarcul intre chiparosi ? Nu-i aceasta RIDICULOS la un crestin ?
      Nu accept in ruptul capului afirmatia ca Biblia nu ar fi corecta in FIECARE cuvant scris , si marturisesc ca eu , ca si Fat Frumos , (de oriunde o fi el ) NU MA TEM DE NIMENI , afara din Cuvantul lui Dumnezeu
      Referitor la versetul din Matei 28.18, intelegandu-l in felul intelepciunii omenesti, tot spre credinta mea inclina balanta , fiindca daca TOATA PUTEREA din cer si de pe pamant este acum a FIULUI, batranul TATA NU MAI este , cum nu a fost niciodata, O PERSOANA SEPARATA !!
      Se implineste deci si scriptura care zice ” Cele vechi s-au dus, iata ca toate lucrurile s-au innoit ” ( 2 Cor. 5 17 ) Asadar, daca SUNTEM IN HRISTOS, unde ar putea fi Dumnezeu , daca nu in TRUPUL LUI, ca ACELASI DUH , care ete TOTUL IN TOTI ? Doar El nu-si da Slava altuia, nici Cinstea, idolilor ( Isaia 42.8 ; 48.11 )
      Si, daca in vechime a vorbit sub infatisarea INGERULUI DOMNULUI, acum 2000 de ani a vorbit sub infatisarea lui IISUS HRISTOS, sub ce inftisare a vorbit El dupa inaltarea LUI, si pana in ziua de azi ?
      Se vede ca MAHRAMA de pe inimile voastre inca a ramas NERIDICATA pentru simplul motiv ca NU DORITI SA VA INTOARCETI LA DOMNUL (2 Cor 3. 14-18 )

  24. cristi zice:

    ps
    domnule iarta-stilul abrupt nu am intentia de a te ofensa. crezi ce vrei, io am dat niste lamuriri pe cit ma pricep si cunosc (din propriile studii). info, cu privire la manuscrise(NT) si la contrafaceri sunt reale, ti-o garantez.

  25. cristi zice:

    …dap, numai ca daca nu existau Sinoadele (ecclesia) ,care au alcatuit canonul si au eliminat scrierile hulitoare , tu NU aveai Scriptura (din litera ti-ai facut obiect de idolatrie, crezand din orbire si mandrie ca ai pe „Duhul”).. acum citai din „Evanghelia Mariei Magdalena” , din apocrifele Eseniene, Nag Hammadi, si altele asemene, amice, Scriptura in mana ta e litera care TE UCIDE lent, 0 barat, tarot, carte de povesti, ex nihilo nihil, intelesul ei gnostic/mistik s’a descoperit cu secole in urma, celor cu adevarat induhovniciti ,tu NU ai acces la Adevar (pentru ca esti in intuneric, desi vezi), sint doar doua variante ; 1.daca MA insel, iadul e pregatit numai pentru mine. 2. daca TE inseli (si acum esti inselat de duhurile viclene) ai sa pasesti in iezerul de foc cu Biblia in mana. Simplificat, vom vedea la Judecata cum stam fiecare , ok?
    noapte buna.

  26. Cristi, draga. mi-ai spus noapte buna, cu gandul ca in lume e intuneric, si toti dorm la ora asta a vremurilor de pe urma .
    Daca insa luam aminte la ceea ce a scris MIRELE nostru in scrisoarea Lui catre cele 10 fecioare (eu stiu ca asta e Biblia , asa ” canonita „prin Sinoade, dar ajunsa pana la noi ), putem citi si lua aminte : ” Vegheati, dar, pentru ca nu stiti cand va veni stapanul casei: sau seara, sau la miezul noptii, sau la cantarea cocosilor, sau dimineata.” (Marc.13:35)
    Iata ca ACUM
    ” Mi se striga din Seir: „Strajerule, cat mai este din noapte? Strajerule, mai este mult din noapte?” (Isa.21:11)
    Strajerul raspunde: „Vine dimineata, si ESTE TOT NOAPTE Daca vreti sa intrebati, intrebati; intoarceti-va si veniti iarasi.”
    De aceea eu iti spun : BUNA DIMINEATA !
    Daca pana acuma, obosit de multele invataturi acumulate extra Scriptura, din diverse surse scolastice, nu ai reusit sa „Veghezi dar, cu luare aminte asupra sufletului tau ca sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau,”. (Ios.23:11) spun asta fiindca nu esti sigur inca de mantuirea ta si vad ca astepti sa ne vedem la bara de judecata a Domnului, nestiind nimic de fagaduinta Lui , anume : ” Adevarat, adevarat va spun ca cine asculta cuvintele Mele si crede in Cel ce M-a trimis are viata vesnica si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata.” (Ioan.5:24) ,
    daca deci ai cazut de oboseala, si nu ai auzit STRIGAREA DE LA MIEZUL NOPTII : Vine Mirele, iesiti-i in intampinare !
    ma gandesc poate ca mai sunt totusi cateva secunde din timpul dumnezeiesc de har ( El a spus ca ESTE INCA INTUNERIC, in ziua aceasta ” deosebita, cunoscuta de Domnul, in care nu este nici zi, nici noapte, DAR SPRE SEARA se va arata LUMINA ( Zaharia 14.7 ) in care poti sa mai iei combustibil curat pentru candela ta . Eu cred ca esti fratele meu si , n-am vrut sa ma impotrivesc vedeniei ceresti. (Fapt.26:19) , de aceea indemn pe toti „:De aceea, frati sfinti, care aveti parte de chemarea cereasca, atintiti-va privirile la Apostolul si Marele Preot al marturisirii noastre, adica Isus, (Evr.3:1)

    Cercetati si invatati Cuvantul, nu innodaturile SiNOADElor ecumenice, ca sa scapati de curvia sirituala cu TRINITATEA, caci UNUL SINGUR ESTE MIRELE
    Botezul in Numele Domnului Isus Hristos este dovada (acceptului ) ca Il lasati pe Dumnezeu sa faca in voi lucrarea de SFINTIRE ( curatire de pacatul prin care ati venit pe lume )acceptand in vinele voastre inlocuirea cu sangele Dumnezeiesc pompat de INIMA NOUA promisa de El (Ezechiel 18.31, Ezechiel 36.26 ).
    Atunci El va va da cu siguranta si voua DUHUL LUI ,( Ezechiel 36.27) fara care este imposibila viitoarea ASCENSIUNE prin evenimentul iminent al RAPIRII

    LUATI IN MOD SERIOS SFATUL ACESTA. cum l-am luat si eu, convinsi ca este dat de CUVANTUL lui Dumnezeu
    INIMA VECHE , oricate droguri si surogate de invataturi ar primi, NU ARE ACCES la SUPRANATURAL
    http://supranaturalul.wordpress.com/

  27. cristi zice:

    fara Sinoade NIX Cuvantul Scripturii iar inselatul de demoni „Branham” in prezent probabil era hindus (nu ca ar fi crestin). sigur
    te crezi mantuit ? Singur ti-ai sapat groapa si ai cazut in ea 🙂 pentru ca IL faci pe Hristos MINCINOS, amice (Si aceasta este viata vesnica sa te cunoasca pe Tine singurul Dumnezeu Adevarat SI PE Iisus Hristos pe Care L-ai Trimis /Ioan 17,3, Eu vin de la Tine /Ioan 17,11, )IAR cand va veni Mangaietorul pe care Eu il voi trimite voua DE LA TATAL /Ioan 15,26 , Acestia au cunoscut ca Tu M-ai trimis /Ioan 17,25 Cel ce ma uraste pe Mine uraste si PE TATAL MEU /Ioan 15,23, Pentru ca Eu ma duc la Tatal/ Ioan 14,12) -Rugaciunea lui Isus. deci o sa ai surpriza vietii tale .

  28. cristi zice:

    ..urmare; il faci mincinos si pe Stefan care l’a vazut pe Fiul Omului stand de-a dreapta Tatalui (Fapte7,55) il faci mincinos si pe Pavel care se adreseaza efesenilor asa; pace fratilor si dragoste de la Dumnezeu Tatal si de la Domnul Isus Hristos (Efes 6,23), il faci mincinos si pe Ioan (Apoc5, 5,6,7, Apoc7,10, Apoc 3,21) etc. wow ! auzi frate, orice inselat cu biblie poate sa-si faca o secta (isi rad dracii de el). exemplul dat de tine („supranaturalul”) e sugestiv.

  29. Daca vrei sa gandim corect, sa citim impreuna : „Toate lucrurile Mi-au fost date in maini de Tatal Meu; si nimeni nu cunoaste deplin pe Fiul, afara de Tatal; tot astfel nimeni nu cunoaste deplin pe Tatal, afara de Fiul si acela caruia vrea Fiul sa i-L descopere. (Mat.11:27)
    Sa mai citim si explicatiile urmatoare :
    Dumnezeu, in adevar, „a pus totul sub picioarele Lui”. Dar cand zice ca totul I-a fost supus, se intelege ca afara de Cel ce I-a supus totul. (1Cor.15:27)
    Si cand toate lucrurile Ii vor fi supuse, atunci chiar si Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu sa fie totul in toti. (1Cor.15:28)
    Aici suntem de acord ca ne sunt prezentate identitati diferite ? Numai, sa luam seama bine la felul cum citim : din dragoste pentru Cuvant, sau din duh de cearta si slava desearta
    Cand a vorbit despre viata vesnica, El a zis : „Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu. (Ioan.17:3)
    probabil ca acei care vor mosteni viata vor petrece vesnicia si tot nu-L vor cunoaste DEPLIN pe Tatal, ci doar in proportia in care EL se va prezenta fiecaruia
    Daca noua, care traim in aceasta epoca a vietii pamantene , FIUL ne-a facut de cunoscut NUMELE LUI (Ioan 17.6 ) si in vers. 26 El spune „Eu le-am facut cunoscut Numele Tau si li-l voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu sa fie in ei, si Eu SA FIU IN EI ” (Ioan.17:26) Si mai zice referindu-se la si cu aceeasi dragoste: ”
    Eu in ei, si Tu in Mine – pentru ca ei sa fie in chip desavarsit una, ca sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis si ca i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine. (Ioan.17:23)
    Eu in ei, si Tu in Mine – pentru ca ei sa fie in chip desavarsit una, ca sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis si ca i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine. (Ioan.17:23)
    Cine crede in Mine, din inima lui vor curge rauri de apa vie, cum zice Scriptura.”
    Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau sa-L primeasca cei ce vor crede in El. Caci Duhul Sfant inca nu fusese dat, fiindca Isus nu fusese inca proslavit. ( Ioan 7.38-39 )
    fiindca spatiul de comentariu e prea mic, voi pune pe post intreg comentariu acesta dupa ce ma intorc de la serviciul de inchinare lui Dumnezeu, impreuna cu Biserica (intalnirea cu fratii si surorile din oras )

  30. cristi zice:

    prietene pentru ca interpretezi lumeste, in litera si nu in Duh si pentru ca de 2000 de ani Hristos si-a zidit Biserica pe care portile iadului nu o vor birui (Mt 32,34) si pentru ca si diavolul cunoaste Scriptura (Luca 4,9,10) si pentru ca nu vrea sa-ti plac tie (Iacob4,4) deocamdata am terminat.

  31. Pingback: CE SE POATE CUNOASTE despre Dumnezeu…(Romani 1. 19 ) | behaitul oilor si Glasul Pastorului

  32. Pingback: Raspunsuri la false acuzatii — 3 | behaitul oilor si Glasul Pastorului

  33. Pingback: PACATUL s-a folosit de aceeasi porunca ! | behaitul oilor si Glasul Pastorului

nimic

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.